Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 275/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 275/
Ședința publică din 19.02.2009
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de creditoarele DGFP T și AVAS B, împotriva sentinței comerciale nr. 1803/09.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL F, prin lichidator T, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în substituirea domnului avocat, în reprezentarea debitoarei intimate, lipsă fiind creditoarele recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentantul debitoarei intimate solicită respingerea recursurilor, fără cheltuieli de judecată, depunând totodată concluzii scrise.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1803/9.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a închis procedura enței față de debitoarea - SRL F reprezentată prin lichidatorul judiciar T, în contradictoriu cu creditoarele T, AVAS B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, dispunându-se și radierea debitoarei din registrul comerțului, lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilități și s-a dispus notificarea sentinței tuturor părților interesate.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că în contul debitoarei falite nu există disponibilități bănești, motiv pentru care a aprobat cererea de publicare a raportului de activitate în Buletinul Procedurilor de ență, că la data de 09.10.2008 lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura enței debitoarei - SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei, că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 888/24.04.2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura enței, notificarea fiind publicată conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura enței și că nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditoarele DGFP T și AVAS
Prin recursul declarat, creditoarea DGFP Tas olicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei instanței de fond pentru continuarea procedurii.
În motivare se arată că lichidatorul judiciar, deși nu a primit actele contabile de la societate, a solicitat instanței închiderea procedurii, nefăcând demersurile legale pe care la avea la dispoziție, creditoarea considerând că lichidatorul trebuia să formuleze plângere penală împotriva administratorilor societății deoarece nedepunerea actelor contabile este prevăzută de Legea 85/2006 ca infracțiune.
De asemenea, lichidatorul neavând acte contabile, s-a pronunțat asupra aplicării art. 138 din Legea 85/2006 arătând că în opinia sa nu se impune antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori.
Se arată că lichidatorul judiciar nu a întocmit Raportul cu cauzele ajungerii societății debitoare în ență, nu a comunicat creditorilor Raportul final prin care a solicitat închiderea procedurii enței față de debitoare, creditoarea fiind astfel împiedicată a solicita autorizarea judecătorului sindic în vederea formulării răspunderii atâta timp cât până la primul termen de abia s-a definitivat de creanțe, astfel că până la această dată creditoarea nu putea să formuleze vreo cerere de autorizare atâta timp cât nu a știut dacă se poate sau nu forma un Comitet al creditorilor și dacă cererea de autorizare va fi făcută în nume propriu sau în numele Comitetului creditorilor.
În motivarea hotărârii, arată creditoarea, se precizează că nici un creditor nu s-a oferit a avansa cheltuieli pentru continuarea procedurii însă, pe adresa creditoarei nu a fost formulată o astfel de cerere astfel că lichidatorul judiciar nu poate presupune acest aspect până nu are o confirmare clară a acestui fapt din partea tuturor creditorilor.
Prin recursul formulat, creditoarea AVAS Bas olicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă); când hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă), când hotărâre este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Creditoarea consideră că judecătorul sindic a analizat eronat cererea formulată de către aceasta, că prin cererea AVAS s-a solicitat ca în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din legea 85/2006, să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere, având în vedere că în speță nu s-a putut constitui Comitetul Creditorilor, fiind numai 2 creditori.
AVAS B consideră că cererea sa este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006, întrucât în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din legea 85/2006, legea dă posibilitatea Comitetul Creditorilor să formuleze o asemenea cerere. Se mai arată că pentru a formula această cerere este nevoie de autorizarea judecătorului sindic. Consideră că această cerere este perfect legală, premergătoare cererii de angajare a răspunderii patrimoniale, care este cerută de cursul procedural prevăzut de Legea 85/2006 și care nu are legătură cu fondul dreptului, reiterând faptul că judecătorul sindic a fost învestit cu o cerere premergătoare cererii prevăzută de art. 138 din legea 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzut de acest articol, ci este o etapă procesuală impusă de Legea 85/2006, etapă procesuală căreia judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.
Creditoarea recurentă AVAS B apreciază că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 3 teza finală, respectiv "dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie", recurenta considerând că este evident că răspunderea persoanelor la care se referă alin.1 amenință să se prescrie, având în vedere că prin închiderea procedurii falimentului debitoarei, nu mai există nici o posibilitate reală de angajare a răspunderii patrimoniale, astfel încât răspunderea persoanelor nu numai că amenință să se prescrie, dar se va prescris cu siguranță.
Se învederează instanței că potrivit dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006 pe care le apreciază ca fiind aplicabile în speță, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Astfel, se arată că potrivit art. 138 lit. d din Legea 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu exista posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.
Creditoarea AVAS arată, de asemenea, că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că, indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea nr. 31/1990 - Legea societăților comerciale, ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 republicată - Legea contabilității.
Solicită să se aibă în vedere faptul că, potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Se mai arată că potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr. 85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în ență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 Cod civil, raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin.1 Cod civil, coroborate cu art.1600 Cod civil, devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS A către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În drept, invocă disp. art. 299-316.proc.civ. Legea nr. 85/2006.
Debitoarea - SRL, prin lichidator judicair T, a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursurilor creditoarelor ca nefondate, fără cheltuieli de judecată.
În motivare se arată următoarele:
1) Referitor la recursul declarat de DGFP T:
Lichidatorul judiciar al debitoarei falite nu are competența formulării plângerii penale împotriva administratorului societății pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și sancționată de art. 147 din Legea nr. 85/2006 modificată ("nedepunerea actelor contabile", așa cum invocă recurenta), susținere dovedită de prevederile art. 25 coroborate cu art. 11 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 85/2006 modificată.
În ceea ce privește nesolicitarea antrenării răspunderii materiale a foștilor administratori ai debitoarei falite, susținerile recurentei sunt de asemenea nefondate și extrem de lapidare. Simpla invocare a prevederilor art. 138 (lit. d) din Legea nr. 85/2006 modificată nu este suficientă pentru a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorilor debitoarei.
de specialitate s-a pronunțat în sensul că,răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, ca natură juridică, este o răspundere civilă care poate fi delictuală pentru fapta proprie sau contractuală" și că "jurisprudența este constantă în ceea ce privește necesitatea probării îndeplinirii condițiilor răspunderii civile",
Răspunderea reglementată de prevederile art. 138 din lege are natura juridică a unei răspunderi delictuale speciale, sui generis, pentru fapta proprie. De asemenea, s-a statuat că se poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei să fie suportat de către membrii organului de conducere dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și ajungerea debitoarei în situația încetării de plăți fiind necesar să se facă și dovada vinovăției.
Simpla ajungere în stare de ență sau de faliment nu echivalează cu angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale societății falite, culpa neprezumându-se ci trebuind dovedită de cel care face afirmația acesteia, în cazul nostru de către recurenta DGFP
În ceea ce privește Raportul cu cauzele ajungerii debitoarei în stare de ență, lichidatorul judiciar arată că a fost în imposibilitate de a întocmi acest raport, întrucât nu i-au fost puse la dispoziție înscrisurile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 modificată.
Cu privire la faptul că recurenta nu ar fi fost notificată pentru a-și manifesta acordul în vederea avansării sumelor de bani necesare continuării procedurii, se arată că textul art. 131 din Legea nr. 85/2006 modificată vorbește despre "creditorul care se oferă să avanseze sumele corespunzătoare", ceea ce înseamnă că inițiativa aparține creditorului, nu lichidatorului judiciar.
2) RECURSUL DECLARAT DE AVAS B:
"Raportul final" prevăzut de art. 129 din Legea nr. 85/2006 modificată se întocmește numai dacă există bunuri în averea debitoarei falite și acestea au fost lichidate. Or, în primă instanță s-a constatat că debitoarea falită nu dispune nici de bunuri și nici de alte disponibilități bănești (lichidități ori creanțe de încasat) necesare acoperirii creanțelor deținute de creditori, situație în care nu se mai întocmește raportul final despre care face vorbire legiuitorul în textul de lege precizat, context în care criticile recurentei au fost înlăturate. Nu se mai poate discuta despre comunicarea raportului final, despre convocarea Adunării Creditorilor în vederea formulării de obiecțiuni la raportul final, din moment ce acesta nu a fost întocmit, având în vedere prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006 modificată.
Într-adevăr, normele stabilite de legiuitor în legea enței impun o anumită conduită obligatorie instanței sindice și lichidatorului judiciar, însă în speța dedusă judecății nu s-a întocmit în mod legal raportul final, neexistând bunuri ori alte resurse bănești în averea debitoarei.
Pe cale de consecință, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5.proc.civ. invocat de recurentă nu se regăsește în speța dedusă judecății
Referitor la răspunderea administratorilor, se arată că, indiferent de caracterul răspunderii - delictuală ori contractuală - condițiile răspunderii trebuiesc dovedite, nu se prezumă.
Debitoarea, prin lichidator judiciar, nu poate fi de acord cu afirmațiile recurentei privind caracterul prezumat al culpei administratorilor și, respectiv, al raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, lichidatorul nu a primit documentele la care face referire art. 28 din lege, situație în care nu a putut verifica existența cumulativă a celor patru condiții ale răspunderii civile, dar mai să le și prezume.
În ceea ce privește nesolicitarea antrenării răspunderii materiale a foștilor administratori ai debitoarei falite, pentru argumentele expuse pe larg la pct. 1 al prezentelor concluzii scrise, intimata apreciază susținerile recurentei ca fiind nefondate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs ale creditoarei DGFP T, Curtea constată că recursul acesteia este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Este nefondată critica vizând neformularea unei plângeri penale de către lichidatorul judiciar împotriva fostului administrator social al falitei, pentru nedepunerea actelor contabile, întrucât o astfel de plângere poate fi formulată și de către creditori, iar pe de altă parte, închiderea procedurii enței nu poate depinde de formularea unei astfel de plângeri, întrucât nu garantează depunerea actelor contabile.
În acest context, al nedepunerii actelor contabile, în mod corect, lichidatorul judiciar nu a fost în măsură să întocmească Raportul cu cauzele ajungerii societății debitoare în ență și nici nu a putut formula o cerere de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere. Formularea unei astfel de cereri de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere se poate face, astfel cum just a susținut lichidatorul judiciar în întâmpinare, doar dacă s-a dovedit în mod cumulativ că aceștia au săvârșit cel puțin una dintre faptele prevăzute expres de legiuitor, culpa acestora în ceea ce privește săvârșirea faptelor respective, precum și legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și ajungerea debitoarei în situația încetării de plăți. În speță însă, în lipsa actelor contabile, neexistând posibilitatea de a identifica vreunul din cazurile de antrenare a răspunderii, lichidatorul judiciar, în mod corect a apreciat că nu se impune formularea unei astfel de acțiuni. În lipsa oricăror elemente de acest gen, o acțiune în antrenarea răspunderii ar fi abuzivă și arbitrară și nu ar fi decât de natură să majoreze nejustificat cheltuielile procedurii enței.
În ceea ce privește criticile vizând necomunicarea către creditori a raportului final, Curtea reține că judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii enței, în baza art. 131 din Legea 85/2006, în considerarea faptului că debitoarea nu mai avea niciun fel de bunuri care, prin valorificare, ar fi asigurat fonduri pentru continuarea procedurii.
În cazul închiderii procedurii enței, conform art. 131 din Legea 85/2006, nu există obligația ca raportul practicianului în ență prin care se propune închiderea să fie comunicat creditorilor, împreună cu bilanțul general al lichidării, după cum nu există nici obligația convocării adunării creditorilor.
Aceste obligații sunt prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006, însă acest text de lege vizează o cu totul altă ipoteză și anume aceea a închiderii procedurii după lichidarea tuturor bunurilor din averea debitoarei, ori în speță, procedura s-a închis pentru lipsa totală a bunurilor în averea debitoarei.
Cele două texte de lege instituie proceduri speciale, distincte, astfel că reguli prevăzute de una din ele nu pot fi aplicate prin asemănare celeilalte. În consecință, obligațiile comunicării raportului final și convocării adunării creditorilor, prevăzute de art. 129 din Legea 85/2006 nu pot fi extinse prin asemănare și la închiderea procedurii enței conform art. 131 din Legea 85/2006.
În ceea ce privește critica vizând neinformarea creditorilor despre necesitatea avansării unor sume care să asigure finanțarea continuării procedurii enței, Curtea constată că și aceasta este nefondată, întrucât, la concluziile pe fond la prima instanță, reprezentantul creditoarei DGFP Taa firmat că nu înțelege să avanseze respectivele sume.
De asemenea, Curtea constată că această creditoare nu a fost împiedicată să formuleze cerere de autorizare în vederea promovării acțiunii în atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, întrucât a formulat această cerere care a fost însă respinsă.
În ceea ce privește recursul formulat de creditoarea AVAS, Curtea constată că și acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Curtea constată că judecătorul sindic s-a pronunțat ca atare asupra cererilor de autorizare formulate de către cei doi creditori, inclusiv AVAS, în sensul respingerii lor, astfel că nu se poate susține că le-a analizat eronat.
Sunt nefondate și criticile ce vizează respingerea cererii de autorizare a formulării cererii de antrenare a răspunderii, întrucât judecătorul sindic nu este obligat să dea curs unei asemenea cereri, ci este liber să o soluționeze într-un fel sau altul, în conformitate cu intima sa convingere, raportat la probele cauzei și textele legale incidente.
Creditoarea AVAS consideră că sunt incidente disp. art. 138, alin. 3 din Legea 85/2006, în sensul că lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea în atragerea răspunderii și aceasta amenință să se prescrie, însă Curtea constată că aceste considerații sunt nefondate, întrucât lichidatorul judiciar a arătat în mod expres că nu se impune antrenarea răspunderii.
În conformitate cu alin. 3 al art. 138, comitetul creditorilor (sau un creditor, acționând individual, dacă nu există un astfel de comitet) poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie, însă în speță nu se poate vorbi de o astfel de omisiune a practicianului în ență.
Pentru aceste considerente, de natură să amendeze considerentele judecătorului sindic ce au stat la baza respingerii cererii de autorizare, Curtea constată că cererea de autorizare este inadmisibilă.
Criticile și susținerile creditoarei recurente vizând atragerea răspunderii foștilor membri ai organelor de conducere ale falitei nu pot fi analizate de instanța de recurs, pentru că nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, ci au fost invocate pentru prima dată în recurs, ori în recurs nu pot fi formulate cereri noi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea DGFP T împotriva sentinței comerciale nr. 1803/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Respinge recursul formulat de creditoarea AVAS împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED. /16.03.2009
TEHNORED. /16.03.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Marian Bratiș, Anca
