Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1195/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1195/
Ședința publică din 08 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței nr. 1153/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC - SRL PRIN LICHIDATOR IT MANAGEMENT, intimat PRIN T, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1153/29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, s-a închis procedura insolvenței față de debitorul SC SRL, T, J-, CUI -, s-a dispus radierea debitoarei SC SRL din Registrul Comerțului, iar în temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței a fost lichidatorul judiciar MANAGEMENT T de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 29.05.2008 lichidatorul judiciar MANAGEMENT L T, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL T, J-, CUI -, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 907/22.11/2007, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, că notificarea a fost publicată, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, având în vedere că nu au fost identificate în averea debitoarei bunuri prin valorificarea cărora să poată fi îndestulată creanța creditoarei, s-a constatat lipsa actelor contabile iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și continuarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.
În motivare se arată că sentința recurată este nelegală, având în vedere că dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final. Întrucât instanța de fond nu a respectat prevederile legale, neprocedând la convocarea adunării creditorilor pentru formularea eventualelor obiecțiuni la raportul final, hotărârea pronunțată trebuie casată și trimisă spre rejudecare instanței de fond. Arată că după întocmirea raportului final, lichidatorul judiciar era obligat să îl comunice, împreună cu bilanțul general, în temeiul art. 129 din Legea 85/2006 tuturor creditorilor pentru analiză și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului, în vederea aprobării acestuia. Menționează că Legea 85/2006 nu prevede o opțiune în acest sens, lichidatorul judiciar neîndeplinindu-și atribuțiile și obligațiile legale prin aceste omisiuni.
Potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006 - dispoziții aplicabile în speță, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă aceștia au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. Se mai arată că potrivit aceluiași text normativ, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în insolvență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
MANAGEMENT, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SRL a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea hotărârii recurate, arătând în motivare că prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006 sunt aplicabile numai în cazul închiderii procedurii insolvenței în temeiul art. 132 din lege, adică după distribuirea de sume din cadrul lichidării, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar, dat fiind faptul că în patrimoniul debitoarei falite nu au fost găsite nici bunuri și nici acte.
Astfel, recurenta face confuzie între închiderea procedurii în conformitate cu prevederile art. 132 din Legea 85/2006 care prevede existența unui raport final al lichidatorului, când toate fondurile sau bunurile din averea debitoarei au fost distribuire, și închiderea procedurii în conformitate cu prevederile art. 131 din aceeași lege, datorită lipsei bunurilor, fără obligativitatea existenței unui raport final.
Se arată că AVAS B, ori nu cunoaște dosarul de fond, ori cu rea-intenție face trimitere la dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006, din moment ce procedura insolvenței a fost închisă în baza disp.art. 131 din Legea nr. 85/2006, articol care prevede expres faptul că "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
În ceea ce privește răspunderea membrilor organelor de conducere, conform art. 138 alin.(1) din Legea nr. 85/2006, răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi antrenată dacă au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență pentru una din faptele enumerate la acest articol.
Intimatul arată că se impune arătarea concretă, atât a faptei cât și a raportului de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciu, precum și modul în care fapta este legată de acest prejudiciu, respectiv demonstrarea acelor acțiuni ale reprezentanților societății care se încadrează în prevederile legale și care au dus la starea de insolvență.
Raportul de cauzalitate între fapta personală a membrilor organelor de conducere și prejudiciul suferit de către averea debitoarei și în egală măsură de către creditori, este una din condițiile necesare pentru antrenarea acestei răspunderi.
Se arată că nu se poate susține că nepredarea actelor contabile către lichidator echivalează, așa cum susține creditoarea recurentă, cu aplicarea art. 138 lit.d față de administratorii debitoarei, întrucât nu se poate dovedi îndeplinirea condițiilor civile delictuale față de aceste persoane.
Examinând recursul formulat de creditoare prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic.
Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 al. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarea nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ea nu poate solicita nici în recurs acest lucru.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței civile nr. 1153/29.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED. /23.12.2008
TEHNORED. /2 EX/23.12.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
