Acţiune în anulare. Sentința nr. 1794/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1794/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 932/63/2013/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Nr. 1794/2013

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. M.

Grefier G. M. G.

Pe rol judecarea acțiunii în anulare formulată de lichidatorul judiciar A. I. CORPORATE SPRL, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . SRL, în contradictoriu cu pârâții V. C. și C. P. F..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul judiciar prin reprezentant C. C., administrator special al debitoarei V. F. și avocat M. D. pentru pârâtul V. C..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Lichidatorul judiciar A. I. CORPORATE SPRL, prin reprezentant arată că renunță la proba cu interogatoriul pârâtului V. C..

Instanța ia act că s-a revenit asupra probei cu interogatoriu.

La interpelarea instanței lichidatorul judiciar arată că renunță cererea formulată împotriva pârâtului C. P. F..

Instanța ia act renunțarea la judecată împotriva pârâtului C. P. F..

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Lichidatorul judiciar solicită admiterea cererii, anularea vânzării bunurilor și întoarcerea acestora în patrimoniul debitoarei. Arată că bunurile înstrăinate nu au fost evaluate, conform codului fiscal iar societatea debitoare își realiza obiectul de activitate cu aceste bunuri.

Avocat M. D. pentru pârâtul V. C. arată că bunurile au fost vândute în perioada în care societate își continua activitate în mod curent. Pârâtul a făcut o compensare față de împrumuturilor datorate de societatea debitoare către acesta.

Administratorul special arată că nu este de acord cu litigiul.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2013, lichidatorul judiciar A. I. CORPORATE SPRL a solicitat anularea vânzării bunurilor cuprinse în facturile nr. V021/22.12.2013, VP29/08.12.2011 și VP30/08.12.2011, bunuri aparținând debitoarei . SRL în contradictoriu cu pârâtul V. C., precum și reîntoarcerea bunurilor în patrimoniul debitoarei, iar în cazul în care bunurile au fost înstrăinate către subdobânditori și anularea actelor subsecvente.

În fapt, arată că prin încheierea din data de 20.02.2013 în dosarul nr._ 13 aflat pe rolul Tribunalului D. s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei . SRL, administratorul social predând documentele și actele contabile ale societății.

Din analiza documentelor puse la dispoziție, precum și din analiza datelor relevate de bilanțurile contabile pentru anii 2009,2010,2011 reiese faptul că au fost înstrăinate active ale societății.

Astfel, în luna septembrie a anului 2011 au fost înstrăinate active ale societății către V. C., soțul administratorului statuar al debitoarei, conform următoarelor facturi: factura V021/22.12.2013 pentru semiremorca tip DRO 18-27, în cuantum de_ lei; factura VP29/08.12.2013 pentru autotractor N3 M., în cuantum de_ lei; factura VP 30/08.12.2011 pentru autoturismul Audi A4, în cuantum de_ lei.

Ulterior, în cursul anului 2012, societatea al cărui obiect de activitate îl reprezintă transporturile rutiere de mărfuri, a continuat să desfășoare această activitate, efectuând transporturi interne și externe cu mijlocul de transport înstrăinat în decembrie 2011, fără a avea încheiat un contract de închiriere. De asemenea, piesele de schimb și întreținere autotrenului și a remorcii au fost suportate tot de către . SRL.

Activele menționate au fost înstrăinate la valoarea totală de 81.250 lei inclusiv TVA. Valoarea neamortizată în contabilitate a mijloacelor de transport este de_ lei, activele fiind însă vândute la valoarea de_,20 lei, deci sub valoarea din contabilitate.

De asemenea, din verificarea evidenței contabile a . SRL se constată faptul că în luna decembrie a anului 2011 se face o compensare cu suma datorată de asociat debitoarei, în felul acesta considerându-se achitată suma de_ lei aferentă facturilor V021 și VP29. Contravaloarea facturii nr. VP30/08.12.2013 nu a fost achitată. Astfel, banii au mers parțial către achitarea datoriei către asociatul unic, nu către creditorii societății.

În concluzie, lichidatorul judiciar solicită anularea vânzării bunurilor din patrimoniul debitoarei . SRL și întoarcerea acestora în patrimoniul debitoarei, considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 alin. 1, lit. b și c din Legea nr. 85/2006.

La data de 05.06.2013, pârâtul V. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Arată că prin vânzarea bunurilor care au aparținut debitoarei nu reiese intenția de a frauda creditorii, prețul negociat de părți fiind apropiat de cel din evidențele contabile.

Mai arată că aceste vânzări nu au fost frauduloase și în paguba intereselor creditorilor, acest fapt rezultând indubitabil din împrejurările că actele au fost perfectate în perioada în care debitoare a se afla în cursul desfășurării normale a activității, fiind emise facturi fiscale în acest sens.

Precizează că o parte din bunuri, respectiv capul tractor au fost cumpărate de pârât și a constituit aport în natură în societate încă din anul 2005.

In anul 2011, când au operat aceste vânzări de bunuri pârâtul avea de recuperat de la societatea o creanță în cuantum de_ lei.

Astfel, deși au operat aceste compensări, în luna ianuarie 2012 pârâtul arată că mai avea de recuperat de la societate suma de_ lei, conform evidențelor contabile.

La data de 09.10.2013, lichidatorul judiciar a depus precizare la cererea introductivă prin care arată că toate bunurile societății debitoare au fost vândute în curs de o lună, societatea rămânând fără bunurile ce asigurau îndeplinirea obiectului de activitate, respectiv " transport rutier de mărfuri".

Deși debitoare nu mai avea în patrimoniu nici un mijloc de transport, în decursul anului 2012 au fost achiziționate anvelope, combustibil, au fost achitate vignete, taxe portuare și de drum, etc.

Menționează faptul că începând cu data de 10.09.2012 pârâtul V. C. a devenit acționar la ., această societate având același obiect de activitate cu debitoarea.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține că pârâtul V. C. a dobândit prin cumpărare în decembrie 2011 de la . SRL semiremorca DRO 18-27, autotractorul N3MAN și autoturismul Audi A4, astfel cum rezultă din facturile fiscale aflate la dosar.

Prețul de vânzare al bunurilor enumerate mai sus ( 81.250 lei) este inferior valorii lor contabile de_ lei. La 20.02.2013 societatea vânzătoare a intrat în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Având în vedere că în operațiile comerciale amintite prestația societății debitoare depășește vădit pe cea primită, în temeiul dispozițiilor art. 80 lit. b din Legea nr. 85/2006 va fi admisă cererea în anulare a transferurilor patrimoniale în discuție, urmând să fie obligat pârâtul la plata valorii bunurilor înstrăinate, respectiv 102.189 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că lichidatorul judiciar A. I. CORPORATE SPRL, cu sediul în C., .. 3, etaj. 1, județul D., renunță la judecarea cererii împotriva pârâtului C. P. F., cu domiciliul în C., ., J. D..

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei împotriva pârâtului V. C., cu domiciliul în C., ., județul D..

Anulează vânzarea-cumpărarea bunurilor menționate în facturile VP29/8.12.2011, VP021/22.12.2012, respectiv autoturismul Audi A4, autotractor și semiremorcă.

Obligă pârâtul să achite debitoarei suma de_ lei, reprezentând valoarea transferurilor anulate.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Noiembrie 2013.

Președinte,

L. M.

Grefier,

G. M. G.

Red. jud. L.M./tehnored. gref. G.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în anulare. Sentința nr. 1794/2013. Tribunalul DOLJ