Acţiune în concurenţa neloială. Sentința nr. 173/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 173/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 3265/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)
SECȚIA A II-ACIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 173
Ședința publică din data de 20.02.2014
PREȘEDINTE: D.-M. O.
GREFIER: A. I.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect „pretenții pe calea acțiunii în concurență neloială” formulată de reclamanta . COMPANY SRL- prin administrator judiciar SCP REAL CASA EXPERT SPRL, cu sediul în București, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâții B. O. P., cu domiciliul în G., ., ., . și . SRL, cu sediul în G., ., J. G..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 06.02.2014 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 11.04.2013 sub nr._, reclamanta . Company SRL prin administrator judiciar SCP Real Casa Expert SPRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții . SRL și B. O. P., pronunțarea unei hotărâri prin care:
-1. Să se constate că pârâții desfășoară o activitate concursuală ce îmbracă forma concurenței neloiale încălcând legea nr.11/1991 și art. 397C.comercial;
-2. Să fie obligați pârâții de a nu mai desfășura activitate de colectare deșeuri industriale conform art. 11 din legea 11/1991;
-3. Să fie publicată hotărârea pronunțată în presă pe cheltuiala pârâților;
-4. Să dispună instanța încetarea activității de colectare a deșeurilor industriale a pârâților până la pronunțarea hotărârii;
-5. Să fie obligați pârâții la plata sumei de 30.000.000lei despăgubiri civile și 30.000.000lei daune morale conform art. 9 din legea 11/1991 și art. 397C.comercial, precum și
-6. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că în baza contractului de muncă nr. 187/03.07.2009 încheiat între . Company SRL și B. O. P., acesta din urmă a ocupat postul de manager marketing. Obiectul de activitate a societății reclamante l-a reprezentat colectarea de deșeuri industriale rezultate din activitatea curentă de la diferite întreprinderi și instituții.
Pârâtul B. O. P. profitând de informațiile obținute la societatea angajatoare (reclamantă) și de relațiile făcute cu diferite firme ca reprezentant al reclamantei, a început să desfășoare activități de concurență neloială, prin intermediul altei societăți - pârâta . SRL. Această societate pârâtă a fost înființată de B. O. P. ( în calitate de asociat și administrator) încă din perioada când era angajatul societății reclamante, societatea nou înființată având ca și obiect de activitate tot colectarea de deșeuri industriale rezultate din activitatea curentă.
Prin activitatea desfășurată de pârâți au fost atrasă clientela societății reclamante, motiv pentru care au fost înregistrate de reclamantă prejudicii care depășesc 15.000.000Rol (150 miliarde lei vechi).
În sensul susținerilor sale reclamanta indică societățile cliente ale reclamantei, atrase ulterior în activități comerciale de către societatea pârâtă: . Trefo SA, ICMRS SA, Asil SRL, Prutul SA, Electrocentrale SA, Viața Liberă SA, grupul de firme Mariano, F. CTC, Beyler SA, Elnav SA, Confort SA, Romportmet SA, etc.
Cu privire la societatea ICMRS SA, reclamanta susține că a încheiat un contract de preluare 500tone fier vechi la data de 19.10.2009. În baza acestui contract ICMRS SA emite o factură fiscală. În mod netemeinic pârâtul B. O. P. a amânat executarea contractului, ceea ce a dus la încetarea colaborării între cele două societăți. Preluarea fierului vechi a fost făcută în anul 2010 de alte două societăți și ulterior societatea pârâtă a încheiat ea contract de preluare a fierului vechi cu ICMRS SA.
Totodată reclamanta a susținut că societatea reclamantă avea peste 1000 de colaboratori și totodată avea spații închiriate de la diferite persoane fizice, unde avea deschise puncte de lucru. La 5 dintre aceste puncte de lucru, prin intervenția pârâtului, proprietarii spațiilor au reziliat contractele cu reclamanta și au pus la dispoziție aceste spații societății pârâte.
De asemenea, pârâtul prin societatea sa, a determinat peste 50 de lucrători de la reclamantă să demisioneze și apoi să fie angajați la societatea pârâtă. În realizarea activității de concurență neloială, pârâtul a fost ajutat de foștii săi colegi P. S. și H. C., care au înființat o societate de consultanță și contabilitate, care presta activitate numai către societatea pârâtă.
Față de toate cele arătate și având în vedere dispozițiile art. 397C.. că simplul fapt că pârâtul B. O. P. a înființat o societate comercială cu obiect de activitate identic cu al reclamantei, era suficient pentru a se putea reține că acesta a săvârșit acte de concurență neloială.
În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 397 C. ./1991 –art. 4 lit. b,c,d,e,g,h, art.9 și 11.
În dovedirea cererii sale, creditoarea a depus la dosarul cauzei, în copie înscrisuri în susținerea acțiunii (f.29-53).
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar în baza art. 77 din legea 85/2006.
Legal citată pârâta . SRL s-a prezentat în instanță prin reprezentant și a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii pentru că se întemeiază pe dispoziții legale abrogate (art. 397C.. pe fond fapta de concurență neloială și prejudiciul nu sunt dovedite.
În drept, întâmpinarea s-a întemeiat pe dispozițiile legii 11/1991.
Legal citat pârâtul B. O. P. nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
La primul termen de judecată cu procedură completă - 12.12.2013, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei, excepție pe care a constatat-o ca fiind rămasă fără obiect, și excepția prescripției dreptului material la acțiune. Pentru această ultimă excepție instanța a acordat un termen de judecată pentru administrare de probe pe această excepție.
La termenul din data de 06.02.2014 instanța, față de înscrisurile noi depuse de pârâtă a rămas în pronunțare pe excepția prescripției dreptului material la acțiune în baza legii 11/1991, dar și pe suspendarea cauzei în baza art. 242 coroborat cu art.413 a.1 pct.3 din N.C.p.civ. având în vedere că nu avea cunoștință despre informațiile conținute în înscrisurile depuse de pârâtă, coroborat cu nedepunerea de către reclamantă a precizărilor privind data la care a cunoscut despre actele de concurență neloială.
După terminarea ședinței de judecată s-a prezentat în sală reprezentantul reclamantei care a depus la dosar două înscrisuri și un CD cu privire la societățile pentru care s-au prestat de către reclamantă servicii în anii 2009-2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
1.Cu privire la suspendarea cauzei în baza art. 242 coroborat cu art.413 a.1 pct.3 din N.C.p.civ. instanța reține că nu se impune suspendarea, deoarece are suficiente elemente și informații din înscrisurile de la dosar din care să își poată face o părere privind soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune.
2. În baza art. 248 N.C.p.civ. instanța trebuie să pună în discuția părților excepțiile care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau cercetarea pe fond a cauzei. Astfel, instanța a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată de pârâta . SRL și asupra căreia instanța a rămas în pronunțare.
În cauză, pentru soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 4, 9 și 12 din legea 11/1991, texte de lege pe care instanța le va reproduce mai jos pentru o mai bună înțelegere a motivării prezentei hotărâri:
Art.4Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: (…)
b) divulgarea, achiziționarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimțământul deținătorului legitim al respectivului secret comercial și într-un mod contrar uzanțelor comerciale cinstite;
c) încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau executarea unor prestații în mod avantajos, cu condiția aducerii de către client a altor cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare;
d) comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmații asupra întreprinderii sale sau activității acesteia, menite să inducă în eroare și să îi creeze o situație de favoare în dauna unor concurenți;
e) comunicarea, chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un comerciant de afirmații mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmații de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente;(…)
g) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant;
h) concedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale.(…)
Art.9Dacă vreuna dintre faptele prevăzute de art. 4 sau 5 cauzează daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este în drept să se adreseze instanței competente cu acțiune în răspundere civilă corespunzătoare.
Dacă fapta prevăzută de această lege a fost săvârșită de un salariat în cursul exercitării atribuțiilor sale de serviciu, comerciantul va răspunde solidar cu salariatul pentru pagubele pricinuite, afară de cazul în care va putea dovedi că, potrivit uzanțelor, nu era în măsură să prevină comiterea faptei.
Persoanele care au creat împreună prejudiciul răspund solidar pentru actele sau faptele de concurență neloială săvârșite.(…)
Art.12Dreptul la acțiune prevăzut de art. 9 se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Reclamanta a invocat săvârșirea de către pârâți a faptelor de concurență neloială prevăzute de legea 11/1991 în art. 4 lit. b,c,d,e,g,h, mai sus reproduse. Pentru a putea trage la răspundere civilă delictuală pârâții, reclamanta avea deschisă în civil numai calea acțiunii în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 9 din aceeași lege.
În acest sens instanța apreciază că principalul capăt de cerere în prezenta cauză este cel de la punctul 5 din acțiune, toate celelalte capete de cerere fiind de fapt condiții necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale (constatarea unei fapte ilicite de concurență neloială, a vinovăției, prejudiciului, etc.) și obligarea la despăgubiri, sau efecte ale acestei condamnări (publicarea hotărârii, încetarea activității concurențiale).
Cu privire la introducerea acțiunii în pretenții pentru pagube rezultate din fapta ilicită instanța reține că, această acțiune putea fi introdusă oricând, dar cu respectarea termenului de prescripție de 1 an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Prin urmare, art. 12 din legea 11/1991 prevede două termen unul subiectiv de 1 an și unul obiectiv de 3 ani până la care se putea introduce acțiunea. Împlinirea oricăruia dintre aceste două termene atrage prescripția dreptului material la acțiune, ce are drept consecință lipsirea persoanei păgubite prin actele de concurență neloială de concursul organelor statului pentru constrângerea persoanei vinovate de prejudicie la repararea lui.
Reclamanta nu a indicat în acțiune momentul de la care a cunoscut despre săvârșirea de către pârâți a faptelor de concurență neloială și nici data concretă a săvârșirii faptelor cauzatoare de prejudicii.
Din înscrisurile depuse de reclamantă coroborat cu susținerile reclamantei din acțiune, instanța reține că pârâtul B. O. P. a fost angajat al reclamantei în perioada 03.07.2009 – 12.04.2010 (f.30-34). Reclamanta a susținut că pârâtul B. O. P. a săvârșit fapte de concurență neloială încă din perioada în care era angajat, adică din anul 2010. Despre săvârșirea faptelor de concurență neloială reclamanta a știut încă din anii 2010-2011, când susține că o parte din clientela sa a fost luată de societatea pârâtă ( contract ICMRS SA -f.51-53), de când au plecat de la societatea reclamantă angajații săi (f.36) și de când au fost luate spre închiriere de pârâtă o . spații unde avea societatea reclamantă deschise puncte de lucru (f.39, 43-44-cel mai târziu a fost preluat un spațiu privind punctul de lucru din ..2011).
În susținerea faptului că reclamanta cunoștea încă din anii 2010-2011 de activitatea pârâților, activitate invocată ca fiind de concurență neloială, este și cererea reconvențională formulată de reclamantă în dosarul nr._ al Tribunalului G. la data de 14.10.2011, cerere depusă de pârâta . SRL în original (dintre exemplarele comunicate reclamantului-pârât din acel dosar).
Din această cerere reconvențională rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta cunoștea activitatea pârâților din prezenta cauză și chiar susține în această cerere că numitul H. C. împreună cu B. P. au desfășurat activități de concurență neloială, în sensul că au înființa societatea . cu același obiect de activitate ca și reclamanta - colectarea deșeurilor prin intermediul căreia au desfășurat activitățile producătoare de prejudicii.
Aceeași situație o prezintă reclamanta în prezenta acțiune, dar mai elaborat și cu mai multe informații.
Față de toate aceste considerente, instanța reține că cel mai târziu în luna octombrie 2011, reclamanta avea suficiente informații pentru a putea introduce o acțiune privind despăgubiri pentru activitatea de concurență neloială invocată. Ca urmare, termenul subiectiv de 1 an prevăzut de art. 12 din legea 11/1991 pentru introducerea acțiunii, expira cel mai târziu în luna noiembrie 2012.
Prezenta acțiune a fost introdusă la data de 11.04.2013, mult după expirarea termenului de 1 an mai sus arătat și la 3 ani de la încetarea raporturile contractuale de muncă dintre reclamant și pârât, și de la înființarea societății pârâte . SRL (18.02.2010).
În aceste condiții, instanța reține că termenul subiectiv de prescripție de 1 an este de mult împlinit, fapt pentru care instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și va respinge acțiunea în pretenții ca fiind prescrisă.
Așa cum s-a arătat mai sus, celelalte capete de cerere sunt de fapt condiții pentru antrenarea răspunderii civile patrimoniale sau efectele acestora ca urmare a săvârșirii faptei ilicite și nu sunt capete de cerere de sune stătătoare, nici măcar accesorii, pentru ca instanța să se pronunțe separat pe acestea. O acțiune în constatare poate fi introdusă și analizată distinct de alte capete de cerere, doar când se reclamă un drept și nu o situație de fapt. În cauză dreptul reclamant este cel de natură patrimonială (pretențiile) care fac obiectul capătului 5 de cerere.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța reține că în prezentul dosar nu s-au depus înscrisuri din partea nici unei părți cu privire la cheltuielile de judecată avansate, pentru ca instanța să se poată pronunța pe eventuale desdăunări în acest sens (reclamanta fiind în procedura insolvenței este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Respinge acțiunea în pretenții formulată de reclamanta . COMPANY SRL- prin administrator judiciar SCP REAL CASA EXPERT SPRL, cu sediul în București, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâții . SRL, cu sediul în G., ., J. G. și B. O. P., cu domiciliul în G., ., ., ., ca fiind prescrisă.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se introduce la Tribunalul G. sub sancțiunea nulității cererii.
Pronunțată în ședință publică astăzi 20.02.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D. M. O. A. I.
Red.D.M.O.
Tehnored.A.I.
5 ex/25.02.2014
comunicat 3 ex/25.02.2014
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Constatare nulitate act. Sentința nr. 246/2014. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








