Spete procedura insolventei. Decizia 339/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 4/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 339
Ședința publică de la 24 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu
JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu
Judecător ---
Grefier -
****************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de creditoarea reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B împotriva Sentinței comerciale nr.4273/16.10.2008 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul cu numărul susmenționat, în contradictoriu cu intimata debitoare - ROMÂNIA SA prin lichidator și Asociații, intimata pârâtă - INTERNAȚIONAL SRL B și intimații creditori DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 B, CASA SRL B, - SRL B, - SRL B, - SRL B, - SRL - G, - SRL T, - SRL B, - & CO B, - SRL B și - SA
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata pârâtă - INTERNAȚIONAL SRL prin avocat, care depune împuternicire avocațială și intimat creditoare - SRL prin administrator, care se identifică cu CI seria - nr.- emisă de Poliția B V în data de 28.12.2001, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că nu au fost prinși în citativ intimații pârâți și - SRL, care sunt reprezentați de d-l avocat, conform împuternicirii depusă la dosar și, în consecință, lipsa de procedură cu aceste părți este acoperită prin prezentarea avocatului în instanță.
Avocatul intimaților pârâți depune la dosar întâmpinare și precizează că a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.
Având cuvântul pe eventuale alte cereri, părțile prezente susțin că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, unește excepția cu fondul și acordă cuvântul părților prezente pe excepție și în recurs.
Intimații pârâți, prin avocat, solicită admiterea excepției conform motivelor arătate prin întâmpinare și, pe fond, respingerea recursului având în vedere că nici unul din pârâți nu a deținut funcții de conducere și că s-a retras cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.
Reprezentantul intimatei creditoare prezente lasă la aprecierea
Instanței soluția dată pe excepție și în recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față;
Prin sentința comercială nr.74/12.01.2006 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a fost admisă cererea formulată de creditorul - SA și în baza art.38 al.7 din Legea 64/1995 rep. a fost deschisă procedura de reorganizare judiciară și faliment împotriva debitorului - ROMÂNIA SA.
Prin încheierea de ședință din 14.09.2006, instanța a deschis procedura falimentului împotriva debitorului.
A desemnat lichidator judiciar cu atribuțiile prevăzute de lege.
Lichidatorul judiciar a întocmit rapoarte de activitate, arătând cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență.
A întocmit și afișat tabelul preliminar și definitiv al obligațiilor debitoarei. Lichidatorul judiciar, a valorificat bunurile debitorului la licitație publică, sumele încasate fiind distribuite creditorilor înscriși la masa credală, în ordinea de prioritate stabilită de lege.
La termenul din 16.10.2008 lichidatorul judiciar a învederat instanței că cererea de atragere la răspundere patrimonială formulată împotriva pârâților IV AN, - INTERNAȚIONAL SRL, - SRL, a rămas fără obiect, solicitând instanței să dispună închiderea procedurii de faliment în temeiul art.132 a1.2 din Legea 85/2006.
Prin sentința comercială nr.4273/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială s-a luat act de cererea formulată de către lichidatorul judiciar ȘI ASOCIAȚII întemeiată pe disp.138 din Legea 85/2006 împotriva pârâților, - SRL, - INTERNAȚIONAL SRL, ca rămasă fără obiect. În baza articolului 132 al.2 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței s-a dispus: închiderea procedurii falimentului debitoarei - ROMÂNIA SA, în contradictoriu cu creditoarele DV-.2, SECTOR 2, CASA SRL, - INTERNAȚIONAL SRL, - SRL, - SRL, - SRL, - SRL, - SRL, - SRL, - & CO, - SRL, - SA. În temeiul art.135 din lege s-a dispus comunicarea sentinței creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcției Generale a Finanțelor Publice B, Registrului Comerțului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 criticând-o sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea societății din registrul comerțului. Aceasta deoarece, Comitetul Creditorilor avea posibilitatea exprimării unui punct de vedere referitor la persoanele vinovate de ajungerea debitoarei în încetare de plăți și eventual de formulare a unei cereri întemeiate pe dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006.
Fapta ilicită a administratorilor societăți constă în exercitarea unui management defectuos în sensul că s-a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare în stare de insolvență, iar dovada acesteia rezultă implicit din simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată.
În cauză intimații - INTERNAȚIONAL SRL, și - SRL în calitate de acționari au formulat întâmpinare solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale active a recurentei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 și pe fond respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a recurentei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, Curtea urmează aor espinge ca neîntemeiată având în vedere că recurenta are calitate de creditor iar prin sentința atacată s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, iar în această sentință recurenta are calitate de parte și pe cale de consecință are calitate procesuală activă în declararea recursului împotriva acestei sentințe.
Criticile aduse sentinței pe fondul cauzei sunt neîntemeiate.
Aceasta deoarece prin sentința atacată judecătorul-sindic a luat act de cererea formulată de către lichidatorul judiciar în sensul că cererea întemeiată pe dispozițiile articolului 138 din Legea nr.85/2006 a rămas fără obiect.
În cauză lichidator judiciar a întocmit rapoarte de lichidate în care a arătat cauzele și împrejurării ce au dus la apariția stării de insolvență.
Au fost valorificate bunurile debitorului prin licitație publică, sumele încasate fiind distribuite creditorilor înscriși la masa credală în ordinea de prioritate stabilită de lege.
Având în vedere dispozițiile legii potrivit cărora Comitetul Creditorilor poate cere judecătorului-sindic să introducă acțiunea prevăzută la articolul 138 alin.1 din lege în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor amenință să se prescrie - Curtea apreciază că motivele de recurs nu sunt întemeiate, în speță nefiind întrunite cerințele acestor dispoziții legale.
Față de toate aceste considerente Curtea apreciază criticile aduse sentinței ca neîntemeiate și pe cale de consecință potrivit dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, invocată de intimații pârâți prin întâmpinare.
Respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea reclamantă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B împotriva Sentinței comerciale nr.4273/16.10.2008 pronunțată de Secția a VII-a Comercială a Tribunalului București în dosarul cu numărul susmenționat, în contradictoriu cu intimata debitoare - ROMÂNIA SA prin lichidator și Asociații, intimații pârâți - INTERNAȚIONAL SRL B, - SRL și intimații creditori DIRECȚIA VENITURI BUGET LOCAL SECTOR 2 B, CASA SRL B, - SRL B, - SRL B, - SRL B, - SRL - G, - SRL T, - SRL B, - & CO B, - SRL B și - SA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, --- |
Grefier, - |
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./23.03.2009
.
Tribunalul București
Secția a VII -a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Mirela PolițeanuJudecători:Mirela Polițeanu, Ana Maria State Ungureanu