Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 365/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 365/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 10325/190/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 10._
DECIZIA C I V I L Ă Nr. 365/2014
Ședința publică din 08 Octombrie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: F. M. M.
JUDECĂTOR V. C.
GREFIER L. C. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelant S. R. DE RADIODIFUZIUNE (SRR) împotriva Sentinței civile nr. 647/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimat C. M. SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 24 septembrie 2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru termenul de azi pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, când:
TRIBUNALUL
Deliberând constată că:
Prin sentința civilă nr. 647/05.02.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ , s-a respins cererea formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE București, Cod fiscal RO8296093, în contradictoriu cu pârâta . din Bistrița, CUI_, J_ .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Sentința civilă nr.185/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, irevocabilă, au fost anulate dispozițiile art.3 alin.2 din HG nr.977/2003, reținându-se că noțiunea de beneficiar include persoanele fizice și juridice în folosul căreia se prestează efectiv serviciul respectiv. În consecință, nu poate fi primită susținerea reclamantei că prin art.40 alin.3 din Legea nr.41/2003 s-ar fi instituit o prezumție absolută de beneficiar al serviciului radio pentru toate persoanele juridice, acestea având, prin urmare, obligația de a achita taxa radio indiferent dacă beneficiază efectiv sau nu de acest serviciu, și indiferent dacă dețin sau nu un receptor; întrucât din actele și lucrările dosarului nu rezultă ca pârâta este beneficiar al serviciului radio tv, instanța urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel în termen legal apelanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE (SRR), care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței atacate, obligarea pârâtei . la plata taxei pentru serviciu public de radiodifuziune și penalități aferente, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea apelului s-a arătat că critică soluția prin prisma faptului că pârâta, în calitate de persoană juridică, datorează reclamantei taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, obligația fiind una legală, iar nu convențională, fiind expres prev. de art.40 alin.3 din L.4l/l994, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice, indiferent dacă acestea dețin sau nu receptoare radio. Prin urmare, a fost dedusă judecății nu o cerere prin care un comerciant solicită obligarea altui comerciant la plata c/v serviciilor prestate în baza unui contract comercial, ci o cerere prin care SRR, serviciu public autonom de interes național, a solicitat obligarea pârâtei la plata c/v unei taxe ca temei legal a dispoziției legale a cărei neîndeplinire se sancționează cu amendă contravențională. Urmare a Deciziei nr. 2l02/2009 a ICCJ, HG nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune s-a modificat prin HG nr.l0l2/2009, argumentele ICCJ regăsindu-se în notele de fundamentare ale actului modificator. S-a urmărit astfel corelarea prevederilor normative cu constatările instanțelor judecătorești, astfel că microîntreprinderile aflate în dificultate, care au ales să își suspende activitatea nu mai au obligația de plată pentru serviciul public de radiodifuziune cât timp au activitatea suspendată conform legii.
Prin scriptul depus la fila l2 dosar, pârâta . Bistrița arată că reclamanta ignoră în apel . irevocabilă pronunțată de Curtea de Apel Cluj. Mai arată că reclamanta le cere în mod ilegal suma de 300 lei plus 77,64 lei penalități de întârziere, deoarece conf. OG nr.27/2006 de completare a L.nr.346/2004, . se încadrează în categoria microintreprinderilor, prin urmare taxa radio trebuia să fie de l0 lei/lună și nu 30 lei/lună cum ilegal a facturat și solicitat reclamantul. Pentru a demonstra calitatea de microintreprindere a societății sale anexează copiile bilanțurilor anulare pentru perioada pentru care se solicită taxa radio.
Apelul este nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel precum și în coordonatele stabilite de art 476 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, procedând la o corectă interpretare a probelor administrate și la o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale incidente în materie în condițiile în care art. 40 alin. 3 din legea 41/1994 („ persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune, în calitate de beneficiari ai acestora”) nu instituie o prezumție legală absolută, privind calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice. În eventualitatea în care legiuitorul ar fi dorit instituirea unei asemenea prezumții legale absolute ar fi întrebuințat o formulă de exprimare aflată la adăpost de orice interpretare de genul „persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune”.
În același sens pledează și considerentele deciziilor 297/2004 și 331/2006 pronunțate de Curtea Constituțională, în cuprinsul lor statuându-se că obligația de plată a serviciului de radiodifuziune și televiziune este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective. Ca atare, din interpretarea considerentelor expuse de instanța de contencios constituțional rezultă în mod implicit că pot fi obligate la plată numai persoanele juridice care au beneficiat în mod efectiv de serviciul public mai sus menționat, infirmând astfel existența unei prezumții legale absolută pretins instituită de art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994.
Fără îndoială, singurul text legal care ar fi impus reținerea prezumției legale absolute indicată de reclamant era prevăzut în art. 3 alin. 2 din H.G. 977/2003, cu textul „persoanele juridice cu sediul în România au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune”, prevedere legală ce a fost însă anulată de Curtea de Apel Cluj prin sentința nr. 185/27.04.2009, rămasă irevocabilă prin decizia 607/03.02.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, această ultimă hotărâre stabilind totodată că în cauză nu poate fi reținută aplicarea art. 31 din Constituție pentru a justifica obligația de plată a taxei, întrucât articolul indicat se referă la un drept al cetățeanului și nu la o obligație.
În ceea ce privește invocarea de către apelantă, în sprijinul pretențiilor sale, a prevederilor art. 56 alin.1 din Constituție, apreciem că acest text constituțional nu poate fi aplicat direct și în concret (cu atât mai puțin arbitrar și abuziv), contribuția persoanelor juridice la cheltuielile publice prin plata de taxe și impozite neputând fi instituită în sarcina acestora decât printr-un act normativ care să exprime explicit, în termeni fără echivoc, o asemenea obligație.
Prin urmare, plecând de la premisa că în cauză nu este incidentă o prezumție legală absolută care să instituie obligația de plată a taxei de radiodifuziune în sarcina tuturor persoanelor juridice cu sediul în România și având în vedere că reclamanta apelantă nu a probat calitatea de beneficiar a serviciului de radiodifuziune, respectiv de deținător a unui receptor radio, a pârâtei intimate, obligație de a proba ce-i incumbă potrivit prevederilor procesuale civile, instanța de apel apreciază că pretenția bănească solicitată de reclamant nu este întemeiată.
Pentru argumentele arătate, considerând criticile formulate ca fiind fără suport și apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, în baza art.480 alin.1 din Noul C.pr.civ., se va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză de S. R. de Radiodifuziune, menținând astfel în ființă sentința civilă atacată, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE (S.R.R.), cu sediul în București, ..60-64, sector l, împotriva sentinței civile nr. 647/2014, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr.l_ contradictoriu cu intimata C. M. SRL, cu sediul în localitatea Bistrița, . . Năsăud
Definitivă.
Pronunțată în condițiile art. 396 alin.2 NCPC, azi 08.10.2014
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
F. M. M. V. C. L. C. A.
Red/dact
M./CR/2 ex/24.11.2014.
Jud fond:C. M. M.
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Încheierea nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 364/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
