Contestaţie. Sentința nr. 672/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Sentința nr. 672/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 3106/112/2013/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 672/2014

Ședința publică de la 16 Aprilie 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: P. I., judecător sindic

GREFIER: G. A. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe contestatoarea ., în contradictoriu cu debitoarea . SRL și lichidatorul judiciar C. I. DE INSOLVENȚĂ N. L., având ca obiect contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor.

Cauza s-a judecat în fond la data de 02 aprilie 2014, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 09.04.2014, iar mai apoi pentru 16.04.2014, când în urma deliberării s-a dat prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând constată că:

Prin contestația înregistrată sub numărul de mai sus, creditorul . Cluj N., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună înscrierea sa în tabelul de creanțe a debitoarei . SRL, cu suma de 269.969,53 lei reprezentând: 80.665,55 lei sumă stabilită prin Ordonanța de plată nr.95l4/20l2 pronunțată de Judecătoria Bistrița, suma de 44.366 lei penalități de întârziere stabilite prin aceeași ordonanță pentru perioada 23.02.20l2 – ll.06.20l2; suma de ll9.786,04 lei penalități de întârziere acordate de instanță prin ordonanța de plată nr. 95l4/20l2 calculate pentru perioada l2.06.20l2 – 04.04.20l3, suma de 25.l50,94 lei c/v mărfurilor neachitate de către debitoare, potrivit facturilor emise și acceptate la plată.

In motivare se arată că la 25.0l.20l2 a încheiat cu debitoarea o convenție de reeșalonare a debitelor prin care aceasta s-a obligat să ramburseze datoria de 80.665,55 lei în 7 rate lunare, dar debitoarea nu și-a îndeplinit obligația asumată, motiv pentru care s-a adresat instanței solicitând emiterea unei ordonanțe de plată, cerere admisă prin ordonanța nr.95l4 din 02.l0.20l2 pronunțată de Judecătoria B-ța în dosar nr. 737l/l90/20l2.

Contestația a fost legal timbrată conf.OP nr.9l/04.02.20l4, depus la dosar.

Prin întâmpinare, lichidatorul judiciar al debitoarei . SRL, C.I.I. N. L. a solicitat respingerea contestației formulate de către creditor împotriva tabelului preliminar al creanțelor, cu motivarea că nu s-a depus în copie ordonanța de plată invocată de către creditor și nici o situație clară a facturilor ce au stat la baza acestei emiteri precum și un tabel de calcul al penalităților de întârziere pretinse.

Apreciază lichidatorul că, în chiar cuprinsul contestației, apare o . neconcordanțe între sumele pretinse și analizând fișa furnizor cronologică a constatat că valoarea facturilor emise de către reclamantă și neachitate de către debitor se ridică doar la suma de l02.767,09 lei.

A depus la dosar fișa furnizor privind datoriile pe care debitoarea le are față de acest creditor (f.l0-l5).

Prin scriptul numit răspuns la întâmpinare și precizare acțiune creditorul reclamant menține petitele arătate în acțiunea introductivă, depune în copie ordonanța nr.95l4 din 2.l0.20l2 a Judecătoriei Bistrița, convenția de reeșalonare și de constituire de garanții reale încheiată de părți la 25.0l.20l3 (f.20-2l), tabelul de calcul al penalităților pretinse prin acțiune.

Arată creditorul că potrivit ordonanței de plată pronunțată de Judecătoria Bistrița a calculat și pretinde penalități de întârziere până la data intrării debitoarei în procedura insolvenței, care sunt cele din acțiunea introductivă. Mai arată că prin convenția încheiată pentru reeșalonarea datoriei și constituirea de garanții reale, în favoarea sa s-a constituit o ipotecă reală mobiliară înscrisă în arhiva de garanții mobiliare asupra tuturor echipamentelor, instalațiilor și a oricăror bunuri prezente sau viitoare destinate exploatării întreprinderii debitoare și o ipotecă asupra creanțelor bănești prezente și viitoare ale debitoarei precum și asupra soldului creditor al contului bancar.

Prin concluziile scrise lichidatorul judiciar al debitoarei arată că nu poate fi primită contestația formulată de către creditor în întregime, chiar și în condițiile în care și-a redus pretențiile la 269.969,53 lei, deoarece nu a făcut dovada că aceste drepturi patrimoniale au fost evidențiate în contabilitatea proprie. De asemenea, plățile efectuate după emiterea ordonanței de plată nu au fost corect evidențiate în sensul imputației plăților, respectiv dacă s-au considerat stinse cele ajunse la scadență sau cele mai oneroase în variantele literelor a și respectiv c, din art. l509 al NCPC.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In cauza dosar nr. 3l06/ll2/20l3 a Tribunalului Bistrița-Năsăud se administrează procedura insolvenței debitoarei . SRL, fiind desemnat lichidator C.I.I.N. L..

In termen creditorul . Cluj N. a solicitat înscrierea sa în tabelul creanțelor cu suma de 370.754,08 lei, cerere ce nu a fost acceptată de către lichidatorul judiciar cu motivarea că nu este însoțită de acte justificative, aspect ce a determinat promovarea prezentei contestații a creditorului împotriva tabelului preliminar al creanțelor.

Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei, instanța reține că între părți s-au desfășurat raporturi vizând livrarea de mărfuri, prin care creditorul a livrat debitoarei o . mărfuri de natură industrială, emițând facturi acceptate la plată de către debitoare și care nu au fost onorate prin plată. La 25.0l.20l2 între părți se încheie o convenție de reeșalonare și de constituire de garanții reale semnate de către debitoare, prin care se recunoaște obligația sa de plată pentru sumă de 80.665,55 lei, obligându-se ca să plătească această datorie în 7 rate lunare, la care se adaugă o dobândă remuneratorie de 0,_ %/zi, iar în caz de neplată va achita o dobândă penalizatoare de 0,5 %/zi de întârziere. Pentru garantarea obligației de plată a ratelor și a dobânzilor debitoarea a acceptat constituirea unei ipoteci mobiliare asupra tuturor echipamentelor, instalațiilor și a oricăror alte bunuri prezente sau viitoare destinate să servească exploatarea întreprinderii debitorului. Separat de această convenție administratorul statutar al debitoarei a semnat un contract de fideiusiune cu rol de garantare a convenției de reeșalonare la plată, obligându-se personal să suporte suma datorată, renunțând la beneficiul de discuțiune și la cel de diviziune.

In condițiile în care, debitoarea nu a achitat sumele stabilite prin convenția de reeșalonare, creditorul s-a adresat instanței cu o cerere de ordonanță de plată, cerere admisă de Judecătoria B-ța prin ordonanța nr.95l4/2.l0.20l2, pronunțată în dosar nr.737l/l90/20l2, rămasă irevocabilă prin neexercitarea cererii în anulare, prin care debitoarea a fost obligată să plătească creditorului suma de 80.665,25 lei cu titlu de debit stabilit prin convenția de reeșalonare din 25.0l.20l2, precum și suma de 44.366 lei calculată pentru perioada 23.02.20l2 până la ll.06.20l2, iar pentru viitor debitoarea a fost obligată să plătească penalitățile de întârziere de 0,5 %/zi de întârziere stabilite prin convenția de reeșalonare începând cu ll.06.20l2 și până la data plății efective a debitului.

Debitoarea nu s-a conformat obligațiilor stabilite prin ordonanța de plată dispusă de către instanță, motiv pentru care, creditorul este îndreptățit să obțină penalități de întârziere de la debitor până la data intrării acestuia în procedura insolvenței, respectiv 04.04.20l3.

Se mai reține că după pronunțarea ordonanței de plată arătată mai sus între părți a continuat livrarea de produse către debitoare, căreia i-au fost livrate produse de l9.539,43 lei, cu privire la care nu s-a făcut dovada contravalorii acestora.

Concluzionând asupra prezentei contestații formulate de către reclamantă, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru suma totală de 264.357,59 lei, sumă ce se compune din suma de 244.8l7,59 lei cu titlu de creanță garantată și suma de l9.539,43 lei cu titlu de creanță chirografară.

Referitor la creanța garantată, ea este dovedită prin sumele stabilite prin ordonanța de plată nr. 95l4 din 2.l0.20l2 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 737l/l90/20l2, privind debitul principal, penalitățile de întârziere calculate de instanță până la ll.06.20l2 și respectiv penalitățile de întârziere agreate de părți prin convenția de reeșalonare a datoriei din 25.0l.20l2, pentru perioada cuprinsă între ll.06.20l2 și respectiv 04.04.20l3. Această creanță este garantată prin constituirea unei ipoteci mobiliare asupra echipamentelor instalațiilor și a oricăror alte bunuri destinate să servească exploatării activității debitoarei înscrise în arhiva de garanții mobiliare.

Acestor sume li se adaugă contravaloarea mărfurilor și serviciilor livrate debitoarei după încheierea convenției în valoare de l9.539,43 lei, sumă cu privire la care debitoarea nu a formulat un punct de vedere și nu a produs vreo probă în sensul achitării ei, creanță ce va fi apreciată ca fiind chirografară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația formulată de către creditorul ., cu sediul în Cluj-N., ., ., ., înreg.la ORC sub nr. J12/l214/2003, Cui_, și domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., ., SCA L. și Asociații, ca fiind întemeiată și în consecință:

Stabilește valoarea creanței ce va fi înscrisă de către lichidatorul judiciar în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei . SRL, în insolvență, în cauza dosar nr.3l60/ll2/20l3, în sumă de 364.357,59 lei, din care: 244.8l7,59 lei cu titlu de creanță garantată și suma de l9.539,43 lei cu titlu de creanță chirografară.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din l6 aprilie 20l4.

PREȘEDINTE,

Judecător sindic GREFIER,

I. P. G. A. G.

Red/dact

PI/CR/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie. Sentința nr. 672/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD