Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1606/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1606/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 2740/63/2012/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINTA nr. 1606

Ședința publică de la 6 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D.

Grefier A. U.

x.x.x.x

Pe rol derularea procedurii falimentului prevăzută de Legea 85/2006 împotriva debitoarei . cu sediul în C., .. 4, ., ..

La apelul nominal a răspuns lichidatorul judiciar C.I.I. S. L. lipsă fiind creditorii.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, după care,

Având în vedere dispozițiile art. 23 al. 5 din HG nr. 520/2013 potrivit cărora administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ au fost reorganizate în Administrațiile Județene ale Finanțelor Publice începând cu 1 august 2013, în atare situație, se va concepta creditor A. D. în locul AFP C..

Constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra cererii lichidatorului privind închiderea procedurii insolvenței.

Lichidatorul judiciar solicită admiterea cererii, închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Lg 85/2006 și plata onorariului lichidatorului judiciar.

INSTANȚA

Constată că la data de 02.10.2013 lichidatorul judiciar C.I.I. S. L. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei . a depus la dosar cerere de închiderea procedurii în temeiul art. 131 din lege, întrucât debitorul nu are bunuri valorificabile în patrimoniu .

Constată că prin Sentința nr. 273 din 27 februarie 2013 s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitorului ocazie cu care a fost desemnat lichidator judiciar C.I.I. S. L. și o . măsuri în consecință.

Se constată că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea nr. 85/2006.

Din ultimul raport de activitate al lichidatorului judiciar reiese că debitorul nu figurează cu bunuri mobile sau imobile supuse impozitări așa cum rezultă și din cuprinsul adresei nr._ din 27.12.2012 emisă de Primăria C., iar creditorii nu înțeleg că avanseze sume de bani pentru continuarea procedurii.

Având în vedere că societatea debitoare nu mai deține bunuri în patrimoniu, urmează a se face aplicarea disp. art. 131 din Lg. 85/2006 în sensul că se va dispune închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea . și se va radia aceasta din registrul comerțului.

În temeiul art.4 și art.73 indice 2 din Statutul de organizare și funcționare a UNPIR instanța având în vedere activitatea desfășurată de lichidatorul judiciar și cheltuielile de procedură avansate de acesta va dispune eliberarea către lichidatorul judiciar a sumei de 1697 lei reprezentând remunerația, din fondul de lichidare aflat la dispoziția U.N.P.I.R. –Filiala D., în temeiul art. 4 din Legea 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea lichidatorului judiciar C. S. L..

În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului ..

Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Încuviințează plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1697 lei reprezentând remunerația, din fondul de lichidare aflat la dispoziția U.N.P.I.R. –Filiala D., în temeiul art. 4 din Legea 85/2006.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 6 noiembrie 2013.

Președinte,

L. D.

Grefier,

A. U.

Red. Jud. L.D.

A.U. 08.11.2013/6ex

ROMANIA

Tribunalul D.

Secția II CIVILA

.

Dosar nr._

COMUNICARE

Sentința nr. 1606 din 6 noiembrie 2013

Emisă la 7.11 2013

Către,

debitor ..

lichidator judiciar- C. S. L.

Creditor – B. L. IFN SA

cred. B. L. IFN SA

cred. Primăria C.

cred. I. D.

DGRFP C. – A. D.

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., C., .

Se comunică, alăturat, copia Sentinței nr. 1606 din 06.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul D. Secția II CIVILĂ, privind pe debitorul ..

Parafa președintelui instanței,

(semnătura si ștampila)Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1606/2013. Tribunalul DOLJ