Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1485/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1485/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 1862/63/2009/a8

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 1485

Ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D.

Grefier A. U.

X.X.X.X

Pe rol soluționarea cererii formulată de creditoarea . împotriva debitoarei . prin lichidator judiciar B. C. SPRL.

La apelul nominal a răspuns debitoarea prin lichidator judiciar B. C. SPRL prin reprezentant G. M, lipsă fiind creditoarea ..

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care lichidatorul judiciar depune un punct de vedere cu privire la sumele reținute cu titlu de garanții deschise de debitoare la creditoarea B. SA..

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii.

Lichidatorul judiciar solicită respingerea cererii.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele,

P. cererea formulată de creditoarea . la data de 7.08.2013 în contradictoriu cu debitoarea . prin lichidator judiciar B. C. SPRL, a solicitat judecătorului sindic ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei falite la plata sumei de 53.883,70 lei reprezentând valoarea garanției de bună execuție de 6% din contravaloarea lucrărilor executate conform contractului de execuție lucrări nr. 14 din data de 20.03.2009.

În fapt arată că la data de 20.03.2009 . a încheiat cu . contractul de execuție lucrări nr. 14 având ca obiect executarea de către debitoare a lucrărilor de ventilație Săli curs – laborator Universitatea de Medicină și farmacie C..

La art. 5.7 din contractul de execuție părțile au prevăzut ca valoarea garanției de bună execuție este de 5% din valoarea lucrărilor executate care se constituie prin rețineri succesive din facturile emise de către . și care trebuie plătite către ..

La art. 5.8 din contract s-a prevăzut în mod expres ca 70% din valoarea garanției de bună execuție se va elibera la terminarea și predarea lucrărilor iar restul de 30% după recepția finală și trecerea perioadei de garanție.

Mai învederează că nu doar lucrările au fost predate și terminate ci și perioada de garanție de bună execuție de 24 de luni prevăzută de art. 5.4 din contract s-a încheiat.

Menționează că la data de 20.03.2009, data la care a fost încheiat contractul de execuție lucrări . se afla în procedura de insolvență, în perioada de observație fiind incidente prevederile art. 64 al.6 din Lg. 85/2006 coroborate cu art. 123 pct. 3 prevăd ordinea plății creaanțelor în perioada falimentului.

În drept a invocat disp. Art. 64 al. 6 din Lg. 85/2006 coroborate cu art. 123 pct. 3 .

La dosar au fost depuse în copie următoarele acte: contractul de execuție lucrări nr. 14 din data de 20.03.2009, fișa client, facturi fiscale, devize de lucrări, PV de recepție finală ș.a.

Cererea a fost timbrată corespunzător.

La acest termen de judecată,lichidatorul judiciar B. C. SPRL, al debitoarei . a depus un Punct de vedere asupra cererii formulată de creditoarea . prin care arată că, toate sumele reținute de beneficiarul final UMF C. cu titlu de garanție 5% au fost în procent de 70% și încasate de B. SA conform Deciziei nr. 822/2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ 09/A1 respectiv suma de 818.800 lei prin Planul de Distribuție depus la dosarul cauzei.

În prezent beneficiarul final nu mai datorează sume cu titlu de garanții de bună-execuție iar debitoarea nu are fonduri privind plata garanției solicitate.

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei,judecătorul sindic reține că a fost sesizat cu soluționarea cererii creditoarei . prin care solicită obligarea debitoarei la restituirea către aceasta a sumei de 53.883,70 lei reprezentând valoarea garanței de bună execuție decurgând din contractul de execuție de lucrări nr.14/20.03.2009, cerere pe care și-a întemeiat-o pe dispozițiile art.64 al.6 din legea nr.85/2006.

Judecătorul sindic reține că prin încheierea nr.15 din 24.02.2009 pronunțată în dosarul nr._ 09 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei ,iar la scurt timp după data deschiderii procedurii, între creditoarea . și debitoarea . s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr.14/20.03.2009,deci în atare situație suntem în prezența unei cereri de creanță a creditoarei care rezultă din continuarea activității debitoarei după data deschiderii procedurii,în perioada de observație și văzând art.64 al.6 din legea nr.85/2006 ,legiuitorul a prevăzut că plata unei atare creanțe se va face conform documentelor justificative.

Cum o asemenea creanță potrivit art.64 al.6 din lege nu se înscriere la masa credală a debitoarei,iar plata se face conform documentelor justificative,așa cum s-a statuat de legiuitor, în atare situație, nu este necesară intervenția judecătorului sindic de a pronunța o hotărâre judecătorească prin care să oblige debitoarea la plata unei atare creanței ,motiv pentru care se va respinge cererea creditoarei astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de creditoarea . cu sediul în C., .. 8, jud. D., împotriva debitoarei . prin lichidator judiciar B. C. SPRL cu sediul în C., . nr. 46, .. D..

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2013

Președinte,

L. D.

Grefier,

A. U.

Red. Jud. L.D.

A.U. 30 Octombrie 2013/4EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1485/2013. Tribunalul DOLJ