Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 158/2016. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 158/2016 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 158/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECTIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.158

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.01.2016

Completul constituit din:

JUDECĂTOR SINDIC – L. D.

GREFIER –N. F.

S-a luat în examinare cererea privind aplicarea procedurii insolvenței față de debitoarea ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub numărul J_, CUI_, cu sediul în ., ., județul C., reprezentată prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ TUDORUȘ C. cu sediul profesional în C., ., județ C., la cererea creditoarei Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice G. prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice C..

La apelul făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul convențional al administratorului judiciar, consilier juridic M. G..

Procedura legal îndeplinită, părțile fiind citate prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Reprezentantul convențional al administratorului judiciar solicită admiterea cererii de repunere pe rol motivat de faptul că ambele dosare ce au făcut obiectul cererilor de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului au fost soluționate definitiv.

Depune la dosar raportul cuprinzând propunerea de închidere a procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, însoțit de dovada publicării acestuia în B.P.I., precum și dovada comunicării raportului asupra cauzelor și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență către administratorul statutar. Solicită închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006.

Judecătorul sindic încuviințează cererea de repunere pe rol având în vedere că au fost soluționate dosarele care au determinat suspendarea și rămâne în pronunțare asupra cererii privind închiderea procedurii insolvenței debitoarei S.C. T. C. SRL.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra închiderii procedurii insolvenței, reține:

Prin sentința civilă nr.869/10.03.2014 pronunțată de Tribunalul C., prin judecătorul-sindic, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei ., în calitate de administrator judiciar fiind desemnat Cabinet Individual de Insolvență C. Tudoruș.

În exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 25 din Legea 85/2006, administratorul judiciar a verificat cererile de admitere a creanțelor asupra averii debitoarei și a întocmit tabelul preliminar al creanțelor, înregistrat sub nr. 1571/16.05.2014, precum și tabelul definitiv nr. 1747/03.06.2014, în care este înscrisă doar creanța creditoarei Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice G. –AJFP C. în sumă de 100.603 lei.

De asemenea, a întocmit rapoarte întemeiate pe art. 24 alin.1 raportat la art. 21 din lege, în care a arătat modul de îndeplinire a atribuțiilor referitoare la notificarea creditorilor și a debitoarei și a precizat că administratorul statutar al falitei nu a depus documentele prevăzute la art 28 din Legea nr 85/2006 (fila 52).

Pe baza informațiilor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, lichidatorul judiciar a întocmit raportul reglementat de art 59 alin 1, în care a analizat indicatorii financiari din bilanțurile aferente anilor 2008, 2012 și 2013, apreciind

că sunt incidente prevederile art 138 lit a, c din legea nr 85/2006(filele 52.55).

Totodată, lichidatorul a învederat că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale ale Primăriei Comunei Lumina cu bunuri impozabile (fila 57).

Creditoarea DRGFP G.- AJFP C. a promovat acțiune în antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului T. Luigi care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, definitivă prin neapelare.

Administratorul judiciar a promovat de asemenea cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului T. Luigi care a fost respinsă prin sentința civilă nr.659/09.03.2015, împotriva căreia pârâtul a declarat calea de atac.

Prin decizia civilă nr.623/18.11.2015 Curtea de Apel C. a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot hotărârea instanței de fond, în sensul că a admis cererea de antrenare a răspunderii materiale a pârâtului T. Luigi pentru suma de 100.603 lei.

La reluarea judecății după suspendarea cauzei până la soluționarea dosarelor nr_ /a1 și_ /a2, judecătorul-sindic a constatat că administratorul judiciar a parcurs toate etapele procedurii insolvenței și că din demersurile întreprinse de acesta rezultă că debitoarea nu deține bunuri pentru a fi valorificate în cadrul procedurii.

În această situație, apreciază că sunt îndeplinite condițiile instituite de art. 131 din Legea 85/2006, potrivit cărora “în orice stadiu a procedurii prevăzută de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat”.

Pentru considerentele expuse și constatând că nici unul dintre creditori nu a înțeles să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor necesare continuării procedurii, judecătorul-sindic va dispune, în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, închiderea procedurii și radierea debitoarei din registrul comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul dispozițiilor art 131 din Legea 85/2006:

Dispune închiderea procedurii față de debitoarea . cu sediul în ., județul C. și radierea acesteia din registrul comerțului.

Potrivit art 135 din Legea 85/2006, prezenta sentință va fi notificată către D. G.- AJFP C. și ORC, pentru efectuarea mențiunilor.

Definitivă. Executorie.

Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.01.2016.

JUDECĂTOR SINDIC,

L. DANGREFIER,

N. F.

Red.jud.L.D./29.01.2016

Tehnored.gref.N.F./3ex./29.01.2016

1com.BPI/

D.Î…………………………………

ROMÂNIA

Tribunalul C.

Secția a II-a civilă

. nr. 31

Dosar nr._

COMUNICARE

Sentința civilă nr.158/25.01.2016

Către,

[2)]..................................................................................................................

(lista anexă)

Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr.158/25.01.2016, pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul C., Secția a II-a civilă, privind debitorul ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub numărul J_, CUI_, cu sediul în ., ., județul C..

Parafa președintelui instanței, Grefier,

(semnătura și ștampila)

LISTĂ ANEXĂ:

Debitoare:

., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub numărul J_, CUI_, cu sediul în ., ., județul C.

Reprezentată prin administrator judiciar:

C.I.I. TUDORUȘ C., cu sediul în C., ., județul C. .

Creditoare:

Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice G. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.-cu sediul în C., ., nr. 18, județul C..

OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C.- C., ., județul C..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 158/2016. Tribunalul CONSTANŢA