Spete procedura insolventei. Decizia 1161/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1299/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COEMRCIALĂ Nr. 1161
Ședința publică de la 29 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăila
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 2719 din data de 11.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin avocat cu delegație la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata a depus la dosar cerere prin care solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței.
Curtea, având în vedere cererea formulată de către intimată, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței.
La a doua strigare a cauzei a răspuns recurenta prin avocat, lipsind intimata.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentei pe cererea de recurs.
Recurenta prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, motivat de faptul că nu se poate pune semn de egalitate între daunele stabilite de stat și cele stabilite între părți prin convenții, nu s-a făcut nici o referire cu privire la penalitățile de întârziere. Solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.2719/11.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, instanța a admis contestația creditoarei Computers la tabelul creanțelor societății debitoare și a dispus înscrierea creanței creditoarei în tabelul obligațiilor societății aflate în insolvență cu suma de 55.623,39 lei reprezentând penalități de întârziere pentru factura fiscală nr. -/08.10.2004.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în cuprinsul facturii fiscale nr.-/08.10.2004 au fost menționate aspecte legate de scadența obligației de plată, dar a fost și inserată o clauză de penalități de 0,2% pe zi de întârziere pentru depășirea scadenței menționate în factură.
În acest sens, față de dispozițiile art. 43 Cod comercial, care arată că, în materie comercială penalitățile curg de drept din ziua scadenței fără punere în întârziere și având în vedere că scadența obligației de plată din 11.08.2004 a fost depășită, instanța a apreciat justificat calculul depus în notă de către creditoare.
Reținând că din cota totală de penalitate de 62.646,39 lei au fost achitate sumele de 3.514 lei și 3.509 lei potrivit chitanțelor -/2005 și -/2005, tribunalul a reținut că se datorează în plată diferența de 55.623,39 lei penalități de întârziere, penalități calculate de la data scadenței, iar nu la 30 de zile după această dată, întrucât dispozițiile Legii nr. 469/2002 sunt inaplicabile deoarece contractul dintre părți nu se referă la livrare de produse, fiind aplicabile dispozițiile art. 1070-1077 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, debitoarea, arătând că hotărârea este nelegală și netemeinică și solicitând modificarea sa în sensul respingerii contestației creditoarei Computers
S-a arătat că hotărârea este nelegală și netemeinică potrivit dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, criticile fiind ordonate astfel:
1. În mod greșit instanța invocă dispozițiile unei legi care nu reglementează în materia în care s-a judecat, în realitate prin întâmpinarea formulată la contestația creditoarei, făcând referire la dispozițiile Legii nr. 469/2002, în forma sa inițială, având în vedere că raportul contractual s-a derulat în perioada 2004 - 2005.
2. De asemenea, în mod greșit instanța de fond a invocat dispozițiile art. 1070-1077 cod civil spre a justifica nelegal înlăturarea dispozițiilor art. 4 alin.1 din Legea nr. 469/2002, arătând că termenul de 30 de zile conceput de dispozițiile legale la care debitoarea s-a referit este un termen legal suspensiv, care operează în favoarea sa, în sensul că penalitățile nu pot fi aplicate mai devreme de 30 de zile de la data scadenței obligației de plată.
3. Se arată că în materie comercială condiția formei scrise a contractului comercial nu este obligatorie, astfel că întâlnirea ofertei cu acceptarea sa valorează contract. În același sens, clauza penală este o convenție accesorie a contractului, care reprezintă o cuantificare convențională și anticipată a prejudiciului pe care părțile implicate în convenție le suferă ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului. Prin urmare, recurenta arată că noțiunea de contract în materie comercială trebuie raportată la orice formulă prin care părțile înțeleg să tranzacționeze și negocieze.
4. Se arată că în mod greșit instanța a raportat calculul penalităților la dispozițiile referitoare la punerea în întârziere a debitorului în materie comercială potrivit art. 43 Cod comercial.
Se arată că această dispoziție se aplică exclusiv în materia dobânzilor comerciale între care nu se pune semnul egalității cu penalitățile de întârziere, instanța făcând o greșită aplicare a legii, confundând în mod nepermis cele două instituții substanțiale.
5. Se arată că există motive contradictorii în considerentele soluției pronunțate. Pe de o parte reținându-se că părțile au stabilit convențional o reeșalonare a obligației de plată, cu semnificația decalării scadenței, iar pe de altă parte, raportează calculul penalităților la scadența din factură.
Se arată că potrivit întregului material consemnat de părți la dosar și regăsit în actele probatorii ale cauzei, părțile au corespondat și au stabilit scadența de plată a obligației ulterior datei de 19.10.2004, ultima scadență convenită de părți fiind 28.05.2005, așa cum rezultă din adresa Computers nr. -/16.05.2005.
Cu toate acestea, sentința recurată raportează scadența și calculul penalităților la 11.06.2008 (deși din eroare materială data menționată ca fiind cea scadentă a fost 11.04.2008).
În cadrul recursului părțile s-au prevalat de probele administrate în fața primei instanțe.
Analizand motivele de nelegalitate grupate de catre recurenta, Curtea le va raspunde prin formularea urmatoarelor considerente:
Este adevarata sustinerea recurentei potrivit cu care proba contractului comercial este facilitata datorita specificului activitatii de comert, astfe incat proba raportului juridic obligational nu este conditionata de forma scrisa a conventiei, asa cum se impune de cele mai multe ori in raporturile juridice dintre necomercianti.
Astfel, potrivit art. 46 Cod comercial, iar nu art. 36 Cod comercial, cum din neatentie specifica recurenta in expunerea motivelor recursului, factura acceptata face proba contractului dintre parti, legea acceptand orice formula de manifestare a acceptarii (executarea obligatiei de plata continuta de factura in tot sau in parte, acceptarea prin semnatura persoanei imputernicite, etc.).
In cauza de fata, factura fiscală nr. -/08.10.2004 emisa de catre Computers pentru suma de 62.646,39 lei a fost acceptata prin executarea a doua plati succesive, la 23 si 24 mai 2005.
Or, factura astfel acceptata probeaza raportul obligational sub tot continutul pe care inscrisul in dovedeste adica: pret, scadenta si clauza penala, intrucat acceptarea a fost facuta fara rezerve din partea.
Din acest punct de vedere Curtea accepta observatiile recurentei si arata ca, de asemenea, orice intelegeri care aduc modificari raportului juridic astfel generat sunt de natura a fi supuse aceluiasi regim probator, guvernat de regulile liberale din art. 46 Cod comercial.
In aceste conditii se pune probleme a lamuri, in raport cu stinterile recurentei care a fost scadenta obligatiei de plata avand in vedere, pe de-o parte scadenta inscrisa in factura si acceptata de catre, iar pe de alta parte conventia de reesalonare a datoriei dupa un nou scadentar, potrivit corespondentei partior si intentiei manifestate de catre acestea.
Astfel, analizand factura fiscală nr. -/08.10.2004 rezulta ca partile au convenit plata sumei inscrisa in factura in 10 zile de la facturare, sub sanctiunea platii clauzei penale de 0,2% din valoarea obligatiei neexecutate la scadenta.
Desi sustine ca intre partile cauzei a intervenit o noua intelegere prin care, potrivit adresei nr. -/16.05.2005 emise de catre Computers, aceasta accepta rescadentarea exclusiv a debitului principal, adresa aflata in dosarul de faliment la fila 10, Curtea arata ca in intreg materialul probator al cauzei (cercetat in cele trei dosare de fond si doua dosare de recurs constituite in cadrul celor doua casari cu trimitere a hotararilor care au fost date in rezolvarea acestei chestiuni litigioase) nu contine aceasat adresa, desi obligatia de a proba aceasta sustinere apartine debitoarei.
Ceea ce Curtea regaseste in mod repetat in dosarele analizate, consta in: notificarea de plata emisa de catre Computers debitoarei in luna mai 2005 in care se aminteste despre scadentarea unui debit (fara a se specifica ce reprezinta sumele care intre in componenta sa) in doua etape, 05.05.2005 si 28.05.2005, potrivit facturii fiscale nr. -/08.10.2004, sume care va încorpora dobanzi, panalitati si actualizari in raport cu data inflatiei, care vor fi calculata la data platii.
Aceasta formula de notificare nu valoreaza in fata instantei proba rescadentarii debitului principal care exlude aplicarea cotei de penalitate, iar alta corespondenta relevanta, din care Curtea sa lamureasca continutul conventiei de esalonare a datoriilor, nu este consemnata la dosarul cauzei.
Prin urmare, interpretand acest act emanat de la creditoare, Curtea considera ca esalonarea a inclus si suma calculata cu titlu de accesorii, adaugata debitului principal in conditiile stabilite de catre parti la amiterea si acceptarea facturii fiscale nr. -/08.10.2004.
Cat priveste data la care penalitatile erau activate si gresita aplicare a dispozitiilor art. 43 Cod comercial, text care reglementeaza regula punerii de drept in intarziere in domeniul neeexecutarii obligatiilor de plata comerciale, Curtea prezinta urmatoarele considerente:
Desi hotararea primei instante raporteaza daca la care penalitatile incep a fi datorate de catre debitoare la data scadentei, fata de punerea de drept in intarziere in materia datoriilor banesti comerciale, potrivit art. 43 Cod comercial, in fapt, evocarea acestui act normativ este, asa cum sustine recurenta, lipista de relevanta.
Chiar daca in materie comerciala este deplin incidenta dispozitia legala pe care prima instante o evoca, calculul penalitatilor este un aspect independent de efectul pe care art. 43 Cod comercial il prescrie.
Clauza penala (prevazuta in factura ca penalitati pe zile de intarziere) este, asa cum arata art. 1066 si urmatoarele Cod civil, o clauza conventionala, al carei continut si efecte sunt generate de partile care inteleg sa o prevada pentru securizarea angajamentelor luate.
Or, de vreme ce in factura fiscală nr. -/08.10.2004 partile au prevazut ca plata facturii se va face in 10 zile de la facturare, sub sanctiunea platii clauzei penale de 0,2% din valoarea obligatiei neexecutate la scadenta, activarea clauzei penala se produce de la scadenta obligatiei de plata neexecutate, potrivit art. 969 Cod civil.
Cu privire la motivul de recurs care aduce in judecata imprejurarea ca tribunalul a facut aplicarea unui act normativ gresit, neincident in matera in care litigiul s-a judecat, respectiv Legea nr. 461/2002 rep. Curtea arata ca indicarea numarului actului notmativ este, totusi, o simpla greseala materiala, in fapt, fiind vorba despre Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale. Aceasta pentru ca dupa modul in care instanta interpreteaza texul de care se prevaleaza rezulta neindoielnic ca s-a avut in vedere actul normativ corect, cata vreme tribunalul se refera la apararea partii privind momentul in care penalitatile isi incep cursul, respectiv 30 de zile de la scadenta.
In fine, ultima critica a sentintei atacate se refera la intaturarea cu caracter nejustificat a dispozitiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 469/2002 in privinta modului de calcul a penalitatilor, dispozitie care, la data nasterii raportului juridic de plata arata ca "in contractele încheiate părțile contractante vor prevedea ca, în cazul neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data scadenței a obligațiilor prevăzute la art. 3 alin. (1), debitorii să plătească, în afara sumei datorate, penalități pentru fiecare zi de întârziere".
Prima instanta a considerat ca aceasta dispozitie nu este aplicabila, deoarece intre parti nu a fost incheiat un contract cu privire la marfurile livrate, sublinierea avand semnificatia faptului ca intre parti nu s-a incheiat un contract in forma scrisa, ceea ce de altfel, face si obiectul criticilor, critici lamurite in cadrul acestei decizii.
Curtea arata ca lipsa formei scrise a contractului, asa cum acesta se reprezinta in mod clasic nu este relevanta, asa cum nerelevanta este si referirea pe care prima instanta a facut-o la dispozitiile art. 1070-1077 evocate grupat si care reglementeaza pentru domeniul obligatiilor de a face, care nu fac obiectul cauzei.
Insa, desi consimte ca raportul juridice a fost generat si si-a produs efectele sub incidenta Legii nr. 469/2002 in forma sa initiala, totusi, art. 4 alin. 1 din aceasta lege avea un caracter dispozitiv, supletiv si de ordine privata, partile putand deroga de la aceasta dispozitie, prin vointa lor particulara, ceea ce au si facut.
prin norma cu caracter dispozitiv si supletiv acel domeniu al dreptului pozitiv care dispune pentru situatia in care se suplineste sau interpreteaza vointa partilor insuficient exprimata si prin caracterul sau de ordine privata faptul ca protejeaza interesele particularilor, Curtea arata ca semnificatia categoriei consta in aceea ca legea recunoaste in acest domeniu ca partile pot deroga prin conventie de la ceea ce norma de aceasta natura prescrie.
In cauza, prin inserarea clauzei penale in factura fiscală nr. -/08.10.2004, partile au derogat de la conduita generala, astfel ca vointa lor este prevalenta si are consecinta ca penalitatila se calculeaza de la dacat scadentei, iar nu la 30 de zile de la aceasta data.
Prin urmare, Curtea respinge si aceasta critica adusa in recurs ca avand fundamentul necesar admiterii recursului si modificarii sentintei, asa cum a solicitat recurenta.
In consecinta, recursul promovat este nefondat, uramand a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către recurenta,împotriva sentinței comerciale nr.2719/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.10.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.Jud.
2 ex.
30.10.2008
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu, Veronica Dănăila
