Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr. 842/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Sentința nr. 842/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 2657/112/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 842/2014

Ședința publică din 23 mai 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: M. F. M., judecător-sindic

GREFIER A. A.-C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe ., cu sediul în Reteag, .. 773A, județul Bistrița-Năsăud, înregistrată la O. R. Comerțului Bistrița-Năsăud sub nr. J_, cod de identificare fiscală nr._.

Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 16 mai 2014, mersul dezbaterilor fiind consemnat în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța.

Din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru termenul de azi, când:

TRIBUNALUL

Constată că:

Prin încheierea civilă nr. 473/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea ., a fost numit lichidator judiciar U. SPRL, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. l din Legea nr. 85/2006, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar, pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor.

Ulterior acestui moment, a fost întocmit un raport intitulat „final”, prin care se solicită, în temeiul art. l3l din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care nu a fost identificat nici un bun și nici o creanță aparținând acesteia și care să poată fi valorificată în cadrul procedurii, raport ce a fost publicat în publicat în BPI și notificat părților.

Urmare a acestei propuneri, instanța a procedat la citarea părților în BPI în vederea discutării raportului întocmit de administratorul judiciar dar ele nu s-au înfățișat la termenul stabilit și nici nu au depuse în scris opoziții față de solicitarea formulată.

Potrivit art.l3l din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, „ în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”.

În condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor iar părțile deși citate în BPI în vederea discutării raportului întocmit de administratorul judiciar nu s-au înfățișat la termenul stabilit și nici nu au depus în scris opoziții față de solicitarea formulată, instanța, în temeiul art. l3l din Legea nr. 85/2006, mai sus citat, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea ., radierea acesteia și notificarea instituțiilor publice competente pentru efectuarea mențiunilor ce se impun, descărcarea lichidatorului de orice responsabilități și aprobarea decontului solicitat, conform dispozitivului prezentei hotărâri și potrivit textelor de lege precis precizate în acesta.

Totodată, instanța va respinge cererea formulată de ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și având ca obiect aplicarea unei amenzi judiciare lichidatorului judiciar, în baza art. 22 alin.3 din Legea nr. 85/2006, pentru neîndeplinirea unor obligații prevăzute de art. 81 Cod proc. fiscală cu motivarea că pentru contravențiile prevăzute de Codul fiscal (L. nr. 571/2003) sunt abilitate să constate și să aplice sancțiuni contravenționale doar organele fiscale competente, potrivit art. 221 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Un alt argument ce pledează în favoarea acestei soluții constă în aceea că în baza art. 22 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, judecătorul-sindic îl poate sancționa pe administratorul/ lichidatorul judiciar (cf. art. 24 alin.1) numai cu amendă judiciară și nu contravențională, de la 1000 lei la 5000 lei, în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea-credință, nu își îndeplinește sau îndeplinește cu întârziere atribuțiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 sau stabilite de judecătorul-sindic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de ANAF – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și având ca obiect aplicarea unei amenzi judiciare lichidatorului judiciar U. SPRL

Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar U. SPRL și pe cale de consecință admite cererea de închidere a procedurii formulată de acesta sens în care:

În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,

Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea ., cu sediul în localitatea Reteag, ..773A, jud. Bistrița-Năsăud și având următoarele date de identificare: J_ și C.U.I._.

Dispune radierea debitoarei societate comercială din registrul comerțului în care este înmatriculată.

În temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud precum și Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru efectuarea mențiunii de radiere.

În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,

Descarcă pe lichidatorul judiciar U. SPRL de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, asociați și titulari de garanții.

În temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,

Aprobă decontul cheltuielilor prilejuite de desfășurarea procedurii insolvenței și depus de lichidatorul judiciar mai sus menționat, pentru suma de 3.720 lei, ce urmează a fi suportată din fondul de lichidare.

Dispune păstrarea arhivei debitoarei societate comercială de administratorul statutar al acesteia.

Definitivă și executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a prezentei sentințe, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică azi 23.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

M. F. M. A. A.-C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr. 842/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD