Spete procedura insolventei. Decizia 258/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ Operator 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 258

Ședința publică din 23 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Raluca Suciu

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 3: Csaba

GREFIER:

S-a luat în examinare, la a doua strigare, recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 1548 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidatorul judiciar

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av., pentru lichidatorul judiciar, lipsind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul lichidatorului depune la dosar împuternicirea avocațială și concluzii scrise, arătând că nu mai are alte cereri.

Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, conform concluziilor scrise, întrucât practicianul și-a îndeplinit toate atribuțiile prevăzute de lege.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1548 din 12 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiș a respins obiecțiunile formulate de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva raportului lichidatorului judiciar T conținând propunerea de închidere a procedurii enței debitoarei T, respingând, totodată, și cererea respectivei instituții de autorizare în vederea formulării acțiunii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, tribunalul, în temeiul art. 131 din lege, a dispus închiderea procedurii colective față de societatea debitoare și radierea acesteia din registrul comerțului, descărcând practicianul de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați, notificând sentința debitoarei, creditorilor, direcției teritoriale a finanțelor publice și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere și în vederea publicării în Buletinul procedurilor de ență.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că deși prin sentința comercială nr. 2019 din 13 noiembrie 2008 aceluiași tribunal a fost închisă procedura enței față de debitoarea T, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, care a fost admis de Curtea de APEL TIMIȘOARA, cu consecința casării și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât judecătorul-sindic a omis să se pronunțe asupra cererii de autorizare a instituției creditoare în vederea formulării acțiunii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator social.

În rejudecare, reținând că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr. 58 din 9 ianuarie 2008, constatând că, deși legal citați, niciunul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor de procedură și că față de această situație practicianul a solicitat închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea falitei, că în cauză s-au întocmit și comunicat notificările cerute de art. 61 din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 131 din același act normativ, apreciind întemeiată propunerea practicianului. În ceea ce privește cererea de autorizare a creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B în vederea formulării acțiunii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei, formulată pe calea obiecțiunilor la raportul de închidere a procedurii colective, aceasta a fost respinsă de tribunal întrucât din analiza raportului privind cauzele încetării de plăți rezultă că lichidatorul judiciar nu a omis să indice persoanele vinovate, ci a analizat situația debitoarei arătând că administratorul social nu se face vinovat de starea de ență. În raport s-a mai arătat, motivat, că nu s-a constatat și nu poate fi probată săvârșirea unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar cererea de autorizare adresată judecătorului-sindic nu conține indicii clare cu privire la comiterea de către fostul administrator sau terțe persoane a faptelor limitativ prevăzute de art. 138.

Împotriva sentinței comerciale de mai sus, în termen legal, din nou a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.

Întrucât calea de atac este îndreptată împotriva unei sentințe care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă, instanța de control judiciar având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din același cod. De asemenea, potrivit Codului d e procedură civilă, o hotărâre poate fi casată sau modificată, când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 (art. 304 pct. 5), când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7) și atunci când hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9).

Judecătorul-sindic a analizat eronat cererea instituției creditoare și a respins în mod greșit obiecțiunile la raportul final al lichidatorului judiciar. Astfel, recurenta a solicitat ca, în cazul în care practicianul nu înțelege să promoveze acțiunea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, instanța să autorizeze creditorii să formuleze o astfel de cerere (având în vedere că în speță nu s-a putut constitui comitetul creditorilor), solicitarea fiind în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ. Motivarea tribunalului este în deplină contradicție cu decizia Curții Constituționale nr. 549/2007, care a stabilit că dispozițiile alin. 3 al art. 138 sunt constituționale și că în condițiile în care nu s-a format un comitet al creditorilor, oricare dintre aceștia este îndreptățit să exercite personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv pe aceea de a solicita autorizarea judecătorului-sindic pentru introducerea cererii de angajare a răspunderii.

Legiuitorul a stabilit expres o asemenea posibilitate statuând că în cazul în care lichidatorul nu formulează cererea de antrenare, comitetul creditorilor poate să promoveze o asemenea acțiune. Însă, pentru a putea formula cererea de chemare în judecată este nevoie de autorizarea judecătorului-sindic. Această solicitare este perfect legală, premergătoare formulării acțiunii în atragerea răspunderii patrimoniale personale și ea nu are nicio legătură cu fondul dreptului. Ca atare, este fără dubiu că în cauză sunt incidente dispozițiile tezei finale a alin. 3 art. 138 din Legea enței, care se referă la situația în care lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie, fiind evident faptul că răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei nu mai există nicio posibilitate reală de a se dispune angajarea răspunderii lor patrimoniale.

În drept a invocat prevederile art. 299-316 din Codul d e procedură civilă și Legea nr. 85/2006.

Lichidatorul judiciar Taf ormulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată pentru următoarele motive:

În primul rând, potrivit art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, modificată, numai comitetul creditorilor poate solicita instanței să fie autorizat să introducă cererea de antrenare a răspunderii. Or, recurenta nu îndeplinește această calitate, din actele dosarului reieșind că numărul creditorilor era suficient de mare pentru constituirea comitetului creditorilor, astfel că interpretarea pe care recurenta o dă deciziei nr. 549/2007 a Curții Constituționale este una eronată.

În al doilea rând, același text prevede că comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea în răspundere dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută Ia alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie. Cu alte cuvinte, calitatea comitetului creditorilor de a introduce cererea de antrenare a răspunderii este atribuită sau poate fi atribuită de instanța de judecată doar dacă lichidatorul judiciar nu-și îndeplinește atribuțiile sale (a omis. să indice; a omis. să formuleze), ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății, unde practicianul și-a îndeplinit în mod corect toate îndatoririle.

Examinând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor lichidatorului judiciar, a dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9, art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând să îl respingă ca atare, având în vedere următoarele considerente:

În speță nu este incident motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 304, prin hotărârea pronunțată tribunalul neîncălcând forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, cum fără temei susține instituția creditoare. De asemenea, nu este incident nici cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii enței față de debitoarea nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, iar în ceea ce privește motivul de la pct. 7 acesta nu a fost dezvoltat în niciun fel, Curtea fiind în imposibilitate de a-l analiza.

Obiecțiunile creditoarei în mod corect au fost respinse de judecătorul-sindic întrucât instanța nu poate, la cererea unui creditor, să impună lichidatorului judiciar să-și exprime un punct de vedere într-un sens sau altul în privința incidenței vreunuia dintre cazurile de antrenare a răspunderii reglementate de alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, modificată, și nici să exercite o prerogativă în cazul în care practicianul apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru aceasta, mai ales în situația în care, potrivit alin. 3 al articolului menționat, aceeași prerogativă poate fi exercitată și de către creditori, fie prin comitet, fie personal, după caz.

În esență, criticile aduse de recurenta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B sentinței civile nr. 1548 din 12 noiembrie 2009 Tribunalului Timiș se referă la respingerea cererii sale având ca obiect autorizarea instanței pentru introducerea acțiunii în răspundere împotriva fostului administrator social, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit art. 138, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de ență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de ență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.

Într-adevăr, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura de ență față de debitoarea T, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social. Totuși, aceasta nu înseamnă în mod automat că practicianul ar fi omis să formuleze cererea de atragere a răspunderii împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 pentru a fi aplicabil alin. 3 al articolului menționat, cum fără niciun temei susține recurenta, pentru că, așa cum rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul raportului privind cauzele și împrejurările care au determinat apariția stării de ență, lichidatorul a învederat că în speță nu se impune promovarea unei acțiuni în răspundere, propunând judecătorului-sindic închiderea procedurii de executare colectivă fără antrenarea răspunderii instituite de Legea nr. 85/2006, modificată, acest punct de vedere fiind reiterat și prin concluziile scrise depuse la termenul din 12 noiembrie 2009.

Este fără îndoială că art. 138 pune la dispoziția creditorilor mijloace și instrumente specifice în scopul satisfacerii creanțelor în situația în care starea de ență a societății a fost cauzată prin una din faptele prevăzute la alin. 1 al acestui text de lege. Astfel, acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a persoanelor membre ale organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și a oricăror alte persoane, și de obligare a acestora la suportarea unei părți din pasivul societății comerciale debitoare are un caracter special, justificat de particularitatea domeniului reglementat de Legea nr. 85/2006 privind procedura enței. Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 138, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, are legitimare procesuală activă pentru a solicita angajarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de ență a debitorului. În condițiile expres prevăzute de lege, art. 138 alin. 3, dacă aceștia au omis să indice, în raportul lor asupra cauzelor enței, persoanele culpabile de starea de ență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea de stabilire a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății comerciale și răspunderea acestor persoane amenință să se prescrie, calitatea procesuală activă este dobândită și de comitetul creditorilor.

Acest organism reprezintă interesele creditorilor îndreptățiți să participe la procedura enței, fiind ales de adunarea creditorilor și format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creanțe garantate și cei, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii. Constituirea prin lege a comitetului reprezentativ justifică preocuparea legiuitorului de a reglementa în mod detaliat și judicios toate aspectele ce țin de procedura enței, care, de regulă, este o procedură cu caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori care vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanțe, dispozițiile referitoare la comitetul de creditori satisfăcând unul dintre imperativele legii, și anume cadrul organizat, ca modalitate de manifestare a voinței creditorilor participanți la procedura enței.

Din enumerarea atribuțiilor stabilite prin lege (art. 17), se poate observa că acest comitet acționează ca un mandatar al adunării creditorilor, care îndeplinește funcția de reprezentare a creditorilor înscriși în tabelul definitiv de creanțe în raporturile cu administratorul judiciar sau lichidatorul. Ca atare, în condițiile în care în tabelul definitiv de creanțe sunt înscriși prea puțini creditori, fapt ce împiedică formarea unui comitet, este evident că aceștia pot exercita personal toate atribuțiile pe care legea le prevede în sarcina comitetului, inclusiv pe aceea de a solicita judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acțiunii privind stabilirea răspunderii membrilor organelor de conducere, orice altă interpretare a legii fiind de natură a crea consecințe grave cu privire la stabilirea activului debitorului, creditorii fiind privați de posibilitatea recuperării integrale sau în proporție cât mai mare a creanțelor, doar pentru că nu sunt în număr suficient pentru a forma un comitet. Prin urmare, o astfel de interpretare ar contraveni scopului declarat al legii, respectiv acoperirea pasivului debitorului aflat în ență, și ar nesocoti accesul liber la justiție al creditorilor aflați într-o atare situație, drept protejat prin Constituție, lucru care nu poate fi acceptat.

În aceste condiții, susținerile creditoarei potrivit cărora hotărârea atacată ar fi netemeinică și nelegală pe motiv că instanța ar fi apreciat eronat asupra pricinii dedusă judecății și că tribunalul nu ar fi aplicat corect regulile răspunderii instituite de art. 138 din Legea enței sunt neîntemeiate, deoarece în speță nu era incidentă niciuna dintre cele două situații limitativ reglementate de legiuitor pentru ca creditorii înscriși la masa credală, prin comitet, întrucât erau în număr suficient pentru a forma acest organism care să le reprezinte interesele în procedură, pe tabelul definitiv fiind înscriși trei creditori (fila 94 dosar de fond), să solicite judecătorului-sindic să îi autorizeze să introducă cererea de atragere a răspunderii fostului administrator social. Ca atare, interpretarea dată de recurentă atât prevederilor alin. 3 al art. 138, cât și considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 549/2007 este una eronată, cum în mod judicios a arătat și lichidatorul judiciar prin concluziile scrise formulate în cauză, altfel putându-se ajunge la situații absurde de genul că, creditorii, deși prezenți în procedură în număr suficient pentru a putea constitui un comitet, dacă din neglijență nu uzează de prevederile art. 16 și următ. din lege, ulterior ei să poată veni și să se prevaleze de prerogativa care-i este recunoscută acestui organ colegial executiv de alin. 3 al art. 138, ceea ce nu poate fi acceptat.

Deși sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 3041din Codul d e procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recursomisso mediodevine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.

Față de cele reținute, sentința atacată fiind temeinică și legală, iar recursul instituției creditoare nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea îl va respinge conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B împotriva sentinței comerciale nr. 1548 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu debitoarea intimată T, reprezentată prin lichidatorul judiciar

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. - 05.03.2010

Tehnored. - 08.03.2010/ 4 ex./ 2 com.

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Judecător-sindic:

Președinte:Raluca Suciu
Judecători:Raluca Suciu, Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 258/2010. Curtea de Apel Timisoara