Spete procedura insolventei. Decizia 46/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal -

DOSAR NR.-

DECIZIA NR.46/C/2010-

Ședința publică din 21 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona

- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1 în contradictoriu cu intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O,-, jud. B și intimata debitoare SC" COM"SRL O,-, -.11, J-, CUI - - prin lichidator GLOBAL - O,-,.14, jud. împotriva sentinței nr.1615/F din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect -procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată-.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru și este la primul termen de judecată în recurs, s-a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă a părților de la dezbateri, după care:

CURTEA DE APEL

deliberând:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.2625/F din 30 iunie 2009, Tribunalul Bihor, n temeiulart.131din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC COM SRL cu sediul social în O,str.-, nr. 2, - 1, 11, cod de identificare fiscală -, nr. de ordine în registrul comerțului j-, precum și radierea debitoarei din registrul comerțului.

În temeiulart.136din Legea privind procedura insolvenței, a fost descărcat administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, fiind încuviințat în parte plata onorariului lichidatorului Global.cu sediul în O, -, nr. 17,. 14,jud. B, nr. 0337,în sumă de 3500lei, plată ce se va face din contul deschis, conf.art.4 din Legea nr. 85/2006.

În temeiulart.135din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic, onstatând că la data de 30.06.2009 lichidatorul judiciar Global.cu sediul în O, -, nr. 17,. 14,jud. B, nr. 0337 desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC COM SRL cu sediul social în O,str.-, nr. 2, - 1, 11, cod de identificare fiscală -, nr. de ordine în registrul comerțului j- a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare, că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 06.05.2008,sentința nr. 420/F/2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiileart. 61 dinLegea privind procedura insolvenței și că notificarea a fost publicată și în ziar, conformart. 61 alin.3din Legea privind procedura insolvenței, n temeiulart. 131din legea privind procedura insolvenței, a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.

În ce privește onorariul solicitat de lichidatorul judiciar în sumă de 5.209,40 lei, judecătorul sindic apreciat că este nejustificat de mare în raport de complexitatea cauzei și de activitatea depusă de lichidator pe parcursul procedurii, fapt pentru care acesta a fost diminuat la suma de 3.500 lei, plată ce se va face din contul deschis conform art.4 din 85/2006

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, în termen și scutit de plata taxelor de timbru a declarat recurs recurenta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul în B, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond cu reluarea procedurii de la ultimul act de procedură legal îndeplinit.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a arătat că, prin sentința criticată instanța de fond încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzută de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.

În condițiile art.304/1 Cod procedură civilă, ținând seama de faptul că în cazul de față nu este posibilă promovarea căii de atac a apelului, solicită instanței de recurs să analizeze cauza sub toate aspectele pe care le presupune.

Prin OUG nr.95/2003 aprobată prin Legea nr.557/2003 a fost reglementată cesiunea creanțelor bugetare restante existente în evidențele CNAS la data de 30 iunie 2003, pentru care aceasta deține titluri executorii legal constituite, către AVAS.

Întrucât, în cadrul procedurii, creanța AVAS nu a fost acoperită, recurenta apreciază că este prejudiciată cu suma înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor.

Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 " în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculată".

În conformitate cu prevederile art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006" o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate bunurile și fondurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă".

Consideră că, în mod eronat, instanța de fond a dispus închiderea procedurii fără să fi realizat procedurile de publicitate aferente hotărârii prin care s-a aprobat raportul final și cererii prin care s-a solicitat închiderea procedurii, proceduri stabilite de dispozițiile art.7 din Legea nr.85/2006.

Mai arată că, din interpretarea literală a textului de lege arătat anterior, rezultă că închiderea procedurii nu poate interveni concomitent cu aprobarea raportului final, ci numai după ce acesta a fost aprobat printr-o sentință distinctă, pentru a fi îndeplinite condițiile necesare ca procedura să fie închisă, este obligatoriu să existe o cerere prin care lichidatorul judiciar solicită acest lucru.

Legiuitorul a introdus obligația imperativă a judecătorului sindic de a convoca adunarea creditorilor în termen de maxim 30 de zile de la afișarea raportului final și a comunicării acestor documente către creditori.

Solicită totodată a se observa că,nu s-au depus toate diligențele în vederea formulării unui raport detaliat privitor la eventualele bunuri ale societății, la identificarea persoanelor vinovate de aducerea societății în stare de insolvență, la cauzele și condițiile care au adus societatea în faliment.

Se mai arată că, în conformitate cu art.138 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, trebuie să solicite angajarea răspunderii patrimoniale, urmând ca asupra cererii, să se pronunțe judecătorul sindic, iar în cazul în care s-a omis formularea unei astfel de cereri, creditorii pot fi autorizați să formuleze direct cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale, fără intermedierea administratorului sau lichidatorului judiciar.

Singura condiție, înainte de a se formula cererea de angajare a răspunderii patrimoniale, privește autorizare din partea judecătorului sindic de a autoriza creditorii să o formuleze, în lipsa demersurilor întreprinse în acest sens de lichidatorul judiciar.

În cauză de față, apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale, lichidatorul judiciar nepromovând o astfel de cerere, deși avea suficiente motive, iar la dosarul cauzei există o astfel de solicitare, asupra căreia judecătorul sindic nu s-a pronunțat, deși a fost legal investit cu soluționarea acesteia.

Se mai arată și că, judecătorul sindic poate ordona administrarea probelor, chiar dacă părțile se împotrivesc, pentru a asigura, prin toate mijloacele, stabilirea adevărului astfel că, judecătorul sindic trebuia să dispună din oficiu efectuarea unei expertize contabile, suportate din fondurile debitoarei sau din fondul de lichidare, expertiză menită să determine cauzele reale și împrejurările care au determinat ajungerea societății în stare de insolvență, respectiv dacă există persoane care se fac vinovate de acest lucru.

Consideră totodată că, se impunea convocarea adunării creditorilor în vederea analizării oportunității promovării unei astfel de cereri de atragere a răspunderii foștilor administratori ai debitoarei, cu atât mai mult cu cât AVAS a formulat mai multe cereri în acest sens - cereri asupra cărora judecătorul sindic nu s-a pronunțat în nici un fel.

În drept au fost invocate prevederile art.299 - 316 Cod procedură civilă, Legea nr.85/2006 și prevederile OUG nr.95/2003 aprobată prin Legea nr.557/2003.

Intimații, deși legal citați nu au formulat întâmpinare în cauză.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este nefondat.

Incidența dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 este independentă de îndeplinirea corespunzătoare a dispozițiilor art. 129 din aceeași lege.

Închiderea procedurii pentru lipsa din averea debitorului a bunurilor ce pot fi valorificate și pentru faptul că nici unul dintre creditori nu se oferă să suporte cheltuielile administrative prin avansarea sumelor corespunzătoare, poate interveni în orice moment al procedurii insolvenței, fără a fi necesar să se întocmească raportul la care se refera art. 129 din Legea privind procedura insolvenței, raport care,în speță, nici nu a fost întocmit.

Propunerea închiderii procedurii în temeiul art. 131 fost cunoscută de către creditori, inclusiv de către creditorul AVAS, care a și formulat obiecțiuni scrise împotriva acesteia. Pe de altă parte, închiderea procedurii în temeiul legal sus arătat, nu este dependentă de supunerea la vot si de aprobarea ei de către creditori.

De asemenea din rapoartele întocmite de către lichidatorul judiciar rezultă că acesta nu a putut intra în posesia actelor contabile și că a întreprins toate demersurile necesare identificării unor eventuale bunuri ale debitoarei astfel că susținerea recurentei potrivit căreia formularea unui raport mai detaliat nu poate fi primită.

Recurenta - creditoare a fost autorizată, prin încheierea din 19.05.2009, de către judecătorul sindic, să formuleze cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei-falite, autorizare nevalorificată de către creditoare, critica recurentei potrivit căreia judecătorul sindic nu s-a pronunțat asupra cererii sale fiind nefondată.

În aceste condiții în care nu a fost promovată o astfel de acțiune, incidența art. 131 din Legea nr. 85/2006 poate fi reținută deplin.

Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecată nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței nr.1615/F din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 21 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER

Red.dec. - jud.; în concept, 27.01.2010

Jud. fond C-.

Tehnoredact.-; 5 ex./ 29.01.2010

3 com.__________

1. AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1

2. OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O,-, jud. B

3. SC" COM"SRL O,-, -.11, J-, CUI - - prin lichidator GLOBAL - O,-,.14, jud.

Emise la __________; la expediție la ______________

Președinte:Filimon Marcela
Judecători:Filimon Marcela, Marinescu Simona, Sotoc Daniela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 46/2010. Curtea de Apel Oradea