Spete procedura insolventei. Decizia 957/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 957/R-COM
Ședința publică din 14 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Ingrid
- grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de debitoarea -PENTRU SC SRL, domiciliată în comuna,-, jud.V împotriva sentinței nr. 440 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială, în dosarul nr-, intimată-creditoare fiind DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V,-, jud.V și lichidator GRUP, cu sediul în Rm.V, str.- - 18, - jud.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă excepția de nulitate a recursului și se retrage pentru deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că cererea formulată la 10.12.2008, de creditoarea V, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitoarei SC SRL, la data de 18.02.2009 și că nu s-a formulat contestație, potrivit art.33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței.
Prin sentința nr. 440 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială, în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de creditoarea V, cu sediul în Rm.V, str. G- -, nr. 17, jud.V, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL, cu sediul în,-, jud.V, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-.
În temeiul art.33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL, cu sediul în,-, jud.V, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-.
În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței, s-a numit administrator judiciar pe GRUP, cu sediul în Rm., str. G- -, nr.18, - jud., care va îndeplinii atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție de 300 lei, lunar.
În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului V, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței. S-a fixat termen limită pentru depunerea creanțelor la 18.05.2009.
S-a fixat termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 01.06.2009.
S-a fixat termenul pentru soluționarea eventualelor contestații la 24.06.2009 și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 24.06.2009.
S-a fixat data ședinței adunării creditorilor la data de 07.06.2009 și convoacă creditorii debitorului. S-a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar.
In temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.
Împotriva sentinței nr. 440 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială, în dosarul nr-, a declarat recurs debitoarea SC SRL prin reprezentant legal domiciliată în comuna,-, jud., însă contrar dispoz.art.3021pr.civ. nu a arătat motivele de nelegalitate pentru care solicită modificarea sau casarea hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, art 3021cod.pr.civ. prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cerea și dezvoltarea lor, art.303 cod.pr.civ. prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar 306 pr.civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
În această situație, urmează să se constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de debitoarea SC SRL prin reprezentant legal domiciliată în comuna,-, jud. împotriva sentinței nr. 440 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială, în dosarul nr-, intimată-creditoare fiind DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm.V,-, jud.V și lichidator GRUP, cu sediul în Rm.V, str.- - 18, - jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14 octombrie 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
Grefier,
Tehnored.MM/ 27.10.09/5 exp.
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid