Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 703/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 703/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 4911/63/2011/a11
Dosar nr._ 1/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 703/2013
Ședința publică de la 10 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. C.
Grefier R. D.
Pe rol, analiza situației actuale a debitorului ., cu sediul în C., B – dul D., Corp C1, nr. 79, J. D., și examinarea cererii formulate de administratorul judiciar R. R. IPURL, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului, privind începerea procedurii falimentului debitorului, în temeiul art. 107 pct. A lit.c. din Legea privind procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns administratorul judiciar R. R. IPURL, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . ,prin practician în insolvență M. F,, lipsind creditorii.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care constatând cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul părților prezente.
Administratorul judiciar R. R. IPURL, pentru debitor, a depus la dosar raportul rectificat asupra fondurilor obținute din lichidare și planul rectificat de distribuire, solicitând înregistrarea, la grefă și afișarea la ușa instanței.
Judecătorul sindic, în temeiul art.122 alin.2 din Legea 85/2006, dispune înregistrarea la grefa tribunalului și afișarea la ușa instanței a unei copii de pe raportul și planul de distribuire refăcut, întocmite de lichidatorul judiciar lichidator și citarea creditorilor cu mențiunea că se va pune în discuție aprobarea raportului și a planului de distribuție refăcut,contestațiile la raport putând fi formulate conform legii, pentru termenul din data de 07.06.2013.
Totodată a solicitat admiterea cererii și începerea procedurii falimentului debitorului, ., în temeiul art. 107 pct.A lit.c din Legea privind procedura insolvenței.
JUDECĂTORUL SINDIC
P. cererea formulată la data de 22.03.2013 administratorul judiciar desemnat în cauză, a solicitat începerea procedurii falimentului, precizând că debitorul și-a declarat intenția de reorganizare și nici unul din celelalte subiecte de drept îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare.
În motivare arată că la dosarul cauzei a fost depus un plan de reorganizare la data de 21.06.2011, de către debitoare, prin administratorul special M. B., însă acest plan nu a fost luat în discuție iar fostul administrator a fost schimbat, ocazie cu care întreaga procedură a fost refăcută.
Mai arată că ,în Adunarea Creditorilor din 18.03.2013, administratorul special a precizat că nu mai susține planul de reorganizare.
Potrivit anexei la dovada nr._ creditorii au fost citați pentru data de 10.05.2013, cu mențiunea că administratorul judiciar a propus . debitorului în temeiul art. 107 pct.A lit.c din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin încheierea din data de 04.11.2011 a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitorului .
Constatând că în cadrul acestei proceduri de insolvență niciunul dintre subiectele îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare, în condițiile prevăzute la art. 94 din Legea privind procedura insolvenței, sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat și confirmat privind procedura insolvenței, iar administratorul judiciar a formulat raport prin care a propus . și constatând că sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii falimentului, potrivit art. 107 pct.A lit.c, ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor, instanța urmează a admite cererea administratorului judiciar și a dispune începerea procedurii falimentului debitorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art.107 pct.A lit.c din Legea privind procedura insolvenței;
Dispune începerea procedurii falimentului debitorului .>
În temei art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenței,
Desemnează lichidator judiciar provizoriu pe R. R., cu o retribuție de 500 lei lunar care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din lege.
In temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare .
Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea din oficiu a mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanțelor născute în cursul procedurii la 24.05.2013
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 07.06.2013.
Fixează termenul limită pentru soluționarea eventualelor contestații și întocmirea tabelului definitiv consolidat la 21.06.2013
In temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10.05.2013.
Președinte, C. I. C. | ||
Grefier, R. D. |
Redactat C.C.
Tehnoredactat R.D. 16 Mai 2013
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 276/2013. Tribunalul DOLJ | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1299/2013.... → |
|---|








