Spete procedura insolventei. Decizia 856/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.856/R-COM
Ședința publică din 30 septembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
- - - JUDECĂTOR 3: Ingrid
- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de debitoarea SC SRL cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la. " și Asociații" din B, str.- - nr.6, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.483/F din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea SC ROMANIA SRL cu sediul ales la SC ROMANIA SRL C Sucursala B din B, sector 1, str.-- B3 si B4, nr. 11-15,. 3,. 300-306 și administratorul judiciar din B, sector 1,-,. 8 B,. 1,. 2,. 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este netimbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța pune în discuția părților excepția netimbrării recursului și se retrage pentru deliberare asupra acestui aspect.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.34 din data de 16.01.2009, creditoarea SC - ROMANIA SRL a solicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC SRL, precizând că această societate se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale, invocând existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în cuantum de 32496,88 lei, cererea fiind întemeiată pe disp. art. 31 din legea 85/2006.
Prin sentința comercială nr.483/F din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, s-a dmis cererea formulată de creditorul SC - ROMANIA SRL cu sediul în C, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL cu sediul în,-, județul În temeiulart.33 alin 6din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL cu sediul în com. -, jud. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, s-a numit administrator judiciar pe, cu o remunerație lunară de 800 lei, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de laart. 20din lege. În temeiulart. 61din lege, s-a dispus trimiterea notificărilor deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului A, în vederea efectuării mențiunii și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență și s-a fixat termenul pentru depunerea creanțelor la 13.07.2009, pentru întocmirea tabelului preliminar al creanțelor la 10.08.2009, pentru întocmirea tabelului definitiv al creanțelor la 07.09.2009 și pentru data ținerii adunării creditorilor la 24.08.2009. S-a dispus întocmirea raportului prevăzut de art. 54 din lege, de administratorul judiciar și deschiderea unui cont bancar, conform art. 4 din Legea insolvenței, de către administratorul judiciar din care vor fi suportate cheltuielile de procedură și citarea administratorului societății debitoare și asociatului unic.
Împotriva acestei sentințe, debitoarea SC SRL a declarat recurs pe care însă nu l-a timbrat legal.
Potrivit art.11 și 20 din Legea nr.146/1997 și art.1 din OG nr.32/1995, astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr.123/1997 și prin OG nr.10/1999, cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și timbrului judiciar, care se plătesc anticipat.
Dacă plata nu a fost făcută în momentul înregistrării cererii, instanța trebuie să pună în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru de către petent, se sancționează cu anularea cererii.
În speță, se constată că recurenta debitoare nu a plătit anticipat taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei. Deși achitarea sumelor respective i s-a pus în vedere prin citație, așa cum rezultă din dovada aflată la fila 12 din dosar, obligația legală nu a fost îndeplinită, astfel că recursul urmează a fi anulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de debitoarea SC SRL cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la. " și Asociații" din B, str.- - nr.6, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.483/F din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea SC ROMANIA SRL cu sediul ales la SC ROMANIA SRL C Sucursala B din B, sector 1, str.-- B3 si B4, nr. 11-15,. 3,. 300-306 și administratorul judiciar din B, sector 1,-,. 8 B,. 1,. 2,. 5 debitoarea SC SRL cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la. " și Asociații" din B, str.- - nr.6, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.483/F din 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind creditoarea SC ROMANIA SRL cu sediul ales la SC ROMANIA SRL C Sucursala B din B, sector 1, str.-- B3 si B4, nr. 11-15,. 3,. 300-306 și administratorul judiciar din B, sector 1,-,. 8 B,. 1,. 2,.5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30 septembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
-
05 oct.2009
Jud.fond:Gh.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Corina Georgeta Nuță, Ingrid