Spete procedura insolventei. Decizia 642/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 642
Ședința publică din 30 aprilie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către creditoarea - SA B, împotriva sentinței comerciale nr. 746/JS/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - & SRL C prin lichidator judiciar Grup Reșița, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, de către creditoarea recurentă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 746 din 25.09.2008, judecătorul sindic de pe lângă Tribunalul C-S a admis contestația formulată de societatea debitoare - & SRL C și a respins cererea introductivă formulată de creditoarea - SA pentru deschiderea procedurii insolvenței.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că între creditoare, în calitate de furnizor de telecomunicații și debitoare, în calitate de abonat, s-a încheiat contractul de abonament la serviciul, seria E nr.53121 din data de 02 octombrie 2003, cod client 59056, contract care a încetat a mai fi în ființă la data de 11 ianuarie 2006, ca urmare a dezactivării posturilor telefonice aferente acestui contract de abonament.
Sub durata contractului de abonament s-a aflat în ființă, pentru serviciile de telecomunicații prestate, de către reclamanta creditoare societate comercială, s-au emis facturi fiscale pe seama pârâtei debitoare societate comercială, dintre care, o parte dintre acestea, astfel cum sunt evidențiate în anexa nr.4 la cererea introductivă, nu au fost achitate până la data scadenței, stabilită pentru fiecare factură fiscală.
După cum se recunoaște de către însăși reclamanta creditoare societate comercială, atât prin cererea introductivă, cât și prin concluziile scrise, plata serviciilor de telecomunicații(telefonie) prestate de către această reclamantă creditoare în exercitarea contractului de abonament seria E nr.53121/02.10.2003, până la data dezactivării posturilor telefonice aferente acestui contract s-a făcut integral, ultima plată fiind făcută la data de 28 decembrie 2006.
În atare situație, în ceea ce privește obligația de plată a prețului corespunzător serviciilor de telecomunicații(telefonie) la serviciul, prestate, potrivit contractului de abonament încheiat între părțile litigante, această obligație a fost stinsă prin plata prețului serviciilor prestate și în consecință, raportat la obligația de plată cu titlu de preț servicii prestate pârâta debitoare societate comercială nu se află în stare de insolvență în sensul prevederilor art.3 pct.1, lit.a) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței.
În fapt, prin cererea introductivă, reclamanta creditoare societate comercială, a solicitat să se constate starea de insolvență a pârâtei debitoare societate comercială, nu în raport de obligația bănească constând în plata prețului serviciilor de telefonie prestate, ci în raport de obligația constând în penalități de întârziere față de termenul contractual a prețului serviciilor de telefonie prestate, pretenții care în conformitate cu prevederile art.41 alin.(4) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, sunt accesorii la datoria principală ce se afla în ființă la data deschiderii procedurii insolvenței.
Că astfel fiind, rezultă din situațiile reclamantei creditoare societate comercială, potrivit căreia, "debitoarea a achitat debitul principal reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă prestate de subscrisa, natura creanței prezente fiind reprezentată doar de penalități de întârziere și penalități de menținere a perioadei obligatorii a abonamentului, acestea fiind accesorii debitului și urmând soarta acestuia".
Potrivit art.31 alin.(1) din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă.
Conform prevederilor art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006, "prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile.
În raport de prevederile legale mai sus-citate, pentru ca un creditor să poată introduce o cerere introductivă pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva unui debitor prezumat a fi în insolvență, se impune ca acest creditor să facă dovada existenței creanței sale față de debitor ca fiind certă, lichidă și exigibilă, și care să fie de mai mult de 30 de zile, de la data scadenței plății respectivei creanțe, dovadă care, în conformitate cu prevederile art.1169 Cod civil, este în sarcina celui ce pretinde existența acestei obligații de plată, care întrunește în mod cumulativ, aceste trei caracteristici.
Astfel cum s-a mai precizat, natura creanței pretinse de către reclamanta creditoare societate comercială, este o creanță accesorie, rezultată dintr-o clauză penală stipulată în contractul comercial, constând în penalități de întârziere a obligației de plată a prețului ca urmare a depășirii termenului contractual sau legal stabilit, întârziere a plății cum este definită și prin art.1 pct.3 din nr.OUG119/2007, privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate prin contractele comerciale, aprobată, cu modificări, prin Legea nr.118/2008.
Dacă în ceea ce privește obligația de plată a prețului pentru serviciile de telefonie mobilă prestate de reclamanta creditoare societate comercială, a căror contravaloare a fost achitată integral, prin contractul comercial d e abonament de prestări servicii de telefonie s-au stipulat termene de plată, în ceea ce privesc pretențiile reclamantei creditoare constând în penalități de întârziere în plata prețului legalmente datorat, ca și daune-interese moratorii, stipulate prin clauza penală înserată în acest contract comercial, în conformitate cu prevederile art.1066 și urm. Cod civil, se reține că referitor la această creanță accesorie nu s-a prevăzut nici un termen de scadență de plată a sa, la care poate fi pretinsă și căreia i se poate cere de îndată executarea, la nevoie silită, distinct de creanța principală, în raport de care să se poată aprecia că este exigibilă în sensul art.379 Cod procedură civilă.
Aceasta și în condițiile, în care, prin contestația formulată, de către pârâta debitoare societate comercială, s-a contestat însăși caracterul și de cert și lichid al creanței pretinse de către reclamanta creditoare societate comercială prin cererea introductivă, prin care s-a solicitat a se dispune deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei debitoare societate comercială.
Având în vedere considerente de mai sus, s-a constatat că pârâta debitoare societate comercială nu se află în stare de insolvență și, în consecință, s-a admis contestația formulată de către pârâta debitoare societate comercială și s-a respins cererea introductivă formulată de către reclamanta creditoare societate comercială prin care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței instituită prin Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva pârâtei societate comercială, precum și s-a constatat că cererea introductivă formulată de către reclamanta societate comercială este lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei pe rolul tribunalului.
Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs creditoarea - SA solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul deschiderii procedurii insolvenței și trimiterea dosarului la judecătorul sindic pentru continuarea procedurii.
În motivare se arată că menționarea de către instanța de fond a nr.OUG 119/2007 nu are nici o legătură cu legea insolvenței.
O altă greșeală flagrantă este invocarea art. 379 din Codul d e procedură civilă atunci când a apreciat caracterul exigibil al creanței creditoarei.
Este elementar că exigibilitatea unei creanțe comerciale se regăsește în Codul comercial (art.43) și în nici un caz în Codul d e procedură civilă, iar art. 379 alin.3 și 4 din Codul d e procedură civilă a fost invocat pentru fundamentarea caracterului cert și lichid al creanței creditoarei, aceasta demonstrând că instanța de fond nici măcar nu a lecturat concluziile scrise depuse la dosar.
Dat fiind încadrarea defectuoasă în drept, nici raționamentul juridic nu putea fi corect, instanța reținând că pentru "această creanță accesorie nu s-a prevăzut nici un termen de scadență" (această creanță accesorie fiind penalitățile de întârziere), fără să observe că potrivit contractului de abonament (acesta fiind actul de creanță al creditoarei), părțile au convenit la art. 9.1 că penalitățile de întârziere se achită pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței până la plata efectivă a debitului iar art. 5.1 stipulează că: "prin data scadenței se înțelege o perioadă de 14 zile de la data emiterii facturii".
Creditoarea recurentă precizează că natura creanței sale este compusă doar din penalități de întârziere și de nerespectare a duratei contractuale obligatorii, debitul principal fiind achitat cu mare întârziere de la data scadenței, calcul pe care l-a efectuat în Anexa 4 depusă la dosarul instanței de fond odată cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței.
Acesta a fost motivul pentru care creditoarea a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 379 alin.3 și 4.proc.civ. creanța încadrându-se cu prisosință în spiritul și litera acestor prevederi legale, în sensul că debitoarea și-a însușit și a acceptat prin semnarea contractului de abonament penalitățile de întârziere (art. 9.1) și penalitatea de nerespectare a duratei contractuale obligatorii (art. 9.2), caracterul cert fiind îndeplinit iar lichiditatea creanței este determinabilă (art. 379 alin.4) prin faptul că părțile, de asemenea, au stabilit în mod expres cuantumul penalităților de întârziere de 1 % pentru fiecare zi, respectiv 200 USD pentru fiecare conectare/terminal, debitoarea semnând pentru un contract cu 10 conectări/terminale.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu în limitele conferite de art. 306 alin.2 proc.civ. Curtea constată conform considerentelor ce se vor expune mai jos că recursul declarat de societatea creditoare nu este fondat.
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la încadrarea în drept făcută de prima instanță, Curtea o găsește nejustificată pentru următoarele considerente:
Deși este reală, regula potrivit căreia legea specială se aplică prioritar față de legea generală, Curtea constată că prevederile art. 379.proc.civ. la care face trimitere instanța în privința condițiilor creanțelor, nu cuprind o reglementare diferită de regimul instituit prin legea insolvenței. Creanțele care justifică aplicarea procedurii insolvenței trebuie să îndeplinească aceleași condiții cu cele pentru care se poate începe o executare silită asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorului, în temeiul Codului d e procedură civilă.
De asemenea, nici prevederile art. 1 pct.3 din nr.OUG 119/2007 modificată prin Legea nr. 118/2008, nu cuprind dispoziții potrivnice Legii nr. 85/2006.
Prin urmare, judecătorul sindic a făcut o corectă prezentare a motivelor de drept care au format convingerea sa.
Analizând creanța creditoarei, constând în penalități de întârziere și penalități de nerespectare a perioadei obligatorii, ce are ca izvor contractul părților, judecătorul sindic a stabilit în mod corect că aceasta nu este exigibilă.
Dacă pentru debitul principal s-au emis facturi conform art. 5.1 din contract, în funcție de care s-a putut stabili data scadenței, pentru penalitățile care stau la baza cererii de deschidere a procedurii, creditorul obligației principale nu a emis facturi fiscale.
Este cunoscut faptul că exigibilă este numai creanța pentru o datorie al cărei termen de plată a expirat. Ori creditoarea nu a emis facturi pentru penalitățile ce fac obiectul cererii introductive.
Așa fiind, întrucât creditoarea nu a solicitat debitoarei plata datoriei, condiția exigibilității creanței prevăzută de art. 3 pct.6 din Legea nr. 85/2006 nu este îndeplinită.
Prin urmare, instanța de fond a stabilit în mod corect faptul că societatea debitoare nu se află în stare de insolvență motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.1 proc.civ. recursul declarat de creditoare va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
Respinge recursul declarat de creditoarea - SA B, împotriva sentinței comerciale nr. 746/JS/25.09.2008, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul Tribunalul C-S nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECPTOR
Dr. - - - - - Dr. -
GREFIER
Red./18.05.2009
Tehnored. /2 ex/28.05.2009
Prima instanță - Trib. C-
Judecător -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Dorin Ilie Țiroga, Magdalena
