Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 184/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 184/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 20892/63/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința nr. 184/2013
Ședința publică din data de: 13 februarie 2013
Instanța constituită din:
Judecător sindic: P. C. - Președinte
Grefier: G. L. M.
Pe rol derularea procedurii insolvenței privind pe debitoarea . INTERIM SRL cu sediul social în C., ., ., ., CUI_, număr de ordine în registrul comerțului J_ prin lichidator judiciar C. T. N., în contradictoriu cu creditorul A.F.P. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul judiciar, lipsă fiind creditorii.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care
Lichidatorul depune notificarea primită de A. C. prin P. M. în data de 06.02.2013, dovada privind îndeplinirea procedurilor de publicitate prin publicare în BPI nr. 1684 / 29.01.2013 și respectiv 30.01.2013. Arată că împotriva Raportului final și situațiilor financiare finale nu au fost formulate obiecțiuni, astfel că solicită aprobarea acestora și închiderea procedurii.
Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților:
Lichidatorului judiciar solicită aprobarea raportului final și a situațiilor financiare finale, admiterea cererii de închidere a procedurii falimentului debitoarei . INTERIM SRL, descărcarea lichidatorului judiciar de sarcini și radierea debitoarei din registrul comerțului.
JUDECĂTORUL SINDIC
La data de 16.01.2013 lichidatorul judiciar C. T. N., desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei . INTERIM SRL, a depus la dosar raport final însoțit de situațiile financiare finale, care au fost afișate, în copie, la ușa instanței conform prevederilor art. 129 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 M, creditorul fiind notificat cu mențiunea că s-a depus raportul final însoțit de situațiile financiare finale prin BPI nr. 1102/21.01.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin Încheierea/07.12.2011 pronunțată în dosarul nr._ 11 judecătorul sindic a deschis procedura simplificată de insolvență asupra debitoarei . INTERIM SRL fiind desemnat lichidator judiciar C. T. N.. În cadrul procedurii s-au depus tabele cuprinzând obligațiile debitoarei, raport asupra situației debitoarei, a cauzelor și împrejurărilor ce au condus la insolvență
De asemenea, se reține faptul că în averea debitoarei au fost identificate bunuri, evaluate la suma de 18.414 lei care au fost valorificate obținându-se suma de 18.414 lei care a fost distribuită conform planului de distribuire f. 94-95.
Împotriva raportului final și a situaților financiare finale nu au fost formulate obiecțiuni de către creditor.
Constată că toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform repartițiilor aprobate, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, constatând îndeplinite condițiile art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței, potrivit cu care o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate bunurile din averea debitorului au fost distribuite, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului.
Se va descărca lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, conform art. 136 din Legea privind procedura insolvenței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 129 din Legea nr. 85/2006
Aprobă raportul final și situațiile financiare finale înregistrate la data de 16.01.2013.
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar C. T. N..
În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței,
Închide procedura falimentului debitoarei . INTERIM SRL cu sediul social în C., ., ., ., CUI_, număr de ordine în registrul comerțului J_ .
Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice D., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică la sediul instanței azi 13 februarie 2013.
Președinte Grefier
P. C. G. L. M.
Red. Jud. P.C.
Tehnored. Jud. P.C.
4 ex./15.02.2013
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 618/2013. Tribunalul DOLJ | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 656/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








