Contestaţie la executare. Sentința nr. 7748/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7748/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 4329/233/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIA A II-A CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 112/2014
Ședința publică de la 03 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător S. L.
Judecător D. M. O.
Grefier G. G.
Pe rol judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 7748/21.08.2013 pronunțată de Judecătoria G. privind pe recurenta B. R. cu sediul în București, . 2, Eurotower Building nr. 11, .,7 în contradictoriu cu intimații J. I., J. E. domiciliați în G. . . obiect „contestație la executare”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2014 când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 03.04.2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ contestatorul J. I. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata B. R., împotriva executării silite imobiliare inițiată de executorul judecătoresc T. Ș., în dosarul de executare nr. 597/TS/2010, de care a luat cunoștință la data de 23.02.2012, odată cu somația imobiliară emisă la 11.01.2012.
Contestatorul a solicitat și suspendarea executării silite imobiliare, până la soluționarea prezentei contestații la executare.
În motivarea contestației, a arătat că a încheiat cu B. R. S.A./București prin Sucursala G. ”contractul de credit bancar pentru linie de credit utilizabilă prin card maestro nr._ din 24.03.2005, contract încheiat fără giranți și fără garanții imobiliare.
Contestatorul a precizat că, întrucât creditul nu a fost achitat în termen, creditoarea a solicitat executarea silită a debitorului, pentru suma de 11.937,32 lei, constituindu-se în acest sens dosarul de executare nr. 597/TS/2010. În acest dosar s-a dispus poprire pe pensia debitorului - contestator, în valoare de 506 lei lunar, care se execută și în prezent, iar la data de 11.01.2012 s-a emis și somația imobiliară, privind imobilul situat în mun. G., ., ., imobil ce este bun comun, deținut împreună cu soția sa. A mai arătat că la momentul promovării prezentei contestații a rămas de recuperat suma de 6.203,94 lei și nu 7.721,94 lei, cât pretinde intimata, cu mențiunea că suma poprită este dublă față de rata contractuală de restituire a împrumutului, astfel încât, având în vedere poprirea pe pensie în circa 12 luni debitul ar fi acoperit în totalitate, fără alte complicații suplimentare pe care le ridică o executare silită imobiliară.
Pe fondul contestației, contestatorul a învederat că înțelege să conteste toate formele de executare imobiliare, solicitând desființarea acestora, întrucât executorul judecătoresc desfășoară împotriva contestatorului executare silită prin poprire, debitul urmând a fi stins în circa 12 luni, imobilul este deținut, ca bun comun, împreună cu soția sa, în părți egale de 50%, iar valoarea imobilului ce urmează a fi executat silit prin vânzare la licitație este net superior, fiind potrivit expertizei imobiliare efectuată la data de 21.07.2010 de expert T. C. de 201.900 lei.
În apărare, contestatorul a invocat și dispozițiile Legii nr. 313/20.02.1879, ”pentru anularea clauzei penale din oricare contract”, declarată constituțională prin decizia nr. 524/02.12.1997, și a solicitat pronunțarea nulității ”clauzei penale”, așa cum apare ea deghizată sub denumirea de ”dobândă penalizatoare” de 70% pe an, în art. 5 din contractul de credit.
Intimata B. R. S.A. Membră a Grupului N. Bank of Greece a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și nelegală, precum și a cererii de suspendare a executării silite (f. 71-80).
Pe fondul contestației a menționat că contestatorul nu a invocat și nu a probat lipsa elementelor prevăzute expres de codul de procedură civilă în privința somației și a celorlalte acte de executare, astfel încât anularea acestora este lipsită de temei legal.
Cu privire la motivele invocate în ceea ce privește nulitatea clauzei penale, intimata a solicitat respingerea acestora ca inadmisibile, întrucât prin contestația la executare, potrivit art. 399 alin. 3 C.pr.civ., se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac, însă în cazul de față există Legea nr. 193/2000, care reglementează o acțiune specială, respectiv acțiunea de constatare a caracterului abuziv a clauzelor contractelor de credit.
Referitor la contestarea sumei de 7.721,94 lei de către contestator, intimata a precizat că aceasta cuprinde și cheltuielile de executare. A mai învederat că potrivit art. 3711 C.pr.civ., executarea silită se poate face prin oricare dintre formele prevăzute de lege.
Cu privire la notarea în cartea funciară a somației imobiliare, intimata a precizat că executorul judecătoresc a realizat acest lucru conform dispozițiilor legale, art. 111 din ordinul 633/2006 stipulând că ”dacă actele de executare silită se efectuează asupra unor imobile aflate în indiviziune sau în comunitate, înscrierea se face, în primul caz, până la nivelul cotei-părți cuvenite debitorului, și pe întreg imobilul, în al doilea caz”, astfel încât notarea somației imobiliare pe întreg imobilul, deși acesta se află în devălmășie, este legală, nefiind condiționată de formularea prealabilă a unei cereri de partajare a bunului aflat în coproprietate.
Față de cererea de suspendare a executării silite, intimata a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 14.06.2012, J. E. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate că este coproprietar al imobilului apartament nr. 14, situat în mun. G., ., . contestatorul J. I..
În motivarea în fapt a cererii, a precizat că, prin încheierea nr._/24.02.2012, OCPI- Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară a admis solicitarea B. T. Ș. și a înscris somația imobiliară nr._/233/597/TS/2010 din 20.02.2012 pentru suma de 7.721,94 lei și alte cheltuieli în favoarea creditoarei B. R..
A arătat că somația imobiliară menționată se dresează în exclusivitate debitorului J. I., titlul executoriu constituindu-l contractul de credit bancar nr._/24.03.2005, însă, potrivit contractului de vânzare – cumpărare nr. 632/24.09.1990, imobilul ipotecat este bun comun al contestatorului și al intervenientei, aceștia deținându-l în coproprietate – codevălmașă în ”cote-egale” de 50%.
Prin sent.civ.nr.7748/21.08.2013 a Judecătoriei G. au fost admise atât contestația la executare, cat si cererea de intervenție in interes propriu; s-a dispus anularea somației imobiliare nr.597/TS/2010 si a actelor de executare subsecvente si s-a dispus anularea clauzei privind dobânda penalizatoare de la art.5.1 din contractul de credit bancar.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut ca în fapt, prin contractul de credit nr._/24.03.2005 încheiat între părți, contestatorului J. I. i-a fost acordat un credit în cuantum de 8.430 lei, pe o perioadă de 24 de luni cu o dobândă curentă de 29,75% pe an și o dobândă penalizatoare de 70 % pe an, ambele revizuibile. La data de 15.03.2007 a fost încheiat Actul adițional nr. 1 prin care s-a prelungit durata liniei de credit cu o perioadă de 24 de luni, până la 24.03.2009. la data de 10.04.2007, a fost încheiat actul adițional nr. 2 prin care s-a suplimentat valoarea liniei de credit cu suma de 1.370 lei. la data de 26.06.2008, a fost încheiat actul adițional nr. 3, prin care s-a modificat dobânda curentă, la 24,45% pe an pentru tranzacțiile comerciale și 26,45 % pe an pentru eliberare de numerar, dobânda penalizatoare fiind egală cu dobânda curentă plus 12%. La data de 19.09.2008 a fost încheiat actul adițional nr. 4 prin care s-a suplimentat valoarea liniei de credit cu suma de 1.400 lei.
Potrivit raportului de expertiză, la data de 31.07.2010, data formulării cererii de executare silită, suma datorată de contestatorul J. I. era de 11.937,32 lei, compusă din 10.397,83 lei debit principal restant, 1.116,24 lei dobândă curentă și 423,25 lei dobândă penalizatoare, în total suma de 11.937,32 lei.
Valoarea dobânzii penalizatoare până la momentul formulării cererii de executare silită era de 500,21 lei, aceasta începând să curgă din ziua următoare celei de scadență și până la achitarea integrală a obligației minime de plată.
De la momentul formulării cererii de executare silită (31.07.2010) până la data întocmirii raportului de expertiză (31.05.2013), dobânda penalizatoare stabilită prin raportul de expertiză este în cuantum de 9.456,58 lei (f. 200), expertul stabilind că în faza de executare silită nu s-a achitat nimic din debitul datorat la momentul formulării cererii de executare silită, sumele încasate ca urmare a popririi, în valoare totală de 9.070,78 lei, acoperind exclusiv taxa legală, taxele de executare și dobânzile penalizatoare (f. 202).
În drept, art. 399 alin. 3 C.pr.civ., prevede că ”în cazul în care executarea silită se face în temeiul titlului executor care nu este emis de o instanță judecătorească, se poate invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest sens o altă cale de atac”.
Potrivit Legii nr. 313/20.02.1879 pentru anularea clauzei penale din oricare contracte, clauza penală aflată în contracte de împrumuturi sau de prestații în natură, este și va rămâne anulată, oricare va fi data actului a cărui executare se cere. Judecătorul, în caz de împrumut, va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzute de art. 1589 din Codul civil, sau în alte obligațiuni, daune – interese conform art. 1084 din Codul civil. A.. 2 prevede că dacă clauza penală nu va fi stipulată direct, ci va fi deghizată sub o altă formă, sau va rezulta din condițiile actului, judecătorul va aprecia și va putea anula din contract ceea ce ar avea caracterul de clauză penală putând aplica, după caz art. 1589 sau art. 1084 din Codul civil.
Analizând clauzele contractului de credit nr._/24.03.2005 încheiat între părți, prin raportare la dispozițiile legale sus menționate, instanța constata că art. 5.1. cuprinde o clauză penală, respectiv dispozițiile referitoare la dobânda penalizatoare, stipulată la 70 % pe an, revizuibilă, astfel încât va dispune anularea acestei clauze.
Nulitatea clauzei penale atrage nulitatea parțială a contractului de credit bancar pentru linie de credit utilizabilă prin card maestro nr._ din data de 24.03.2005, cu privire la clauza ce reglementează plata dobânzii penalizatoare de 70% pe an.
În pronunțarea acestei soluții, instanța reține că dispozițiile Legii nr. 313/1879 sunt în vigoare și în prezent, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 524/02.12.1997, și au un caracter special, aplicându-se indiferent de natura actului, civilă sau comercială, fiind derogatorii de la cele din dreptul comun, respectiv art. 1089 Cod civil. Nu există nici un text legal care să permită stabilirea unor dobânzi, altele decât cele convenite prin contract, al căror cuantum să poată depăși dobânda legală decât cu cel mult 50% pe an. Clauza privind dobânda penalizatoare, fiind stabilită pe lângă dobânda contractuală convenită are o clauză nelicită, fiind, din acest punct de vedere, contrară și dispozițiilor art. 5 și art. 968 din Codul civil.
Instanța are în vedere și faptul că această dobândă nu a putut fi negociată de către contestator, la momentul semnării contractului de credit, fiind cunoscut că astfel de clauze sunt predefinite de către unitățile bancare, refuzul însușirii acestora ducând practic la neîncheierea contractului.
Instanța nu a reținut apărările intimatei, în sensul că contestatorul avea la dispoziție o cale specială de invocare a caracterului abuziv al clauzei privind dobânda penalizatoare, cale conferită de dispozițiile Legii nr. 193/2000. Astfel, instanța constată că nu s-a invocat de către contestator caracterul abuziv al clauzei menționate, în temeiul Legii nr. 193/2000, ci s-a solicitat constatarea nulității acesteia, potrivit Legii nr. 313/1879, act normativ în raport de care a fost analizată clauza contractuală menționată.
Instanța a avut în vedere și faptul că în situația în care executarea silită se desfășoară în baza altor titluri decât hotărâri care emană de la organele cu activitate jurisdicțională, debitorul (sau cel care pretinde ca drepturile sale legitime ar fi efectuate prin executarea unor acte procedurale) are drept de a invoca, pe calea contestației, toate apărările de fond referitor la existența, întinderea și valorificare creanței; aceasta posibilitate exista numai în măsura în care legea nu deschide celui interesat o cale specială.
În cadrul executării silite, ce face obiectul dosarului de executare nr. 597/TS/2010 al B. T. Ș., la data de 11.01.2012, executorul a emis, somația imobiliară privind imobilul situat în mun. G., ., ., jud. G., înscris în cartea funciară nr._-C1-U4 a mun. G., nr. cadastral 2278/1;14, pentru suma de 7.721,94 lei, reprezentând debite ce urmează a fi actualizate și cheltuieli de executare în favoarea creditoarei, precizându-se că în situația neîndeplinirii voluntare a obligației de plată se va proceda la vânzarea prin licitație publică a imobilului.
Prin încheierea nr._/24.02.2012, OCPI G. a notat somația imobiliară în cartea funciară nr._-C1-U4 UAT G., cu privire la imobilul cu nr. cadastral 2278/1;14, proprietari fiind soții J. I. și J. E., în cotă de 1/1 (f. 57-58).
Instanța nu a reținut apărările contestatorului, în sensul că intimata nu trebuia să pornească executarea silită imobiliară, atât timp cât anterior începuse executarea silită prin poprire, aceasta fiind în desfășurare și în aproximativ 1 an de zile putând acoperi în integralitate debitul restant.
Aceasta, întrucât potrivit art. 371¹ alin. 3 C.pr.civ. „executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare”, ceea ce dă posibilitatea creditoarei de uza de oricare dintre formele de executare silită, fără a se prestabili o anumită ordine de urmărire.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că în mod legal creditoarea a început și executarea silită imobiliară, deși se derula deja executarea silită asupra veniturilor debitorului său, J. I., prin poprire.
Instanța a reținut că, pentru executarea silită imobiliară, legea a stabilit un cadru ce cuprinde o . formalități premergătoare ce se constituie în tot atâtea operațiuni distincte în executare.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (extras de carte funciară pentru informare – f. 57), se observă bunul imobil - situat în mun. G., ., ., jud. G., înscris în cartea funciară nr._-C1-U4 a mun. G., nr. cadastral 2278/1;14 - pentru care a fost emisă somația imobiliară în vederea valorificării în procedura executării silite este un bun comun, dobândit de soții J. I. și J. E. în timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 632/24.09.1990.
Prin activarea prezumției simple instituite în art. 33 Cod familiei, prezumție nerăsturnată în prezenta cauză, bunul urmărit este bun comun, aflat în devălmășie, semnificația devălmășiei fiind aceea că dreptul de proprietate al copărtașilor este disipat asupra întregului bun, astfel că nu se poate cunoaște extinderea sa materială sau juridică pana la partaj. Instanța reține că art. 33 din Codul familiei instituie prezumția de comunitate, și nu pe cea de egalitate a soților la dobândirea bunurilor comune, astfel că nu se poate predetermina, în lipsa unui act de partaj opozabil soților, că aceștia au dobândit bunul comun în cote egale de contribuție. Pe de altă parte, aplicabilitatea art. 493 alin. 2 C.pr.civ. se limitează la situația în care cotele părți din dreptul de proprietate asupra bunului supus urmăririi sunt determinate la data urmăririi silite, distinct de ipoteza primului alineat când, pentru bunurile devălmașe, urmărirea este condiționată de partaj, al cărui scop este chiar determinarea și delimitarea cotei de drept din dreptul de proprietate.
Prin urmare, instanța a considerat că în cauză urmărirea silită declanșată de creditoare împotriva debitorului său, cu privire la bunul imobil menționat, încalcă dispozițiile legale regăsite în materia executării silite.
Pentru încălcarea acestor norme sancțiunea incidentă asupra actelor de executare silita și a executării silite demarate sub aceste auspicii este nulitatea, întrucât, din punct de vedere juridic consecința desfășurării urmăririi în aceste condiții are ca semnificație valorificarea unor bunuri sau drepturi care aparțin terților și care ar reprezenta o afectare de substanță adusa patrimoniului acestora, ce nu poate rămâne fără protecție judiciară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata B. ROMANEASCA, care o considera netemeinica prin prisma disp.art.304 pct.9 Codul de Procedură Civilă.
In dezvoltarea motivelor de recurs a arătat ca in ceea ce privește anularea clauzei penale din contract, instanța de fond a făcut o grava eroare de aplicare a legii, reținând ca dispozițiile legii nr.313/1879 sunt in vigoare si in prezent, potrivit deciziei Curții Constituționale nr.524/2.12.1997.Or, aceasta lege a fost abrogata prin legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a noului cod civil. Oricum, dispozițiile acestei legi nu sunt aplicabile convențiilor comerciale, acest fapt rezultând din art.3 al legii decizia XI/24.10.2005 A ICCJ, depusa la instanța de fond chiar de către contestator si neluata in seama de instanța confirma ca aceasta lege se aplica exclusiv raporturilor juridice civile. Contractul de credit bancar pentru linie de credit încheiat intre parți este un contract comercial, un raport juridic izvorât dintr-o operațiune comerciala, in sensul ca banca, prin acordarea creditului, a săvârșit o fapta de comerț, conform art.3 pct.11 c.. dobânda, cat si dobânda penalizatoare urmează același regim juridic, aceasta din urma nefiind o clauza penala, ci o dobânda convenita de parți pentru neîndeplinirea obligațiilor de plata la termenul scadent. Având calitatea de consumator, contestatorul putea solicita anularea clauzei pe calea unei acțiuni separate, iar nu in cadrul contestației la executare.
Instanța de fond a reținut in mod nelegal ca reclamantul-contestator nu a avut posibilitatea negocierii clauzei. Tocmai prin aceste susțineri, instanța recunoaște posibilitatea contestatorului ca, in calitate de consumator, sa solicite anularea clauzei in temeiul legii nr.193/2000.
In ceea ce privește anularea somației imobiliare si a actelor subsecvente, acest capăt de cerere a fost admis in mod nelegal. Executorul judecătoresc era obligat sa înscrie somația imobiliara, in temeiul art.497 al.1 si 2 Codul de Procedură Civilă. Potrivit art.111 din ordinul 633/2006 al MAI-ANCPI, daca actele de executare silita se efectuează asupra unor imobile aflate in comunitate, înscrierea se face pe întreg imobilul . Aceasta înscriere nu prejudiciază contestatorul, deoarece nu s-a trecut la vânzarea imobilului. Nici contestatorul, nici intervenienta nu au formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care a fost admisa cererea de înscriere a imobilului. Or, instanța de fond nu a ținut seama de aceasta situație de fapt.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței si in rejudecare respingerea contestației la executare ca neîntemeiata.
Intimații legal citați au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Au precizat ca, fata de principiul neretroactivității legii, reținerea instanței ca dispozițiile legii nr.313/1879 sunt in vigoare si in prezent se refera la faptul ca acest act normativ in vigoare la momentul încheierii contractului bancar, contract ce are, fara îndoiala, natura comerciala. Legea însa se refera la toate contractele, nu doar la cele civile, iar art.3 exclude aplicarea acestor dispoziții la contractele comerciale.
Clauza penala de la art.5.1 este deghizata in dobânda penalizatoare si nu este o clauza abuziva in sensul legii nr.193/2000, ci o clauza ilegala in sensul legii nr.313/1879.
Verificând legalitatea sentinței civile nr.7748/21.08.2013 a Judecătoriei G. prin prisma motivelor invocate dar si sub toate aspectele sale, asa cum prevăd dispozițiile art. 3041 Codul de Procedură Civilă, instanța de control judiciar retine ca recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Criticile recurentei cu privire la netemeinicia sentinței sunt întemeiate si se circumscriu motivului de modificare prev. de art.304 pct.9 Codul de procedură Civilă, in sensul ca instanța de fond a făcut o greșita aplicare a legii in ceea ce privește anularea clauzei contractuale. Astfel, instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, dar a aplicat greșit dispozițiile legale incidente in materie.
Contractul de credit pentru linie de credit a fost încheiat intre J. I. si B. Româneasca SA la data de 24.03.2005, data la care erau in vigoare următoarele acte normative incidente in cauza: codul civil 1864, codul de procedura civila 1865, codul comercial 1887, codul familiei, OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești.
Potrivit art.3 pct.11 din c.. lege ca fiind fapte de comerț operațiunile de banca și schimb. De altfel, toate părțile au fost de acord asupra naturii juridice a contractului încheiat, considerându-l contract comercial. Divergenta de opinii apare in ceea ce privește aplicabilitatea in cauza de fata si interpretarea Legii nr.313/1879 pentru anularea clauzei penale din oricare contracte și pentru adaosul unui alineat la art. 1089 din Codul civil.
Potrivit art.1 din aceasta lege, clauza penală aflată în contracte de împrumuturi (…)este și va rămâne anulată, oricare va fi data actului a cărui executare se cere. Acesta este punctul de vedere al intimaților, care au arătat ca din moment ce legea nu distinge, aceasta se aplica tuturor contractelor.
Instanța de recurs apreciază ca aceasta modalitate de interpretare este trunchiata si nesistematica, actul normativ nefiind avut in vedere in întregul sau. Astfel, chiar din titlul legii rezulta ca aceasta este si „pentru adaosul unui alineat la art. 1089 din Codul civil”. Aceasta finalitate este inclusa in art.3, care arata ca: „ La art. 1089 din Codul civil se adaugă următorul alineat: Clauza prin care, de mai înainte și în momentul formării unei convențiuni alta decât o convențiune comercială, se va stipula dobândă la dobânzile datorite pentru un an, sau pentru mai puțin ori mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă." Este fara îndoiala faptul ca o interpretare sistematica si corecta a acestei legi duce la concluzia ca dispozițiile ei nu se aplica si contractelor comerciale. In consecința, „dobânda la dobânda” constituie o clauza ce se va declara nula in orice alta convenție decât cea comerciala, care este exclusa.
Incidenta in cauza a acestui act normativ apare însa numai cu condiția ca in discuție sa fie o clauza penala, fie ea si deghizata. Art.1066 Codul Civil. definește clauza penala ca fiind aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i. Altfel spus, clauza penala stabilita convențional este aceea prin care partile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării obligației de către creditor. Ea nu este decât o modalitate de evaluare a prejudiciului si in atare situație, doar creditorul este cel care, in caz de neexecutare, poate cere fie îndeplinirea obligației principale, fie clauza penala, conform art.1068 c.civ.
In ceea ce privește dobânda, atât OG nr.9/2000 cat si OG NR.13/2011 reglementează nivelul dobânzii legale aplicabile in contractele civile si comerciale. Rezulta, per a contrario, ca nivelul dobânzii convenționale se stabilește in funcție de voința parților, respectându-se principiul libertatii contractuale. Acest din urma act normativ, desi neaplicabil in cauza, diferențiază dobânda remuneratorie de cea penalizatoare, functiile lor fiind diferite. Aceasta diferențiere se aplica însa in fapt, in materia contractelor bancare, acestea prevăzând in mod uzual ambele tipuri de dobânzi.
Astfel, in mod obișnuit, dobânda remuneratorie este datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței. Ea este datorata pentru simpla acordare a împrumutului. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este una penalizatoare, având scopul evident de a sancționa o conduita culpabila a acestuia. In caz de neîndeplinire a obligației de plata, debitorul datorează ambele tipuri de dobânda, conform contractului.
In consecința, clauza penala si dobânda penalizatoare sunt doua instituții juridice diferite, având reglementare si finalitate diferite.
Instanța de fond nu a arătat de ce a apreciat art.5.1 ca fiind o clauza penala deghizata, neindicând nici un criteriu sau un argument in acest sens. In continuare, instanța a reținut ca „nu exista nici un text legal care sa permită stabilirea unor dobânzi, altele decât cele convenite prin contract, al căror cuantum sa poată depăși dobânda legala cu cel mult 50% pe an”.
Procedând astfel, instanța de fond a făcut practic aplicarea disp.art.5 al.1 din OG nr.9/2000, conform căruia „in raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an”. Instanța de fond a procedat greșit, art.5 din acest act normativ referindu-se la contractele civile si nefiind aplicabil in cauza. Pe de alta parte, prin formularea textului chiar judecătorul fondului a exclus dobânzile convenite prin contract.
Deși in procent foarte ridicat, -70% pe an- dobânda penalizatoare nu are caracter ilicit, nefiind contrara niciunei dispoziții legale. Cuantumul ridicat al acestei dobânzi nu este suficient pentru a se concluziona ca si clauza este ilicita, atâta vreme cat nu exista nici un act normativ care sa îl limiteze.
Concluzionând, se retine ca instanța de fond a făcut in mod greșit aplicarea in cauza doar a unor acte normative incidente in raporturile civile, fara relevanta .. Mai mult, a schimbat natura juridica a clauzei deduse judecații, apreciind fara niciun fundament legal ca este vorba despre o clauza penala deghizata, când actul clar stipula ca este doar dobânda penalizatoare. Neputându-se retine in cauza faptul ca prin stipularea acesteia s-ar fi încălcat vreo norma, instanța constată ca este o clauza legala si nu se impune anularea ei.
In ceea ce privește anularea actelor de executare însa motivele de recurs nu sunt întemeiate, hotărârea fiind legala si temeinica. Instanța a procedat corect din perspectiva admiterii cererii de intervenție in interes propriu formulata de J. E.. In ipoteza dedusa judecații, fiind aplicabile actele normative anterior menționate, este imperios necesara efectuarea partajului de bunuri comune al soților pentru legalitatea executării silite, sancțiune corecta fiind anularea actelor de executare.
In aceste condiții, in temeiul disp.art.304 pct.9 Codul de Procedură Civilă instanța va admite recursul, va modifica in parte sentința in privința anularii clauzei de la art.5.1 din titlul executoriei in rejudecare va respinge cererea ca nefondata, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Văzând si disp.art.274 c.pr.civ. ia act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 7748/21.08.2013 pronunțată de Judecătoria G. privind pe recurenta B. R. cu sediul în București, . 2, Eurotower Building nr. 11, .,7 în contradictoriu cu intimații J. I., J. E. domiciliați în G. . ., ., având ca obiect „contestație la executare”.
Modifică în parte sentința atacată și în rejudecare respinge cererea de anulare a clauzei privind dobânda penalizatoare înscrisă în art. 5.1 din contract.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2014.
Președinte, P. P. | Judecător, S. L. | Judecător, D. M. O. |
Grefier, G. G. |
Red. SL/07.05.2014
Dact. GG/02 ex/14.05.2014
| ← Alte cereri. Decizia nr. 176/2014. Tribunalul GALAŢI | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
|---|
