Obligatia de a face. Încheierea nr. 4/2013. Tribunalul BIHOR

Încheierea nr. 4/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 9586/271/2009*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

ÎNCHEIERE Nr. 4/Î/2013

Camera de consiliu din 18 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. V.

Judecător I. V.

Judecător I. O.

Grefier M. M.

Pe rol, soluționarea cererii de restituire a cauțiunii formulată de petenta M. L. A. DIANAcu dom.loc.oradea, ..15, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în loc.Oradea, ..41/A, jud.Bihor.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele de mai sus, după care:

INSTANȚA

Văzând că sunt întrunite condițiile art. 723, alin 1 Cod procedură civilă,

DISPUNE :

Admite cererea formulată de petenta M. L. A. DIANAcu dom.loc.oradea, ..15, jud.Bihor, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în loc.Oradea, ..41/A, jud.Bihor.

Dispune restituirea cauțiunii de 1572 lei, consemnată prin recipisa de consemnare nr._/1/27.09.2012.

IREVOCABILĂ.

Dată în ședința Camerei de Consiliu din 27 octombrie 2009.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Februarie 2013

Președinte,

A. V.

Judecător,

I. V.

Judecător,

I. O.

Grefier,

M. M.

Red.V.A./19.02.2013

Tehn.red.M.M. 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligatia de a face. Încheierea nr. 4/2013. Tribunalul BIHOR