Spete procedura insolventei. Decizia 1199/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1199/
Ședința publică din 08 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea B, împotriva sentinței civile nr. 1547/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu creditorii T, SC & SRL T prin lichidator MANAGEMENT T și pârâtul, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă - în reprezentarea creditoarei recurente, lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței ORC Tad epus sentința prin care s-a dispus radierea debitoarei și întâmpinare din partea lichidatorului debitoarei prin care se solicită respingerea recursului, din care un exemplar se comunică reprezentantului creditoarei recurente care nu solicită termen pentru studiul acesteia.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
- solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și continuarea procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1547/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței s-a închis procedura insolvenței față de debitorul SC & SRL T reprezentată de lichidatorul judiciar Insolvency Managemenr T, în contradictoriu cu creditorii AVAS B și T, dispunându-se radierea debitorului din registrul comerțului și a fost descărcat lichidatorul judiciar Insolvency Management T de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 11.09.2008 lichidatorul judiciar Insolvency Managemenr T, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC & SRL T, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare lipsei bunurilor din averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 20/09.01.2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, notificarea fiind publicată în conformitate cu art. 61 alin.3 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, având în vedere că nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative, judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și continuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.
În motivare se arată că, fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304.proc.civ. instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304 ind.1 proc.civ. și că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 (art. 304 pct.5 Proc.civ.).
Se arată că dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final și că după întocmirea raportului final în conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice împreună cu bilanțul general, tuturor creditorilor pentru analiză și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată Adunarea Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia.
Învederează că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Potrivit art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
În acest sens, recurenta învederează faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit.c și alin.2, ale art. 134 alin.1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990 republicată, ale art. 11 alin.4 din Legea nr. 82/1991 republicată.
Astfel, potrivit art. 73 alin.1 lit.c din Legea nr. 31/1990 republicată "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin.2 "Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății".
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin.4 din Legea nr. 82/1991 republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".
Mai mult, având în vedere că, potrivit art.72 din Legea 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540.civ.: "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea, potrivit alin.2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu multă rigurozitate.
Potrivit art. 374.com. mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Se arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006m este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
Astfel, AVAS a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".
Dispozițiile art. 35 alin.3 și alin.4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd ca: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea".
Aflându-se pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082.civ. raportat la art. 138n din Legea 85/2006 republicată.
În cauză răspunderea trebuie apreciată în abstractio, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin.1 civ. coroborate cu art. 1600.civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În drept recurenta invocă art. 129 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 5 și 9 și art. 3041proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Insolvency Management, în calitate de lichidator al debitoarei SC & SRL, a solicitat respingerea recursului formulat de creditoarea AVAS
În motivare se arată că potrivit art. 129 alin.(1) lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate. Așa cum s-a arătat și în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență, debitorul nu a prezentat nici un fel de document din care să rezulte situația financiară a societății, singurele informații care au putut fi culese fiind cele de pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor, condiții în care însă nu se putea face un raport final nefiind îndeplinite condițiile articolului menționat, iar raportul asupra cauzelor și împrejurărilor nu poate fi asimilat de recurentă unui raport final.
De asemenea, comitetul creditorilor nu se putea forma întrucât nu au fost îndeplinite condițiile art. 16 (4) din Legea nr. 85/2006, existând numai 2 creditori - AVAS Bac ărui creanță a fost admisă în tabelul creanțelor a fost de 357,84 lei și T cu o creanță admisă de 2.490 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006 răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea."
Prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență lichidatorul a constatat că există temei pentru atragerea răspunderii patrimoniale, însă raportul dintre prejudiciul suferit de creditori și costul ce trebuia acoperit în cazul continuării procedurii (inclusiv citarea în străinătate) era nejustificat în condițiile în care nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii.
În drept invocă prevederile art. 129 al.1, art. 16 alin.4 și art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Examinând recursul formulat de creditoare prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, iar nu prevederile art. 132 al. 2 din Legea nr. 85/2006, raportate la dispozițiile art. 129 din lege, invocate de recurentă, care nu au avut incidență în cauză.
Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 al. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 1547/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED. /16.12.2008
TEHNORED. /2 EX/16.12.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
