Acţiune în constatare. Decizia nr. 523/2013. Tribunalul BIHOR

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.- președintele instanței

Judecător D. V. E.

Judecător D. S.

Grefier A. B. G.

Pe rol fiind soluționarea recursului - litigii cu profesioniștii introdus de recurentul B. L. T., cu domiciliul procesual ales în Timișoara, Bastion Office, ..2, ., în contradictoriu cu intimata S.C. VOLKSBANK R. S.A., cu sediul în București, ., . 10, sector 2, împotriva sentinței civile nr._ din 26.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect acțiune în constatare.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 15.11.2013, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea inițial pentru data de 22.11.2013 iar ulterior pentru data de 29.11.2013, după care:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._ din 26.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul B. L. T. în contradictoriu cu pârâta S.C. Volksbank R. S.A., s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate în Contractul de Credit Bancar nr._/28.02.2008 la art. 5 lit. a) din partea „ Condiții Speciale” denumită comision de risc de 0,26 % și la art. 3.5 din secțiunea 3 din partea „ Condițiile Generale”, s-a dispus eliminarea clauzelor abuzive din contract, constatate astfel la alineatul precedent, pârâta a fost obligată să emită un nou grafic de rambursare cu excluderea din contract a sumelor ce reprezintă comision de risc sau comision de administrare și să-i restituie reclamantului echivalentul în lei a sumelor încasate cu titlu comision de risc sau administrare în baza clauzelor abuzive, începând cu data de 10.05.2009, la cursul de schimb BNR de la data restituirii efective de bună voie sau pe calea executării silite. Au fost respinse celelalte pretenții. Pârâta a fost obligat pârâta să-i plătească reclamantei 2310, 59 lei cheltuieli parțiale de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu referire la excepția prescripției parțiale, invocată de pârâtă, prin încheierea de ședință din 21.09.2012 instanța a admis această excepție.

În detalierea motivelor care au stat admiterii excepției prescripției parțiale a dreptului la acțiune prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat restituirea unor sume de bani, acțiunea fiind una personală prin care se valorifică drepturi de creanță, iar dreptul se prescrie în termenul general de 3 ani.

Temeiul juridic al restituirii nu îl poate constitui plata nedatorată, care este un fapt licit, ci răspunderea civilă delictuală, fiind întemeiată pe fapta ilicită de a insera în contract clauze abuzive.

În sensul că temeiul juridic îl constituie răspunderea civilă delictuală s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin decizia nr.1.124 din 8 septembrie 2011 reținând în considerente „că art.13 din Legea nr.193/2000, pe lângă răspunderea civilă delictuală pe care o reglementează, prevede și o răspundere contravențională, din moment ce fapta ilicită este sancționată cu amendă contravențională…”

Conform art. 3 din Decretul 167 /1958, termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă conform art. 8 din aceleași act normativ de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

În speță, reclamantul a avut posibilitatea de a lua cunoștință de prevederile contractuale apreciate ca abuzive odată cu primirea contractului în care acestea au fost inserate.

Chiar dacă s-ar accepta că temeiul acțiunii îl constituie acțiunea în nulitate a acelor clauze considerate abuzive, deși este vorba de acele clauze considerate „clauze nescrise”, trebuie făcută distincția între imprescriptibilitatea dreptului de a cerere constatarea nulității și acțiunea în restituirea pretențiilor, exercitată în temeiul principiului repunerii părților în situația anterioară, care este întotdeauna prescriptibilă.

Mai trebuie făcută distincție între acțiunile reale prin care se apără drepturi reale, cum este cazul acțiunii în revendicare, când operează fără excepții repunerea părților în situația anterioară și acțiunile personale prin care se apără drepturi de creanță, când acțiunea în restituirea pretențiilor este suspusă termenelor de prescripție prevăzute de Decretul 167/1958, care la art. 9 al. 2 prevede: „ In caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripția începe sa curgă de la data cînd cel îndreptățit, reprezentantul sau legal sau persoana chemată de lege sa-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai tîrziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.”

Termenul de prescripție curge de la data când s-a cunoscut cauza de nulitate, însă cel mai târziu la expirarea unui termen de 18 luni, termen apreciat de legiuitor ca suficient pentru a lua cunoștință de cauza de nulitate .

În speță, reclamantul a primit un exemplar al contractului de credit imediat după încheierea acestuia, astfel cum a recunoscut și la interogatoriu, și a putut lua cunoștință despre clauzele contestate, astfel că termenul de prescripție va curge din momentul efectuării plăților a căror repetițiune o solicită.

Dacă s-ar aprecia că termenul de prescripție curge doar de la data constatării nulității, care este o acțiune imprescriptibilă, ar însemna că rămân fără eficiență juridică toate dispozițiile referitoare la termenele de prescripție, atunci când restituirea se cere ca o consecință a nulității, ceea ce este inadmisibil .

Rezultă așadar și fără putință de tăgadă că pretențiile mai vechi de trei ani anterior înregistrării acțiunii sunt prescrise.

Cu referire la fondul pretențiilor instanța de fond a reținut că dreptul românesc consacră libertatea contractuală atribuind contractelor putere de lege, însă numai dacă sunt „legal făcute” astfel cum rezultă din disp. art. 969 C.civ, aplicabil în raport de data încheierii contractului de credit.

Libertatea contractuală este exclusă în cazurile prevăzute de art.5 C.civ. care prevăd că nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordine publică și buna credință .

Rezultă așadar că părțile sunt libere să stabilească condițiile contractuale fără a putea deroga însă de la legile de ordine publică și bunele moravuri.

Un contract care contravine normelor imperative și bunei credințe nu beneficiază de protecția legislației interne și nici a celei comunitare.

Potrivit dispozițiilor art.970 C.civ. contractele trebuie executate cu bună credință, care trebuie să existe pe toată durata derulării raporturilor contractuale.

Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori este, având în vedere scopul său, o lege care interesează ordinea publică și prin urmare, ori de câte ori dispozițiile acestei legi sunt încălcate, forța obligatorie a contractului încetează pentru acest motiv.

Pentru considerentele enunțate, toate motivele de netemeinicie și inadmisibilitate invocate pe temeiul principiului libertății contractuale au fost înlăturate.

Art.14 din Legea nr. 193/2000 consacră dreptul consumatorului de a solicita angajarea răspunderii civile delictuale a comerciantului.

Analizând existența caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța a reținut că, potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, „O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract creeaza, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. (3)…. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe în acest sens”.

Între părți s-a încheiat Convenția de credit nr. _/28.02.2008, având ca obiect acordarea unui împrumut de 71.400 CHF, urmând ca restituirea împrumutului să se facă în 300 rate lunare, dobânda curentă fiind de 3,99 %/p.a., iar D. fiind de 7,48 %, stipulându-se la art. 5 lit a din condițiile speciale un comision de risc de 0, 26 % /lună la soldul creditului.

Pentru garantarea restituirii împrumutului în favoarea pârâtei s-a constituit ipoteca de rang II asupra imobilului situat în mun. Oradea, ., . compus din 2 camere și dependințe, precum și interdicția de înstrăinare și grevare, garanții ce au fost înscrise în CF_ Oradea, nr. cad. 5128/7/44, ipoteca de rang I fiind înscrisă în favoarea Unicredit Ț. Bank, pentru garantarea unui împrumut refinanțat de pârâtă, astfel că după încheierea contractului și raderea ipotecii Unicredit Ț. Bank, ipoteca în favoarea pârâtei a dobândit rangul I. Totodată s-a cesionat în favoarea băncii polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ipotecat.

Printr-un act adițional emis de pârâtă și nesemnat de reclamant, după apariția OUG nr. 50/2010, comisionul de risc a fost înlocuit cu comisionul de administrare, punctul 5.1. Totodată s-a modificat și art. 3 lit.a) din condițiile speciale, stabilindu-se că dobânda se va modifica în funcție de LIBOR CHF .

În speță se susține caracterul abuziv al clauzelor înscrise la art.5 lit.a) din partea „Condiții speciale” și art.3.5. din partea „Condiții generale ale celor convenții” prin care s-a înscris obligația reclamantului de a plăti un comision de risc de 0, 26% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată durata creditului.

Pârâta nu a făcut dovada negocierii clauzelor reclamate ca abuzive, deși potrivit art.4 al.3 teza finală din Legea nr. 193/2000 sarcina probațiunii îi aparține.

Cu referire la comisionul de risc, instanța de fond a apreciat că acesta trebuie să corespundă unui risc real, iar în speță riscul de neplată a creditului a fost garantat prin garanția reală imobiliară constituită de pârâtă, la care se adaugă și drepturile rezultând din cesionarea poliței de asigurare. În prezent banca nu este supusă niciunui risc privind recuperarea creditului, astfel că nu se justifică perceperea unor sume suplimentare cu acest titlu.

Comisionul de risc are natura unei clauze aleatorii, pierderea sau profitul depinzând de un eveniment viitor și incert, și ar fi justificat doar în lipsa unor garanții constituite pentru garantarea creditului, clauza de ipotecă fiind una cu conținut predeterminat, întinderea drepturilor și obligațiilor fiind stabilită ab inițio, se exclude aleatoriul și deci riscul de neplată.

Dimpotrivă, banca încasează o sumă de bani mai mare decât cea anticipată, rezultând din întărirea semnificativă a monedei în care s-a acordat împrumutul, prin perceperea unui comision de risc ajungând-se la o creștere nejustificată a costurilor contractului, care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Chiar dacă prin Legea nr. 288/2010 s-a prevăzut că dispozițiile din OUG nr. 50/2010 privind eliminarea comisionului de risc se vor aplica numai contractelor încheiate ulterior, această modificare nu înlătură dreptul instanței de a analiza dacă comisionul de risc este justificat sau dacă dimpotrivă este perceput în temeiul unei clauze abuzive, astfel cum este definită de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Comisionul de risc, necorespunzând unui risc real, reprezintă în realitate o dobândă mascată, fapt care rezultă din modul de percepere, respectiv 0,26% /lună, care corespunde unui procent anual de peste 2,6%, acesta constituind în realitate o dobândă mascată.

Instanța de fond nu a contestat caracterul oneros al contractul de credit bancar și nici faptul că dobânda face parte din conținutul contractului și nici libertatea economică. Instanța a apreciat însă că și instituțiile de credit, ca orice comerciant, trebuie să-și vândă produsele în condițiile de concurență loială și transparență, astfel încât cumpărătorul să cunoască de la început ce cumpără și care este prețul ce trebuie plătit.

Art. 35 lit.b) din OUG nr. 50/2010 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 288/2010, interzice introducerea și perceperea de noi comisioane, tarife sau a oricăror alte speze bancare, cu excepția costurilor specifice unor produse și servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract ori care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia., iar costuri le neprevăzute pot fi percepute numai pe baza unor acte adiționale acceptate de consumator.

Având în vedere că reclamantul nu a semnat actul adițional, prima instanță a apreciat că acesta nu a produs efecte între părți.

În speță, reținând că nu există un risc real pentru pârâtă, instanța a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale care prevăd dreptul pârâtei să-l perceapă.

Cu referire la cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei înscrise la art. 3 lit.d) din Condițiile speciale instanța de fond a respins-o având în vedere că, prin act adițional, pârâta a propus modificarea acestei clauze în conformitate cu prevederile OUG nr. 50/2010, stabilind criterii ferme și legale, în prezența cărora dobânda să poată fi modificată, astfel că nu se mai poate susține că pârâta ar putea modifica unilateral procentul de dobândă, un asemenea fapt fiind interzis în prezent în mod expres prin OUG nr. 50/2010.

Conform dispozițiilor art.6 din Legea nr. 193/2000 „Clauzele abuzive cuprinse în contract si constatate nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare.”

Prin urmare clauzele constatate abuzive conform celor menționate anterior, urmează a fi excluse din contract cu consecința restituirii sumelor de bani achitate în temeiul acestora.

Față de considerentele ce preced, instanța a apreciat ca parțial întemeiată acțiunea formulată și, în temeiul dispozițiilor art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori și a celorlalte temeiuri invocate, a admis-o în parte, în limitele anterior arătate și conform dispozitivului.

Cu referire la cheltuielile de judecată, în temeiul disp. art. 274, 276 C.proc.civ., instanța le-a stabilit astfel: pentru combustibil, reținând că pentru deplasarea de la Timișoara la Oradea dus întors, pentru cele două termene de judecată, s-au parcurs 680 km, cu un consum mediu de 7,5 km/100 km,, adică 51 l combustibil la prețul mediu, 6,09 lei/l rezultă 310, 59 lei; onorariul avocațial, având în vedere valoarea și complexitatea cauzei, instanța l-a redus de la 4000 lei la 2000 lei.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a formulat recurs reclamantul B. L. T., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii acțiunii în principal așa cum a fost formulată și precizată, restituirea integrală a comisionului de risc, admiterea petitului 3 asa cum a fost formulat, și acordarea integrală a cheltuielilor de judecata.

1. În motivare, arată că la data încheierii contractului de credit, banca pârâtă a încălcat art.14 din Legea nr. 190/1999, în vigoare la data semnării contractului de credit (pentru creditele cu ipoteca).

Ulterior încheierii contractului, profitând abuziv de apariția OG 50/2010, a trecut la modificarea unilaterala a acestuia, asa cum rezulta din documentele depuse Ia dosarul cauzei si la o dobânda variabila, formata din marja plus LIBOR, fara sa fie negociat, semnat sau acceptat un act adițional intre părți.

Subsecvent contractului de credit intre parti nu s-a mai încheiat niciun act adițional, acesta fiind refuzat in termenul prevăzut de lege asa cum rezulta din documentele de la dosar.

Prin Notificarea nr.2974/03.09.2010 reclamantul a solicitat eliminarea clauzelor abuzive din contract inclusiv cele ce fac obiectul prezentului dosar.

Prin adresa 1166/17.09.2010 Banca a comunicat Actul adițional care conținea alte clauze abuzive contestate si refuzate integral de reclamant prin Notificarea 4385/29.09.2010.

Prin Notificarea nr.1732/20.11.2010 reclamantul nu a fost de acord cu oferta băncii privind modificarea comisionului de risc si a dobânzii, considerând aceste clauze ca fiind abuzive prin esența lor.

Astfel, desi parata invoca o acceptare tacita, aceste acte au fost refuzate prin notificări depuse la dosarul instanței, motiv pentru care nici nu s-au încheiat in forma scrisa si nici nu au fost semnate Acte adiționale de reclamant, cum imperativ si expres prevede art. 13.1 din Condițiile Generale ale contractului de credit.

Din intreg ansamblul probator rezulta ca aceste clauze supuse analizei nu au fost negociate direct, astfel prima condiție a art.4 alin.3 teza finala din Legea 193/2000 este îndeplinita.

Clientul a fost indus în eroare cu prilejul încheierii contractului, acesta intelegand ca se angajează la un contract cu dobânda fixa.

In ceea ce privește a 2-a condiție, solicită sa se constate ca aceste clauze „nenegociate direct cu consumatorul” creează in detrimentul reclamantului, contrar cerințelor bunei credințe, prin ele insele, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor semnatare ale convenției de credit, atat prin încasarea unor comisioane abuzive cat si prin modificarea unilaterala a dobânzii.

Contractul prin care Banca a acordat creditul este unul standardizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate, cu atât mai mult cu cât nu am fost informat corect la data semnării despre întreg conținutul contractului;

Semnarea contractului s-a realizat în condiții care nu au permis o bună înțelegere a prevederilor acestuia: lecturare la prima vedere în prezența ofițerului de credit, directorului sucursalei și notarului.

Susține că, deși a solicitat cunoașterea prealabilă a prevederilor contractului, s-a refuzat punerea la dispoziție a acestuia, invocându-se politica Băncii.

În această situație, nu se poate considera că s-au îndeplinit condițiile pentru o bună înțelegere a documentului, prin coroborarea clauzelor (care sunt ambigue și neclare, cu termeni nedefiniți ori contradictorii).

Clauzele contractuale trebuiau să fie clare, sa respecte legea in vigoare, fără echivoc, iar în caz de dubiu acestea se impune a fi interpretate în favoarea consumatorului.

Clauza relativa la dobânda este sub efectul prezumției de clauza abuziva, deoarece nu este clar exprimata in contract; . spune ca dobânda este in procent de 3,99%/p.a., dar la un alineat imediat următor se arata ca banca poate, totuși, sa modifice in mod unilateral dobânda, in funcție de conjunctura economica; adică dobânda ar trebui sa fie fixa, dar prin voința unilaterala a băncii devine variabila.

2. In ceea ce privește cererea de restituire integrala a prestațiilor, a fost justificata de faptul ca acest comision de risc este o clauza abuziva si clauzele abuzive au fost sancționate de instanțe cu nulitatea absoluta, prin urmare prestațiile trebuie restituite integral.

Invocă în acest sens caracterul de ordine publica al normelor din Legea 193/2000 și astfel imprescriptibilitatea acțiunii de constatare a clauzelor abuzive.

Conform art. 5 din Codul civil, nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de Ia legile care interesează ordinea publica si bunele moravuri.

Din cele arătate anterior, contractul de credit ce face obiectul litigiului a fost incheiat cu nesocotirea normelor care interesează ordinea publica.

În acest sens, arată că au fost nesocotite prevederile legale in materia protecției consumatorilor, norme ce protejează ordinea publica.

Repunerea părților în situația anterioară este o restitutio in integrum, deci restituirea trebuie sa fie totală, doar în acest mod părțile sunte repuse în integralitate în situația anterioară.

Așadar, prin plățile periodice ale comisionului de risc impus abuziv, reclamantul a suferit o insaracire cauzata de lipsa folosirii acestor sume de bani, de la momentul respectivelor plați pana șa momentul restituirii efective de către bancă a respectivelor sume de bani.

În mod corelativ, trebuie reliefat faptul ca banca a beneficiat de o îmbogatire fara justa cauza prin faptul ca a folosit si va folosi respectivele sume de bani incepand cu momentul plații si pana la momentul la care banca va restitui efectiv fiecare suma de bani.

Este de esența activității băncii folosirea sumelor de bani incasate de la clienți. Valoarea insaracirii, respectiv a îmbogățirii fara justa cauză, este evaluabila in bani.

Chiar daca, prin absurd, s-ar aprecia prescriptibil capătul de cerere privind restituirea integrala a comisionului de risc, acest termen începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecătorești de anulare a clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc.

Astfel nu poate fi opusă prescripția extinctivă a dreptului de a cere restituirea sumelor de bani încasate de către bancă, cu titlu de comision de risc, întrucât a fost formulata cererea de restituire a respectivelor sume de bani în cadrul procesual al acțiunii prin care se solicită anularea clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc.

Ca efect al anulării clauzei privind comisionul de risc, cu privire la drepturile consumatorului se impune repunerea în situația anterioară inserării respectivei clauze în cuprinsul convenției de credit și, în consecință, banca va fi obligată, in urma admiterii cererii de chemare in judecata, să restituie comisionul de risc în integralitate. Nulitatea retroactivând, se impune restituirea acestor prestații derulate în cadrul intervalului de timp marcat de momentul încheierii contractului convențiilor de credit în discuție si momentul încetării încasării efective de către banca.

3. In ceea ce privește respingerea cererii de acordare a cheltuielilor, apreciază că se justifică acordare integrala a acestor cheltuieli.

Onorariul a fost stabilit raportat la munca depusa de avocat ce a constat in: acordarea de consultanta juridica la biroul din Timișoara, in urma programării clientului din Oradea; corespondenta viitoare telefonica si pe mail cu clientul; studiul si analizarea documentelor precum si calculele efectuate cu privire Ia sumele solicitate; redactare convocării la conciliere directa; transmitere convocare la conciliere; reprezentarea clientului la conciliere si încheierea procesului verbal de conciliere; redactare acțiune, multiplicarea anexelor acesteia si transmiterea lor prin servicii de curierat la Judecătoria Oradea; studierea legislației ce reglementează sediul materiei in concordanta cu ultimele modificări si a practicii instanțelor naționale, in special din jud. Bihor; deplasare la Judecătoria Oradea; reprezentare in fata instanței la termenele de judecata, formularea si depunerea concluziilor scrise.

Instanța de fond a diminuat in mod nejusitificat onorariu avocatului apreciind ca aspectele deduse judecații au o dificultate redusa precum si efortul depus de către avocat, raportadu-se la valoarea pricinii.

Munca pe care avocatul o prestează . poate fi stabilita doar raportat la valoarea pricinii.

In cazul in care onorariul avocatului este redus de instanța de judecata, deoarece acesta trebuie a fi stabilit la recomandarea instanței, in funcție de valoarea pricinii dedusa judecații, persoanele prejudiciate, ale căror pretenții sunt din punct de vedere pecuniar reduse, asa cum este in speța de fata, ar fi descurajate sa se adreseze instanței printr-un avocat, având in vedere imposibilitatea efectiva de a recupera cheltuielile de judecata, asa cum au fost stabilite in baza contractului de asistenta juridica.

In speță, având in vedere ca obiectul principal al acțiunii este o acțiune in constatare si doar in subsidiar in pretenții - raportat la dificultatea aspectelor deduse judecații, consideră că aceasta acțiune nu poate fi apreciata ca având o dificultate redusa.

Efortul depus de avocat nu este redus, acesta a cercetat legislația naționala si europeana aplicabila spetei, practica naționala si practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, a conceput zeci de pagini ale acțiunii, si-a pregătit apărarea cu înalt grad de profesionalism, facilitând in acest fel formarea convingerii instanței de judecata.

Prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul-recurent ar fi în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecata, deși nu se află în culpă procesuală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.304¹ C.proc.civ.

În probatiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art.3041 și art.312 C.proc.civ., Tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a învestit instanța de judecată cu următoarele solicitări:

1. să se constate existența clauzei abuzive prevăzută la art.5 lit.a), denumită comision de risc, din contractul de credit bancar nr._/28.02.2008 în valoare de 0,26% din „Condițiile speciale” și la art.3.5 din secțiunea 3 din „Condițiile generale” și să se dispună anularea;

2. - în principal, restituirea integrală a valorii în lei a comisionului de risc încasat în baza clauzelor abuzive și achitat, conform graficului de rambursare, calculat de la data de 28.02.2008 și până la data eliminării comisionului de risc din contract și a încetării încasării de către bancă;

- în subsidiar, restituirea valorii în lei a comisionului de risc încasat în baza clauzelor abuzive și achitat, conform graficului de rambursare, calculat de la data introducerii acțiunii pe ultimii 3 ani în urmă, pentru perioada neprescrisă, și până la data eliminării comisionului de risc din contract și a încetării încasării de către bancă;

3. să se constate existența clauzei abuzive prevăzute la art.3 lit.d) din „Condițiile speciale” și să se dispună anularea acesteia;

4. obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare după eliminarea clauzelor abuzive.

Prin sentința civilă nr._ din 26.10.2012, Judecătoria Oradea a admis în parte acțiune, în sensul că:

-a constatat caracterul abuziv al clauzelor înserate în contractul de credit bancar nr._/28.02.2008 la art.5 lit.a) din partea „Condiții speciale” și la art.3.5 din secțiunea 3 din partea „Condițiile generale”;

-a dispus eliminarea din contract a acestor clauze abuzive și obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare cu excluderea din contract a sumelor ce reprezintă comision de risc sau comision de administrare;

- a dispus obligarea pârâtei să-i restituie reclamantului echivalentul în lei a sumelor încasate cu titlu comision de risc sau administrare în baza clauzelor abuzive, începând cu data de 10.05.2009, la cursul de schimb BNR de la data restituirii efective, de bună voie sau pe calea executării silite

- a respins celelalte pretenții

- a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 2310,59 lei cheltuieli parțiale de judecată.

Prin recursul declarat în cauză, reclamantul a solicitat modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii capătului al doilea de cerere în principal, respectiv restituirea integrală a comisionului de risc, admiterea capătului al treilea de cerere, privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei prevăzută la art.3 lit.d) din „Condițiile speciale” și admiterea în totalitate a cererii de plată a cheltuielilor de judecată.

Cu privire la solicitarea de restituire integrală a comisionului de risc, se constată că prima instanță a obligat pârâta să-i restituie reclamantului echivalentul în lei a sumelor încasate cu titlu comision de risc sau administrare în baza clauzelor abuzive, începând cu data de 10.05.2009, ca urmare a admiterii în parte a excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune.

Analizând sentința recurată sub acest aspect, Tribunalul constată că a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale care reglementează prescripția extinctivă, având în vedere că reclamantul a invocat nulitatea absolută a clauzelor contractuale, interesul ocrotit prin normele juridice respective fiind unul general, de ordine publică.

Deși Legea nr.193/2000 nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv ci inopozabilitatea acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute, astfel cum rezultă din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În ceea ce privește natura interesului protejat, normele cuprinse în Legea nr.193/2000 ocrotesc un interes general, nu unul individual, protecția legii referindu-se la o categorie generică, aceea a consumatorilor.

Legea nr.193/2000 reprezintă transpunerea în legislația românească a Directivei nr.93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (a se vedea cauza Mostaza Claro, cauza C-76/10, cauza C-241/98 Salvat Editores S.A. vs Jose M. Sanchez Alcon Prades).

Cum prin cererea introductivă s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze, consecința constatării este declararea nulității absolute a acestora, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art.3 lit.d) din Decretul nr.167/1958, cum greșit a reținut instanța de fond.

Pentru aceste motive, reținând că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamantului nefiind prescris, se va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive invocată de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei să restituie reclamantului comisionul de risc calculat de la data încheierii contractului de credit, respectiv de la data de 28.02.2008, și până la data eliminării acestuia din contract.

În schimb, în ceea ce privește motivul de recurs privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei prevăzută la art.3 lit.d) din „Condițiile speciale”, Tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a respins ca neîntemeiată această solicitare, având în vedere că banca pârâtă a propus, prin act adițional, modificarea acestei clauze în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.50/2010, stabilind cu claritate criteriile de modificare a dobânzii, prin urmare nu se mai poate susține că aceasta ar putea modifica unilateral procentul de dobândă.

În privința modului de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, Tribunalul constată că aceasta a fost soluționată în mod judicios de instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art.274 C.proc.civ., respectiv în măsura dovedirii și justificării acestora în privința cheltuielilor cu combustibilul, și cu respectarea dispozițiilor art.274 alin.3 C.proc.civ., care permit instanței cenzurarea onorariului de avocat, astfel că va respinge ca neîntemeiat acest motiv de recurs.

Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin.1 și 3 C.proc.civ., Tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul respingerii excepției prescripției și obligării pârâtei să restituie reclamantului comisionul de risc calculat de la data încheierii contractului de credit, respectiv de la data de 28.02.2008, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate în recurs, având în vedere că s-a constatat în parte caracterul întemeiat al pretențiilor recurentului, Tribunalul va obliga intimata la plata cheltuielilor judiciare efectuate de recurent, dovedite în cauză, respectiv la plata sumei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (justificat cu împuternicirea avocațială și chitanța nr.2/13.11.2013), micșorat, în conformitate cu art.274 alin.3 C.proc.civ., de la suma de 3000 lei la suma de 2000 lei, proporțional cu complexitatea cauzei și efortul depus din partea avocatului, la care se adaugă cheltuielile cu combustibilul pentru deplasarea la instanță, în cuantum de 199,61 lei (dovedite cu bonul fiscal din 15.11.2013).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul introdus de recurentul B. L. T., cu domiciliul procesual ales în Timișoara, Bastion Office, ..2, ., în contradictoriu cu intimata S.C. VOLKSBANK R. S.A., cu sediul în București, ., . 10, sector 2, împotriva sentinței civile nr._ din 26.10.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o modifică în parte, în sensul că:

Respinge excepția prescripției extinctive.

Obliga pârâta S.C. VOLKSBANK R. S.A. să restituie reclamantului comisionul de risc calculat de la data încheierii contractului de credit, respectiv de la data de 28.02.2008, și până la data eliminării acestuia din contract.

Menține celelalte dispoziții din sentința recurată.

Admite în parte cererea de acordare a cheltuielile de judecată în recurs, în sensul obligării intimatei să plătească recurentului suma de 2.199,61 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 29 noiembrie 2013.

Red.dec. jud.E.D.V.

Sent.fond.jud.U.O.M.

Dact.gref.A.G.

2 ex/03.02.2014