Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr. 882/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 882/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 8410/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Nr. 882/2013

Ședința publică de la 10 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. E. D.

Grefier C. L.

Pe rol, soluționarea cererii formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în mun. București, ., sector 3, reprezentat prin O. M. D., Director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., cu sediul procesual ales în mun. C., ., jud. D., împotriva pârâtului . - C., T. A., nr. 7, ., ., având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au lipsit părțile.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

INSTANȚA

Asupra cererii de față;

Prin cererea formulată, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat ca în contradictoriu cu . - C., T. A., nr. 7, ., ., să se dispună dizolvarea acesteia.

În motivarea cererii s-a arătat că, în fapt, din evidențele registrului comerțului rezultă că a expirat sediul societății pârâte, care a rămas în pasivitate, reprezentanții săi neefectuând demersurile necesare la oficiul registrului comerțului pentru actualizarea datelor cu privire la sediul social potrivit art. 21 lit. a coroborat cu art. 22 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 și, că potrivit art. 237(1) lit. c din Legea nr. 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea care poate fi solicitată de orice persoană interesată precum și de O..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 și urm. Cod procedură civilă, art. 237 din Legea nr. 31/1990, Legea nr. 26/1990, Legea nr. 105/1992.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată că pârâta a solicitat înregistrarea mențiunii privind prelungirea valabilității dovezii sediului social, aceasta fiind admisă, până la dezbaterea fondului pricinii, de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., conform certificatului de înregistrare depunere și menționare acte și a rezoluției nr. 9522/31.05.2013.

În aceste condiții, acțiunea va fi respinsă ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în mun. București, ., sector 3, reprezentat prin O. M. D., Director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., cu sediul procesual ales în mun. C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta . - C., T. A., nr. 7, ., .

Cu apel în termen de 30 de zile.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2013

Președinte,

R. E. D.

Grefier,

C. L.

Red. D. R.

Tehnoredactat L. C./16.09.2013./4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr. 882/2013. Tribunalul DOLJ