Spete procedura insolventei. Decizia 48/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR. - -

DECIZIE NR. 48/Com/2010 - R

Ședința publică din 21 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Filimon Marcela Olimpia- JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona

- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc

- - judecător

- grefier

********

S-a luat în examinare soluționarea recursului comercial formulat de recurenta creditoare -prin lichidator SOCIETATEA PROFESIONALĂ EXPERT INSOLVENȚĂ, cu sediul în H,-,. 16,. A, parter, jud. H, împotriva Sentinței comerciale nr. 1346/F/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, în contradictoriu cuintimata debitoare SC SRL,cu sediul în O,-, - 31,. 7, jud. B,prin lichidator Cabinet Individual de insolvență, cu sediul în O,-, -4/1,.12, jud. B, având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza fiind la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă a părților de la dezbateri, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Constată că prin Sentința nr. 1346/F/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- în ședința publică din data de 03.06.2009, a fost respinsă ca nefondată contestația la tabelul definitiv formulată de creditoarea prin lichidator judiciar Societatea Profesională Expert Insolvență cu sediul în H-,. 16,. A, parter, jud. H în contradictoriu cu lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență cu sediul în O-, - 4/1, 12, jud

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut în fapt că prin sentința comercială nr. 473/F/2008 pronunțată de către Tribunalul Bihora fost deschisă procedura insolvenței față de debitoarea, fiind stabilit ca și termen limită pentru depunerea declarațiilor de creanță 08.07.2008. Deschiderea procedurii insolvenței a fost publicată de către administratorul judiciar la data de 29.05.2008 în ziarul " de dimineață", precum și la data de 16.06.2008 în Buletinul Procedurilor de Insolvență ( filele 109 și 113 ).

Potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 prin excepție de la prevederile alin.1 se vor realiza, conform Codului d e procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii. Acest text instituie, în primul rând, o excepție de la regula citării în materia procedurii insolvenței stabilite la alineatul 1 al acestui articol. Întrucât există posibilitatea ca nu toți creditorii să fie identificați în etapa incipientă a procedurii, teza a II-a a acestui articol reinstituie regula prescrisă de alineatul 1 al art. 7.

Aplicarea acestei dispoziții presupune îndeplinirea celor două modalități de citare colectivă a creditorilor: prin intermediul unui ziar de largă circulație și Buletinul Procedurilor de Insolvență. În măsura în care administratorul judiciar a respectat cele două obligații impuse în sarcina lui, se consideră în puterea legii că toți creditorii au fost notificați cu privire la măsurile dispuse în cadrul procedurii. Tocmai de aceea, având în vedere că au fost respectate ambele modalități de citare, instanța de fond a considerat că motivele invocate de către contestatoare sunt nefondate, declarația sa de creanță fiind depusă la data de 30 octombrie 2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și scutit de plata taxei de timbru, L prin lichidator judiciar, solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea hotărârii și înscrierea acestei societăți în tabelul creanțelor debitorului cu suma de 64550,71 lei, creanță chirografară.

În motivarea recursului se arată că soluția pronunțată de instanța de fond este criticabilă pentru că Legea nr. 85/2006 prevede expres și limitativ cazul în care este suficientă notificarea creditorilor prin intermediul și anume "pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28, alin. 1 lit. c, procedura notificării prevăzută la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvență".

În adresa nr. 422/2009 întocmită de lichidatorul desemnat în cauză pentru debitorul și trimisă recurentului, se arată că "nu au putut fi identificați toți creditorii datorită faptului că nu ne aflăm în posesia documentelor contabile". Acest aspect învederat de lichidator nu este prevăzut în dispozițiile art. 7 alin 3 din legea 85/2006, motiv pentru care respingerea ca tardivă a declarației de creanță formulată de recurent este nejustificată, acest creditor nefiind notificat potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă, cu privire la deschiderea procedurii de insolvență față de acest debitor.

Mai mult, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1137/2007, a constatat că dispozițiile art. 7 din Legea 85/2006 sunt contrare dispozițiilor art. 24 și 53 din Constituția României, în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, se realizează numai prin, iar nu și potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă.

În drept se invocă disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu în baza disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul declarat în cauză este neîntemeiat.

Conform disp. art. 7 alin. 3 din Legea 85/2006, pentru creditorii care nu au putut fi identificați în lista prevăzută la art. 28, alin. 1 lit. c, procedura notificării prevăzută la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul Procedurilor de Insolvență. Din înscrisurile de la dosar rezultă faptul că recurentul nu a fost identificat de către lichidatorul judiciar al debitorului ca și creditor al acestuia, întrucât din documentele contabile aflate în posesia lichidatorului nu a rezultat acest fapt, iar lichidatorului nu i-au fost puse la dispoziție toate documentele contabile ale debitorului, aspect comunicat de către acest lichidator și recurentului prin adresa nr. 422/2009, invocată de altfel și de către recurent în motivele de recurs. În această situație procedura notificării deschiderii procedurii cu recurentul a fost îndeplinită prin intermediul ziarului " de dimineață" și prin, situație în care motivele invocate de către recurent sunt neîntemeiate.

Întrucât prin sentința 473/F/2008 a fost deschisă procedura insolvenței față de debitorul și a fost stabilit ca și termen limită pentru depunerea declarațiilor de creanță data de 08.07.2008, în mod corect a fost considerată tardivă cererea de înscriere a creanței formulată de către recurent la data de 30.10.2008.

Referitor la decizia nr. 1137/2007 pronunțată de Curtea Constituțională instanța constată că prin această hotărâre instanța se referă în mod expres la comunicarea actelor de procedurăcătre persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor Legii 85/2006,ceea ce nu este cazul în speță, deoarece recurentul nu este o persoană juridică împotriva căreia s-a promovat o acțiune, dimpotrivă, acesta a formulat o cerere de înscriere a creanței sale în tabelul creanțelor debitorului

Pentru aceste considerente, instanța constată că hotărârea prin care s-a respins contestația formulată de creditorul prin lichidator, este temeinică și legală și în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat derecurenta creditoare- prin lichidator SOCIETATEA PROFESIONALĂ EXPERT INSOLVENȚĂ, cu sediul în H,-,. 16,. A, parter, jud. H, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL, cu sediul în O,-, - 31,. 7, jud. B,prin lichidator Cabinet Individual de insolvență, cu sediul în O,-, -4/1,.12, jud. B, împotriva Sentinței comerciale nr. 1346/F/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, sentință pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

Red. hot.; 29.01.2010

Jud. fond:

Dact. I; 30.01.2010; 4 ex.

- două exemplare comunicate cu:

-recurenta creditoare-prin lichidator SOCIETATEA PROFESIONALĂ EXPERT INSOLVENȚĂ, cu sediul în H,-,. 16,. A, parter, jud.

-intimata debitoare SC SRL,cu sediul în O,-, - 31,. 7, jud. B,prin lichidator Cabinet Individual de insolvență, cu sediul în O,-, -4/1,.12, jud.

- două comunicări emise la ___. 02.2010; predate la expediție la ___.02.2010.

Președinte:Filimon Marcela Olimpia
Judecători:Filimon Marcela Olimpia, Marinescu Simona, Sotoc

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 48/2010. Curtea de Apel Oradea