Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1178/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1178/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 5664/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 1178/2013

Ședința publică de la 09 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. M.

Grefier E. Ș.

*******

Pe rol analiza situației actuale privind pe debitoarea . și confirmarea planului de reorganizare depus de debitoare prin administrator special M. G. P..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă administratorul judiciar C. I. de Insolvență P. V. S., lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că prin serviciul arhivă debitoarea a depus la dosar plan de reorganizare, iar administratorul judiciar a depus la dosar proces-verbal al adunării creditorilor din data de 23.07.2013, când creditorii prezenți au votat planul de reorganizare depus.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Administratorul judiciar solicită instanței confirmarea planului de reorganizare, pe o perioadă de 3 ani, având în vedere și poziția exprimată de creditori.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 27.06.2013 debitoarea prin administratorul special M. G. P. a depus planul de reorganizare a activității societății debitoare conform dispozițiilor art. 94 alin. 1 pct. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

La data de 25.07.2013 administratorul judiciar C. I. de Insolvență P. V. S. desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . a depus la dosar proces-verbal al Adunării Creditorilor din data de 23.07.2013, având pe ordinea de zi aprobarea Planului de Reorganizare, ocazie cu care, creditorii prezenți au votat planul de reorganizare propus de debitor, conform procesului-verbal depus la dosar la filele 159-161.

Instanța constată astfel că planul de reorganizare a debitorului, a fost votat, în cadrul adunării generale a creditorilor convocată pentru data de 23.07.2013

Prin urmare, constatând astfel că planul de reorganizare propus de administratorul special a fost aprobat de adunarea creditorilor, având în vedere că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale și, mai mult, este unul viabil, prezentând șanse de reușită, urmează a se confirma planul de reorganizare a debitorului pe o perioadă de 3 ani, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 101 din Legea 85/2006.

Conform art. 103 din Legea 85/2006, debitorul va exercita dreptul de administrare prin reprezentanții săi legali, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat, respectiv C. I. de Insolvență P. V. S., acesta fiind obligat să depună rapoarte trimestriale asupra situației financiare.

Se va acorda termen la data de 09.12.2013- pentru depunerea raportului asupra situației financiare a debitorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 101 din Legea nr.85/2006,

Confirmă planul de reorganizare a debitorului ., plan propus de debitor, și dispune reorganizarea activității debitorului în mod corespunzător, pe o perioadă de 3 ani.

Dispune ca supravegherea activității debitorului, exercitată de reprezentanții săi legali, să se facă de administratorul judiciar desemnat.

În temeiul art.106 din Legea nr.85/2006,

Obligă debitorul și administratorul judiciar să prezinte rapoarte trimestriale asupra situației financiare a debitorului.

Acordă termen la data de 09.12.2013 pentru depunerea raportului asupra situației financiare a debitorului .

Dispune efectuarea din oficiu a mențiunilor în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul D..

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 09 Septembrie 2013.

Președinte,

A. G. M.

Grefier,

E. Ș.

Red.jud.A.G.M./3ex/11.09.2013

Teh.E.Ș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1178/2013. Tribunalul DOLJ