Procedura insolvenţei. Sentința nr. 233/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 233/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 6204/120/2013
Dosar nr._ Legea nr. 85/2006
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 233
Ședința publică din data de 31 martie 2014
Completul compus din:
Judecător sindic: E. I.
Grefier: E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de creditoarea ., cu sediul în B., ., J_, CUI RO6620400, prin care se solicită declanșarea procedurii falimentului împotriva societății debitoare ., cu sediul în ., județul Dâmbovița, având nr. de ordine în Registrul comerțului Dâmbovița - J_ și cod unic de înregistrare_, precum și a contestației formulată de debitoare.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost legal timbrată cu 200 lei, conform chitanței nr._/29.10.2013; contestația debitoarei a fost timbrată cu 200 lei, conform OP nr. 127/09.12.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns debitoarea MC – B. SRL prin av. S. I. S., conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsă fiind creditoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: debitoarea a depus dovada achitării onorariului pentru expert, în cuantum de 1000 lei; creditoarea a depus precizări față de obligația de plată a cauțiunii ce a fost stabilită în sarcina sa; nu s-a depus raportul de expertiză contabilă; după care,
Apărătorul ales al debitoarei, față de susținerile creditoarei, în sensul că nu înțelege să achite cauțiunea în cuantum de 5000 lei, urmând să o cheme în judecată pe debitoare pe calea dreptului comun, apreciază că nu se mai impune efectuarea expertizei contabile dispusă în cauză și solicită instanței să respingă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, conform art. 33 alin. 3 teza finală din Legea nr. 85/2006. Totodată, solicită obligarea creditoarei la plata de daune pentru prejudiciu de imagine, precum și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, onorariul expertului și onorariu avocat, achitat conform ordinului de plată pe care îl depune la dosar.
JUDECĂTORUL-SINDIC
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._, creditoarea T. Co SRL a solicitat declanșarea procedurii falimentului împotriva debitoarei MC - B. SRL, pentru o creanță în sumă de 51.347,28 lei, reprezentând contravaloarea facturi.
În motivarea cererii, creditoarea susține că între cele două societăți s-au desfășurat relații comerciale în temeiul contractului nr. 1332/08.04.2011, în baza căruia au fost emise facturile fiscale_/11.09.2012,_/29.09.2012, rămase neachitate pentru suma de 51.347,28 lei, reprezentând servicii de marketing, în valoare de 28.105,22 lei și marfă neconformă pe care debitoarea ar fi trebuit să o preia din depozitul creditoarei, în valoare de 23.242,06 lei.
Prin adresa nr. 2014/06.11.2011, creditoarea a înștiințat debitoarea asupra neconformității produselor livrate, notificându-i totodată să procedeze la preluarea produselor livrate, necorespunzătoare calitativ. Ulterior, în data de 18.09.2012, prin notificarea nr. 1239, creditoarea arată că a solicitat din nou debitoarei ridicarea, în 48 de ore de la primirea notificării, a mărfii livrate. Având în vedere că debitoarea nu a ridicat produsele necorespunzătoare, creditoarea a emis factura de retur privind reperele neconforme.
Termenul de plată a fost stabilit la 60 de zile de la emiterea facturii, conform mențiunilor din cuprinsul contractului nr. 1332/08.04.2011.
Deși termenul de plată a facturilor a expirat, debitoarea nu a procedat la plata acestora.
S-au anexat cererii, în copie, analiza operativă, facturi fiscale, contractul nr. 1332/08.04.2011, notificarea nr. 2014/06.11.2011, procesele verbale privind produsele neconforme, notificarea nr. 1239/18.09.2012.
Împotriva cererii de deschidere a procedurii falimentului, debitoarea MC - B. SRL a formulat contestație, înregistrată la dosar la data de 29.11.2013, solicitând obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea debitului pretins.
Debitoarea susține că starea de insolvență a fost invocată cu rea credință de către creditoare, având în vedere că suma pretinsă nu este certă, lichidă și exigibilă. Astfel, conform contractului comercial de distribuție nr. 1332/08.04.2011, încheiat între părți, societatea debitoare are calitatea de furnizor, iar T. Co SRL este distribuitor al produselor livrate, conform condițiilor stipulate expres. În opinia debitoarei, T. Co SRL este cea care datorează bani pentru produsele livrate.
Pe de altă parte, societatea debitoare dispune de lichidități în conturi, care depășesc cu mult suma pretinsă de T. Co SRL, aspect dovedit cu extrasele de cont depuse la dosar, fapt cunoscut și de creditoare, prezenta cerere având caracter șicanator, de natură să creeze societății debitoare grave prejudicii de imagine.
În drept, au fost invocate disp. art. 3 pct. 1 și 6, art. 33 alin. 2, 3 și 5 din Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare.
În probațiune, s-au anexat, în copie, următoarele înscrisuri: contractul comercial de distribuție nr. 1332/08.04.2011, extras de cont din data de 25.11.2013, adresa nr. 353/08.11.2012 și confirmarea de primire, somațiile emise către T. Co SRL, invitație la conciliere din partea T. Co SRL - nr. 1518/05.12.2012, notificarea nr. 1239/_ emisă de T. Co SRL.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. 31 alin. 1 din lege, orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă.
Prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii se înțelege, conform art. 3 alin. 1 pct. 6 acel creditor a cărui creanță împotriva debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile, iar prin debitor prezumat în insolvență, conform art. 3 alin. 1 pct. 1 lit. a) se înțelege acel debitor care după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor, prezumția fiind relativă.
În speță, creditoarea T. CO SRL a depus ca dovezi ale creanței sale 2 facturi emise în baza contractului nr. 1332/08.04.2011, parțial neachitate, însă din corespondența comercială purtată cu debitoarea rezultă că prin factura nr._/11.09.2012 în valoare de 23.242,06 lei s-ar fi perceput contravaloarea unor retururi de marfă - a fost refuzată la plată, returul fiind efectuat în afara cadrului contractual și la aproximativ 2 ani de la data vânzării, iar factura nr._ din 29.09.2012 reprezintă buget marketing 2011 care a fost refuzată la plată, întrucât punctele contractuale care ar fi condus la acest cost nu au fost îndeplinite de către T. CO SRL.
Prin urmare, cauza pentru care cele 2 facturi nu au fost onorate la plată nu se datorează unei presupuse lipsă de lichidități, așa cum pretinde creditorul.
Pe de altă parte, debitoarea a dovedit împrejurarea că nu se află în stare de insolvență, deținând lichidități ce depășesc cu mult suma pretinsă de creditoare.
Prin încheierea din 13 ianuarie 2014, la cererea debitoarei, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a obligat pe creditoare să consemneze suma de 5.000 lei cu titlu de cauțiune, cerere căreia creditoarea nu i-a dat curs, informând tribunalul că va proceda la acționarea debitoarei pe dreptul comun ( adresa din 22.01.2014).
Prin aceeași încheiere s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care să verifice starea lichidităților/ insolvenței debitoarei.
Având în vedere situație de fapt rezultată din probele administrate, precum și refuzul de plată al cauțiunii, în temeiul art. 33 alin. 3 teza ultimă din Legea nr. 85/2006, tribunalul va admite contestația debitorului și pe cale de consecință va respinge cererea introductivă.
În ceea ce privește pretenția debitoarei contestatoare de obligare a creditoarei la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de imagine ce i-a fost produs prin introducerea cererii de deschidere a procedurii, urmează a se observa, pe de o parte, că nu s-a precizat cuantumul prejudiciului și, pe de altă parte, că cererea, fundamentată în drept, pe prevederile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 nu se înscrie în ipoteza acestei norme, nefiind achitată cauțiunea, din care să se poată îndestula eventualele pagube suferite de debitor.
În schimb, având în vedere faptul că la cererea creditorului s-a declanșat o procedură judiciară în cadrul căreia s-au efectuat cheltuieli pentru administrarea probatoriilor și cu apărarea, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, va obliga pe creditor la 4.600 lei cheltuieli de judecată către debitor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația debitoarei ., cu sediul în ., nr. 1420, județul Dâmbovița, având nr. de ordine în Registrul comerțului Dâmbovița - J_ și cod unic de înregistrare_.
Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de creditoarea ., cu sediul în B., ., J_, CUI RO6620400.
Respinge cererea debitoarei de plată a despăgubirilor.
Obligă creditoarea la cheltuieli de judecată către debitoare în sumă de 4600 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31 martie 2014.
JUDECĂTOR-SINDIC GREFIER
E. I. E. B.
Red. E.I./tehnored.EB
4 ex./23.04.2014
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 474/2014. Tribunalul... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 316/2014. Tribunalul... → |
|---|
