Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 845/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 845/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 2327/63/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 845/2013
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. M.
Grefier E. Ș.
********
Pe rol analiza situației debitorului ., cu sediul în C., .. 2, ., . și examinarea cererii formulate de administratorul judiciar A. S. INSOLVENȚĂ SPRL desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . privind începerea procedurii falimentului în temeiul art. 107 alin. 1 lit. A și B din Legea privind procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul judiciar A. S. INSOLVENȚĂ SPRL, prin practician în insolvență Mitrăchioiu G., lipsă fiind creditorii.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Nemaifiind formulate alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
Administratorul judiciar solicită aprobarea raportului și trecerea la faliment a debitorului, cu menținerea sa ca lichidator judiciar.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cereri,
Prin cererea formulată la data de 22.04.2013 administratorul judiciar A. S. INSOLVENȚĂ SPRL desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei . a solicitat trecerea la procedura falimentului, precizând că debitorul nu a depus un plan de reorganizare.
Potrivit anexei la dovada nr._ creditorii au fost citați pentru data de 03.06.2013, cu mențiunea că administratorul judiciar a propus . debitorului în temeiul art.107 lit. A din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin încheierea din 27.02.2012 a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitorului ..
Prin raportul depus la data de 22.04.2013, administratorul judiciar a solicitat trecerea la faliment a debitoarei, menționând că debitoarea nu a uzitat de dreptul său de a depune un plan de reorganizare.
Potrivit dispozițiilor art. 107 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care debitorul nu își exprimă în temeiul prevăzut la art. 32 intenția de a propune un plan de reorganizare și, potrivit raportului întocmit de administratorul judiciar conform art.54, debitorul nu se încadrează la nici una din situațiile prevăzute la art.1, creditorii au posibilitatea de a decide asupra oportunității depunerii unui plan până cel târziu la data raportului privind cauzele încetării de plăți prevăzute la art. 59 alin. 1 și să depună un astfel de plan în termenul prevăzut la art. 94. Dacă această decizie nu este luată, instanța va pronunța hotărârea de intrare în faliment a debitorului.
Constatând că în cadrul acestei proceduri de insolvență niciunul dintre subiectele îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare, în condițiile prevăzute la art. 94 din Legea privind procedura insolvenței, iar administratorul judiciar a formulat raport prin care a propus . și constatând că sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii falimentului, potrivit art. 107 lit. A ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor, instanța urmează a admite cererea administratorului judiciar și a dispune începerea procedurii falimentului debitorului.
În temei art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenței, instanța va desemna lichidator judiciar pe A. S. INSOLVENȚĂ SPRL ce a avut anterior calitatea de administrator judiciar, cu o retribuție lunară de 1.000 lei lunar și care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de administratorul judiciar A. S. INSOLVENTA SPRL .
In temeiul art.107 alin.1 lit. A din Legea privind procedura insolvenței;
Dispune începerea procedurii falimentului debitorului ..
În temei art.107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenței,
Desemnează lichidator pe A. S. INSOLVENTA SPRL, ce a avut anterior calitatea de administrator judiciar, cu o retribuție de 1000 lei lunar care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25 din lege.
In temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare .
Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea din oficiu a mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor creanțelor născute în cursul procedurii la 22.07.2013.
Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 09.09.2013.
Fixează termenul limită pentru soluționarea eventualelor contestații și întocmirea tabelului definitiv consolidat la 07.10.2013
In temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2013
Președinte, A. G. M. | ||
Grefier, E. Ș. |
Red.jud.A.G.M./3ex/04.06.2013
Teh.E.Ș
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 547/2013. Tribunalul DOLJ | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|








