Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 358/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 358/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 17415/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 358/2013

Ședința publică de la 11 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. M.

Grefier E. Ș.

*********

Pe rol, fiind analiza situației actuale privind pe debitorul . SRL cu sediul în C., Calea București, ., jud. D., cod de identificare fiscală_ număr de ordine în registrul comerțului J16/_.

La apelul nominal, a răspuns lichidatorul desemnat Cabinet Individual de Insolvență C. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, lichidatorul judiciar depune la dosar dovada notificării creditorilor.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părții prezente.

Lichidatorul judiciar solicită admiterea cererii de închidere a procedurii falimentului debitoarei și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cereri,

Constată că la data de 04.02.2013, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. C. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului.

Citați fiind cu mențiunea de a comunica dacă avansează sume necesare pentru continuarea procedurii, creditorii nu au răspuns pozitiv.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că prin încheierea pronunțată la data de 15.10.2012 a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei.

La data de 26.11.2012 lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. C. desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului a depus raport de activitate, apoi tabelul preliminar și definitiv cuprinzând obligațiile debitoarei.

Observând adresa nr._/07.11.2012 emisă de P. C., instanța reține că debitorul deține bunuri în patrimoniu, respectiv un autoturism marca VW JETTA și un JEEP, 2987 cm cubi, însă potrivit raportului depus de lichidatorul judiciar la data de 21.01.2013, din actele contabile ale societății rezultă că aceste două autoturisme au fost înstrăinate în luna mai 2012, cu mai mult de 120 zile anterior deschiderii procedurii insolvenței, la o valoare superioară celei evidențiate în contabilitate.

Potrivi dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculat.

Coroborând probele administrate în cauză instanța constată că debitorul nu deține bunuri și nici unul dintre creditori nu avansează sume necesare pentru continuarea procedurii, astfel încât urmează a admite cererea și a dispune încheierea procedurii insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea lichidatorului judiciar Cabinet individul de insolvență C. C. .

În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006;

Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului . SRL.

Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din lege,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

În temeiul art.135 din lege,

Dispune notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor, administratorului social, D. D., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Definitivă.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2013.

Președinte,

A. G. M.

Grefier,

E. Ș.

Red.jud.A.G.M./3ex/14.03.2013

Teh.E.Ș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 358/2013. Tribunalul DOLJ