Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1747/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1747/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 9624/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința Nr. 1747/2013
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. O.
Grefier S. E. O.
Pe rol derularea procedurii insolvenței privind pe debitoarea . SRL prin lichidator judiciar CI A. P., în contradictoriu cu creditoarea A. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidator judiciar CI A. P. prin reprezentant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentant A. P. N., pentru lichidatorul judiciar, depune la dosar cerere prin care se solicită plata din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR a sumei de 63 lei reprezentând cheltuieli de procedură și 3.000 lei reprezentând remunerația lichidatorului judiciar pentru perioada mai-noiembrie 2013.
Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente:
Reprezentant A. P. N., pentru lichidatorul judiciar, solicită admiterea cererii, închiderea procedurii falimentului debitoarei, urmând a se dispune plata din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR a sumei de 63 lei cheltuieli de procedură și 3.000 lei reprezentând remunerația lichidatorului judiciar pentru perioada mai-noiembrie 2013.
INSTANȚA
Constată că prin încheierea de ședință din data de 30 mai 2013 a Tribunalului D. s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei ..
În cadrul procedurii au fost întocmite tabelul preliminar și definitiv cuprinzând obligațiile debitoarei și a fost depus raport asupra situației debitoarei, a cauzelor și împrejurărilor ce au condus la insolvență.
La data de 10.10.2013, lichidatorul judiciar CI A. P., desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei ., a formulat cerere prin care a solicitat închiderea procedurii insolvenței în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 având în vedere lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei.
În motivare, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu posedă bunuri imobile/sau mobile (adresa Primăriei C., nr._/26.06.2013) ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
A considerat lichidatorul judiciar că în atare condiții continuarea procedurii nu mai este necesară și oportună și ar conduce la efectuarea unor cheltuieli administrative total nejustificate.
Prin cererea depusă la acest termen de judecată lichidatorul judiciar a solicitat plata din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR a sumei de 63 lei reprezentând cheltuieli de procedură și 3.000 lei reprezentând remunerația lichidatorului judiciar pentru perioada mai-noiembrie 2013.
Instanța reține că în conformitate cu disp. art. 131 din Lg. nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculat.
Se constată că cererea de închidere este întemeiată, debitoarea nedeținând în patrimoniu bunuri.
În consecință, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței va dispune încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.
În temeiul art.4 din legea nr.85/2006, dispune eliberarea sumei de 3063 lei către lichidatorul judiciar, din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR, sumă reprezentând cheltuieli de procedură avansate (63 lei) și onorariu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea lichidatorului judiciar.
În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006;
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei ., cu sediul în C., .. S65, ., jud D..
Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din lege,
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
În temeiul art.135 din lege,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor, DRFP C., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În temeiul art.4 din legea nr.85/2006, dispune eliberarea sumei de 3063 lei către lichidatorul judiciar, din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR, sumă reprezentând cheltuieli de procedură avansate (63 lei) și onorariu.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2013.
Președinte, I. O. | ||
Grefier, S. E. O. |
Red. Jud. I. O.
Tehnored. S.O. 27 Noiembrie 2013
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 773/2013. Tribunalul DOLJ | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 603/2013.... → |
|---|








