Spete procedura insolventei. Decizia 1610/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1610
Ședința publică din 8 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Raluca Suciu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 1079 din 16 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată L, reprezentată prin lichidator judiciar Insolvency Management
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța, considerând pricina lămurită, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1079 din 16 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arada dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii insolvenței debitoarei L, reprezentată prin lichidator judiciar Insolvency Management A, precum și radierea acesteia din registrul comerțului. De asemenea, tribunalul a descărcat practicianul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, aprobând, totodată, suportarea cheltuielilor de procedură din fondul special de lichidare. Nu în ultimul rând, în temeiul art. 142 din legea menționată și a dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, a încuviințat executarea silită împotriva fostului administrator de către creditorii interesați.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că la data de 19 februarie 2007 lichidatorul judiciar Insolvency Management A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei L, a solicitat închiderea procedurii colective ca urmare a lipsei bunurilor din averea falitei și a neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare. Văzând că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința civilă nr. 867 din 20 iunie 2008, că în cauză au fost întocmite și comunicate notificările cerute de art. 61 din Legea nr. 85/2006, că din probele de la dosar, respectiv adresa Consiliului Local L, raportul lichidatorului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei și adresa Consiliului Local al Municipiului T rezultă că societatea falită nu deține bunuri valorificabile, că deși prin încheierea din 19 februarie 2007 s-a pus în discuția creditorilor să avanseze sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor continuării procedurii, niciunul nu s-a oferit să facă acest lucru, tribunalul a considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 131 din acest act normativ. Totodată, având în vedere că prin sentința civilă nr. 110 din 30 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6706/2005 în temeiul art. 138 din Legea insolvenței împotriva fostului administrator al debitoarei a fost atrasă răspunderea patrimonială, judecătorul-sindic a încuviințat ca executarea silită a acestuia să se facă de către creditorii interesați în conformitate cu prevederile legale privind executarea creanțelor bugetare.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând modificarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, continuarea procedurii de lichidare până la recuperarea tuturor datoriilor pe care debitoarea le are de achitat creditorilor, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, prima instanță a admis propunerea lichidatorului judiciar și a dispus închiderea procedurii de insolvență, reținând în motivare că propunerea practicianului este fondată întrucât în raportul final acesta a arătat că în patrimoniul falitei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile, în opinia sa neexistând elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori.
Tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Astfel, ideea principală care se desprinde din contextul supus judecații este că, dacă ar fi existat sumele necesare (chiar și prin avansarea acestora de către creditori), continuarea procedurii s-ar fi impus, atât potrivit Legii nr. 85/2006, prin etapele și metodele prevăzute, cât și în interesul creditorilor. Față de lipsa fondurilor necesare continuării procedurii colective este de reținut că ele puteau fi obținute făcându-se aplicarea art. 4 alin. 4 din lege, care prevede în mod explicit că în lipsa disponibilităților în contul debitorului se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic. Totodată, în condițiile în care instituția recurentă ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum i s-a solicitat, creanța Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului B, a cărei recuperare se dovedește dificilă și la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind și mai greu de acoperit. de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii nu trebuie să fie în mod imperios "amendată" cu pronunțare hotărârii de închidere în temeiul art. 131, dispozițiile legale neprevăzând acest lucru. Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară recurenta învederează faptul că soluția era formularea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a se atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, practicianul având datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului pentru a putea plăti cât mai multe dintre creanțele declarate.
Pornind de la însăși izvorul creanței solicitate, respectiv datoria intimatei față de Casa de Asigurări de Sănătate A, o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2005, reprezintă, de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei vinovată de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către casa de asigurări, o încălcare flagrantă și constantă a art. 94 din nr.OUG 150/2002, modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform art. 3021din Codul penal (în prezent art. 454 Cod penal) și art. 280 din Codul muncii.
Statul român, reprezentat prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul-sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei. Având în vedere contextul prezentat, recurenta consideră că practicianul nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 și următ. din Legea nr. 85/2006. Este evident că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. S-a apreciat că prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să poată să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Nu întâmplător, în cadrul art. 25 din legea menționată, prima dintre atribuțiile lichidatorului constă în examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, această analiză realizată de către un specialist constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni întemeiate pe art. 138.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, precum și art. 2, art. 5 alin. 1, art. 136, art. 138, art. 140 și art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea intimată, legal citată prin lichidatorul judiciar Insolvency Management, nu s-a prezentat la dezbateri și nici nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să îl respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea L efiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum fără temei susține instituția creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar Insolvency Management A prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei L întrucât societatea falită nu mai desfășoară nicio activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există niciun bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea menționată, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat statuează fără echivoc că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, modificată, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere că niciunul dintre cei trei creditori înscriși în tabelul definitiv consolidat (fila 112 dosar de fond), nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei fiind neîntemeiate. Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență. Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli.
Ambele cerințe pretinse de legiuitor sunt îndeplinite în speță, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite, iar creditorii, deși legal notificați de către tribunal pentru a arăta dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii (filele 108-110), nu au răspuns acestei solicitări. În atare condiții, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea textului art. 131, menirea acestei dispoziții fiind tocmai aceea de a se evita, pe cât posibil, efectuarea de cheltuieli nejustificate, inutile din fondul special de lichidare constituit în condițiile art. 4, în situația în care în averea debitoarei nu există bunuri ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor, persoane direct interesate în continuarea administrării procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
În esență, singurele critici aduse de instituția recurentă sentinței civile nr. 1079 din 16 aprilie 2007 Tribunalului Arad se referă la neantrenarea răspunderii personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât prin sentința civilă nr. 110 din 30 ianuarie 2006 pronunțată de același tribunal în dosarul nr. 6706/2005 împotriva administratorului debitoarei - dl. - a fost atrasă, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, răspunderea patrimonială pentru suma de 32.044,71 lei, care cuprinde atât creanța de 254,71 lei cu care s-a înscris Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B la masa credală (fila 46 dosar de fond), cât și creanța de 31.790 lei declarată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice A, judecătorul-sindic prin hotărârea de închidere a procedurii, în baza art. 142 din același act normativ, încuviințând doar ca executarea silită a persoanei obligată la plată să se facă de către creditorii interesați în conformitate cu prevederile legale privind executarea creanțelor bugetare.
Este adevărat că practicianul nu a menționat persoanele din vina cărora nu au fost plătite contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate A, a cărei creanță a fost preluată de către instituția menționată, dar aceasta nu poate duce la admiterea căii de atac în sensul continuării administrării procedurii de insolvență pentru că, pe de o parte, în speță sunt îndeplinite toate condițiile pretinse de art. 131 pentru închiderea procedurii, iar pe de altă parte, creditoarea nu a criticat acest aspect în fața tribunalului, el fiind invocat pentru prima dată în calea de atac, contrar prevederilor art. 294, la care face trimitere art. 316 din Codul d e procedură civilă.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisio mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul creditoarei nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței civile nr. 1079 din 16 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată L, reprezentată prin lichidator judiciar Insolvency Management
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red. /28.12.2009
Dact. /29.12.2009 - 2 ex.
Primă instanță - Tribunalul Arad
Judecător-sindic -
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Raluca Suciu, Maria
