Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1118/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Sentința nr. 1118/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 2546/112/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1118/2014

Ședința publică din 27 iunie 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: U. I., judecător-sindic

GREFIER: F. K.

Pe rol fiind derularea procedurii insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2006, împotriva societății debitoare Societatea W. C. SRL Sângeorz Băi, cu sediul în loc. Sângeorz-Băi, ., camera 2, jud. Bistrița-Năsăud, nr. ORC J_, CUI RO_.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că la data de 27.06.2014, prin fax, administratorul judiciar B. I. SPRL a depus dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a raportului final (f. 1168).

Instanța, constatând că părțile au fost citate în Buletinul procedurilor de insolvență în vederea discutării raportului final cu propunerea de închidere a procedurii generale a insolvenței, și că nu s-au formulat obiecțiuni, reținând că nu sunt alte cereri, aprobă raportul final cu propunerea de închidere a procedurii și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată:

Prin Sentința civilă nr. 315 din 15 februarie 2013, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr._ /2013 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, la cererea creditoarei Direcția G. a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei Societatea W. C. SRL fiind numit în calitate de administrator judiciar B. I. SPRL.

Împotriva sentinței de deschidere a procedurii insolvenței debitoarea Societatea W. C. SRL a declarat recurs, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 8685 din 17.09.2013 de către Curtea de Apel Cluj.

A fost înscris în tabelul definitiv de creanțe (f. 40) creditoarea Direcția G. a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud cu o creanță bugetară în valoare de 3.638.829,00 lei.

Administratorul judiciar B. I. SPRL a formulat o acțiune în răspundere împotriva administratorului statutar F. J., arătând că acesta nu a pus la dispoziția administratorului documentele contabile ale societății debitoare și nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Prin Sentința civilă nr. 2314 din 06 decembrie 2013, pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul asociat nr._ /a4, s-a admis ca întemeiată acțiunea administratorului judiciar și în consecință pârâtul F. J. a fost obligat să plătească în favoarea debitoarei Societatea W. C. SRL Sângeorz Băi- în insolvență, suma de 3.638.829,00 lei, reprezentând pasivul societății debitoare.

Împotriva Sentinței civile 2314/06.12.2013, pronunțată în dosarul asociat nr._ /a4 pârâtul F. J. a declarat recurs, care a fost anulat ca netimbrat prin Decizia civilă nr. 1452 din 17.02.2014 de către Curtea de Apel Cluj.

Administratorul judiciar a constatat că în patrimoniul societății nu au mai fost identificate alte bunuri și nici alte valori care ar presupune valorificarea, astfel că acesta a propus închiderea procedurii insolvenței în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O.G. nr.173/2008, „în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Având în vedere că raportul final a fost comunicat creditorilor, care nu au făcut obiecțiuni, acesta a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, iar în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, se va dispune închiderea procedurii generale a insolvenței și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și decontul administratorului judiciar pentru suma totală de 3.116,84 lei, fără TVA, reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Executarea hotărârii irevocabile prin care administratorul statutar F. J. a fost obligat la plata pasivului societății în insolvență se va putea face ulterior închiderii procedurii în condițiile art. 142 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Dispune închiderea procedurii generale a insolvenței privind pe debitoarea Societatea W. C. SRL, cu sediul în loc. Sângeorz-Băi, ., camera 2, jud. Bistrița-Năsăud, nr. ORC J_ , CUI RO_, și radierea acestei societăți din Registrul Comerțului.

Aprobă decontul administratorului judiciar B. I. IPURL, cu sediul în București, .. 1, ., . pentru suma de 3.116,84 lei, fără TVA, ce se va achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Legea nr.85/2006.

Descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură.

Prezenta sentință se va notifica cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud și Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Executorie.

Cu drept de recurs în termen de 07 de zile de la publicare în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

U. I. F. K.

Red/dact. UI/FK

5 ex./05.08.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1118/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD