Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 9/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 8578/107/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚĂ Nr. 9/F/2013
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC: C. C.
GREFIER ȘEF: E. B.
Pe rol verificarea cauzei de F. privind pe debitoarea ., având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță cons.jr. N. V. pentru creditoarea D. A., cons.jr. F. L. pentru administratorul judiciar,lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care că s-a depus la dosar prin Serviciul de registratură:
Reprezentantul administratorului judiciar depune la dosar raportul de activitate și decont. Solicită închiderea procedurii și aprobarea decontului .
Reprezentanta creditoarei D. A. solicită închiderea procedurii.
Judecătorul sindic în baza art.150 cod procedură civilă declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cererii de față:
Prin cererea formulată la data de 28.09.2010 și înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ debitoarea . a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvență, manifestându-și intenția de a prezenta un plan de reorganizare a activității societății.
Prin încheierea nr. 112/F/CC/29.09.2010 judecătorul sindic a constatat că debitoarea se află în stare de insolvență și, ca atare, raportat la prevederile art. 32 alin.1 din Legea nr. 85/2006 a dispus deschiderea procedurii generale prevăzută de prezenta lege față de debitoare.
În temeiul art. 34 a fost desemnat ca administrator judiciar provizoriu Cabinetul individual de insolvență Z. A., iar prin încheierea nr.647/F/24.11.2010 s-a dispus înlocuirea acestuia cu L. P. IPURL.
La data de 27.01.2011 a fost întocmit tabelul definitiv al creditorilor, totalul creanțelor înscrise împotriva debitoarei fiind în sumă de 694.188,98 lei.
Prin raportul depus de administratorul judiciar la data de 01.03.2011 s-a învederat faptul că, prin hotărârile A. din data de 23.08.2010, societatea debitoare a fuzionat prin absorbție cu ., iar creditoarele D. A. și B. SA au formulat opoziții la fuziune.
Opoziția formulată de către D. A. și înregistrată în dosar nr._ al Tribunalului A. a fost respinsă, hotărârea rămânând irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Alba Iulia. De asemenea, și opoziția formulată de creditoarea B. SA în dosar nr._/107/2010** al Tribunalului A. a fost respinsă, iar hotărârea a devenit irevocabilă prin nerecurare.
Potrivit disp. art.250 alin.1 din Legea nr.31/1990 „Fuziunea sau divizarea are următoarele consecințe: (….) c) societatea absorbită sau divizată încetează să existe.” În cauza de față, societatea debitoare a fost absorbită de societatea ., astfel încât societatea absorbită și-a pierdut personalitatea juridică și trebuie radiată din registrul comerțului.
În consecință, față de prevederile art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 și art.250 alin.1 din Legea nr.31/1990, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei . și radierea acesteia din registrul comerțului .
Onorariul administratorului judiciar și cheltuielile de procedură avansate în sumă totală de 3.798,93 lei (inclusiv TVA) vor fi achitate din fondul de lichidare prevăzut de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de către administratorul judiciar al debitoarei, L. P. IPURL și, în consecință:
În temeiul art. 131 alin.1 din Legea nr.85/2006 dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei ., cu sediul în A. I., ., județul A., nr. de ordine în registrul comerțului J_, CUI_.
Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea nr. 85/2006 descarcă administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Aprobă decontul administratorului judiciar și dispune plata în favoarea acestuia, din fondul de lichidare, a sumei de 3.798,93 lei (inclusiv TVA) reprezentând onorariu și cheltuieli de procedură avansate.
În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006 dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului social, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul A. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.01.2013
Judecător sindic, C. C. | Grefier sef, E. B. | |
Red. C.C.
Tehnored.E.B./6 ex./.08.02. 2013
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 181/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 652/2013.... → |
|---|








