Procedura insolvenţei. Sentința nr. 790/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 790/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 18740/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

Secția A II-A CIVILA

Sentință Nr. 790/2013

Ședința publică de la 23 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. V.

Grefier T. M.

*****

Pe rol, soluționarea cererii de deschidere a procedurii de insolvență prevăzută de Lg.85/2006, formulată de creditoarea A.F.P. C., împotriva debitorului ..R.L.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul arhivă de către creditoarea A.F.P C., dovada de citare prin publicitate a debitoarei ..R.L, după care,

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare .

JUDECĂTORUL SINDIC

Deliberând asupra prezentei cereri,

Constată că la data de 29.10.2013, creditoarea A.F.P C. a formulat cerere de deschidere a procedurii simplificate de insolvență împotriva debitorului ..R.L arătând că are împotriva acestuia o creanță în cuantum de 3.542.208 lei .

Constată că cererea formulată de creditoarea A. C. a fost comunicată către debitor, însă la data de 14.11.2012 aceasta a fost returnată cu mențiunea ,,Societatea mutata de la adresă, iar actualul proprietar refuză afișarea,, .

In cauză instanța a dispus citarea părților ,creditoarea A. C. cu mențiunea de a proceda la citarea debitoarei prin publicitate, conform art. 95 C.pr.civ., printr-un ziar de largă răspândire cu cel puțin 15 zile înainte a termenului de judecată.

Pentru termenul de astăzi 23.05.2013 creditoarea A.F.P C. a depus la dosar dovada de citare prin publicitate a debitoarei.

Constata că până la termenul de astăzi 23.05.2013 debitoarea ..R.L nu a formulat contestație potrivit art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței.

In probațiunea la dosar s-au depus: adrese A. C., certificat furnizare informații emis de ONRC –O. de pe lângă Tribunalul D., Fișă sintetică totală ,decizie, proces verbal nr._/15.06.2012 de declarare a stării de insolvabilitate, note de constatare, adresa Primăriei Mun.C. nr._/09.04.2012 din care rezultă că debitoarea nu figurează cu bunuri în evidențele fiscale ,notificări, decizie de impunere, adrese de inființare a popririi.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv titluri executorii, somații, notificări, instanța constată că ..R.L are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum 3.542.208 lei, de la scadența acesteia trecând mai mult de 90 de zile.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile legii, iar conform certificatului furnizare informații nr._ emis de ONRC-O. de pe lângă Tribunalul D. depus la dosar, societatea debitoare figurează în funcțiune, instanța văzând dispozițiile art. 33 al.6 din Legea nr. 85/2006 urmează a admite cererea și a dispune deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului.]

Având în vedere ofertele depuse la dosarul cauzei, experiența în domeniul insolvenței, suportul logistic și organizatoric cât și dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 instanța va desemna lichidator judiciar pe E. .>

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditarea A.F.P C., cu sediul în C., Mitropolit Firmilian, nr. 2 jud D., privind deschiderea procedurii insolvenței prev. de Legea 85/2006, împotriva debitoarei ..R.L, cu sediul în C., .. 120 C 4, jud.D..

În temeiul art. 33 alin 6 din Legea privind procedura de insolvență.,

Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei ..R.L, cu sediul în C., .. 120 C 4, jud.D..

In temeiul art. 34 din Legea privind procedura de insolvență,

Numește lichidator judiciar pe E. . va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o retribuție de 1000 lei.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvență.

Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaților,creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului,de pe lânga Tribunalul D., prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării din oficiu a cuvenitelor mențiunii, în temeiul art 61 din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea 31/1990 republicată.

Raportul prevăzut de art. 59 din Legea 85/2006 se va depune în termen de 40 de zile de la desemnarea lichidatorului judiciar.

Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor 8 iulie 2013.

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor,întocmirea ,afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor 12 septembrie 2013.

Fixează termenul pentru depunerea pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor 26 septembrie2013.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către lichidatorul judiciar și publicarea într-un ziar de largă circulație.

Fixează data ședinței adunarii creditorilor la data de 16 septembrie 2013,

În temeiul art. 3 pct. 26 din Legea 85/2006,dispune convocarea adunării generale a asociaților de către lichidatorul judiciar în termen de 10 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special.

In temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară,din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar.

Dispune comunicarea sentinței către instanțele judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitorului și tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare .Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 23 mai 2013.

Președinte,

V. V.

Grefier,

T. M.

Redactat VV/ TM/3 exp.

27.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 790/2013. Tribunalul DOLJ