Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1389/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1389/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 13250/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 1389/2013
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. M.
Grefier E. Ș.
*********
Pe rol, soluționarea cererii privind deschiderea procedurii insolvenței formulată, în temeiul Legii nr. 85/2006, de creditoarea . cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, B-dl Preciziei, nr. 1, Preciziei Business Center tronson II, etaj. 3, sector 6, împotriva debitoarei ., cu sediul în C., ., jud. D., nr. de ordine în registrul comerțului J_ și cod fiscal_.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul arhivă creditoarea a depus la dosar certificat furnizare informații emis de ORC D. privind debitoarea, iar debitorul a formulat cerere de amânare a cauzei pentru angajare apărător.
Instanța, având în vedere intervalul de timp de la data primirii citației de către debitor, respectiv 23.09.2013( conform dovezii aflate la dosar la fila 203) și până la termenul de azi, apreciază că debitoarea a avut suficient timp pentru a-și angaja apărător, astfel încât în temeiul art. 222 NCPC, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de debitoarea . .
Constatând cauza în stare de judecată a reținut-o spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cereri;
Constată că la data de 17.09.2013 creditoarea . a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei ., arătând că are împotriva aceasteia o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 531.357,63 lei din care 225.784,13 lei reprezentând marfă vândută și neachitată, iar 305.573,50 lei reprezentând penalități de întârziere calculate potrivit art. 10 conform contractului nr. 108.109/2008.
A solicitat înscrierea creanței sale în tabelul definitiv al creanțelor și obligaea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că debitoarea se află în încetare de plăți, iar valoarea creanței ce o deține împotriva acesteia depășește suma de 50.000 lei prevăută de lege și este exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Totodată creditoarea a arătat că în baza contractului de vânzare- cumpărare nr._/2008 a vândut debitoarei produse farmaceutice, parafarmaceutice și cosmetice, fără ca aceasta să le achite și deși a încercat soluționarea litigiului, nu a reușit acest lucru.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 31 și următoarele din Legea 85/2006.
În scop probatoriu creditoarea a depus în copie extras de cont, contract de vânzare- cumpărare nr._/2008, anexa nr. 7 la contract din data de 13.04.2011, certificat furnizare informații emis de ORC D. privind debitoarea.
Cererea a fost comunicată debitorului la data de 23.09.2013, fără ca acesta să formuleze contestație potrivit art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr._ având ca obiect vânzarea – cumpărarea produselor prevăzute în oferta vânzătorului, care urma a fi pusă la dispoziția cumpărătorului din timp în timp pe bază de comenzi scrise. Conform clauzelor contractului, . în calitate de vânzător s-a obligat a livra produsele, iar . să plătească prețul.
Potrivit facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei în perioada iunie 2010-noiembrie 2012, ca urmare a contractului încheiat, . a livrat produse medicamentoase, pe facturile emise fiind aplicată ștampila . și semnătura reprezentantului societății.
Potrivit dispozițiilor art.26 și art.31 din Legea nr. 85/2006 procedura insolvenței poate începe în baza unei cereri formulate de orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, astfel cum este el definit de art. 3 pct. 6, respectiv creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Conform art. 662 NCPC, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, iar potrivit dispozițiilor art. 632 alin.2 NCPC constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Având în vedere că . nu deține un titlu executoriu împotriva debitoarei pentru creanța invocată, instanța apreciază că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută la art. 3 pct.6 din lege, în ceea ce privește caracterul cert al creanței, astfel încât va respinge cererea de deschidere a procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței formulată de creditoarea . cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, B-dl Preciziei, nr. 1, Preciziei Business Center tronson II, etaj. 3, sector 6, împotriva debitoarei ., cu sediul în C., ., jud. D., nr. de ordine în registrul comerțului J_ și cod fiscal_.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Președinte, A. G. M. | ||
Grefier, E. Ș. |
Red.jud.A.G.M./4ex/23.10.2013
Teh.E.Ș
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 603/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1388/2013.... → |
|---|








