Contestaţie la executare. Decizia nr. 204/2016. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 204/2016 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 204/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 204
Ședința publică de la 15 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N. M.
Judecător D. C.
Grefier N. A.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. - CONSTANTA, PREL T., nr. FN, J. C., în contradictoriu cu intimata . - CONSTANTA, ., J. C., împotriva sentinței civile nr. 6846/10.06.2015 pronunțată de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimată avocat V. N. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 139,50 lei conform OP nr._/05.11.2015 aflat la fila nr. 17 din dosar.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei, la data de 27.01.2016, apelanta a depus cerere de restituire întrucât taxa judiciară de timbru în valoare de 139,50 lei fusese achitată anterior.
Instanța, verificând actele dosarului constată că, într-adevăr, taxa judiciară de timbru a fost achitată de două ori, existând la dosarul cauzei două originale ale ordinelor de plată, astfel încât urmează a se dispune restituirea taxei judiciare de timbru achitată conform celui de al doilea Ordin de plată, respectiv_/10.11.2015.
Întrebat fiind, apărătorul ales al intimatei arată că nu mai are alte probe sau cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Instanța, luând act de declarația apărătorului ales al intimatei în sensul că nu mai are alte probe sau cereri de formulat și nici excepții de invocat, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului .
Având cuvântul, apărătorul ales al intimatei solicită respingerea apelului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică,cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. Arată că cele două critici formulate de apelantă nu au nici un suport legal. Instanța de fond, în mod corect a admis contestația la executare și a dispus anularea formelor de executare, aceasta având posibilitatea de a analiza titlul executoriu care nu este emis de către o instanță de judecată, fiind un proces – verbal de amendă putând primii și apărări de fond. Ori, în contextul acestei situații, în mod corect, instanța a dat eficiență dispozițiilor legale în materie contravențională aplicând legea mai favorabilă, astfel încât, la momentul contestației tariful de despăgubire nu mai era în vigoare. Apreciază că, în mod greșit se susține de către apelantă că ar fi trebuit să se conteste separat acest tarif de despăgubire până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012.
Pentru aceste considerente și cele expuse pe larg în întâmpinare solicită respingerea apelului, ca nefondat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului .
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.03.2015 pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, contestatorul .. în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., a solicitat anularea somației de executare, a actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. 2134/2015 al B. N. M. A., a Încheierii de învestire cu formulă executorie, precum și a titlului executoriu reprezentat de procesul- verbal . 12 nr._/15.05.2012,
În motivare, contestatorul a arătat că prin abrogarea dispozițiilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, sancțiunea pentru fapta de a circula fără rovinieta a fost eliminată, astfel încât este aplicabilă legea mai favorabilă.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 din Codul de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 6846/10.06.2015, Judecătoria C. a admis contestația la executare formulată de contestatorul ., și a anulat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 2134/2015 al B. N. M. A.; a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecata constând în onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
La data de 03.03.2015 C.N.A.D.N.R. S.A. a formulat la B. N. M. A. cerere de executare silita a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/15.05.2012 împotriva debitoarei- contestatoare in vederea recuperării creanței in cuantum de 720 euro ce reprezintă contravaloare tarif de despăgubire stabilit în baza art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania.
Prin Încheierea nr. 2900/22.01.2015 Judecătoria C. a admis cererea de învestire cu formulă executorie a procesului- verbal de constatare a contravenției . 12 nr._/15.05.2012.
Prin urmare, în data de 03.03.2015 executorul judecătoresc a emis somațiile de plată către contestatoare în vederea achitării contravalorii tarifului de despăgubire și a cheltuielilor de executare silită.
Art. 712 C.proc.civ. stabilește faptul că „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestație la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevde în legătură cu acel titlu executoriu o altă cale procesuală specific pentru desființarea lui.
Având în vedere criticile formulate de către contestator, respectiv aplicarea principiului legii mai favorabile, instanța a constatat că în Monitorul Oficial al României nr. 509 din data de 24.07.2012 a fost publicată Legea nr. 144/2012.
Prin Legea nr. 144/2012, legiuitorul a inlaturat tariful de despagubire, ce constituia un venit extrabugetar pentru CNADNR si reprezenta, potrivit art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, o compensatie a pagubei cauzata de persoana care a savarsit contraventia.
Potrivit art. II din Legea nr. 144/2012, „Tarifele de despagubire prevazute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se anuleaza”.
Instanța a reținut că, prin inlaturarea tarifului, legiuitorul a renuntat nu numai la stabilirea unui cuantum al despagubirilor rezultate in urma savarsirii faptei contraventionale de a circula fara rovinieta valabila, ci si la recuperarea despagubirilor (tarifelor) aplicate pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 144/2012.
Este evident ca legiuitorul a prevazut solutia de anulare a tarifelor de despagubire „aplicate si contestate” pana la data intrarii in vigoare a legii, atat pentru cele solutionate anterior intrarii in vigoare a Legii, cat si pentru cele aflate in curs de solutionare. O altfel de interpretare ar reprezenta o incalcare a principiului de interpretare legislativa conform carui ˝unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem˝.
De altfel, cu privire la sfera de aplicare a acestui text de lege, practica si doctrina tinde sa considere ca se aplica inclusiv in cazul tarifelor necontestate si neexecutate pana la data intrarii in vigoare a Legii nr. 144/2012, in baza principiului egalitatii in fata legii a cetatenilor, consacrat de dispozitiile art. 16 din Constitutia Romaniei.
De asemenea, potrivit art. 12 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, „(1) daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savarsita inainte de data intrarii in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sanctiunea prevazuta in noul act normativ este mai usoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sanctiune mai grava, contraventia savarsita anterior va fi sanctionata conform dispozitiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
In acelasi timp, prin Decizia nr. 228/2007 a Curtii Constitutionale, s-a stabilit ca dispozitiile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sunt neconstitutionale, in masura in care prin sintagma „nu se mai sanctioneaza” prevazuta in text se intelege doar aplicarea sanctiunii contraventionale, nu si executarea acesteia. In cuprinsul acestei decizii se arata ca sintagma „nu se mai sanctioneaza” trebuie inteleasa in sensul ca, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contraventie, sanctiunile contraventionale nu se mai aplica, iar in cazul celor aplicate, dar aflate in curs de executare la data intrarii in vigoare a noii legi, sanctiunile nu se mai executa.
Prin abrogarea dispozitiei legale care reglementa tariful de despagubire, creanta intimatei a devenit, in fapt, inexistenta, ceea ce contravine dispozitiilor art. 662 alin. 1 C.proc.civ. (˝Executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa, lichida si exigibila. Creanta este certa cand existenta ei neindoinelnica rezulta din insusi titlul executoriu.˝).
In baza considerentelor expuse anterior, in temeiul art. 719 alin. 1 C.proc.civ., instanta a anulat executarea silita insasi ce formeaza obiectul dosarului de executare nr. 2134/2015 pe rolul B. N. M. A..
În ceea ce priveste anularea Încheierii nr. 2900/2015 a Judecătoria C. prin care s-a admis cererea de învestire cu formulă executorie a procesului- verbal de constatare a contravenției . nr._/15.05.2012, instanța a constatat că debitorul contestator nu a adus critici de nelegalitate.
Prin urmare, față de dispozițiile art. 640 indice 1 C proc civ ce reglementează condițiile pe care instanța le verifică în vederea dispunerii învestirii cu formulă executorie, cererea de anulare a Încheierii nr. 2900/2015 apare ca nefondată.
Reținând culpa procesuală a intimatei în declanșarea prezentului litigiu, aceasta a fost obligată să achite contestatorului suma de 500 lei reprezentând onorariu de avocat. Cu privire la taxa judiciară de timbru, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 privind posibilitatea contestatorului de a solicita restituire taxei de timbru la rămânerea definitivă a hotărârii.
Intimata CNADNR a declarat apel împotriva acestei soluții solicitând schimbarea acesteia cu consecința respingerii contestației la executare și obligarea contestatoarei-intimate la plata cheltuielilor de judecată.
O primă critică vizează faptul că tariful de despăgubire aplicat contestatorului era în vigoare la momentul săvârșirii contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din OG 15/2002, însă la data formulării cererii de executare silită era abrogat prin art.1 pct.2 din Legea nr.144/2012. Ori, susține apelanta că, art.II din acest act normativ prevede în mod expres că se anulează doar tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 care au fost aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii. În speță, contestatoarea nu a făcut dovada că ar fi atacat în instanță tariful de despăgubire aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției, înainte de . Legii 144/2012.
În motivarea apelului, apelanta a mai susținut că Legea nr. 144/2012 nu constituie norma legală mai favorabilă intervenită în domeniul contravențional, conform art. 15 alin 2 din Legea fundamentală și nu se aplică retroactiv. Astfel, în opinia sa, tariful de despăgubire nu este o sancțiune contravențională împrejurare în care retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile nu este aplicabilă în speță. În acest sens, apelanta arată că, în considerentele deciziei nr 57/26.01.2012, Curtea Constituțională a constatat posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civilă delictuală și, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale și a unui tarif de despăgubire. Astfel, dacă în cazul răspunderii contravenționale se urmărește sancționarea unei conduite ilicite, prin stabilirea răspunderii civile se tinde la repararea prejudiciului produs unui anumit subiect de drept, în speță CNADNR. De aceea, stabilirea pe cale legală a tarifului de despăgubire se impune în vederea asigurării unei modalități eficiente de recuperare a prejudiciului suferit, în considerarea importanței protejării rețelei de drumuri naționale din România și a necesității menținerii acesteia într-o stare care să ofere siguranța circulației.
Prin urmare, tariful de despăgubire nu constituie o sancțiune contravențională complementară, ci estimarea legală a unui prejudiciu, care este fundamentul unei răspunderi civile delictuale, astfel că abrogarea art. 8 alin 3 al OG 15/2002 prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 nu produce efecte retroactiv, ci se aplică doar pentru viitor. Apreciază apelanta că potrivit acestei prevederi legale se anulează doar tarifele de despăgubire care au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, de unde rezultă că celelalte tarife de despăgubire aplicate își mențin valabilitatea.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm NCPC.
Intimata, legal citat a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, instanța reține următoarele:
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță executarea silită față de care a fost promovată contestația la executare de față a fost efectuată în baza procesului verbal de contravenție . 12 nr._/15.05.2012 încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA pentru recuperarea sumei de 720 Euro, reprezentând tarif de despăgubire, în cadrul dosarul de executare nr. 2134/2015 al B. N. M. A..
Într-adevăr, prin art. 1 alin. (2) din OG nr. 15/2002 s-a instituit obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate. Potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, iar distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.
Prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din OG nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 „tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează”.
Instanța reține însă că, prin Decizia nr.112/06..2014 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de CNADNR SA- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași. Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea a constatat că s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor art.II din Legea nr.144/2012, prin Decizia nr.385 din 1 octombrie 2013, publicată în monitorul Oficial al României, Partea I, nr.723 din 25 noiembrie 2013, și Decizia nr.505 din 5 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.47 din 21 ianuarie 2014, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a reținut că, prin OG nr.15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art.1 alin.2 din actul normativ menționat. Curtea a arătat că, potrivit art.8 alin. 1 din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă. Distinct de sancțiunea amenzii prevederile art.8 alin.3 din OG nr.15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani.
Prin art.1 pct.2 din Legea nr.144/2012, au fost abrogate prevederile din OG nr.15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire iar, prin art.II din aceeași lege, s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire, aplicate și contestate în instanță, până la data intrării în vigoare a legii. Soluționând excepția de neconstituționalitate, Curtea a mai reținut că legea contravențională mai favorabilă este, alături de legea penală mai favorabilă, o excepție de la regula neretroactivității legii. Astfel, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță, până la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege au caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții.
De asemenea, Curtea a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii, textul conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art.15 alin.2 din Constituție. De asemenea, prin Decizia nr.228 din 13 martie 2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.12 alin.1 din OG nr.2/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.283 din 27 aprilie 2007, Curtea a reținut că aplicarea legii noi, care nu mai prevede și sancționează contravențional o anumită faptă, trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, Curtea a constatat că fapta contravențională trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar, în cazul celor aplicate dar aflate în curs de executare de la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Curtea a statuat astfel că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevedere și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii, echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acesta nu se mai execută. Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Astfel, deși potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 57/2012, tariful de despăgubire reglementat de art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 nu are caracterul unei sancțiuni contravenționale, fiind o răspundere civilă prin care se tinde la repararea prejudiciului produs CNADNR, prin Deciziile nr. 385/01.10.2013, nr. 505/05.12.2013 și nr. 112/06.03.2014 Curtea Constituțională a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire- suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta- art. II din Legea nr 144/2012 pentru modificarea OG nr 15/2002 conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin 2 din Constituție.
În ce privește celălalt motiv invocat de apelantă în susținerea apelului, relativ la faptul că pot fi anulate doar tarifele de despăgubire care au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, instanța de control judiciar reține că, art. II din Legea nr. 144/2012, care distinge anularea tarifelor de despăgubire în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . actului normativ, introduce un tratament diferit bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor-verbale într-o anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive sau criterii obiective.
Astfel, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța va înlătura în cauză prevederile art. II teza finală din Legea nr. 144/2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile actului normativ mai favorabil urmând a se aplica și în prezenta cauză, respectiv cu privire la tariful de despăgubire stabilit în sarcina contestatorului prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._/15.05.2012.
În contextul expus, executarea silită pornită împotriva intimatei . pentru recuperarea tarifului de despăgubire nu mai poate continua ca urmare a intervenirii unei legi mai favorabile, respectiv a art. II din Legea nr 144/2012, astfel că soluția instanței de fond privind anularea actelor de executare silită este legală și temeinică.
În consecință, în conformitate cu art. 480 alin 1 NCPC, apelul va fi respins, ca nefondat.
În baza disp. art. 453 alin. 1 C.pr.civ. reținând culpa procesuală a intimatei în pornirea procesului civil de față, urmează a o obliga pe aceasta și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei în favoarea apelantei S.C. L. SRL, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEDLE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. - CONSTANTA, PREL T., nr. FN, J. C., în contradictoriu cu intimata . - CONSTANTA, ., J. C., împotriva sentinței civile nr. 6846/10.06.2015 pronunțată de Judecătoria C., ca nefondat.
Obligă pe apelanta C.N.A.D.N.R. SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. în favoarea intimatei . la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. N. M. D. C. N. A.
Red. Jud. fond. M.F.
Red. Jud. D.C./24.02.2016
Tehnoredactat gref. NA/4 ex
DI 24.02.2016
| ← Obligatia de a face. Decizia nr. 137/2016. Tribunalul CONSTANŢA | Constatare nulitate act. Decizia nr. 25/2016. Tribunalul... → |
|---|
