Spete procedura insolventei. Decizia 308/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 308/R-
Ședința publică din 27 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Tabacu judecător
: - -, judecător
: - -, JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
: - -, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr. 150/F din 02 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-creditori SC SRL B, SC LINE SRL - LA & ASOCIATII SRL B, SC SRL - LA & ASOCIATII SRL B, SC SRL LA - & ASOCIAȚII B, SC SRL B, SC SRL P, SC INTERNATIONAL SRL B, SC SRL B, SC SRL B, SC INTERNATIONAL SRL, intimata-debitoare SC 2003 SRL și lichidatoarea.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că prin serviciul registratură s-au depus din partea intimaților-creditori SC SRL, SC SRL cereri prin care solicită comunicarea recursului în vederea pregătirii apărării.
Curtea, constatând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 pct. 2 cod.pr.civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.03.2008, creditorul SC LINE SRL, a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC D & C 2003 SRL Pitești.
Debitoarea nu a formulat contestație prevăzută de art. 33 alin.2, astfel că prin sentința nr. 350/F/ 19.05.2008 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței prevăzute de art. 33 alin.6 din Legea nr. 85/2006.
Deoarece în perioada de 30 de zile de la apariția stării de insolvență debitoarea nu a depus plan de reorganizare, judecătorul sindic a dispus intrarea debitorului în procedura falimentului, prevăzut de art. 107 din Legea nr. 85/2006, pronunțând sentința nr. 454/F/16.06.2008.
La 17.07.2008 a fost depus raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului (82-88).
La 28.08.2008 s-a desfășurat la sediul filialei Aa U NPIR adunarea creditorilor iar la 29.09.2008 a fost depus la dosar tabelul definitiv consolidat al creanțelor (129).
Inventarierea bunurilor debitoarei s-a realizat la 24.09.2008 (131).
Prin sentința comercială nr. 150/F/02 februarie 2009 Tribunalul Comercial Argeș, n temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a ispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC D & C 2003 SRL cu sediul în Pitești, str. - - 20,. D,.2,.9 jud. A.
În temeiul art. 136 din legea privind procedura insolvenței, a fost descarcat administratorul judiciar de orice îndatorire și responsabilitate.
În temeiulart. 135din Legea privind procedura insolvenței, s-a ispus notificarea sentinței Direcției Generale a Finanțelor Publice A și Oficiului Registrului Comerțului A pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și prin publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.
S-a dispus ca după închiderea procedurii lichidatorul judiciar va înmâna creditorului fiscal titlul executoriu asupra administratorului societății și tabelul definitiv consolidat în vederea executării silite.
S-a dispus totodată plata sumei 6.234,68 lei din contul de lichidare pentru lichidatorul judiciar.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că din rapoartele lichidatorului judiciar rezultă că actele contabile ale societății debitoare, nu au putut fi consultate deoarece administratorul nu a fost găsit, în patrimoniul debitoarei nu se găsesc bunuri mobile sau imobile, cum rezultă din procesele verbale ale primăriei și OCPI
Lichidatorul judiciar a depus lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii insolvenței, inclusiv lista cuprinzând numele și adresa creditorilor, concretizat prin tabelul de creanțe.
S-a reținut că deoarece nu există bunuri în patrimoniul debitoarei și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele de bani, corespunzătoare continuării procedurii, lichidatorul a solicitat aplicarea disp. art. 131 din legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic a reținut că dispozițiile art. 131 din nr. 85/2006 arată " în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de administrare și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul din care este înmatriculat".
S-a reținut că deoarece debitorul nu are bunuri, urmează să se dispună închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului, luarea măsurilor prevăzute de art. 135 și 136 din legea insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice
În dezvoltarea motivelor de recurs, DGFP A s- întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arătând că:
- în mod greșit s-a dispus închiderea procedurii de către instanța de fond, fără a se ține seama de principiul maximizării valorii averii debitoarei, principiu de aplicare generală și care vizează toate stadiile procedurale, scopul procedurii fiind plata debitelor;
- au fost încălcate drepturile și interesele creditorilor, prin aceea că nu s-au recuperat integral creanțele, scopul Legii nr.85/2006 nefiind realizat;
- s-au încălcat dispozițiile art.4 (4) din lege, prin aceea că nu s-au utilizat sumele din fondul de lichidare constituit la Registrul Comerțului, pentru continuarea procedurii și recuperarea creanțelor.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii și continuarea procedurii.
Analizând sentința atacată în raport de dispozițiile art.3041pr.civ. curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ce privește recursul formulat se constată că într-adevăr, scopul procedurii, așa cum este el exprimat în termenii art.2 din lege, este plata pasivului debitorului în insolvență, pentru acoperirea integrală a debitelor acestuia.
Principiul maximizării valorii averii debitoarei, deși, nu este consacrat explicit în actul normativ ce reglementează procedura falimentului, se poate deduce din textele ce prevăd acțiunile în anularea transferurilor frauduloase, a operațiunilor încheiate în dauna creditorilor, dar și acțiunile în antrenarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere.
În speță, în procedura falimentului debitoarei, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar și reluate în rapoartelor întocmite de către lichidatorul judiciar, se constată că s-au făcut toate demersurile necesare identificării bunurilor susceptibile de executare silită în patrimoniul debitoarei (131, 153).
De asemenea, s-a exercitat și acțiune în răspundere împotriva administratorului debitoarei - ce a făcut obiectul dosarului nr- al Tribunalului Comercial Argeș (151-152).
Critica vizând încălcarea dispozițiilor art.(4) alin.4 din lege, nu poate fi primită, deoarece destinația fondului de lichidare constituit la ORC A, este alta decât cea invocată în recursul A, care nu arată de altfel temeiul pentru care se poate utiliza acest fond. Acesta se referă la ipoteza subsidiară celei în care în contul debitorului lipsesc disponibilitățile, dar există bunuri ce pot fi urmărite, care nu se regăsește în speță.
Față de cele ce preced, neexistând motive care să conducă la modificarea hotărârii atacate, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile Legii nr.85/2006, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței nr. 150/F din 02 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-creditori SC SRL B, SC LINE SRL LA & ASOCIATII SRL B, SC SRL - LA & ASOCIATII SRL B, SC SRL LA - & ASOCIAȚII B, SC SRL B, SC SRL P, SC INTERNATIONAL SRL B, SC SRL B, SC SRL B, SC INTERNATIONAL SRL, intimata-debitoare SC 2003 SRL și lichidatoarea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/2ex/31.03.2009
Jud.sindic Gh.
Președinte:Andreea TabacuJudecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim