Acţiune în constatare. Decizia nr. 3/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 7949/190/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA C I V I L Ă Nr. 3/2014
Ședința publică din 15 Ianuarie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. P.
JUDECĂTOR F. M.
JUDECĂTOR V. C.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenții ., recurent T. C., T. S., împotriva Sentinței civile nr. 5137/13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimata . IFN SA Agenția Bistrița Năsăud, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata . IFN SA Agenția Bistrița Năsăud av. C. T., cu împuternicire avocațială la fila 21 din dosar, lipsă fiind recurenții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Instanța, constatând că nu sunt alte cereri de formulat, acordă reprezentantei intimatei cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimatei solicită instanței respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin sent.civ.nr.5137/13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos.civ.nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesual active a intervenienților T. C. și T. S. invocată de pârâtă.
S-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei invocată de aceasta.
S-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de .,în contradictoriu cu pârâta OPORTUNNITY M. ROM IFN Bistrița.
S-a respins cererea de intervenție formulată de T. C. și T. S., ambii având domiciliul în Lechința, ., jud. Bistrița-Năsăud.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ. „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”
Întrucât în cauză au fost invocate mai multe excepții procesuale, instanța va stabili ordinea de soluționare a acestora ținând cont de criteriul conform căruia se va rezolva excepția procesuală care în caz de admitere face inutilă a analiza celeilalte, după cum urmează: excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . IFN SA, excepția inadmisibilității acțiunii:
Excepția lipsei calității procesuale pasive . IFN SA .
În raporturile contractuale, cum este și cel invocat în cererea de chemare în judecată, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre cel despre care se afirmă că este debitor al obligației neexecutate și pârât.
În cauză, din probele administrate rezultă că între reclamantă, persoană juridică de drept privat și pârâtă, s-a încheiat contractul de microcredit nr. LD_ din 30.06.2009, în temeiul căruia pârâta în calitate de creditor a acordat reclamantei beneficiare un microcredit de 8300 lei rambursabil în rate, cu o dobândă curentă de 27 %/an, termenul de restituire fiind negociat la 8 de luni conform graficului de rambursare, parte integrantă a contractului, destinația microcreditului fiind pentru suplimentarea fondurilor necesare lucrărilor de însămânțări,fertilizări respectiv finanțarea achiziționării de îngrășământ, achiziții de motorină ,piese de schimb. In ce privește garantarea microcreditului, părțile au semnat un contract de garanței reală mobiliară asupra unor bunuri din patrimoniul reclamantei și a garanților persoane fizice administratori ai societății T. C. F. și T. S.. Instanța apreciază că pârâta are calitate procesual pasivă ,fiind parte a contractului încheiat și care face obiectul analizei instanței privitor la unele clauze. La fel calitate procesuală activă au și intervenienți T. C. F. și soția sa T. S. având în vedere că au semnat un contract de garanție iar eventuala admitere a acțiunii ar avea efect și asupra patrimoniului lor.
Analizând însă excepția inadmisibilității acțiunii pentru neaplicarea disp.L.l93/2000 privind clauzele abuzive în prezenta cauză, instanța constată că această excepție este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce vor fi avute în vedere:
Acțiunea introductivă formulată de reclamanta . întemeiată pe disp.Legii nr. l93/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, invocându-se existența unor clauze contractuale abuzive în contractul de microcredit încheiat de părți. Au fost exemplificate în acest sens clauzele cuprinse în art.3 din contractul de microcredit, statuându-se că în cazul neîndeplinirii obligației de rambursare în această situație beneficiarul va plăti o dobândă pentru întârziere la plată a obligațiilor cu o rată de l00 %%an aplicabilă asupra principalului nerambursat la termen; instituirea unor garanții excesive apreciate de reclamantă ca fiind contractele de garanție imobiliară și de garanție mobiliară semnate de părți.
Potrivit art.l din L.l93/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate în caz de dubiu, interpretarea clauzelor contractuale urmând a fi făcută în favoarea consumatorului.
Art.2 al aceluiași act normativ definește termenii de consumator și de comerciant cărora li se aplică dispozițiile acestei legi. In alin.l se arată că prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. A..2 al aceluiași articol definește comerciantul ca fiind orice persoană fizică sau juridică autorizată care, în temeiul unui contract care intră sub incidența acestei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.
Din definițiile mai sus prezentate înserate în cuprinsul legii, prin comerciant se înțelege doar persoana fizică sau un grup de persoane fizice constituit în asociații care încheie un contract supus incidenței L.l93/2000, în afara activității lor comerciale, industriale, de producție, artizanale ori liberale.
Față de acestea se dovedește faptul că, reclamanta nu poate avea calitatea de consumator în sensul L.l93/2000,fiind o persoană juridică de drept privat, care își desfășoară o activitate economică din cele cuprinse în obiectul său de activitate, creditul acordat reclamantei pentru executarea lucrărilor de însămânțări,fertilizări respectiv finanțarea achiziționării de îngrășământ ,achiziții de motorină ,piese de schimb făcând parte din activitatea comercială pentru care aceasta este autorizată.
Prin prisma acestor considerente, instanța apreciază că este inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei, prin care solicită a se constata existența unor clauze abuzive în contractul de microcredit încheiat de părți, acțiune întemeiată pe disp.L.nr.l93/2000 cu modificările și completările ulterioare, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Având în vedere soluția dată acțiunii principala instanța pe aceleași considerente de drept va respinge și cererea de intervenție formulată de T. S. și T. C..
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva sent.civ.nr.5137/13.06.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dos.civ.nr._ a declarat recurs recurenta . prin reprezentant,, solicitând ca în temeiul disp.art.312 alin.3 și 5 rap.la disp.art.304 pct.9 și art.304/1 C.pr.civ., admiterea recursului, respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității, casarea hotărârii și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond.
In motivarea in fapt, susține recurenta că prin sentința amintită mai sus, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea formulată de aceasta în contradictoriu cu pârâta OPORTUNNITY M. ROM IFN, cu motivarea ca nu îndeplinesc condițiile impuse de Leg.193/2000 pentru a avea calitatea de consumator, fără a mai intra ulterior în cercetarea fondului cauzei. Consideră soluția instanței de fond dată cu aplicarea greșită a legii.
Admisibilitatea unei astfel de acțiuni având ca reclamant o persoană juridică este argumentată atât prin prisma legislației interne, cât și a elei europene.
Potrivit disp.C.civ., „în cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanțele, iar în lipsa acestora dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziții, principiile generale ale dreptului”. Prin analogie (în cazul de față fiind permisă, nefiind incident art.10 din Codul civil), aceste dispoziții se pot aplica și persoanelor juridice, argumentat de faptul că, deși se presupune ca prin exercitarea unei activități comerciale se impune o „vigilență” sporită de către consumatori, situațiile sunt identice atât pentru persoanele fizice cât și pentru cele juridice în cazul contractelor de credit. Părerile specialiștilor sunt unanime în sensul că, în cazul contractelor e adeziune, așa cum sunt majoritatea contractelor din zona bancară, protecția ar trebui extinsă și către persoanele juridice, a căror „inteligență în afaceri” n-are nici o legătură cu imposibilitatea de a-i impune punctul de vedere într-un contract.
Neînsușirea acestui punct de vedere ar conduce la o gravă inechitate, deoarece așa cum se știe, clauzele contractelor de credit sunt prestabilite de către bănci, consumatorul chiar dacă este o persoană juridică neavând posibilitatea negocierii sale.
Prin neacceptarea calității de consumator a unei persoane juridice se facilitează abuzul de drept săvârșit de către societățile bancare care, în lipsa unei reglementări exprese pot însera orice clauze în contractele încheiate fără ca acestea să poată fi atacate.
Consideră recurenta că pentru o justă soluționare a cauzei se impune respingerea excepției inadmisibilității, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare prime instanțe pentru cercetarea fondului și administrarea tuturor probelor necesare și utile.
In drept invoc disp.art.312 alin3 și 5, art.304 pct.9 și at.304/1 Cod proc.civ.
Recurenții T. C. și T. S. prin reprezentant legal, formulează recurs (f.6-7), prin care solicită ca în temeiul disp.art.312 alin.3 și 5 rap.la disp.art.304 pct.9 și art.304/1 C.pr.civ., admiterea recursului, respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității, casarea hotărârii și trimiterea dosarului spre instanței de fond pentru următoarele motive.
În fapt, prin sent.civ.nr.5137/2013 Judecătoria Bistrița a respins ca inadmisibilă cererea principală formulată de recurenta S. SRL în contradictoriu cu pârâta OPORTUNNITY M. ROM IFN cu motivarea ca aceasta nu îndeplinește condițiile impuse de Leg.nr.193/2000 pentru a avea calitatea de consumator, fără a mai intra ulterior în cercetarea fondului cauzei. Pe aceleași considerente de drept s-a respins și cererea de intervenție formulată de recurenți.
Potrivit disp.art.2 alin.1 din Leg.nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori „prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații care, în temeiul unui contract care intră sub incidenta prezentei legi, acționează în scopuri în afară activități sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Aceste prevederi sunt urmarea transpunerii în legislația română a Directivei 93/13/CEE prin care, în art.2 lit.b se definește „consumatorul ca fiind orice persoană fizică ce în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă „acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale”.
După cum se poate observa din analiza celor două acte normative indicate, acestea se aplică nu doar, în speța de fața beneficiarului creditului, ci și celorlalte persoane cărora prevederile acestuia îi sunt opozabile.
In calitate de debitori garanți (prevedere cuprinsă în cap.2 din contractul de microcredit precum și în contractul de garanție personală), având dreptul și interesul de a exercita orice mijloc de apărare, inclusiv invocarea unei clauze a acestui contract ca fiind abuzivă deoarece în caz de neîndeplinire de către debitorul principal a oricărei obligații stipulate în contract, sunt obligați în solidar la îndeplinirea acesteia. Ar fi inechitabil ca prev.Leg.nr.193/2000 să fie aplicabilă persoanelor fizice doar ă nazul în care sunt debitori principali și inaplicabilă în situația în care sunt codebitori.
Consideră că pentru o justă soluționare a cauzei era necesar a fi administrate și alte probe, inclusiv documentația care a stat la baza încheierii contractului atacat. De asemenea, nu sau analizat nici motivele invocate de recurenți în cererea de intervenție, aceasta fiind făcută în interes propriu, astfel că argumentele de respingere a cererii principale nu pot fi transpuse și asupra cererii de intervenție în interes propriu.
Pentru considerentele de mai sus solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
In drept invocă, disp.art.312 alin.3 și 5, art.304 pct.9 și art.304/1 C.pr.civ.
Intimata O. M. ROMANIA IFN SA prin reprezentant legal, formulează și depune „întâmpinare” (f.9-11), solicitând respingerea recursurilor promovate de recurenții . Lechința și T. C. F. și T. S. ca fiind nefondate, și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru următoarele considerente:
In fapt, prin motivele de recurs invocate de către recurenți sunt nelegale și netemeinice, fapt care impune respingerea recursurilor acestora.
In primul rând, recurenta ., susține ca fiind o persoană juridică, i s-ar fi aplicat disp.Leg.nr.193/2000. În motivarea acestui punct de vedere invocă disp.Codului civil – neinvocate la instanța de fond, dispoziții care prevăd că în cazurile prev.de lege și aplică uzuanțele, iar în lipsa acestora, dispozițiile privitoare la situații asemănătoare și principiile dreptului.
În primul rând, Legea nr.193/2000, stabilește, în art.1 ca să placă oricărui contract încheiat între comercianți și consumatori, iar art.2 din aceeași lege, definește consumatorul ca fiind orice persoană fizică sau grupă de persoane fizice constituite în asociații care încheie un contract în afara activităților autorizate, profesionale sau comerciale. În plus, așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, aceasta definiție este preluată din disp.art.2 din O.G. nr.21/1992, care arată că prin noțiunea e consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Având în vedere ca Leg.nr.193/2000 stabilește în mod clar căror contracte se aplică, respectiv celor încheiate de comercianți cu consumatori și Leg.nr.193/2000 fiind legea specială aplicabilă, lege care reglementează în amănunt situațiile cărora li se aplică dispozițiile ei, motivul de recurs, precum și apărările recurentei sunt nefondate.
Față de ele susținute de recurentă, reținerile instanței de fond din cuprinsul considerentelor hotărârii, rețineri care constată că reclamanta-recurentă nu poate avea calitate de consumator în sensul Leg.193/2000, fiind (persoana juridică de drept privat care desfășoară o activitate economică, iar creditul era acordat pentru efectuare de lucrări și achiziții, sunt legale și temeinice. Față de situația reținută de instanță, admitere excepției inadmisibilității este legală și temeinică.
Mai mult din interpretarea per a contrario a disp.art.5, rezultă că, pentru obligațiile care rezultă din raporturile juridice care decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, părțile au posibilitatea de a stabili dobânda la valoarea agreată de ele.
In acest sens, nu există nici printre normele Băncii Naționale a României vreo normă, circulară sau regulament care să impună instituțiilor de credit vreo limitare în ceea ce privește dobânzile. Mai mult chiar, art.3 din Regulamentul BNR nr.3/2009, prevede că, în materia acordării creditelor, normele interne ale instituțiilor e credit se constituie într-un singur act normativ.
Atât împrumutata, dar și garanții, la momentul semnării contractului au luat la cunoștință despre existența acestei clauze, despre sancțiunile care li se aplică în cazul întârzierii la plata obligațiilor, și cu toate acestea au semnat atât contractul de credit, dar și contractele de garanție, asumându-și riscurile care se impuneau. Atât împrumutata, dar și cei doi fidejusori nu și-au achitat de bună-voie obligațiile contractuale care le reveneau, la data scadenței obligației, iar sancțiunea contractuală, în speța penalitatea contractuală, a devenit operantă, în condițiile în care, conform disp.art.52 din Leg.93/2009, contractele e credit și cele de garanție încheiate de instituțiile financiare nebancare sunt titluri executorii prin înseși disp.legii.
Cu privire la apărările formulate de reclamantă privind clauza abuzivă, negocierea acestei clauze cu ei, și situația de inegalitate în care s-ar fi găsit în primul rând, îndeplinirea acestor condiții cerute de Leg.nr.193/2000 este un aspect care nu poate fi reținut, atât timp cât Leg.nr.193/2000 nu este aplicabilă situației de față, deci nu se poate constata îndeplinirea condițiilor legale unui contract care nu îndeplinește cerințele legale pentru a legea să îi fie aplicabilă.
În ceea ce privește recursul promovat de recurenții T. C. și T. S., și acesta este nefondat. Astfel, instanța de fond, în mod legal și temeinic, a constatat ca având în vedere considerentele care au dus la respingerea acțiunii pentru recurenta reclamanta, se impune și respingerea cererii de intervenție a celor doi recurenți-intervenienți. Soluția este legală și temeinică, deoarece, cei doi au semnat contracte de garanție personală contracte accesorii contractului de microcredit LD_/30.06.2009. Ori, contractul de garanție personală, fiind un contract accesoriu, urmează soartă contractului principal, conform principiului de drept arătat mai sus. Ori, atât timp cât față de contractul principal, instanța a constatat ca acțiunea este inadmisibilă, aceeași urma a fi soluția și cu privire la cererea de intervenție formulată de cei doi recurenți.
În ceea ce privește criticile ca nu s-ar fi administrat suficiente probe pe fond, și ca nu au fost analizate și susținerile recurenților pe fond, instanța de fond, în mod legal și temeinic, a constatat că în conformitate cu disp.art.137 al.1 C.pr.civ., instanța se va pronunțat asupra excepțiilor de procedură și asupra excepțiilor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Ori, pronunțându-se asupra inadmisibilității acțiunii, este evident, în raport cu textul legal indicat de instanță, ca prioritate avea soluționarea excepției inadmisibilității, iar prin admiterea acestei excepții, instanța de fond mai era obligată să se pronunțe și asupra fondului cauzei.
Față de cele arătate mai sus, solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
In drept, invocă disp.art.969 Vechiul Cod civil, OG nr.9/2000, OG nr.13/2011, Legea nr.93/2009, Regulamentul BNR nr.3/2009, Norma BNR nr.13/2006, art.299-316 C.pr.civ.
Procedând la examinarea pieselor prezentului dosar, instanța de recurs constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, argumentele așezate la fundamentul ei fiind solide și suficiente, justificând pe deplin soluția adoptată.
Pentru a conchide astfel, se are în vedere că prin soluția îmbrățișată instanța de fond a pliat perfect dispozițiile legale incidente în cauză pe starea de fapt reținută în urma administrării probatoriului în condițiile în care, în mod corect, instanța de fond a apreciat că recurenta societate comercială nu intră în categoria persoanelor beneficiare ale protecției speciale instituită prin Legea 193/2000 împotriva clauzelor abuzive din contractele de adeziune (nesupuse negocierii) atâta timp cât art.2 alin. 2 din norma legală evocată include explicit și expres în sfera de aplicabilitate numai persoanele fizice și grupul de persoane fizice asociate.
În aceeași ordine de idei, plecând de la premisa că contractul de garanție personală încheiat de recurenții persoane fizice are un vădit caracter accesoriu, urmând astfel soarta contractului principal de credit încheiat între banca intimată și recurenta persoană juridică, considerăm că în mod just instanța de fond a plasat și acest contract în afara sferei de protecție limitativ creată de actul normativ menționat.
Pe cale de consecință, potrivit considerentelor mai sus expuse și având în vedere că protecția legală acordată persoanelor fizice nu poate fi extinsă de judecător și asupra persoanelor juridice ori garanților persoane fizice ce s-au obligat benevol pentru acestea, în temeiul art. 312 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul, menținând în ființă hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții . cu sediul în localitatea Lechința, ., jud. Bistrița-Năsăud și recurenții T. C. și T. S., ambii domiciliați în localitatea Lechința, ., ., jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimata S.C. O. M. ROMANIA IFN SA – Agenția Bistrița-Năsăud cu sediul în mun. Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2014.
P., JUDECATORI, GREFIER,
I. P. F. M. - V. C. L. C. A.
Fl.M./VF.
2 ex./27.01.2014.
Jud.fd.T. L.M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 395/2014. Tribunalul... → |
|---|
