Procedura insolvenţei. Sentința nr. 38/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 38/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 7151/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 38/F/2013
Ședință publică din data de 10.01.2013
Președinte: D. J. L.
D. B. - grefier
Pe rol fiind examinarea cererii formulată de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. A. C. cu sediul în O., .. 6, jud. Bihor, membru UNPIR sub nr. 1B0180, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului .. cu sediul în O., Calea Clujului, nr. 120, jud. Bihor, CUI_, înregistrată în Registrului Comerțului sub nr. J_, pentru închiderea procedurii, în temeiul art.131 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, cj N. M., potrivit delegației depuse la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se judecătorului sindic cele de mai sus, s-a depus prin registratură la data de 20.12.2012 cerere de închidere a procedurii în baza art. 131, după care:
Reprezentanta lichidatorului judiciar susține cererea de închidere a procedurii în baza art. 131 din L.85/2006, învederând instanței că aceasta a fost comunicată creditorilor și solicită a se dispune închiderea procedurii în baza art. 131 din L.85/2006, având în vedere că debitoarea nu are bunuri. Solicită de asemenea radierea debitoarei de la Registrul Comerțului și aprobarea onorariului conform decontului depus la dosar.
JUDECĂTORUL – SINDIC
DELIBERÂND,
Constatând că la data de 20.12.2012 lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. A. C., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului .., a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin hotărârea nr. 1819/F/2012;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că notificarea a fost publicată conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu, că cererea de închidere a procedurii a fost comunicată creditorilor, iar aceștia nu și-au manifestat intenția de a avansa sume pentru continuarea procedurii și nici nu s-au opus la închiderea procedurii, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. A. C. cu sediul în O., .. 6, jud. Bihor, membru UNPIR sub nr. 1B0180.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului .. cu sediul în O., Calea Clujului, nr. 120, jud. Bihor, CUI_, înregistrată în Registrului Comerțului sub nr. J_ ;
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului /registrul societăților agricole /registrul asociațiilor și fundațiilor /alte registre.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Încuviințează plata onorariului lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ M. A. C. cu sediul în O., .. 6, jud. Bihor, membru UNPIR sub nr. 1B0180, în cuantum de 3.000 lei conform decontului, sumă ce va fi achitată din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul BIHOR sau Registrului Societăților Agricole, Registrului Asociațiilor și Fundațiilor /altor registre pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică astăzi 10.01.2013.
Judecător-sindic, Grefier,
D. J. L. D. B.
red.JLD/21.01.2013
tehnored. .>
ptr. conf.
1 . style="margin-right:1.2pt">
← Contestaţie. Sentința nr. 1749/2013. Tribunalul BIHOR | Alte cereri. Sentința nr. 1784/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|