Opoziţie. Sentința nr. 954/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 954/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 1666/120/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 954

Ședința din camera de consiliu din: 03.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. P.

GREFIER: L. N.

Pe rol se află soluționarea opoziției formulată de reclamanta MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Mun Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, J. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în Mun. Targoviste, ., ., ., având J_ și CUI_, și B. G. - administrator . – Mun. Targoviste, ., . - fond.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns administratorul pârâtei, lipsind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că prin serviciul registratură, la data de 22.05.2014, administratorul pârâtei a depus înscrisuri, după care:

Tribunalul, din oficiu, după verificare, potrivit art. 131 alin. 1 NCPC, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul Legii nr. 31/1990.

Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. 1 NCPC, declară cercetarea procesului încheiată.

Tribunalul, nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, în temeiul art. 392 NCPC, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părților.

Administratorul pârâtei, având cuvântul, arată că este vorba de o greșeală a finanțelor, că firma sa nu are nici o datorie și că a depus la dosarul cauzei certificatele eliberate de finanațe.

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 NCPC, declară dezbaterile închise, învederează părților că după închiderea dezbaterilor nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, și rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr._ /07.04.2014, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a înaintat spre soluționare opoziția formulată de reclamanta MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA împotriva Hotărârii asociatului unic din data de 24.02.2014, publicată în Monitorul Oficial Partea a IV-a nr. 1563/11.03.2014, a societății M. B. SRL.

În motivarea opoziției, reclamanta a arătat că pârâta a solicitat dizolvarea și radierea simultană fără a-și achita datoriile restante către bugetul consolidat de stat, în sumă de_ lei, așa cum reiese din titlurile executorii atașate, motiv pentru care solicită admiterea cererii și obligarea atât a pârâtei, cât și a asociaților acesteia, la repararea prejudiciului cauzat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 61, 62 și 235 din Legea 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind societățile comerciale.

S-au atașat cererii, în copie, adrese ANAF și extras din Monitorul Oficial Partea a IV-a nr. 1563/11.03.2014.

La data de 22.05.2014, administratorul pârâtei a depus înscrisuri, respectiv certificate eliberate de ANAF.

Deși legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare.

Părțile, legal citate, nu au formulat alte cereri.

Analizând opoziția prin prisma motivelor invocare, a probelor administrate și a textelor legale incidente, tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată potrivit dispozițiilor art. 61 - 62 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Astfel, prin Hotărârea asociatului unic din data de 24.02.2014, publicată în Monitorul Oficial Partea a IV-a nr. 1563/11.03.2014, a societății M. B. SRL, pârâta a hotărât dizolvarea și lichidarea simultană a societății M. B. SRL, în temeiul art. 235 și art. 227 (1) lit. d din Legea nr. 31/1990.

Pe de altă parte, reclamanta a motivat opoziția pe obligațiile datorate bugetului general consolidat al statului în cuantum de_ lei.

Or, așa cum rezultă din certificatul de atestare fiscală nr._/28.04.2014, depus la fila 21 și din certificatul de atestare fiscală nr._/11.03.2014, depus la fila 22, rezultă că pârâta nu figurează cu nici o datorie către bugetul de stat.

În consecință, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 61-62 din Legea nr. 31/1990, tribunalul va respinge opoziția ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, cu sediul în Mun Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, J. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în Mun. Targoviste, ., ., ., având J_ și CUI_, și B. G. - administrator . – Mun. Targoviste, ., ..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Tribunalul Dâmbovița.

Pronunțată în ședința publică, azi, 03.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. C. P. L. N.

Red. PDC/ NGL

6 ex. /

.>

- MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

PLOIEȘTI prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA

- .

- B. G.

- ORC DÂMBOVIȚA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Opoziţie. Sentința nr. 954/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA