Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 115/2016. Tribunalul BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 115/2016 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 115/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 115/2016
Ședința publică de la 04 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L. G.
Judecător M. O.
Grefier A. S. I.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe apelant S.C. T. CT S.A.ONEȘTI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C. PROFESIONAL TENARUS I.P.U.R.L. ONEȘTI și pe intimat P. Ș., având ca obiect cerere de valoare redusă, împotriva sentinței civile nr. 2185 din 24 septembrie 2015, pronunțată de Judecătoria O. .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, au lipsit părțile.
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței părțile, obiectul cauzei și modul în care s-a realizat procedura de citare.
Constatându-se că s-a solicitat judecata în lipsă, fiind lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art 394 C.pr.civ, coroborat cu art. 482 C. pr.civ, instanța reține cauza în pronuțare.
INSTANȚA
1:Împrejurările cauzei și soluția dată pe fon
Prin cererea înregistrată la data de 18.06.2015 sub nr._ , reclamanta . Onești, reprezentată legal prin administrator judiciar ..P.U.R.L a solicitat instanței obligarea pârâtului P. Ș., la plata sumei de 986,62 lei reprezentând penalități de întârziere calculate potrivit art. 4 alin. b din contractul_/06.10.2004.
Judecătoria Onești a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea formulată de S.C. T. CT S.A. ONEȘTI prin administrator judiciar S.C. PROFESIONAL TENARUS I.P.U.R.L. ONEȘTI în contradictoriu cu pârâtul P. Ș. și a respins ca fiind prescrisă acțiunea promovată de reclamanta . Onești, reprezentată legal prin administrator judiciar ..P.U.R.L, cu sediul în Onești, ., județul Bacău în contradictoriu cu pârâtul P. S., CNP_, cu domiciliul in O., ./A/19, judetul Bacau, pentru următoarele considerente :
„În fapt, între reclamanta . și pârâtul P. Ș. s-au derulat raporturi contractuale concretizate în Contractul nr._ din 06.10.2004.
În derularea acestei convenții și ca urmare a serviciilor prestate, în perioada 31.12._12, . a emis facturi fiscale, după cum reiese din facturile fiscale depuse la dosar în valoare totală de 986,62 lei.
În drept, procedura cererilor de valoare redusă reglementată de art. 1025-1032 C.pr.civ este o procedură specială care se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Față de dispozițiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ. și având în vedere că excepția prescripției dreptului la acțiune este o excepție de fond care face inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz cercetarea în fond a cauzei, instanța se va pronunța mai întâi cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru penalități.
După cum se arată în art. 1 alin. 1 din Decretul nr.167/1958, în vigoare la data nașterii raportului juridic dintre părți, prescripția extinctivă presupune stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul prevăzut de lege, iar în cazul drepturilor de creanță are ca efect stingerea acelei componente a dreptului la acțiune care constă în posibilitatea creditorului de a obține condamnarea debitorului la executarea obligației.
Termenul general de prescripție în materia acțiunilor personale, indiferent de izvorul raportului juridic obligațional, prin care se urmărește valorificarea unui drept de creanță este de 3 ani, care curge, în lipsă de stipulație contrară, de la data nașterii raportului juridic. In cazul prestațiilor succesive, art. 12 din Decretul 167/1958 prevede că dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
De regulă, termenul de prescripție curge în mod neîntrerupt, o situație aparte fiind cazurile de întrerupere a prescripției, astfel conform art. 16, alin. 1, lit. b din Decretul nr.167/1958 prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță necompetentă, consecința imediată și directă a întreruperii termenului de prescripție este că de la momentul întreruperii prescripției, începe să curgă un nou termen de prescripție.
Prin acțiunea introdusă pe rolul instanței la data de 18.06.2015, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 986,62 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 31.12._12 (penalități de întârziere), facturile fiind emise pentru un debit aferent perioadei 01.12._09. Așadar, reclamanta a solicitat plata contravalorii unor facturi emise cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acțiunii.
În cazul dedus judecății întreruperea prescripției se putea face fie prin recunoașterea expresă a debitului, prin efectuarea de plăți parțiale de către pârât sau prin introducerea unei cereri de chemare în judecată anterioare, cu condiția ca această cerere de chemare în judecată să fi fost admisă printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În plus, se constată că în baza art. 2.512, alin. 1 și 2 din noul cod civil prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, iar organul de jurisdicție competent nu poate aplica din oficiu prescripția; însă în prezenta cauză raportul juridic dintre părți a luat naștere în anul 2004, anterior intrării în vigoare a noul Cod Civil, iar conform art. 6, alin. 4 din același act normativ prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii nou sunt supuse în întregime dispozițiilor legale care le-au instituit, adică Decretul nr. 167/1958. În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 1/2014.
În consecință, în conformitate cu prevederile Decretului nr.167/1958 aplicabil în cauză, instanța are posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției și ca urmare a faptului că reclamanta pretinde plata unor debite cu scadență la data de 14.02.2010, pentru care nu s-a făcut dovada întreruperii cursului prescripției, va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și va respinge cererea de valoare redusă ca prescrisă.”
2.Apelul formulat de către .
La data de 30.05.2015, apelanta . a declarat apel împotriva acestei sentințe arătând că art 2512 n cciv prevede expres interdicția organului de jurisdicție de a invoca din oficiu excepția prescripției, chiar dacă ar fio în interesul statului sau al unităților administrativ teritoriale .
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare
3 Soluția instanței de apel .
Critica apelantei se subscrie modalității de invocare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Potrivit art18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat: "instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris."
Conform art. 6 alin. (4) din Codul civil: "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."
Art. 2.512 din Codul civil - invocarea prescripției de partea interesată:
"(1) Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.
(2) Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
(3) Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale."
Art. 2.513 din Codul civil - momentul până la care se poate invoca prescripția:
"Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate".
Art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
"(1) Dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..
(2) Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil."
Art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
"Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/17.01.2014 pronunțată într-un recurs în interesul legii s-a tranșat această problemă și s-a stabilit că „prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Reglementând conflictul de drept intertemporal generat de . Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în partea privitoare la prescripție, legiuitorul a optat să supună legii vechi prescripțiile începute și neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, în vederea asigurării stabilității juridice, spre a da satisfacție principiilor respectării drepturilor câștigate și respectării așteptărilor legitime, iar, nu în ultimul rând, spre a evita aplicarea retroactivă a legii noi, față de imperativul respectării principiului de ordin constituțional al neretroactivității legii, consacrat prin dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Modificările aduse prin legea nouă condițiilor ori regimului prescripției - fie că legea nouă ar institui ori suprima prescripția, fie că ar mări sau micșora durata termenelor de prescripție, fie că ar modifica începutul acesteia, cauzele de suspendare, întrerupere, de repunere în termen ori condițiile invocării în vederea producerii de efecte juridice - nu pot atașa unui fapt trecut alte consecințe juridice decât cele prevăzute de legea atunci în vigoare. Acest lucru s-ar putea realiza doar dacă legea nouă ar retroactiva, fapt inadmisibil în actuala ordine constituțională.
Întrucât regimul de invocare a excepției de prescripție este consecința directă a naturii juridice a acestei instituții de drept, care diferă după cum prescripția este tratată de legiuitor ca instituție de ordine publică ori de ordine privată, se poate spune că, aplicând dispozițiile art. 2.512 și 2.513 ale Codului civil prescripțiilor începute și neîmplinite la 1 octombrie 2009, se ajunge pe această cale nu doar la modificarea regimului de invocare a excepției de prescripție - care devine altul decât cel legal prevăzut la data începerii cursului acesteia -, ci la o modificare a chiar naturii juridice a acestei instituții a prescripției extinctive (cu consecințe inclusiv în planul dreptului substanțial), care, deși de ordine publică la data nașterii ei, va fi tratată ca instituție de ordine privată.
Dacă în privința prescripțiilor începute și neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, ca situații juridice în curs de realizare (facta pendentia), rămân aplicabile dispozițiile legale sub imperiul cărora acestea au început să curgă, a fortiori, prescripțiile începute și împlinite la data intrării în vigoare a Codului civil (facta praeterita), ca situații juridice finalizate, sunt supuse dispozițiilor sub imperiul cărora au început să curgă și s-au împlinit.
În prezenta cauză ,dreptul la acțiune s-a născut din momentul scadenței obligației de platăcalculându-se termenul de prescripție de 3 ani începând de la data de 31.12.2009 (data scadenței facturii privind debitul principal ) .
Față de datele arătate incidentă în cauză este prescripția reglementată de Decretul nr. 167/1958, astfel încât în mod corect instanța de fond a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune
Cum critica apelantei nu a vizat o altă neregularitate a sentinței apelate, instanța urmează a respinge apelul ca nefondat, instanța de fond apreciind corect asupra prescrierii dreptului la acțiune .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul privind pe apelant S.C. T. CT S.A.ONEȘTI PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C. PROFESIONAL TENARUS I.P.U.R.L. ONEȘTI ,J_, cu sediul în Onești, ., jud. Bacău și pe intimat P. Ș., CNP_, domiciliat în Onești, ., ., jud. Bacău, având ca obiect cerere de valoare redusă, împotriva sentinței civile nr. 2185 din 24 septembrie 2015, pronunțată de Judecătoria O., ca nefondat.
Definitivă.
Pronuntată în sedintă publică, azi, 04.02.2016.
PREȘEDINTE
S. L. G.
Judecător
M. O.
Grefier
A. S. I.
red/tehnored dec. jud GSL/15.02.2016
red sent fond L. B.
..2016
| ← Suspendare executare silită. Decizia nr. 31/2016. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 98/2016. Tribunalul BACĂU → |
|---|
