Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1686/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1686/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 3824/96/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILA
Sentința nr. 1686
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Grefier T. M.
********
Pe rol soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale, formulată de administratorul judiciar C. I. IPURL ,desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei . STEEL SRL, în contradictoriu cu pârâtul V. A. .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Instanța din oficiu invocă lipsa calității procesuale active, după care,
Constatându-se dosarul în stare de judecată s-a trecut la soluționarea cauzei pe excepția invocată.
INSTANȚA
La data de 15.04.2013 administratorul judiciar C. I. IPURL, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei . SRL, a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului V. A., în temeiul art 138 alin.1 ,lit.d din Legea 85/2006, privind procedura insolvenței și obligarea acestuia la plata sumei de 60.457 lei reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei.
In motivarea cererii administratorul judiciar a arătat că societatea . SRL a fost înființată la 11.09.2012, fiind înmatriculată la ORC sub nr. J_ ,CUI_, cu sediul în . de Sus ,. ,jud.D., având un capital social de 5000 RON, divizat în 500 părți sociale a câte 10 RON ,deținut de către: pârâtul V. A., acesta îndeplinind funcția de administrator al societății .
Arată că societatea avea ca obiect principal de activitate cod CAEN Rev.2 ,,4673 - Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare .,,
Arată că prin Sentința Civilă nr. 225 din data de 25.01.2013, aflat pe rolul Tribunalului Harghita, Secția Civilă, a fost admisă cererea formulată de creditoarea D.G.F.P Harghita și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei . SRL .
Conform cererilor de creanță depuse la dosarul cauzei ,a fost întocmit și publicat în BPI tabelul definitiv al creanțelor. Conform acestuia . SRL are doi creditori, iar suma totală înscrisă la masa credala fiind de 60.457 lei.
Pentru îndeplinirea în termen a atribuțiilor stabilite prin Sentința de deschidere a procedurii până la preluarea documentelor prevăzute de art. 28 din lege, administratorul judiciar a notificat din oficiu deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006, împotriva debitoarei . SRL către instituțiile bugetare din raza sediului social declarat la ORC Harghita, Primăria . S., SPCRPCIV Harghita și ITA Harghita .
Arată că în urma activităților întreprinse de administratorul judiciar, în vederea descoperirii activului debitoarei, cu privire la deținerea bunurilor mobile și / sau imobile aflate în patrimonial debitoarei au fost solicitate relații de la Primăria . Harghita, pentru a comunica dacă debitoarea deține în evidențele fiscale mijloace de transport ,terenuri sau clădiri sau dacă a figurat cu bunuri supuse impozitării în ultimii 3 ani și ,dacă este cazul, și actele care au stat la baza transferurilor cu caracter patrimonial în perioada analizată. Arată că au fost notificate cu privire la deschiderea procedurii generale a insolvenței și băncile centrale din România ,cu solicitarea de a comunica dacă debitoarea are deschise conturi pe numele său ,suma existentă în cont la data notificării ,extrasele de cont aferente conturilor etc.
Mai arată că a fost notificat și pârâtul V. A. și i s-a pus în vedere ca, în termen de 10 zile de la primirea notificării să se prezinte la sediul administratorului judiciar să depună situațiile financiare prevăzute de art. 28 și 35 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.
Prin adresa nr.145/2013 Primăria . că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile și imobile în perioada 2009 – 2012.
Prin adresa nr.119/20.02.2013 Instituția Prefectului jud.Harghita –SPCRPCIV Miercurea C. a comunicat faptul că debitoarea figurează în baza de date cu autoturismele: autoturism marca VOLVO C, nr.de înmatriculare_, autoturism marca MEDGIDIA, nr. de înmatriculare_ ; autoturism marca R., nr. de înmatriculare_ , autoturism marca FORD TRANSIT, nr. de înmatriculare_ ; autoturism marca FORD TRANSIT nr. de înmatriculare_ ; autoturism marca MERCEDES BENZ ,nr. de înmatriculare_ ;
Arată că neachitarea creanțelor datorate bugetului consolidat al statului au condus la acumularea constantă a acestora, mai mult ,neplata la timp a atras după sine calcularea penalităților, a dobânzilor și majorărilor de întârziere ,ceea ce, în final, a condus la . insolvabilitate .
Față de cele de mai sus solicită să se constate că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii patrimoniale a numitului V. A., prevăzute de art. 138 alin.1 lit. d ,teza a III-a din Legea 85/2006, fapt pentru care solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata sumei de 60.457 lei reprezentând pasivul rămas neacoperit al debitorei.
In drept își întemeiază cererea pe art. 20, 28 din Legea 85/2006 ; art.138 alin.1 lit.d,teza a III-a din Legea 85/2006, art.1, 10 și urm. din Legea 82/1991, republicată Legea contabilității .
In probațiunea la dosar a depus: raport prev.de art. 59 din lege ,tabel definitiv al creanțelor, Sent.Civ.225/25.01.2013, certificat ONRC,
La data de 22.04.2013 administratorul judiciar C. I. IPURL a formulat precizare prin care a solicitat obligarea pârâtului V. A., la plata sumei de 70.179,23 lei, reprezentând pasivul neacoperit al debitoarei.
La dosar anexează tabelul definitiv al creanțelor,
La termenul de astăzi instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale active a administratorului judiciar C. I. IPURL, .
Astfel, prin Decizia Curții de Apel Târgu M. nr. 3884/23.05.2013 au fost admise recursurile declarate de către creditoarea Direcția Generala a Finanțelor Publice Harghita și AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C., împotriva Sentinței civile nr. 225 din 25.01.2013 a Tribunalului Harghita prin care s-a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei . SRL, fiind casată hotărârea pronunțată și trimisă cauza spre soluționare la Tribunalul D.,
Cauza a fost conexată la dosarul nr._/63/2012 în care s-a deschis procedura insolvenței împotriva aceleiași debitoare, administrator judiciar fiind desemnat AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL.
Ca atare, urmare a casării Sentinței civile nr. 225 din 25.01.2013 a Tribunalului Harghita, administratorul judiciar C. I. IPURL nu a mai păstrat această calitate, administratorul judiciar al debitoarei fiind în prezent AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL.
Potrivit art. 138 alin.1 din Lg. 85/2006 la cererea administratorului judiciar, judecătorul – sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolvență prin faptele enumerate la art. 138 lit. a – g LPI.
Cum în cauză C. I. IPURL nu mai deține calitatea de administrator judiciar, judecătorul-sindic va respinge cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale pentru lipsa calității procesuale active.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de administratorul judiciar C. I. IPURL, cu sediul în Bacău,.. 1, judetul Bacău ,desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei . SRL, cu sediul social în . de Sus, ., jud.D., în contradictoriu cu pârâtul V. A., domiciliat în com. BRADEȘTI, ., jud. Harghita, pentru lipsa calității procesuale active.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 14 noiembrie 2013 .
Președinte,Grefier,
V. V. T.M.
Redact. VV/MT
4 exp/26.11.2013.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1075/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1687/2013.... → |
|---|








