Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 103/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 103/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 11834/107/2010/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 103/F/2013
Ședința publică de la 13 Februarie 2013
Completul compus din:
Judecător sindic C. C.
Grefier sef E. B.
Pe rol pronunțarea contestațiilor la tabelul suplimentar de creanțe întocmit împotriva debitoarei . – în faliment, formulate de creditoarea . și debitoarea . și a contestației formulate de creditorii . și M. E. cu privire la creanța creditoarei B. I. ROMENA SPA - AGENȚIA CLUJ, înscrisă în tabelul definitiv de creanțe
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.01.2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, judecătorul sindic a amânat pronunțarea pentru data de 06.02.2013 și apoi, 13.02.2013, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta sentință.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra contestațiilor de față:
La data de 04.01.2013 creditoarea . a formulat contestație împotriva tabelului suplimentar al creanțelor debitoarei ., înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ .
În motivare se arată că lichidatorul judiciar al debitoarei a refuzat înscrierea creditoarei în tabelul suplimentar de creanțe deși i s-au pus la dispoziție contractele de cesiune de creanțe încheiate, astfel că se solicită a se dispune înscrierea cu suma solicitată, respectiv 494.872,91 lei.
La aceeași dată a formulat contestație și debitoarea, prin administrator special, în dosarul nr._ 10/a2, solicitând să se dispună radierea din tabelul suplimentar al creanțelor a creditoarei B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj cu suma înscrisă de 50.185,47 lei. Se menționează că această creanță s-a născut după data deschiderii procedurii de insolvență, or legea prevede în mod clar că după acest moment nu pot fi calculate dobânzi, penalități sau late accesorii.
La data de 09.01.2013 creditorii .. și M. E. au formulat cerere înregistrată sub dosar nr._ 10/a3, prin care au solicitat să se constate că creanța înscrisă în tabelul definitiv în favoarea creditoarei B. I. ROMENA SPA - AGENȚIA CLUJ nu este creanță garantată.
Având în vedere că, în urma declarației asociatului debitoarei, A. L., rezultă că în realitate garanția ce însoțește creanța băncii I. ROMENA SPA este constituită asupra unui bun ce nu se află în patrimoniul debitoarei ., ci în proprietatea asociatului societății, în mod eronat a fost trecută creanța băncii în categoria creanțelor garantate.
C. P. V. - lichidator al . a depus poziție procesuală cu privire la contestația debitoarei . privind creanța în valoare de 50.185.47 lei cu care a fost înscris creditorul . SpA - Agenția Cluj în tabelul suplimentar al creanțelor, invocând excepția netimbrării deoarece la dosarul format nu se găsește dovada legalei timbrări.
In situația în care excepția va fi respinsă, se solicită respingerea contestației ca netemeinică și nelegală, deoarece conform tabelului definitiv cu toate creanțele împotriva debitorului, creanța . SpA este creanță garantată.
Creanța este garantată în baza contractului de garanție reală mobiliară nr. 58/28.03.2008 A și avizul nr. 2008-_-IQY și a contractului de garanție reală imobiliară autentificat cu nr. 1083/28.03.2008 de B.N.P. G. Horacius Tony. Garanția imobiliară constituită prin contractul aut. cu nr. 1083/28.03.2008 constă în drept de ipotecă asupra imobilului înscris în c.f. Cluj-N._ nr. top._, proprietatea numiților A. L. și A. Letiția.
În baza excepției de la art. 41 alin. (2) din Legea nr.85/2006 la creanțele garantate se calculează accesorii până la prețul de valorificare a activelor asupra cărora poartă garanția.
Conform dispozițiilor Art. 41 alin. (3) fraza ultimă: în situația în care planul de reorganizare eșuează ( caz prezent în dosar nr._ 10) prevederile alin. (1) și (2) se aplică corespunzător pentru calculul accesoriilor cuprinse în programul de plăți, la data intrării în faliment.
Se învederează că întreaga susținere se bazează pe situația juridică actuală a creanței . SpA - Agenția Cluj, aceea de creanță garantată. Pe rolul Tribunalului A., în dosar nr._ 10/a3, se află o cerere privind rangul /prioritatea creanței . SpA. In situația admiterii cererii, se modifică și modul de calcul al creanței analizate, după data deschiderii procedurii și până la data intrării în faliment.
Referitor la contestația creditoarei . se învederează de către lichidatorul judiciar că poziția procesuală privind cererea de admitere a creanțelor suplimentare de 153.681,91 lei, creanță cedată de creditorul înscris în tabelul definitiv al creanțelor . către cesionarul . și 78.691 lei, creanță cedată de creditorul înscris în tabelul definitiv al creanțelor A. L. către cesionarul ..
Lichidatorul judiciar ia act de cesiunea de creanță urmând a efectua mențiunea corespunzătoare în tabelul definitiv consolidat.
Față de aceste precizări, se solicită respingerea cererea creditoarei ca rămasă fără obiect.
Față de cererea creditorilor . M. E. prin care solicită să se constate că creanța . SpA - Agenția Cluj nu este o creanță garantată, lichidatorul judiciar a solicitat admiterea cererii și modificarea rangului de prioritate al acestei creanțe așa cum a fost solicitat.
Conform art.. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 cererea este admisibilă, aflându-ne în fața unei erori esențiale care a determinat admiterea unui drept de preferință necuvenit.
Conform tabelului definitiv cu toate creanțele împotriva averii debitorului, creanța . SpA este creanță garantată.
Creanța este garantată în baza contractului de garanție reală mobiliară nr. 58/28.03.2008 și avizul nr. 2008-_-IQY și a contractului de garanție reală imobiliară autentificat cu nr. 1083/28.03.2008 de B.N.P. G. Horacius Tony. Garanția imobiliară constituită prin contractul aut. cu nr. 1083/28.03.2008 constă în drept de ipotecă asupra imobilului înscris în c.f. Cluj-N._ nr. top._, proprietatea numiților A. L. și A. Letiția.
Conform definiției de la Art. 3, pct. 9 din Legea nr. 85/2006, „creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiază de o garanție reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garantat față de persoanele beneficiare ale garanției reale”. In cazul nostru, casa soților A. - imobilul asupra căruia este constituit dreptul de ipotecă, nu face parte din patrimoniul debitorului în insolvență ..
Creditorii .. și M. E. au formulat întâmpinare la contestația formulată de S.C. P. A. S.R.L., solicitând, pe cale de excepție, anularea contestația ca netimbrată sau respingerea contestației ca neîntemeiată.
În cazul în care nu a fost achitată taxa de timbru, se solicită a se face uz de prevederile art. 20 alin. 1-3 din Legea nr. 146/1997 și să se procedeze la anularea cererii ca netimbrată .
Pe fond, se menționează că contestatoarea S.C. P. A. S.R.L., prin A. L. în calitate de director comercial, a renunțat oral la ultimul termen de judecată, la înscrierea la masa credală a S.C. A. O. S.R.L. a S.C. P. A. S.R.L. cu suma de 262.500,00 lei. Aceasta era suma pe care ar fi trebuit să o încaseze conform graficului de plăți dl. M. E..
În urma renunțării de înscriere la masa credală a debitorului S.C. A. O. S.R.L. cu suma de 262.500,00 lei, S.C. P. A. S.R.L. dorește totuși înscrierea la masa credală a debitorului cu suma de 232.372,91 lei formată din:
a.153.681,91 lei - această sumă rezultată din contractul de cesiune de creanță încheiat între S.C. P. A. S.R.L. și S.C. MARION G. S.A. în calitate de creditor al S.C, A. O. S.R.L., prețul cesiunii fiind 153.681,91 lei. S.C. MARION G. S.R.L., în calitate de cedent a cesionat cu titlu oneros cesionarului S.C. P. A. S.R.L. toate drepturile pe care le deține în legătură cu creanța în cuantum de 153.681,91.
b.78.691,00 lei - această sumă rezultată din contractul de cesiune de creanță încheiat între S.C. P. A. S.R.L și A. L., în calitate de creditor al S.C. A. O. S.R.L.,, contract prin care în calitate de cedent, Andeica L. a cesionat către S.C. P. A. S.R.L., creanța de 78.691,00 lei pe care A. L. ar fi trebuit să o încaseze de la S.C. A. O. S.R.L., conform graficului de plăți.
În primul rând, Contractul de Cesiune de creanță încheiat între S.C. M. G. S.A. în calitate de cedent și S.C. P. A. S.R.L., avea stabilit ca preț al cesiunii suma de 153.681,91 lei. Contestatoarea S.C. P. A. S.R.L. afirmă că a achitat suma de 50.000 lei, însă nu face dovada acestui lucru. De asemenea, conform contractului de cesiune, S.C. P. A. S.R.L. trebuia să achite către S.C. M. G. S.A. minim 5.000,00 lei lunar, începând cu luna noiembrie, până la achitarea integrală a prețului cesiunii. Așadar, la momentul de față prețul cesiunii de creanță nu a fost achitat de către cesionar, astfel încât S.C. P. A. S.R.L. nu poate cere înscrierea la masa credală a debitorului S.C. A. O. S.R.L. pentru suma de 153.681,91 lei.
În al doilea rând, având în vedere că debitorul creanței transmise, numit debitor cedat, nu are calitatea de parte în contractul de cesiune, pentru ca cesiunea de creanță să fie valabilă, trebuie să îndeplinească anumite formalități și anume: notificarea debitorului sau acceptarea de către acesta a cesiunii. Ori, nu a fost comunicată nici o dovadă cu privire la notificarea cesiunii debitorului cedat și nici vreun act din care să rezulte faptul că acesta acceptă cesiunea.
Potrivit art. 1578 pct. 1 lit a Cod civil" Debitorul este ținut sa plătească cesionarului din momentul in care: accepta cesiunea printr-un înscris cu data certa" sau b " primește o comunicare scrisa a cesiunii, pe suport hârtie sau in format electronic, in care se arata identitatea cesionarului, se identifica in mod rezonabil creanța cedata si se solicita debitorului să plătească cesionarului".
Creditorii .. și M. au depus întâmpinare și cu privire la contestația formulată de debitoarea S.C. A. O. S.R.L. împotriva creanței în valoare de 50.185,47 lei cu care a fost înscrisă creditoarea B. I. Romena Spa - Agenția Cluj în tabelul suplimentar al creanțelor, solicitând admiterea contestației .
Contrar celor constatate de lichidatorul judiciar P. V., creanța Băncii I. Romena nu este o creanță garantată. Garanția imobiliară constituită prin contractul cu nr. 1083/28.03.2008 constă într-un drept de ipotecă asupra imobilului înscris în CF109641, aflat în proprietatea lui A. L. și A. Letiția.
Potrivit declarației asociatului societății debitoare, pentru creditul acordat de B. I. Romena societății S.C. A. O. S.R.L., domnul A. L. a garantat cu locuința proprietate personală, sens în care a constituit în favoarea creditoarei un drept de ipoteca asupra locuinței.
Având în vedere faptul că, în urma declarației asociatului S.C. A. O. S.R.L. consemnată în procesul-verbal al adunării generale a creditorilor, rezultă faptul că în realitate garanția ce însoțește creanța Băncii I. Romena este constituită asupra unui bun ce nu se află în patrimoniul S.C. A. O. S.R.L., ci în proprietatea asociatului societății. în mod eronat fiind trecută creanța Băncii I. Romena în categoria creanțelor garantate.
Potrivit art. 3 pct. 9 din Legea 85/2006 "creanțele garantate sunt creanțele persoanelor care beneficiaza de o garanție reala asupra bunurilor din patrimoniul debitorului".
Așadar, având în vedere că este vorba de o creanță chirografară, aceasta nu poate fi purtătoare de dobânzi sau penalități. Conf. art 41 al. 1 din Legea 85/2006 "Nici o dobânda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adăugata creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii", motiv pentru care se solicită admiterea contestației formulate de S.C. A. O. S.R.L., în sensul în care B. I. Romena să nu fie înscrisă în tabelul suplimentar al creanțelor cu suma de 50.185,47 lei.
În ședința de judecată din data de 30.01.2013 judecătorul sindic a dispus conexarea dosarelor_ 10/a2 și_ 10/a3 la dosarul nr._, fiind vorba de contestații împotriva tabelului de creanțe care trebuie soluționate printr-o singură hotărâre.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
În ce privește contestația formulată de creditoarea ., se constată că prin cererea de înscriere a creanțelor în tabelul suplimentar, aceasta a solicitat înscrierea următoarelor sume:
- 153.681,91 lei, creanță cedată de creditorul înscris în tabelul definitiv ., prin contractul de cesiune de creanță autentificat sub nr.1366/22.12.2012 de BNP Ghecenco E. și Ghecenco L.;
- 78.691 lei, creanță cedată de creditorul A. L., înscris în tabelul definitiv, prin contractul de cesiune încheiat la data de 31.10.2012;
- 262.500 lei, creanță aparținând creditorului M. E. înscris în tabelul definitiv, cedată de către A. L. prin contratul de cesiune încheiat la data de 31.10.2012.
Lichidatorul judiciar a refuzat înscrierea acestor creanțe în tabelul suplimentar pe considerentul că nu sunt creanțe născute după data deschiderii procedurii.
La data de 09.01.2013 creditoarea . a depus o cerere în dosar nr._ 10 prin care preciza că renunță parțial la declarația de creanță depusă, respectiv nu mai solicită înscrierea sumei de 262.500 lei, rămânând doar suma de 232.372, 91 lei.
Judecătorul sindic constată că dreptul de creanță pretins de . provine din cesiunea anumitor creanțe înscrise în tabelul definitiv de creanțe în favoarea creditorilor . și A. L. și pe care ulterior cesionara le-a dobândit de la aceștia. Or, potrivit disp. art.3 pct.18 din Legea nr.85/2006 „tabelul suplimentar cuprinde toate creanțele născute după data deschiderii procedurii generale si până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator in urma verificării acestora„. Creanța solicitată de creditoare a fi înscrisă în tabelul suplimentar nu s-a născut după data deschiderii procedurii, ci avea o existență anterioară, fapt pentru care a fost înscrisă în tabelul definitiv, iar intervenirea ulterioară a cesiunii nu dă naștere unei noi creanțe, ci are ca efect doar dobândirea de către cesionară a calității de creditor îndreptățit să participe la procedura declanșată împotriva debitoarei insolvente, în locul creditorilor cedenți.
În consecință, în mod corect a considerat lichidatorul judiciar că sumele respective nu îndeplinesc cerințele legale pentru a fi înscrise în tabelul suplimentar de creanțe, lichidatorul judiciar luând act de cesiunile de creanță invocate și dovedite de către creditoare și urmând a efectua mențiunile corespunzătoare în tabelul definitiv consolidat. Ca atare, contestația formulată de creditoarea . și precizată ulterior se dovedește a fi nefondată, sens în care va fi respinsă.
Cealaltă contestație la tabelul suplimentar este formulată de debitoare și se referă la suma înscrisă în tabelul suplimentar în favoarea creditoarei B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj, însă soluționarea acesteia depinde de hotărârea ce va fi adoptată cu privire la contestația formulată de creditorii .. și M. E., referitor la rangul creanței creditoarei B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj, înscrisă în tabelul definitiv de creanțe. Așadar, contestația
la tabelul definitiv va fi analizată în prealabil, sens în care judecătorul sindic reține că în conformitate cu disp. art. 75 alin.1 din Legea nr.85/2006 „După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), si până la închiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință in tabel definitiv de creanțe, in cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare si până atunci necunoscute”.
În acest sens, se constată că la data de 28.03.2011, creditoarea contestatoare . a formulat contestație cu privire la rangul creanței creditoarei B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj înscrisă în tabelul preliminar, solicitând a fi trecută ca și creanță chirografară deoarece obiectul garanției creditoarei îl constituie un bun care nu se află în patrimoniul societății debitoare.
Prin încheierea nr.378/F/2011 pronunțată în dosar nr._ 10 judecătorul sindic a luat act de renunțarea creditoarei la judecarea contestației formulată cu privire la categoria de creanțe în care a fost încadrată creanța deținută de creditoarea B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj, ca urmare a cererii depuse la data de 24.05.2011. În consecință, creditoarea B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj a fost înscrisă în tabelul definitiv în categoria creanțelor garantate.
După ., creditorii .. și M. E. au formulat o nouă contestație împotriva rangului creanței creditoarei B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj, invocând că în mod eronat a fost trecută în categoria creanțelor garantate.
Disp. art.75 alin.1 din Legea nr.85/2006 stipulează ca și condiție de admisibilitate a contestației împotriva tabelului definitiv descoperirea unei „erori esențiale” care a determinat admiterea respectivului dreptului de preferință a creanței creditoarei B. I.-Romena Spa, ceea ce nu poate fi vorba în speța de față din moment ce contestatorii cunoșteau încă de la data de 28.03.2011 care este situația garanțiilor băncii creditoare raportat la creanța pretinsă a fi înscrisă în tabelul preliminar de creanțe întocmit față de debitoarea .. Deci, nu se poate accepta susținerea că după definitivarea tabelului de creanțe, contestatorii au luat cunoștință despre faptul că menționarea creanței băncii ca și creanță garantată a fost rezultatul unei erori, dimpotrivă aceștia au acceptat cu bună-știință, încă din anul 2011, situația creanței băncii I.-Romena Spa așa cum a fost prezentată de către aceasta.
Chiar trecând peste aceste aspecte de admisibilitate, judecătorul sindic reține că în mod legal creanța creditoarei B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj a fost înscrisă în tabelul definitiv ca și creanță garantată. Astfel, se constată că creanța pretinsă de bancă, constând în debitele ce decurg din convențiile de credit nr.55 și 56/28.03.2008 a fost garantată conform contractului de garanție reală mobiliară nr. 58/28.03.2008 și avizului nr. 2008-_-IQY și a contractului de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 1083/28.03.2008 de B.N.P. G. Horacius Tony. Garanția imobiliară constituită prin contractul aut. cu nr. 1083/28.03.2008 constă în drept de ipotecă asupra imobilului înscris în CF_ Cluj-N., nr. top._, proprietatea numiților A. L. și A. Letiția.
Este adevărat că dreptul de ipotecă a fost instituit asupra unui bun imobil ce nu face parte din averea debitoarei, constituind proprietatea persoanelor fizice A. L. și A. Letiția, însă după cum se poate lesne observa, aceasta nu este singura garanție a creditoarei, prin contractul de garanție reală mobiliară nr.58/2008 instituindu-se o garanție reală mobiliară asupra soldurilor creditoare ale conturilor nr.RO66BITRCJ1RON030966CC01 și RO82BITRCJ1EUR030966CC01 deschise pe numele debitoarei la bancă. În ce privește natura juridică a acestei garanții reale, disp. art.9 alin.1 din Titlul VI a Legii nr.99/1999 sunt clare în acest sens, stabilind că reprezintă un drept real care are ca finalitate garantarea îndeplinirii oricărei obligații și sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art.28-29 din aceeași lege, creditoarea procedând la înscrierea în Arhiva Electronică a garanției reale mobiliare, de prim rang, fără deposedare, bunurile asupra cărora poartă garanția fiind individualizate în cuprinsul înscrierii.
Conchizând, se reține că rangul creanței deținute de bancă împotriva debitoarei este dată de natura creanței și anume, dacă aceasta este sau nu garantată, in speță, regimul creanței fiind dat de disp. art.121 alin.1 pct.2 din Legea nr.85/2006, a căror opozabilitate este determinată de existența garanției reale mobiliare, convențional instituită.
Se impune, însă, precizarea că este de necontestat aplicabilitatea în cauză și a prevederilor art.122 din Legea nr.85/2006, în sensul că dacă suma existentă în sold este insuficientă pentru plata în întregime a creanței garantate, creditorul va avea, pentru diferență, o creanță chirografară care va veni în concurs cu celelalte creanțe chirografare cuprinse în categoria corespunzătoare, dintre cele prevăzute de art.123 din lege. Așadar, creanța este garantată prin garanție reală mobiliară, cu precizarea că îndestularea acestei creditoare va fi realizată prin distribuirea prioritară din disponibilitățile bănești ale conturilor curente nominalizate mai sus, în cazul contrar, al inexistenței sau insuficienței disponibilităților bănești, creanța va deveni una chirografară, urmând a veni în concurs cu cele cuprinse în categoria celor chirografare, după cum prevede art.123 din Legea nr.85/2006.
Față de motivele expuse anterior, judecătorul sindic reține că contestația creditorilor .. și M. E. cu privire la rangul creanței creditoarei B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj înscrisă în tabelul definitiv de creanțe este neîntemeiată, sens în care va fi respinsă.
Având în vedere soluția dată contestației anterioare, judecătorul sindic va pronunța aceeași soluție de respingere și asupra contestației formulată de debitoarea .- în faliment, prin administrator special B. M. C., împotriva creanței creditoarei B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj, înscrisă în tabelul suplimentar de creanțe. În acest sens, se constată incidența disp. art.41 alin.2 și 3 din Legea nr.85/2006 care stabilesc că „ (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), creanțele garantate se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea garanției stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidator. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă garanția se va face la un preț mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau definitiv consolidat, diferența favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanța sa fusese înscrisă drept creanță chirografară, până la acoperirea creanței principale și a accesoriilor ce se vor calcula.
(3) In cazul in care se confirma un plan de reorganizare, dobânzile, majorările ori penalitățile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligațiile născute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achita in conformitate cu actele din care rezulta si cu prevederile programului de plăti. In cazul in care planul eșuează, prevederile alin. (1) si (2) se aplica corespunzător pentru calculul accesoriilor cuprinse in programul de plăți, la data intrării in faliment.”
Așadar, fiind vorba despre o creanță garantată a băncii, accesoriile se calculează și pentru perioada ulterioară datei deschiderii procedurii, drept pentru care este neîntemeiată susținerea debitoarei privind faptul că nu pot fi înscrise astfel de sume în favoarea creditoarei B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația precizată formulată de creditoarea ., cu sediul în ., jud. A. împotriva refuzului lichidatorului judiciar C. P. V., cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, de înscriere în tabelul suplimentar de creanțe întocmit față de debitoarea .-în faliment.
Respinge contestația formulată de debitoarea .- în faliment, prin administrator special B. M. C. împotriva creanței creditoarei B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj, cu sediul în Cluj-N., ..48, jud. Cluj, înscrisă în tabelul suplimentar de creanțe.
Respinge contestația formulată de creditorii .. și M. E., cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat A. M., din Cluj-N., .. 1, ., cu privire la rangul creanței creditoarei B. I.-Romena Spa- Agenția Cluj, cu sediul în Cluj-N., ..48, jud. Cluj, înscrisă în tabelul definitiv de creanțe.
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 Februarie 2013
Judecător sindic, C. C. | Grefier sef, E. B. | |
Red.CC
Tehnored. EB/8 ex./13.03.2013
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 446/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 784/2013.... → |
|---|








