Spete procedura insolventei. Decizia 616/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 616/

Ședința publică din data de 27 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

JUDECĂTOR 3: Anca Buta

Grefier: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței civile nr. 42/08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - INTERNATIONAL SRL prin lichidator judiciar, având ca obiect închiderea procedurii insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 42/08.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa dispus, în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, închiderea procedurii insolvenței debitoarei - INTERNAȚIONAL și radierea acesteia din registrul comerțului; descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; precum și notificarea acestei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 07.01.2009 lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei - INTERNAȚIONAL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei, a faptului că nu au fost prezentate acte în termen legal conform art. 131 din Legea nr. 85/2006; că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea nr. 669/09.04.2008; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.

Astfel, având în vedere că nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative, judecătorul sindic în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, a dispus încheierea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din registrul comerțului și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și continuarea procedurii de lichidare a debitoarei.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă) și când hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).

Recurenta consideră că nu au fost respectate dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor pentru formularea eventualelor obiecțiuni la raportul final, motiv pentru care apreciază că hotărârea pronunțată trebuie casată și trimisă spre rejudecare instanței de fond. Se susține că după întocmirea raportului final în conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să îl comunice, împreună cu bilanțul general, în temeiul art. 129 din Legea 85/2006, tuturor creditorilor, pentru analiză și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată Adunarea Creditorilor în termen de maxim 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia. Se menționează că Legea 85/2006 nu prevede o opțiune în acest sens, lichidatorul judiciar neîndeplinindu-și atribuțiile și obligațiile legale prin aceste omisiuni.

Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

În cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Prin recursul declarat, creditoarea recurentă AVAS B s-a referit la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 129 din Legea 85/2006, în baza cărora, în opinia recurentei, se impunea comunicarea raportului final pentru a putea formula eventuale obiecțiuni.

Ori, în condițiile în care justificarea pronunțării unei sentințe de închidere a procedurii este urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei, a faptului că nu au fost prezentate acte în termen legal, deși s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic nu mai avea obligația de a comunica creditorilor acest raport.

Având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei, situație neschimbată nici în recurs, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 42/2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./26.05.2009

Dact./26.05.2009/2 ex.

Primă instanță: Tribunalul Timiș

Judecător-sindic:

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 616/2009. Curtea de Apel Timisoara