Spete procedura insolventei. Decizia 272/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 272/
Ședința publică din 19.02.2009
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de administrator social, împotriva Încheierii nr. 66/S/25 aprilie 2002 dată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 185/S/2001, în contradictoriu cu debitoarea - SRL T prin lichidator - - ACTIVE SRL T, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în reprezentarea administratorului recurent, lipsă fiind debitoarea intimată prin lichidator.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că față de faptul că la dosar nu există probe din care să rezulte că administratorului recurent i-a fost comunicată sentința atacată, astfel că instanța apreciază recursul ca fiind formulat în termen.
Reprezentantul pârâtului recurent depune două declarații notariale date de - și, autentificate sub nr. 53/12.01.2009 și respectiv nr. 18/13.01.2009, prin care tinde să dovedească cele susținute în acțiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Curtea consideră că recursul este formulat în termen, întrucât hotărârea atacată nu a fost niciodată comunicată pârâtului administrator social, ori, potrivit art. 301.proc.civ. termenul de recurs curge de la data comunicării hotărârii. În speță, pârâtul se află încă în termenul de recurs, astfel că nu se poate pune problema repunerii în acest termen.
Avocat solicită în principal admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar modificarea în parte a încheierii atacate în sensul de a nu se atrage răspunderea patrimonială administratorului, calitate care a încetat prin hotărârea din data de 15.07.1993.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin încheierea nr. 66/S/25.04.2002 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 185/S/2001, în baza art. 118 din Legea nr. 64/1995, s-a dispus închiderea procedurii de faliment față de debitoarea - SRL T, în contradictoriu cu creditorii - SRL T, - - T, - Romanis - Reghin, T, T și recuperarea sumei plătite lichidatorului ca retribuție din averea debitoarei.
În baza art. 124, al.1, lit. d din Legea nr. 64/1995, s-a dispus antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei:, -, și pentru datoriile debitoarei față de creditori și a îndrituit creditorii să-i urmărească patrimonial pe aceștia pentru satisfacerea creanțelor lor față de debitoare.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 9106/com/S/2001, creditoarea - SRL Tas olicitat declanșarea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 față de debitoarea - SRL, pentru o datorie de 31.250.701 lei plus penalități de întârziere, că prin încheierea nr. 1562/08.10.2001 a Tribunalului Timișa fost admisă cererea și s-a declanșat față de debitoare procedura de reorganizare judiciară și faliment prevăzută de Legea nr. 64/1995 și că în continuarea acestei proceduri s-a format la Tribunalul Timiș dosarul nr. 185/S/5.11.2001.
La termenul de judecată din data de 07.02.2002, debitoarea a fost declarată în stare de faliment și a fost numit ca lichidator în cauză - - Realizare Active SRL T care, la 25.04.2002, a propus închiderea procedurii față de debitoare în baza art. 118 din Legea nr. 64/1995, cu aplicarea art. 124 al.1 lit. d din Legea nr. 64/1995.
Față de faptul că nu au fost identificate bunuri ale debitoarei iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii de lichidare, în baza art. 118 din Legea nr. 64/1995 s-a dispus închiderea procedurii falimentului față de debitoare precum și recuperarea sumei plătite lichidatorului ca retribuție din averea debitoarei.
Față de faptul că nu au fost identificate actele contabile ale debitoarei și contabilitatea acesteia nu a fost ținută în conformitate cu dispozițiile legale, în baza art. 124 al. 1 lit. d din Legea 64/1995 s-a dispus antrenarea răspunderii administratorilor debitoarei, -, și pentru datoriile debitoarei față de creditori, creditorii fiind îndrituiți să-i urmărească patrimonial pe aceștia pentru satisfacerea creanțelor lor față de debitoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs administratorul, solicitând în principal să se constate că recursul este în termen având în vedere faptul că hotărârea atacată nu i s-a comunicat, în subsidiar să se dispună repunerea în termenul de depunere al recursului, având în vedere că nu a avut cunoștință de procesul care a făcut obiectul prezentului dosar și nici de încheierea pronunțată, comunicarea hotărârii nerealizându-se.
De asemenea, solicită în principal casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, în condițiile în care nu au fost citați la nici un termen la prima instanță iar în subsidiar modificarea în parte încheierea nr. 66/S/25.04.2002 dată în dosarul nr. 185/S/2001 de către Tribunalul Timiș prin care s-a dispus atragerea răspunderii administratorului recurent, care a fost obligat să suporte plata pasivului - SRL, în sensul de a respinge ca netemeinică cererea de atragere a răspunderii, având în vedere probatoriul administrat în cauză.
În motivare, se arată că prin încheierea nr. 66/S/25 aprilie 2002 s-a dispus atragerea răspunderii petentului și a altor 3 persoane pentru datoriile societății - SRL, că nu a fost citat la nici un termen de judecată fapt ce reiese din dosarul de fond și în aceste condiții s-a dat o hotărâre împotriva unei persoane care nu a participat la proces, că potrivit art. 11 din Legea 64 din 1994 hotărârile judecătorului-sindic, în condițiile legii, vor putea fi atacate cu recurs, încheierea prin care i s-a stabilit antrenarea răspunderii fiind dată de judecătorul sindic încadrându-se astfel în această categorie.
Petentul recurent arată că la data de 03.02.1992 a constituit împreună cu - - "--MI" SRL, că în contractul de societate, la pct. 10, se specifica faptul că durata de funcționare a societății este de 5 ani, fapt reținut și de sentința 1110/S/10.03.1992 a Judecătoriei Timișoara care a autorizat funcționarea societății și că tot la primul punct 10 din contract se specifică faptul că administratorii vor putea lua măsuri doar împreună.
La 23.03.1993 numele societății s-a schimbat din - "--MI" SRL în - SRL iar la data de 15.07.1993 se hotărăște de către asociați cesionarea în totalitate a celor 10 părți sociale ale recurentului către asociatul - care astfel devine asociat unic.
Prin aceiași hotărâre se stabilește încetarea mandatului de administrator al recurentului și rămânerea lui - administrator unic al societății, iar la 16.07.1993 se face cesiunea de părți sociale la notar și se înscrie și la Registrul comerțului, încetarea calității de administrator a recurentului nefiind înregistrată la registrul comerțului.
După data de 16.07.1993 recurentul arată că nu a mai avut nici o legătură cu societatea în discuție care a fost condusă de către unicul asociat care era și administrator -.
Se mai arată că în timp societatea a intrat în faliment iar prin încheierea nr. 66/S/25.04.2002 s-a atras răspunderea patrimonială a recurentului pentru creanțele societății, acesta aflând despre faptul că s-a dat o hotărâre împotriva sa abia la sfârșitul lui octombrie 2008 când a primit o somație de plată a unei creanțe de la T care se baza pe încheierea amintită, menționând faptul că așa cum reiese din actele de la dosar nu a fost citat la proces și nu i s-a comunicat încheierea.
Recurentul arată că din mai multe motive nu se poate atrage răspunderea sa patrimonială în condițiile în care din 1993 nu am mai avut de-a face cu administrarea societății.
În primul rând arată faptul că există un act din data de 15.07.1993 prin care se stabilește încetarea calității de administrator a recurentului.
În al doilea rând trebuie văzută prevederea din contract conform căreia societatea există pe o perioadă de 5 ani de zile, condiții în care la expirarea celor 5 ani expiră și mandatul de administrator al recurentului, care nu poate fi prelungit fără o manifestare de voință din partea sa, rezultând că ar fi putut fi administrator cel mai târziu până la 03.02.1997 când calitatea sa de administrator ar fi încetat o dată cu încetarea societății.
În condițiile în care societatea a mai existat după cei 5 ani trebuia să existe un act din care să rezulte că a dorit să fie în continuare administrator. De reținut și faptul că, contractul de societate nu prevedea că după cei 5 ani societatea poate să-și continue existența.
În al treilea rând, trebuie văzut și faptul că după 16.07.1993 toate actele societății au fost semnate doar de către asociatul unic și administrator, fapt ce reiese și din actele depuse la registrul comerțului. Dacă ar fi fost și recurentul administrator, acest lucru nu ar fi fost posibil deoarece conform contractului de societate trebuia să existe semnătura ambilor administratori.
În al patrulea rând, trebuie avut în vedere faptul că toate actele, contracte, etc. care au generat intrarea în faliment a societății au fost semnate doar de către asociatul unic, fără recurentul, condiții în care nu i se poate reține nici o culpă. Trebuie văzut și faptul că toate datoriile sunt după 1998 când el în fapt nu a mai avut nici o legătură cu societatea și din moment ce nu a mai semnat nici un act al societății din 1993 nu se poate să i se angajeze răspunderea.
Recurentul arată că simpla lipsă a actelor contabile nepredate lichidatorului nu determină un raport de cauzalitate cu privire la intrarea în faliment, recurentul neavând oricum să prezinte actele în condițiile în care nu a mai avut de-a face cu societatea din 1993, neexistând nici o dovadă că ar fi făcut vreo operațiune dintre cele prevăzute la art. 124 al.1 din Legea 64/1995, în vigoare la aceea dată, operațiune care să fi determinat intrarea societății în faliment.
În drept invocă disp. art. 121, 124 din Legea 64/1995 așa cum era în vigoare la 25.04.2002, art. 103, 322 pct. 5.proc.civ.
Creditoarea intimată - - Tad epus întâmpinare prin care solicită în principal respingerea recursului formulat de către reclamantul, ca tardiv formulat si nefondat; în subsidiar respingerea cererii de repunere în termenul de depunere al recursului; respingerea cererii privind casarea încheierii atacate, respingerea cererii de trimitere a cauzei spre rejudecare de către Tribunalul Timiș formulată de către reclamant ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 304; menținerea ca temeinică si legală a încheierii nr. 66/S/25.04.2002 dată în dosarul nr. 185/S/2001 de către Tribunalul Timiș, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că, în ce privește susținerile potrivit cărora recursul formulat de reclamant este în termen, având în vedere faptul că hotărârea atacată nu i s-a comunicat, intimata învederează că potrivit dispozițiilor art. 103 alin.(1) proc.civ. "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Ori, apărarea formulată de către reclamant prin invocarea faptului că actele de procedură nu i s-au comunicat în decurs de 8 ani nu poate fi reținută de către instanță ca reprezentând o situație mai presus de voința părții, întrucât nu reprezintă o situație obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de către reclamant, în condițiile în care există și alte modalități prin care o parte într-un litigiu poate lua la cunoștință atât termenele de judecată, cât și soluțiile pronunțate de orice instanțe din România ( site-ul oficial al instanțelor din România www.just.ro).
Termenele privind exercițiul căilor de atac atrag, în caz de nerespectare, sancțiunea decăderii, considerente pentru care solicită respingerea recursului formulat de către reclamantul, ca tardiv formulat și nefundat.
Cu privire la cererea de repunere în termenul de depunere al recursului, solicită respingerea acesteia întrucât partea care a fost decăzută din dreptul de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini vreun act de procedură va trebui să solicite instanței repunerea în termen, dovedind că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei.
Intimata învederează că, în sensul art. 103 alin. (1) proc.civ. împrejurarea mai presus de voința părții trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de recurent. astfel de situații nu-i poate fi asociată aceea că recurentul susține că nu mai îndeplinea funcția de administrator, fiindu-i imputabilă omisiunea de a efectua formalitățile de publicitate în acest sens. Potrivit dispozițiilor art.103 alin (2) proc.civ, cererea de repunere în termen trebuie făcută în termen de 15 zile de la data când motivul împiedicării a încetat, în același termen urmând a fi arătate și motivele împiedicării, termenul de formulare a cererii de repunere în termen fiind un termen de decădere.
Apreciază că reclamantul a depășit termenul de 15 zile de la data încetării împiedicării, în care ar fi putut solicita repunerea în termenul de recurs - termenul fiind unul de decădere - întrucât nu poate susține, în mod credibil, faptul că în decurs de 8 ani de zile a fost împiedicat în a lua la cunoștință cu privire la încheierea recurată.
Acesta nu justifică nici motivul pentru care nu a luat la cunoștință de conținutul încheierii atacate susținând că aceasta nu i-a fost comunicată dar, de fapt, este vorba doar despre propria-i neglijență, acesta având și alte posibilități de a se informa cu privire la această situație.
Prin Decizia nr. 1465/1968 în nr. 3/1969, pag. 170, Tribunalul Suprem, colegiul civil a statuat că "dat fiind că repunerea în termen nu se poate dispune decât pentru motive temeinice de fapt, nici măcar eroarea de drept nu poate fi considerată că îndeplinește această condiție și deci nu este de natură să o justifice".
Pentru aceste considerente, solicită respingerea cererii de repunere în termenul de recurs.
Cu privire la petitul privind casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, solicită respingerea acestuia întrucât cererea nu se întemeiază pe nici una din situațiile care justifică o astfel de cerere, nefiind invocat motivul de nelegalitate care stă la baza cererii de casare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind modificarea în parte a încheierii recurate, solicită respingerea acestuia și menținerea ca temeinică si legală a încheierii nr.66/S/25 aprilie 2002 dată în dosarul nr. 185/S/2001 de către Tribunalul Timiș prin care s-a dispus atragerea răspunderii recurentului, în calitate de administrator al
Cu privire la fondul cauzei, intimata arată că, în fapt, reclamantul invocă faptul că la data de 15.07.1993 s-a hotărât de către asociații cesionarea în totalitate a celor 10 părți sociale ale recurentului către asociatul - care devine asociat unic și de asemenea prin aceeași hotărâre se stabilește încetarea mandatului de administrator al recurentului și rămânerea lui - în funcția de administrator unic al societății.
Tot reclamantul, în motivarea acțiunii se autocontrazice susținând că de fapt încetarea calității sale de administrator nu a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, dar că el după data de 16.07.1993 nu a mai avut nici o legătură cu societatea
Asta ar însemna că încetarea calității sale de administrator s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 54 din Lg. 31/1990 (cu modificările la zi) privind obligativitatea formalităților de publicitate a numirii și încetării funcției de administrator a unei societăți comerciale.
Intimata consideră că, atâta vreme cât însuși reclamantul susține în acțiune faptul că încetarea calității sale de administrator nu a fost înregistrată la. rezultă că reclamantul a deținut și după data de 16.07.1993 calitatea de administrator al societății, astfel că poate fi antrenată fără urmă de echivoc răspunderea patrimonială așa cum corect a dispus judecătorul prin încheierea atacată.
De asemenea, reclamantul face referire la "existența unui act din data de 15.07.1993" care ar atesta încetarea calității sale de administrator pe care însă nu îl poate prezenta instanței din motive mai presus de voința sa.
Menționează intimata că orice situație mai presus de voința părții care o împiedică pe aceasta să facă anumite acte de procedură trebuie mai întâi indicată și apoi demonstrată întrucât această împrejurare trebuie să fie obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de partea care o invocă.
Cu privire la faptul că reclamantul se prevalează de încetarea contractului de societate la data de 03.02.1997, moment în care s-ar fi încheiat și mandatul lui de administrator, intimata apreciază că acestea sunt simple susțineri ale acestuia nedovedite prin nici un înscris.
De asemenea, dacă într-adevăr contractul de societate nu ar mai fi fost prelungit de către asociat după data de 03.02.1997, acest aspect ar fi atras dizolvarea societății conform dispozițiilor art. 227 alin.(1) pct. a) din Lg. 31/1990 modificată și adnotată, fapt care nu a avut loc întrucât societatea și-a continuat activitatea până în anul 2002 când a intrat în faliment.
Simplul fapt că reclamantul nu a mai semnat nici un act care să aibă legătură cu societatea încă din 1997 nu dovedește că acesta nu a mai deținut funcția de administrator al societății și că nu se poate antrena răspunderea patrimonială a acestuia fată de creditorii
Pentru toate aceste considerente solicită pe fondul cauzei respingerea recursului formulat de recurent si menținerea ca temeinică si legală a încheierii sindice nr. 66/S/25.04.2002, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul formulat, cu prioritate prin prisma criticilor vizând necitarea pârâtului de către prima instanță, Curtea constată că acesta este fondat.
Potrivit art. 85.proc.civ. judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților.
În speță, lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul prin care a propus închiderea procedurii insolvenței, cu angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale falitei (fila 109 din dosarul primei instanțe), chiar în cursul ședinței de judecată, ședință la care pârâtul nu fusese citat.
Primind raportul, judecătorul sindic a pășit la soluționarea propunerilor lichidatorului judiciar, fără a-l mai cita pe pârâtul, pronunțând apoi încheierea prin care i-a angajat răspunderea acestuia.
Procedând astfel, judecătorul sindic i-a încălcat pârâtului, în mod esențial, dreptul la apărare, lipsindu-l astfel de un proces echitabil la care este îndrituit conform art. 6, paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de cele de mai sus, Curtea constată că este incident cazul de casare prevăzut de art. 304, pct. 5.pro.civ. rap. la art. 105, alin. 2.pro.civ. motiv pentru care, în baza art. 312, alin. 5.proc.civ. încheierea atacată va fi casată parțial, ținând cont de limitele investirii instanței de recurs și cauza va fi trimisă aceleiași instanțe, pentru rejudecarea cererii de antrenare a răspunderii pârâtului, care va fi legal citat.
La rejudecarea cauzei, prima instanță va avea în vedere și celelalte critici invocate ca motive de recurs de pârât, critici care nu au mai fost analizate de instanța de recurs datorită soluției casării cu trimitere spre rejudecare.
Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate, întrucât instanța de recurs nu a fost investită cu cenzurarea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul împotriva Încheierii nr. 66/S/25.04.2002, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 185/S/2001, pe care o casează parțial și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererii de antrenare a răspunderii pârâtului.
Menține în rest dispozițiile încheierii atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED./16.03.2009
TEHNORED. /16.03.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Marian Bratiș, Anca
