Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr. 618/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 618/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 5365/112/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 618/2014
Ședința publică din 04 aprilie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic
GREFIER: F. K.
Pe rol fiind judecarea cauzei cu nr. de mai sus privind pe societatea debitoare D. SRL U., aflată în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidatorul judiciar, prin practician în insolvență I. P. S., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Lichidatorul judiciar depune la dosar proces-verbal de afișare (f. 86) și dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a raportului final (f. 90) și notificări.
Se constată că întâmpinarea formulată de lichidatorul judiciar la cererea de amendare a fost comunicată cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud.
Instanța, constatând că părțile au fost citate în Buletinul procedurilor de insolvență în vederea discutării raportului final cu propunerea de închidere a procedurii falimentului, și că nu s-au formulat obiecțiuni, reținând că nu sunt alte cereri, aprobă raportul final cu propunerea de închidere a procedurii și acordă lichidatorului judiciar cuvântul în fond.
Cu privire la cererea de amendare formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, lichidatorul judiciar solicită respingerea cererii pentru motivele arătate în întâmpinare.
Lichidatorul judiciar solicită instanței închiderea procedurii falimentului în temeiul prev. art. 131 din Legea 85/2006, radierea societății din registrul comerțului, aprobarea decontului de cheltuieli și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin încheierea civilă nr. 1591 din 30 august 2013 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului la cererea debitoarei S. D. SRL,, în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței.
Au fost înscriși în tabelul definitiv de creanțe (f. 44-45) următorii creditori: Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud cu o creanță bugetară în valoare de 29.651,00 lei; P. C. U. cu o creanță bugetară în valoare de 740,00 lei; S. R. P. SRL cu o creanță chirografară în valoare de 11.363,05 lei.
Prin cererea înregistrată în dosarul cu nr. mai sus privind pe debitoarea S. D. SRL- în faliment, creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a solicitat amendarea lichidatorului judiciar Ultralex SPRL, în baza art. 22 alin.3 din Legea nr.85/2006, pentru neîndeplinirea unor obligații prevăzute de art. 81 Cod proc.fiscală, cu aplic.art.253 alin.2 din Legea societăților nr. 31/1990 rep.
Lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență I. P. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de amendare cu motivarea, în esență, că Administrația Județeană a Finanțelor Publice nu și-a îndeplinit obligația de înștiințare că s-a depășit termenul legal de depunere a declarațiilor fiscale, considerând că împrejurările în care au fost încălcate atribuțiile legale și pericolul social al faptei nu justifică aplicarea unei sancțiuni cu amenda, ci a unui avertisment.
Tribunalul constată că pentru contravenții prevăzute de Codul fiscal (L.nr.571/2003) sunt abilitate să constate și să aplice sancțiuni contravenționale doar organele fiscale competente, potrivit art. 221 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În baza art. 22 alin. 3 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, judecătorul-sindic îl poate sancționa pe administratorul judiciar/lichidator (cf.art.24 alin.1) cu amendă judiciară și nu contravențională, de la 1000 lei la 5000 lei în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credință,nu își îndeplinește sau îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de lege (de prezenta lege, n.n.) sau stabilite de judecătorul-sindic, nu și pentru alte fapte care ar constitui posibile contravenții în alte domenii și pentru care legea specială stabilește organele de constatare,stabilire și sancționare a contravențiilor.
Din raportul depus de lichidatorul judiciar rezultă că în averea debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate pentru plata pasivului și nici nu au fost identificate fapte și persoane pentru atragerea răspunderii în condițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, astfel că s-a propus închiderea procedurii insolvenței în baza prev. art.131 din lege.
Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, „ în orice stadiu al procedurii … dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul - sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”.
Având în vedere că raportul final a fost comunicat creditorilor, care nu au făcut obiecțiuni, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3.000 lei, fără TVA, reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea creditoarei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, .. 6-8, jud. Bistrița-Năsăud, de a se aplica amenda judiciară lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență I. P. S., cu sediul în Bistrița, .. 15B, jud. Bistrița-Năsăud.
Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S. D. SRL, cu sediul în loc. U., nr. 250, jud. Bistrița-Năsăud, nr. O. J_ , CUI _ și radierea acestei societăți din Registrul Comerțului.
Aprobă decontul lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență I. P. S., cu sediul în Bistrița, .. 15B, jud. Bistrița-Năsăud pentru suma de 3.000 lei, fără TVA, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006.
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.
Prezenta sentință se va notifica cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la publicare în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pronunțată în ședința publică din 04 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător-sindic
U. I. F. K.
Red/dact. UI/FK
4 ex./14.04.2014.
| ← Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr.... | Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr.... → |
|---|








