Spete procedura insolventei. Decizia 92/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 92/R-
Ședința publică din 25 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
JUDECĂTOR 3: Corina Georgeta
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în P,-, -.1,.F,.10, județul A, împotriva deciziei nr.1009/R-C din 19 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații SERVICIUL PUBLIC DE EXPLOATARE A MUN. P, - SRL, - SRL P, - 2000 SA P, A, - SA P și EXPERT
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații - SRL prin avocat A, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, DGFP A prin consilier jr., în baza delegației de la dosar, și EXPERT prin dl., în baza delegației de la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Contestația este legal timbrată prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,30 lei, precum și a chitanței nr.13900/2007, emisă de Primăria Mun. P, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 10,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse o cerere din partea contestatorului prin care solicită acordarea unui termen de judecată după data de 11.03.2008 în vederea soluționării cererii de strămutare pe care a formulat-o și întâmpinare din partea Expert.
Apărătorul intimatei - SRL depune la dosar note de ședință.
Curtea pune în discuția părților cererea de amânare.
Reprezentanții intimaților, având pe rând cuvântul, se opun amânării, având în vedere că nu s-a făcut dovada că s-a dispus nici suspendarea judecății de către
Curtea respinge cererea și, constatând contestația în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta DGFP A, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea deciziei pronunțate.
Reprezentantul intimatei EXPERT, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată pentru motivele menționate în întâmpinarea depusă la dosar.
Apărătorul intimatei - SRL solicită respingerea contestației pentru motivele menționate în notele de ședință depuse la dosar.
CURTEA:
Asupra contestației in anulare de față:
Sub nr- s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL PITEȘTI contestația in anulare formulata de G -creditor, administrator special si acționar majoritar la - SA-împotriva deciziei nr. 1009/R-C/19.10.2007pronunțată de aceasta instanță in dosarul nr-cu referire la sentința nr. 516/F/2007 pronunțată de judecătorul sindicdin cadrul Tribunalului Comercial Argeș, in contradictoriu cu intimații - SRL si Expert SRL.
In motivarea cererii, contestatorul a arătat ca sunt incidente dispoz. art. 318.pro.civ. in sensul ca instanța de recurs nu a reținut critica de recurs ce viza lipsa rolului activ al judecătorului sindic, care nu a admis proba cu expertiza contabila.
De asemenea, instanța de recurs a reținut in mod greșit ca recurentul G nu avea calitatea sa conteste raportul lichidatorului si creanțele înregistrate in tabelul preliminar al creanțelor, deoarece la data de 15.01.2007 nu era desemnat administrator special al - SA. In realitate, recurentul (actual contestator) a atacat tabelul definitiv prezentat in luna mai 2007 de către lichidator, contestând creanțele - SRL si P in calitatea sa de acționar majoritar, creditor si administrator special al - SA. Contestația sa a fost depusa in termen conform art. 73 alin.2 din Legea nr. 85/2006, având calitatea stabilita prin art. 75 alin. 1 si 2 din aceeași lege.
Astfel, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra contestației făcute de G la tabelul definitiv al creanțelor si nu s-a pronunțat asupra respectării condițiilor art. 75 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 in sensul ca soluționarea in fond a contestației nu s-a făcut in prezenta contestatorului, a lichidatorului si a titularilor creanțelor contestate.
In plus, instanța de fond si ce a de recurs nu au luat in considerare dispoz. art. 21 alin. 2-4 din Legea nr. 85/2006 care ii dădeau contestatorului posibilitatea sa conteste masurile luate de lichidator, ci au reținut in mod greșit doar dispoz. art. 18 alin. 2 lit.c) din lege.
Instanța de recurs a omis sa se pronunțe si asupra incidentei dispoz. art. 116 din Legea nr. 85/2006 - motiv care ducea la admiterea contestației pe fond - in sensul ca aprobarea vânzării activului debitoarei - SA din strada - nu fusese inventariat patrimoniul debitoarei respective.
Intimatele - SRL si Expert SRL au depus întâmpinări, solicitând in esență respingerea contestației ca nefondata.
Examinând contestația in raport de motivele de fapt si de drept invocate, Curtea constata ca aceasta este nefondata.
Astfel, potrivit art. 318.proc.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai in parte, a omis din greșeala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Din analiza contestației din speța -în care nu se invoca vreo greșeală materială care sa fi stat la baza deciziei de recurs- rezulta ca decizia este contestata pentru faptul ca instanța a omis sa se pronunțe asupra unora dintre motivele de recurs. Deci, temeiul contestației îl constituie art. 318 teza a II-a proc.civ..
Prin decizia nr. 1009/R-C/2007 Curtea de APEL PITEȘTIa respins ca nefondate recursurile formulate de G împotriva sentințelor nr. 516/F/2007 si 708/2007 pronunțate de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeș.
Cu referire la sentința nr. 516/F/2007, instanța de recurs a analizat motivul de recurs invocat de G si care a vizat greșita reținere a creanțelor creditoarelor - SRL si P, precum si neîncuviințarea de către judecătorul sindic a probei cu expertiza contabila ceruta de debitoarea - SA. Instanța de recurs a apreciat ca soluția judecătorului sindic de a respinge contestația - SA pentru faptul ca G nu avea calitatea de administrator special ceruta de art. 18 alin. 2 pct.c) din Legea nr. 85/2006 pentru a formula contestația respectiva, este temeinică si legală. Ca atare, a respins recursul ca nefondat.
Toate motivele invocate de G in contestația in anulare de față sunt, in realitate, sunt motive ce țin de aprecierea dată recursului său, motive de nemulțumire față de judecata motivelor de recurs invocate de el.
Astfel, deși arată ca instanța recurs a "omis" sa se pronunțe asupra aplicării unor dispoziții legale si asupra aprecierii calității sale de acționar, administrator special si creditor al - SA, contestatorul este nemulțumit de soluția data motivelor sale de recurs.
Instanța de recurs a analizat recursul formulat de G fără a omite vreun element ce ar putea constitui motiv de recurs, astfel încât decizia reflectă soluția dată în raport de toate motivele prin care Gaî nțeles sa invoce netemeinicia si nelegalitatea sentinței de fond.
Menținând soluția judecătorului sindic - care soluționase contestația pe excepția lipsei calității lui G de reprezentant al debitoarei - SA - instanța de recurs a apreciat implicit asupra netemeiniciei motivelor de recurs ce vizau lipsa rolului activ al judecătorului sindic care nu a încuviințat proba cu expertiza contabila si, respectiv, cuantumul creanțelor reținute in tabelul de creanțe pentru creditoarele - SRL si
Pentru cele expuse, Curtea apreciază ca este nefondată contestația in anulare si o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondata contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în P,-, -.1,.F,.10, județul A, împotriva deciziei nr.1009/R-C din 19 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații SERVICIUL PUBLIC DE EXPLOATARE A MUN. P, - SRL, - SRL P, - 2000 SA P, A, - SA P și EXPERT
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
2 ex./31.01.2008
jud recurs:
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Ioana Miriță, Corina Georgeta