Pretenţii. Decizia nr. 649/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 649/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 11270/315/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 649
Ședința publică din 15.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – E. I.
JUDECĂTORI – A. M. G.
- F. E.
GREFIER MOCANESCU R.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă ., cu sediul în Târgoviște, ., . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2156/02.06.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I. C. D., domiciliat în P., ., județul Dâmbovița.
Dezbaterile și lucrările dosarului au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 08.10.2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru azi 15.10.2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2156/02 iunie 2014, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul I. C. D..
Prin aceeași sentință, instanța de fond a dispus să rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare constând în taxa de timbru de 831 lei, conform art. 19 din O. U. G. nr. 51/2008.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut faptul că, a fost investită cu o cerere având ca obiect despăgubiri, constând în obligarea pârâtului la cererea reclamantei la suma de 12.000 lei reprezentând contravaloarea facturii fiscale_/30.12.2010.
Reclamanta în motivarea acțiunii a arătat că pârâtul a produs societății un prejudiciu în sumă de 12.000 lei prin aceea că, a exercitat acte de vandalism în noaptea de 3.10.2010 spre 4.10.2010. Temeiul de drept al pretențiilor reclamantei a fost cel prevăzut de art. 998-999 cod civil, având în vedere data săvârșirii faptului ilicit, anterior intrării în vigoare a noului cod civil, cod ce a intrat în vigoare la data de 1.10.2011, în raport de dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/3.06.2011, text de lege ce se referă la faptul că, dispozițiile codului nou civil se aplică tuturor actelor și faptelor produse ori săvârșite după ..
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, potrivit art. 998-999 cod civil, trebuie îndeplinite cumulativ mai mult condiții, și anume, existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu dar și în ceea ce privește vinovăția pârâtului.
Reclamanta a pretins că, prin fapta ilicită săvârșită în data de 3/4/10.2010 pârâtul i-a produs un prejudiciu prin distrugerile aduse spațiului situat în municipiul Târgoviște, ., județul Dâmbovița, prin distrugerea geamurilor termopan.
Într-adevăr în raportul de expertiză întocmit în cauză s-au identificat distrugerile aduse spațiului ce constau în spargerea geamurilor de la 6 vitrine din aluminiu, a evaluat mai întâi prejudiciul la suma de 4730 lei și apoi la suma de 10.440 lei.
Chiar dacă una din condițiile răspunderii civile delictuale ar fi îndeplinită și anume existența unui prejudiciu în cuantumul stabilit de expert din actele de la dosar dar și din probele administrate nu rezultă că acest prejudiciu a fost cauzat prin fapta pârâtului.
Din declarația martorei C. L. rezultă doar că, în luna noiembrie 2010 a constatat că geamurile de la sediul . fost sparte, știe că d-nul P. G. V. a primit niște amenințări de la I. C. însă aceasta nu a menționat în mod expres că distrugerile spațiului s-au datorat faptei pârâtului.
Declarația martorei P. M. în sensul că pârâtul I. i-a transmis lui P. G. V. prin SMS că i-a distrus geamurile nu poate fi luată în seamă de instanță, apreciind-o ca fiind subiectivă în condițiile în care, aceasta este soția reprezentantului reclamantei.
Au fost efectuate cercetări penale de către P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște, iar instituțiile abilitate au stabilit prin soluțiile date și anume prin rezoluția din 9.07.2013 dar și prin rezoluția din 29.03.2012 că, nu s-a putut stabili cu certitudine că, făptuitorul, în speță pârâtul ar fi săvârșit infracțiunea de distrugere cu alte cuvinte nu s-a dovedit că, pârâtul a comis fapta sesizată și a dispus continuarea cercetărilor pentru identificarea autorului faptei conform rezoluției 565/II/2/2013, reținându-se că, orice îndoială profită făptuitorului în speță pârâtului, înscris existent la fila 313.
Nici în faza de cercetare judecătorească, reclamanta nu a produs dovezi directe prin intermediul cărora să dovedească că, pârâtul din prezenta cauză a săvârșit fapta de distrugere a spațiului situat în Municipiul Târgoviște ., județul Dâmbovița, și, nefiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, cumulativ, cererea formulată de reclamantă va fi respinsă.
Întrucât s-a admis cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei de timbru de 831 de lei, pentru capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O. U. G. nr. 51/2008 a dispus să rămână în sarcina acestuia cheltuielile avansate de către stat sub forma acestui ajutor, urmând ca o copie de pe sentință să fie înaintată și compartimentului executărilor civile din cadrul Judecătoriei Târgoviște pentru evidență.
Împotriva sentinței instanței de fond, la data de 11 iulie 2014, . – reprezentată legal a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și imorală, atâta timp cât prejudiciul exista, fiind dovedit, autorul distrugerii fiind pârâtul I. C. D. așa cum atestă probele, recunoașterea prin interogatoriu și amenințarea materializată cu distrugerea comunicată prin SMS.
Se mai învederează faptul că în noaptea de 03/04 octombrie 2011, pârâtul I. C. D., împreună cu F. R., care au distrus geamurile societății
Se mai critică soluția instanței de fond, deoarece a fost înlăturată depoziția martorei P. M., fiindu-le încălcat dreptul consacrat în art. 24 din Constituție și art. 6 din CEDO, în sensul că intimatului i-au fost luate în considerare toate solicitările.
De asemenea, hotărârea este nemotivată, fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, motivarea trebuind să fie completă, corectă și explicită, însă aceasta este eliptică de adevăr judiciar, confuză și contradictorie.
Au fost invocate dispozițiile art. 312 alin. 1, 2,3, 5 raportat la disp. art. 304 (7 ) și (9 ) Cod procedură civilă, art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Un ultim argument invocat de recurentă, este acela al încălcării dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO.
Recurenta a depus la data de 14.10.2014 la dosarul cauzei o cerere intitulată „cerere de repunere pe rol și continuarea judecății”, prin care se solicită „încuviințarea probelor așa cum le-am formulat în scris, urmate de administrarea lor pentru aflarea adevărului și în armonie cu art. 24 din Constituția României privind dreptul la apărare”; dat fiind scopul vizat de recurentă prin această cerere, instanța de recurs califică juridic înscrisul depus la dosar la 14.10.2014 ca fiind concluzii scrise asupra cererii de recurs, întrucât scopul urmărit prin depunerea acestui înscris nu vizează reluarea judecății recursului, ci cuprinde completări ale poziției recurentei față de motivarea cererii de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Criticile aduse de recurentă sentinței atacate cu recursul aflat spre soluționare privesc următoarele aspecte: „încălcarea normelor procesuale și procedurale cu consecința diminuării probatoriului prin neluarea în seamă”, „abuzul de drept este evident iar motivația este străină de lege prin invocarea subiectivismului atâta timp cât P. V. nu are nicio calitate în acest proces, reclamanta fiind B. R. SRL, P. M. fiind străină de noi”, „hotărârea este nemotivată și încalcă dispozițiile art. 129 al. 5 Cpciv care obligă judecătorul să afle adevărul și să aplice corect legea”, „motivarea trebuia să fie completă, corectă și explicită însă ea este eliptică de adevăr judiciar, confuză și contradictorie, fiind practic nemotivată”, „întrucât dispozițiile art. 261 al. 5 Cpciv prevăd obligațiile instanței de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care i-au format convingerile precum și motivele de drept pentru care i-au fost înlăturate cererile acestea nefiind respectate conduc la nulitatea hotărârii conform art. 105 al.2 Cpciv”, „ne-a fost încălcat și dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO care implică în sarcina instanței sesizate obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă pentru a le aprecia pertinența obligând în același timp instanțele să-și motiveze deciziile”.
Din cuprinsul sentinței 2156/02.06.2014 a Judecătoriei Târgoviște, pronunțată în dosarul_ reiese că argumentul pentru care instanța de fond a dat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de B. R. SRL împotriva pârâtului I. C. D. a constat în reținerea neîndeplinirii condițiilor cerute de art. 998-999 Cciv pentru atragerea răspunderii civile delictuale în privința pârâtului.
S-a reținut astfel, că din cele patru condiții prevăzute de lege pentru a angaja răspunderea civilă delictuală - săvârșirea unui fapt ilicit, producerea unui prejudiciu, existența raportului de cauzalitate dintre faptul ilicit și prejudiciu și vinovăția cu care s-a acționat la săvârșirea faptului prejudiciabil – probele administrate nu au conturat decât existența unui prejudiciu adus patrimoniului reclamantei, constând în pagubele aduse prin distrugerile spațiului societății reclamante, din mun. Târgoviște, ., jud. Dâmbovița.
În ceea ce privește restul condițiilor de atragerea răspunderii civile delictuale, instanța de fond a arătat că „din probele administrate nu rezultă că acest prejudiciu a fost cauzat prin faptul pârâtului”.
În continuare, instanța de fond a arătat motivele pentru care declarațiile testimoniale ale martorilor propuși de reclamantă au fost apreciate ca neconducând la concluzia îndeplinirii condițiilor de existență a faptului juridic ilicit săvârșit de pârât, a existenței raportului de cauzalitate și a îndeplinirii condiției vinovăției, și anume s-a reținut că din declarația martorei C. L. nu rezultă faptul că distrugerile spațiului s-au datorat faptei pârâtului, ci aceasta avea doar cunoștință de unele amenințări primite de administratorul societății reclamante de la pârât, iar declarația martorei P. M. care a arătat că pârâtul i-a transmis administratorului societății reclamante prin SMS faptul că i-ar fi spart geamurile a fost înlăturată, fiind apreciată ca subiectivă datorită faptului că martora este soția reprezentantului legal al reclamantei.
Față de aceste raționamente ale primei instanțe, se reține împrejurarea că soluția de a nu reține îndeplinirea a trei condiții pentru atragerea răspunderii delictuale a pârâtului a fost motivată, chiar dacă succint, însă au fost arătate argumentele esențiale (necesare și suficiente) ce au determinat soluția, așa încât nu se poate vorbi despre o lipsă a motivării.
În ce privește lipsa de „adevăr judiciar” se reține faptul că, distinct de procesul penal, care are la bază principiul aflării adevărului (ce constă în necesitatea ca activitățile judiciare să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, ceea ce presupune existența unei concordanțe între concluziile la care ajung organele judiciare penale și realitatea obiectivă privind fapta și autorul ei), în procesul civil nu este conturat atât de strict un asemenea principiu, fiind determinante, sub aspectul probațiunii faptelor deduse judecății, principiul disponibilității, principiul dreptului la apărare, principiul privitor la faptul că părților le revin obligații în desfășurarea procesului, principiul potrivit căruia terții au obligația să sprijine realizarea justiției, principiul nemijlocirii și principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.
Se apreciază de către instanța de recurs faptul că au fost respectate aceste principii sub auspiciile cărora s-a aflat cauza în fața primei instanțe.
Aceasta, întrucât instanța fondului a admis probele propuse de reclamantă în dovedirea susținerilor din cererea de chemare în judecată (împrejurarea că prima instanță nu ar fi admis atașarea dosarului penal este contrazisă de faptul că în considerentele hotărârii s-a arătat că „au fost efectuate cercetări penale de către P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște, iar instituțiile abilitate au stabilit prin soluțiile date și anume prin rezoluția din 09.07.2013 dar și prin rezoluția din 29.03.2012 că nu s-a putut stabili cu certitudine că făptuitorul, în speță pârâtul, ar fi săvârșit infracțiunile de distrugere cu alte cuvinte nu s-a dovedit că pârâtul a comis fapta sesizată și a dispus continuarea cercetărilor pentru identificarea autorului faptei conform rezoluției 565/II/2013, reținându-se că orice îndoială profită făptuitorului, în speță pârâtului, înscris existent la fila 313” – așadar existența la dosar a concluziilor organelor judiciare penale a dus la aprecierea ca nefiind utilă proba cu atașarea dosarului penal); principiul rolului activ s-a concretizat în cauza de față în modul în care prima instanță a făcut aplicarea art. 129 al. 5 C. în scopul prevenirii orice greșeli în aflarea adevărului, respectiv în modul de apreciere a probelor administrate.
Or, ceea ce solicită recurenta constă practic în a obține o nouă interpretarea a probelor administrate, în sensul de a se reține declarația soției reprezentantului legal al recurentei dată în fața instanței în sensul că pârâtul a recunoscut printr-un SMS adresat administratorului B. R. SRL - ca o probă deplină a împrejurării că: pârâtul a săvârșit fapta de distrugere asupra reclamantei, că prejudiciul adus acesteia derivă direct din această faptă, că vinovăția, sub forma intenției, este de asemenea probată împotriva pârâtului, iar reținerea acestei probe să fie admisă, chiar în contra rezultatului cercetărilor penale efectuate cu privire la aceeași presupusă faptă de distrugere.
Or, chiar dacă instanța de fond nu ar fi apreciat declarația acestui martor ca subiectivă, se apreciază că acest unic mijloc de probă produs de reclamantă este insuficient pentru a duce la admiterea cererii de chemare în judecată, dat fiind că reprezintă o probă care nu este directă (deși reclamanta apreciază că martorul P. M. a fost „un martor ocular”, aceasta din urmă nu a constatat ex propriis sensibus săvârșirea faptei de distrugere de către pârât, ci afirmă că a citit un SMS, care însă ar fi putut fi expediat de orice persoană) și care nu se poate corobora cu alte mijloace de probă ce ar putea duce în mod incontestabil la concluzia de săvârșire, de către pârât, a faptei ilicite de distrugere, cauzatoare de prejudiciu, cu vinovăție.
Ca urmare, se apreciază de către instanța de control judiciar că s-a evitat o greșeală în aflarea adevărului prin faptul că nu s-a dat probelor administrate la propunerea reclamantei valoarea susținută de reclamanta recurentă.
Lipsa de rol activ a instanței de fond ar putea fi atrasă de constatarea faptului că, în raport de situația concretă din speță, în mod vădit judecătorul fondului a rămas în pasivitate, deși existau suficiente date din care să reiasă necesitatea implicării sale, or, cauza de față nu relevă asemenea elemente de fapt, iar în plus, art. 129 al. 51 C. prevede că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și nu le-au administrat în condițiile legii.
Ca urmare, cererea de recurs nu este găsită întemeiată, motiv pentru care, în baza art. 312 al. 1 C., va fi respinsă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă ., cu sediul în Târgoviște, ., . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2156/02.06.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I. C. D., domiciliat în P., ., județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.10.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
E. I. A. M. G. F. E.
GREFIER,
R. M.
Judecător fond A. F.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red.- GAM/
2 ex. /24.11.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 648/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Pretenţii. Decizia nr. 90/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
