Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 229/2013. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 229/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 31803/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 229/2013

Ședința publică de la 15 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: R. E. D.

Judecător: C. P.

Judecător:A. G. M.

Grefier: A. F.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurenții pârâți D. N., D. M., D. M. și G. C. împotriva Sentinței nr._/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă ., având ca obiect ordonanță președințială

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata reclamantă . consilier juridic M. M., lipsă fiind recurenții pârâți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Consilier juridic M. M. pentru intimata reclamant, depune la dosar delegație de reprezentare juridică.

Nemaifiind formulate alte cereri Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic M.M. solicită respingerea recursului ca nefondat, sentința fiind temeinică și legală iar defecțiunea invocată a fost remediată între timp.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata formulata si înregistrata pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.11.2012 sub nr._ reclamanta ., in contradictoriu cu parații D. N., D. M., D. M. și G. C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța in regim de ordonanța președințiala sa fie autorizata reclamanta prin reprezentanti săi legali sa pătrundă in incinta imobilului proprietatea paratilor situat in Municipiul C., . A, judetul D. in vederea remedierii unei defecțiuni existente la instalația de alimentare cu energie electrica a consumatorului Asociația de proprietari anul 1848 C., arătând in motivarea cererii ca urmare a sesizării cu numărul_/15.10.2012 a Asociației de Proprietari 1848 C., prin care aducea la cunostiinta faptul ca nu mai beneficiază de alimentare cu energie electrica datorita defecțiunilor la instalația de alimentare, in ziua de 29.10.2012 o echipa de lucrători aprtinand reclamantei s-a deplasat la imobilul in cauza situat la adresa arătata mai sus, insa lucrătorilor nu le-a fost permis accesul de către paratii, aceștia învederând ca sunt actualii proprietari ai imobilului si nu mai sunt de acord sa se furnizeze energie electrica Asociației de Proprietari nr. 1848, in drept fiind invocate prevederile art.581 C.p.c si dispozițiile Legii Energiei nr. 123/2012 si H. G nr. 1007/2004 .

In dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adresa nr. 14 235/15.10.2012, proces-verbal din 29.10.2012, contract de furnizare a energiei electrice nr._-000/13.11.2009.

Prin sentința nr._/29.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria C. a admis cererea formulata de reclamanta ., in contradictoriu cu paratii D. N., D. M., D. M., G. C., a autorizat reclamanta ..A C., prin reprezentanți legali să pătrundă în incinta imobilului proprietatea părților, situat în Municipiul C., . A, județul D. pentru a remedia defecțiuniile la instalația de alimentare cu energie electrică a consumatorului Asociația de Proprietari Anul 1848.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond analizând conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei in scop probator se constata ca prin sesizarea cu nr._/15.10.2012 consumatorul beneficiar Asociația de Proprietari anul 1848, cu sediul in C., . a adus la cunostiinta distribuitorului . ca din data de 04.10.2012 sediul lor nu mai beneficiază de alimentare cu energie electrica întrucât au fost tăiate cablurile de alimentare de către proprietarul din . si a solicitat deplasarea unei echipe de tehnicieni la fata locului pentru a remedia defecțiunile in vederea continuării alimentarii cu energie electrica in baza contractului de furnizare a energiei electrice.

Urmare acestei sesizări reclamanta a trimis o echipa de lucrători la imobilul indicat din C., . A pentru a remedia defecțiunile semnalate la instalația de alimentare cu energie electrica, insa parații au interzis accesul acestora in imobil învederând ca sunt noii proprietari ai acestuia si nu mai sunt de acord cu alimentarea de energie electrica către consumatorul Asociația de Propritari nr.1848, astfel cum s-a consemnat in procesul verbal din 29.10.2012 intre Tuiu D. reprezentant al C. Distributie si L. M., reprezentant al paratilor.

Din conținutul contractului de furnizare a energiei electrice încheiat intre . si Asociația de Prorietai anul 1848 rezulta ca aceasta din urma in calitatea de consumatorare sediul in Municipiul C., . A si in baza clauzelor contractuale are dreptul de a fi alimentata acest sediu cu energie electrica in vederea desfasurarii normale a activitatii pana la solutionarealitigiului existent intre Asociatie si parati cu privire la proprietatea si posesia imobilului in cauza, iar in temeiul art.581 C.p.c, instanta poate sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubii prin întârziere s-au pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara in alta modalitate.

F. de împrejurările de fapt si temeiul de drept arătat mai sus coroborat cu prevederile art.86 ali.1, lit d si art.110 din HG 1007/2004, rezulta ca cererea formulata este întemeiata urmând a fi admisa cu consecinta autorizarii reclamantei ca prin reprezentantii săi legali sa patrunda in imobilul proprietatea paratilor in vederea remedierii defecțiunilor la instalatia de alimentare cu energie electrica a consumatorului Asociatia De Proprietari 1848.

Împotriva sentinței nr._/2012 au declarat recurs pârâții D. N., D. M., D. M. și G. C., solicitând admiterea, modificarea sentinței iar pe fond respingerea ordonanței.

În motivare recurenții arată că sunt proprietarii imobilului situat în C., ., în baza deciziei civile nr. 297/12.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel C., iar soluționarea cererii a fost făcută fără citarea părților, fără administrarea de probatorii, iar între aceștia și asociația de proprietari nu a existat și nu există nici un litigiu pe rolul instanței.

Începând cu data de 01 martie 2012 Asociația de Proprietari ocupa fără drept, o parte din imobilul cu trei camere fără a achita chirie pentru folosința spațiului.

Cu ocazia reparării acoperișului imobilului cu două camere s-a rupt cablul dintre cele două imobile, fără a crea vreun prejudiciu respectivei asociații, cu toate că folosea ilegal spațiul.Admițând acțiunea și dispunând refacerea branșamentului în imobilele proprietatea lor reprezintă o încălcare a dreptului lor de proprietate și ar perpetua folosința abuzivă a spațiului de către respectiva asociație. Prin notificarea din 27.02.2012 comunicată de B. S. D., Asociația de proprietari a fost notificată să elibereze spațiile ce le ocupa, neconformându-se nici până în prezent, dând astfel dovadă de rea credință. Nu au procedat la executarea silită întrucât administratoarea asociației a solicitat înțelegere până găsește un alt spațiu. A arătat că nu sunt întrunite cerințele art. 581 C.proc.civ. întrucât nu s-a produs nici o pagubă și nici nu există vreun drept care trebuie păstrat.

În drept au fost invocate disp. art. 304 pct 7 și 9 și 304 ind 1 C.proc.civ.

Cererea de recurs a fost timbrată cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

A atașat în fotocopie Decizia nr. 160/18.02.2011 a Tribunalului D. și Decizia nr. 297/12.09.2011 a Curții de Apel C. pronunțate în dosarul nr._/63/2010; notificarea nr. 13/N/ 27.02.2012; adresa nr. 1733/19.03.2012.

La data de 04 martie 2013 intimata C. DISTRIBUȚIE SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.

În motivare arată că instanța de fond în mod corect a reținut că Asociația de proprietari Anul 1948 – în baza contractului de furnizare are dreptul de a fi alimentată cu energie electrică în vederea desfășurării normale a activității.

Recurenții, deși aveau obligația legală de a permite accesul angajaților intimatei pentru executarea lucrărilor necesare remedierii deranjamentului, în mod abuziv și cu totul nejustificat au interzis accesul acestora în acest fel prejudiciind asociația de proprietari care nu își putea desfășura în mod normal activitatea.

În drept au fost invocate disp. art. 115 C.proc.civ. raportat la dispozițiile Legii nr. 123/2012.

Recursul nu este fondat.

Astfel, în ceea ce privește motivul întemeiat pe disp. art 304 pct 7 C.proc.civ. se reține că din motivele de recurs nu se pot desprinde critici care să poată fi încadrate în textul de lege, hotărârea cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, acestea nefiind contradictorii sau străine de natura pricinii.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct 9, Tribunalul constată că susținerile recurenților sunt neîntemeiate. Astfel, conform disp. art. 581 alin 3 C.proc.civ. ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților și chiar atunci când există judecată asupra fondului. Prin urmare, soluționarea unei cauze pe calea cererii de ordonanță președințială fără citarea părților nu este contrară dispozițiilor legale și deci, în cazul în care instanța a procedat în acest mod nu se poate susține că s-au încălcat prevederile legale referitoare la citare, atunci când condițiile prevăzute de lege pentru promovarea cererii sunt îndeplinite. În cauză, sentința nr._/29.11.2012 s-a dat fără citarea părților, conform dispozițiilor legale anterior citate, dar condițiile cerute de art. 581 alin 1 C.proc.civ. pentru promovarea cererii erau îndeplinite, urgența fiind determinată de însăși comportamentul pârâților, respectiv refuzul acestora de a permite accesul în locuință pentru remedierea defecțiunilor la instalația de alimentare cu energie electrică și care putea crea prejudicii majore locatarului Asociația de Proprietari, tolerat în locuință de către însăși intimații – pârâți, așa cum rezultă din motivele de recurs în care au arătat că “Nu au procedat la executarea silită întrucât administratoarea asociației a solicitat înțelegere până găsește un alt spațiu”.

Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 581 Cod proc. civ. pentru emiterea ordonanței președințiale, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului (aparența dreptului), chiar dacă în mod greșit a reținut existența unui litigiu între intimații – pârâți și Asociația de proprietari, această reținere nefiind de natură a impune o altă soluție în cauză. Se reține că recurenții - pârâți invocă în esență încălcarea dreptului lor de proprietate prin refacerea branșamentului la imobilele proprietatea lor și care ar perpetua folosința abuzivă a spațiului de către Asociația de proprietari.

Tribunalul nu va reține această susținere, deoarece folosința spațiului de către Asociație nu este consecința refacerii branșamentului, ci a acceptului de folosire dat de către însăși recurenții pârâți, care au renunțat la evacuarea locatarului – așa cum s-a arătat mai sus. Prin urmare, refacerea branșamentului nu este o cauză a lipsei de folosință, ci o condiție pentru folosința normală a spațiului de către toleratul Asociația de Proprietari, atât timp cât deține această calitate, aparența dreptului de folosință fiind în favoarea acestuia.

În raport de considerentele de fapt și de drept de mai sus, Tribunalul nu reține nici un alt motiv de nelegalitate a Sent. nr._/29.11.2012 a Judecătoriei C., astfel că în baza disp. art. 312 C.proc.civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții pârâți D. N., D. M., D. M. și G. C. cu domiciliul in C., . A, judetul D. împotriva Sentinței nr._/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 318/_ în contradictoriu cu intimata reclamantă . cu sediul in C., ., jud. D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2013.

Președinte,

R. E. D.

Judecător,

C. P.

Judecător,

A. G. M.

Grefier,

A. F.

Red.jud.C.P.

Tehn.,red./A.F. 16 Aprilie 2013

Red.jud.fond.M.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 229/2013. Tribunalul DOLJ