Pretenţii. Decizia nr. 72/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 72/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 21410/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)
SECȚIA A II-ACIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 72
Ședința publică din data de 27.02.2014
PREȘEDINTE: D.-M. O.
JUDECĂTOR: S. L.
JUDECĂTOR: C. S.
GREFIER - A. I.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului ce are ca obiect „pretenții”, declarat de recurenta-pârâtă S.C. P. V. AG SALZBURG - SUCURSALA ROMÂNIA, cu sediul procedural ales la SCPA "D., Ș. ȘI ASOCIAȚII" din București, .. 6 E, P. Business Tower, ., împotriva sentinței civile nr. 9751/22.10.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă H. L., cu domiciliul procedural ales la sediul SCPA "D. ȘI ASOCIAȚII" din G., ., nr. 37B, J. G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2014, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 27.02.2014 și a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând, în condițiile art. 256 C.p.civ. asupra recursului de față, constată următoarele:
P. hotărârea nr.9751 pronunțată la data de 22.10.2013 de Judecătoriei G. în dosarul cu nr._, instanța a dispus:
„Admiterea acțiunii formulată de reclamanta H. L. în contradictoriu cu pârâta . SALZBURG - Sucursala România și
- Obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 43.047,36 lei reprezentând contravaloare despăgubiri din asigurare.
- Obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii legale datorate, calculată la suma de 40.047,36 lei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective a debitului.
- Obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 6837,89lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.”
Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 01.11.2012 sub nr._, reclamanta H. L. a chemat în judecată pe pârâta . SALZBURG - SUCURSALA ROMÂNIA, solicitând:
- obligarea acesteia la plata sumei de_,36 lei reprezentând contravaloare asigurare autoturism VW Passat înmatriculat sub nr._ și
- la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că la data de 24.03.2012, în jurul orei 10.15, în timp ce numitul R. D. conducea autoturismul VW Passat înmatriculat sub nr._, pe care reclamanta îl deținea în baza unui contract de leasing, pe drumul de centură din Municipiul G., acesta s-a aplecat după telefonul mobil și, din neatenție, a lovit cu partea dreaptă un copac, iar apoi s-a oprit într-un stâlp aflat pe marginea carosabilului. Potrivit reclamantei, în baza poliței de asigurare, a avizat dauna la societatea de asigurări care a întocmit notele de constatare în vederea reparării autoturismului.
Reclamanta a arătat că, având asupra sa notele de constatare, s-a prezentat la unitatea service și a solicitat repararea autoturismului iar, după reparare, unitatea service a emis factura fiscală nr. 392/07.05.2012 în valoare de 43.047,36 lei. În continuare, reclamanta a învederat că reprezentanții asiguratorului i-au transmis faptul că eliberarea acceptului durează motiv pentru care a fost nevoită să achite contravaloarea reparației. Potrivit reclamantei, în ciuda numeroaselor demersuri, inclusiv a convocării pârâtei la conciliere, nu a reușit să își recupereze suma achitată.
În drept, reclamanta a invocat prevederile dispozițiile art. 1270 și 1350 NCC, ale Legii 136/1995 și dispozițiile art. 274 C..
A solicitat reclamanta judecarea și în lipsa sa de la dezbateri, în condițiile art. 242 alin. 2 C. Pr. Civ.
În dovedirea pretențiilor, a depus la dosar înscrisuri (filele 5-17).
La solicitarea instanței de fond reclamanta a depus la dosar polița de asigurare nr._ din 21.01.2009 și împuternicire din partea societății de leasing către reclamantă (filele 54-56).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă timbru în cuantum de 2333 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Instanța de fond s-a declarat competentă să soluționeze cauza în baza dispozițiilor art. 1 pct. 1 C., a art. 5 și art. 11 C..
Legal citată, pârâta . SALZBURG - Sucursala România București a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea cererii ca netimbrată, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că reclamanta deține autoturismul avariat în baza unui contract de leasing cesionat către aceasta, autoturismul fiind asigurat în baza poliței CASCO nr._/21.01.2009 cu valabilitate în perioada 21.01._16.
Pârâta a invocat excepția de neexecutare a contractului față de neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor expres prevăzute în contractul de asigurare, refuzul de achitare a despăgubirilor datorându-se în esență refuzului reclamantei de a suplimenta documentația prezentată în vederea obținerii despăgubirilor cu anumite înscrisuri solicitate de pârâtă.
Astfel, a arătat pârâta că reclamanta a prezentat autoturismul în vederea reparării la o unitate de service care nu face parte din unitățile cu care Porsche Vericherungs are încheiate convenții de colaborare. Mai mult, la solicitarea pârâtei de a suplimenta documentația prin prezentarea unei diagnoze (testul V.) și prin prezentarea autoturismului în vederea efectuării unei verificări suplimentare, reclamanta nu a dat curs acestor solicitări cu toate că, telefonic, a comunicat acceptul.
Pârâta a mai învederat că are suspiciuni cu privire la plata de către reclamantă a contravalorii reparațiilor către unitatea de service, întrucât la data de 13.06.2012 AFP pentru Contribuabilii Mijlocii i-a remis o adresă de înființare a popririi întrucât Porsche V. figurează în evidența contabilă a unității de service cu suma de 43 047 lei restantă. În continuare, pârâta arată că, având în vedere aspectele de mai sus, aceasta a emis adresa nr. 251/02.11.2012 de respingere a cererii de acordare a despăgubirii, în considerarea prevederilor art. 25.6 și 25.21 din Condițiile de asigurare la Polița Casco.
Totodată, pârâta a învederat în susținerea bunei sale credințe faptul că la data de 04.02.2013 autoturismul a mai fost implicat într-un alt eveniment rutier ce a fost catalogat drept daună totală și pentru care au fost achitate despăgubirile.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 115 și urm. C. și clauzele contractuale.
În susținerea poziției sale, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și proba testimonială cu martorul I. D..
Pârâta a depus înscrisuri în combaterea acțiunii (filele 29-49).
Pentru termenul din 02.07.2013, la solicitarea instanței de fond, pârâta a depus la dosarul cauzei o copie a dosarului de daună POR1325EC12 (filele 60-258).
Instanța de fond a încuviințat, în cauză, proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei pentru faptele personale legate de modalitatea de îndeplinire a contractului precum și proba testimonială cu martorul I. D.. La termenul de judecată din 03.09.2013 a fost administrată proba cu interogatoriul reclamantei, răspunsurile acesteia la întrebări fiind consemnate și depuse la dosar (filele 265-270) și a fost audiat martorul D. I., declarația acesteia fiind consemnată și depusă la dosarul cauzei (fila 271).
La termenul din 01.10.2013, pârâta și-a precizat temeiul de drept al apărărilor sale ca fiind prevederile art. 25.6 și 25.19 din Condițiile de asigurare la Polița Casco, și nu art. 25.6 și 25.21, cum a menționat în cuprinsul întâmpinării.
Atât reclamanta cât și pârâta au depus concluzii scrise.
În motivarea hotărârii pronunțate instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, la data de 21.01.2009 numita C. M. a încheiat polița CASCO de asigurare facultativă de autovehicule nr._ pentru autovehiculul marca Volkswagen Passat ., cu valabilitate în perioada 21.01._16 (fila 31 dosar fond), convenția fiind încheiată în cadrul existenței contractului de leasing nr._/_ din 13.01.2009. P. contractul de novație încheiat la data de 18.01.2012 între Porsche Leasing, în calitate de locator, C. M., în calitate de cedent, și Hristrache L., în calitate de cesionar, contractul de leasing a fost cesionat în favoarea reclamantei (filele 92-94 dosar fond).
La data de 24.03.2012, numitul R. D., în timp ce conducea autoturismul asigurat, a avut un accident rutier pe drumul de centură a mun. G., ocazie cu care automobilul a fost avariat. Potrivit declarației conducătorului auto al autovehiculului, acesta s-a aplecat după telefonul mobil și, din neatenție, a lovit cu partea dreaptă un copac, iar apoi s-a oprit într-un stâlp aflat pe marginea carosabilului.
La solicitarea reclamantei, pârâta a întocmit dosarul de daună POR1325EC12, iar reparațiile au fost efectuate de . SRL, unitate de service care nu era una din cele cu care pârâta avea convenții de colaborare în G., costul total ridicându-se la suma de 43.047 lei. Reclamanta prin mandatarul său, a solicitat acordul asiguratorului pentru mutarea autoturismului la un alt service (fila 109 dosar fond). Suma a fost achitată de reclamantă prin bondul fiscal 01/28.05.2012, care, conform declarației martorului D. I., a fost depus în original la dosarul de daună întocmit de pârâtă.
Pârâta a respins cererea de despăgubire cu motivarea că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de a pune la dispoziția asigurătorului toate documentele și informațiile solicitate în vederea stabilirii realității, a circumstanțelor și cuantumului pagubelor, precum și a cauzelor producerii evenimentului asigurat, respectiv testul V. – diagnoza asupra computerului de bord, care ar fi lămurit în opinia reclamantei cauzele reale ale producerii accidentului. Pe parcursul litigiului, a mai invocat faptul că au existat suspiciuni cu privire la neplata de către reclamantă a contravalorii reparațiilor către unitatea de service și cu privire la piesele utilizate în reparație, care nu ar fi fost originale.
În drept, în rezolvarea conflictului temporal de legi, existent între dispozițiile Legii nr. 136/1995 și cele ale Noului cod civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea prevederilor Noului Cod civil, deoarece încheierea contractului de novație a fost realizată ulterior intrării acestuia în vigoare, accidentul producându-se la scurt timp de la acest moment. Efectul novației îl constituie stingerea vechii obligații concomitent cu nașterea unei obligații noi, astfel încât, având în vedere faptul că novația a fost realizată la data de 18.01.2012, în raport atât cu contractul de leasing, cât și cu contractul de asigurare, vor fi aplicabile dispozițiile materiale ale noii legi.
Potrivit art. 1270 NCC, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante", iar conform art. 2214 NCC, în cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite.
Totodată art. 2217 NCC prevede faptul că despăgubirea se stabilește în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăși valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată.
Potrivit art. 1 din Condițiile generale contractuale privind asigurarea facultativă a autovehiculelor, asumate de reclamantă la momentul încheierii contractului cu pârâta, daună parțială „reprezintă paguba materială evaluabilă în bani rezultată din avarierea Autovehiculului în urma producerii unui Eveniment Asigurat, care include cheltuielile de transport ale Autovehiculului în limitele convenite la articolul 27 de mai jos, precum și cheltuielile privind evaluarea acesteia de către Unitatea Reparatoare sau de către un Evaluator de Daune desemnat de Asigurător și a cărei valoare nu depășește suma asigurată’’.
Instanța de fond a constatat, totodată, faptul că potrivit art. 25.6 din Condițiile generale „la solicitarea Asiguratorului, Asiguratul are obligația să pună la dispoziția acestuia toate documentele și informațiile solicitate în vederea stabilirii realității, a circumstanțelor și cuantumului pagubelor, precum și a cauzelor producerii Evenimentului Asigurat. De asemenea, Asiguratul are obligația să permită efectuarea de cercetări prin orice mijloace legale și să colaboreze cu Asiguratorul la realizarea de investigații și proceduri în vederea stabilirii cuantumului real al pagubei’’ iar conform 25.19 „în cazul în care Asiguratul nu își îndeplinește obligațiile care îi revin potrivit legislației incidente și a Condițiilor Generale de Asigurare, Asiguratorul are dreptul să refuze plata Indemnizației de Asigurare’’.
Potrivit susținerilor pârâtei, a existat o încălcare, din partea reclamantei, a clauzelor contractuale, mai precis a art. 25.6 din Condițiile generale contractuale privind asigurarea facultativă a autovehiculelor, întrucât aceasta din urmă nu s-a conformat solicitărilor Asiguratorului de a prezenta diagnoza (testul V.) cu toate că această diagnoză apare ca fiind realizată de . conform documentelor de reparație.
Instanța de fond a reținut că excepția de neexecutare a contractului este mijlocul de apărare prin care una din părțile dintr-un contract sinalagmatic tinde să obțină amânarea executării obligațiilor sale, atunci când partea care pretinde această executare nu și-a îndeplinit ea însăși propriile obligații. Rezultă că pentru a se putea invoca excepția de neexecutare a contractului, este necesar ca din partea reclamantei să existe o neexecutare, chiar parțială, dar suficient de importantă.
Fiind invocată excepția de neexecutare a contractului din partea pârâtei, revine instanței obligația de a analiza dacă a existat din partea reclamantei o neexecutare a clauzelor contractuale, respectiv de a cântări gravitatea acestei încălcări și a proporționalității sancțiunii aplicate de pârâtă care a refuzat îndeplinirea propriei obligații, achitarea despăgubirii, în economia contractului.
Instanța de fond a constatat că, în cauză, a existat, într-adevăr, o încălcare a prevederilor contractuale mai sus menționate, fiind dovedită solicitarea pârâtei ca reclamanta să supună autoturismul unui test V. – diagnoză a computerului de bord, însă neexistând la dosar dovada că reclamanta ar fi înmânat pârâtei diagnoza solicitată cu privire la computerul de bord.
Instanța de fond a mai reținut, că potrivit declarației martorului D. I., inspectorul de daună care a instrumentat dosarul reclamantei, avariile au fost constatate de acesta, el întocmind nota de constatare după ce a observat autoturismul înainte și după demontare, în baza pregătirii sale profesionale. Mai mult, martorul a fost cel care a dat aviz pozitiv tuturor reperelor constatate necesar a fi fost înlocuite/ reparate, respectiv a indicat soluțiile tehnologice de urmat de către unitatea de service fără a fi avut obiecțiuni cu privire la declarația conducătorului auto privind dinamica accidentului sau cu privire la o eventuală neconcordanță între declarația acestuia și avariile constatate.
Martorul este, conform propriei declarații, cel care a comunicat reprezentantului asiguratei necesitatea prezentării unei diagnoze a computerului de bord, la momentul la care acesta fusese deja înlocuit, tocmai în baza recomandării sale. Martorul a relatat faptul că a aflat doar ulterior de la asigurător că se impunea doar resetarea calculatorului și nu înlocuirea acestuia.
Instanța de fond a observat că testul V., solicitat de pârâtă târziu în evoluția evenimentelor, privește, conform martorului, care a acționat ca expert din partea asigurătorului, doar partea electronică a autoturismului, respectiv pentru a confirma avariile la sistemul de siguranță al mașinii, nu și partea mecanică, respectiv tăblăria autoturismului, elemente ce au fost avariate în proporție mult mai mare și care au determinat în esență costul reparației.
Instanța de fond a mai constatat și împrejurarea că, în prezenta speță, ne aflăm pe tărâmul asigurării auto civile facultative pentru riscurile de avarii, context în care este lipsită de relevanță dinamica producerii accidentului rutier care a dus la avarierea autoturismului, cât timp se încadrează în cele menționate de art. 31 din Condițiile generale de asigurare, repararea autoturismului într-o astfel de situație reprezentând însăși rațiunea încheierii unei poliție de asigurare facultative.
La aceeași concluzie au condus și toate definițiile de la art. 1 din Condițiile generale de asigurare. În acest context, împrejurarea invocată de pârâtă în sensul că au existat neconcordanțe cu privire la dinamica producerii accidentului, atât timp cât nu s-a precizat în mod expres la ce se referă aceste neconcordanțe și nu s-a făcut dovada inexistenței unui risc asigurat în sensul art. 31 coroborat cu art. 32 din Condiții, fiind apreciată ca lipsită de relevanță.
Refuzul pârâtei de achitare a costului reparațiilor și motivele care au stat la baza acestui refuz nu a fost adus la cunoștința reclamantei mai devreme de luna noiembrie 2012, când litigiul era deja pe rolul instanței, iar pârâta nu a făcut dovada că i-a împărtășit reclamantei anterior acestui moment rezervele sale cu privire la modul de producere al accidentului sau cu privire la soluțiile tehnologice adoptate la reparațiile din mai 2012.
Aspectul invocat de pârâtă că, în cazul daunei totale din februarie 2013, au fost identificate la autoturism anumite piese care nu păreau a fi originale, nu este nici acesta relevant în contextul în care autoturismul a suferit 3 reparații numai în cursul anului 2012 și nu s-a dovedit că piesele au fost înlocuite doar cu ocazia reparației din mai 2012.
Singurul aspect dovedit de pârâtă în cauză este acela că la un moment nedeterminat cu certitudine în timp, în timpul efectuării reparației sau după finalizarea acesteia, pârâta a solicitat verbal reprezentantului reclamantei testul V., pe care aceasta nu i l-a comunicat.
În opinia instanței de fond, raportat la toate argumentele mai sus invocate, aceasta nu a reprezentat o neexecutare cu caracter esențial din partea reclamantei a prevederilor contractuale, de natură a justifica din partea pârâtei refuzul acordării despăgubirilor.
D. urmare, refuzul pârâtei comunicat reclamantei la 01.12.2012, la mai bine de 6 luni după depunerea documentelor aferente dosarului de daună, a apărut ca unul nejustificat, motiv pentru care instanța de fond a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta . SALZBURG - SUCURSALA ROMÂNIA la plata sumei de_,36 lei, reprezentând despăgubiri pe care reclamanta a dovedit că le-a achitat.
Referitor la dobânda legală solicitată in cauză, instanța de fond a constatat că potrivit art. 1.535 alin. 1 NCC, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În aceste condiții, reclamanta era îndreptățită și la dobânda legală calculată de la data scadenței facturii și până la data plății efective. Dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referința a Băncii Naționale a României, conform art. 3 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Instanța de fond a constatat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobânzilor pentru debitul principal și anume: obligația debitorului constă în plata unei sume de bani, obligația este lichidă și exigibilă, iar prin neplata la scadență a sumei de bani datorate se prezumă că lipsa de folosință a acesteia a produs creditorului un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale calculate pe durata întârzierii în executare.
În aceste condiții, instanța de fond a admis și acest capăt de cerere și a obligat pârâta la achitarea dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul achitării efective a debitului.
Văzând și dispozițiile art. 274 C., instanța de fond a obliga pârâta, ca parte căzută în pretenții și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6837,89 lei, reprezentând cheltuieli de judecată din care 4500 lei reprezintă onorariu avocat, 2333 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Împotriva hotărârii mai sus arătate a fost declarat recurs în termen legal de către . SALZBURG, care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare, recurenta a invocat că sentința civilă contestată este netemeinică și nelegală pentru faptul că instanța de fond nu a admis excepția de neexecutare a contractului, considerând că obligațiile neexecutate nu sunt esențiale pentru a determina refuzul acordării de despăgubiri. Neîndeplinirea obligațiilor intimatei a constat în nedepunerea la asigurator a testului V..
Instanța de fond a apreciat că nedepunerea acestui test la asigurator nu este esențială pentru justificarea refuzului de plată, deoarece pe de o parte acest test viza doar avariile de la partea electrică, iar solicitarea depunerii acestuia a fost tardiv formulată
În combaterea celor reținute de instanța de fond, recurentul a susținut că valoarea pieselor și a manoperei de înlocuire ar fi costat 12.322,50lei valoarea ce reprezintă aproape 30% din costul total al reparației de 43.047,36lei. Totodată a arătat că din aprilie 2012 a transmis telefonic intimatei solicitarea de a efectua și acest test V. și nu în luna noiembrie 2012 cum a reținut instanța de fond.
Ulterior –la data de 17.07.2012, recurenta a solicitat din nou acest test V., deoarece a constatat neconcordanțe între documentele aflate la dosar, fotografiile efectuate înainte și după repararea autoturismului și despăgubirile solicitate. Această solicitare a fost trimisă prin Email către intimată. Testarea s-a făcut de service-ul auto la data de 07.05.2012, dar nu a fost depusă de intimată la societatea de asigurări.
Având în vedere că în cauză ar opera excepția de neexecutare a contractului, recurenta solicită admiterea recursului și respingerea pe fond a acțiunii.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 299 și următoarele C.p.civ. vechi.
Legal citată intimata –reclamantă H. L. s-a prezentat în recurs prin apărător, dar nu a depus la dosar întâmpinare. P. concluziile scrise și orale formulate în cauză a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Nici una dintre părți nu a solicitat probe noi în recurs.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 1166,44 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Analizând hotărârea atacată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de probatoriile existente la dosar, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 și 304 1C.p.civ., Tribunalul constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se succed:
Situația de fapt: la data de 21.01.2009 numita C. M. a încheiat polița CASCO de asigurare facultativă de autovehicule nr._ pentru autovehiculul marca Volkswagen Passat ., cu valabilitate în perioada 21.01._16 (fila 31 dosar fond), convenția fiind încheiată în cadrul existenței contractului de leasing nr._/_ din 13.01.2009. P. contractul de novație încheiat la data de 18.01.2012 între Porsche Leasing, în calitate de locator, C. M., în calitate de cedent, și Hristrache L., în calitate de cesionar, contractul de leasing a fost cesionat în favoarea reclamantei (filele 92-94 dosar fond).
La data de 24.03.2012, numitul R. D., în timp ce conducea autoturismul asigurat, a avut un accident rutier pe drumul de centură a mun. G., ocazie cu care automobilul a fost avariat. Potrivit declarației conducătorului auto al autovehiculului, acesta s-a aplecat după telefonul mobil și, din neatenție, a lovit cu partea dreaptă un copac, iar apoi s-a oprit într-un stâlp aflat pe marginea carosabilului.
La solicitarea reclamantei, pârâta a întocmit dosarul de daună POR1325EC12, iar reparațiile au fost efectuate de . SRL, unitate de service care nu era una din cele cu care pârâta avea convenții de colaborare în G., costul total ridicându-se la suma de 43.047 lei. Reclamanta prin mandatarul său, a solicitat acordul asiguratorului pentru mutarea autoturismului la un alt service (fila 109 dosar fond). Suma a fost achitată de reclamantă prin bondul fiscal 01/28.05.2012, care, conform declarației martorului D. I., a fost depus în original la dosarul de daună întocmit de pârâtă.
Pârâta a respins cererea de despăgubire cu motivarea că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de a pune la dispoziția asigurătorului toate documentele și informațiile solicitate în vederea stabilirii realității, a circumstanțelor și cuantumului pagubelor, precum și a cauzelor producerii evenimentului asigurat, respectiv testul V. – diagnoza asupra computerului de bord, care ar fi lămurit în opinia reclamantei cauzele reale ale producerii accidentului. Pe parcursul litigiului, a mai invocat faptul că au existat suspiciuni cu privire la neplata de către reclamantă a contravalorii reparațiilor către unitatea de service și cu privire la piesele utilizate în reparație, care nu ar fi fost originale.
În drept, în rezolvarea conflictului temporal de legi, existent între dispozițiile Legii nr. 136/1995 și cele ale Noului Cod Civil (Legea nr. 287/2009 republicată), instanța va face aplicarea prevederilor Noului Cod civil, deoarece încheierea contractului de novație a fost realizată ulterior intrării acestuia în vigoare, accidentul producându-se la scurt timp de la acest moment. Efectul novației îl constituie stingerea vechii obligații concomitent cu nașterea unei obligații noi, astfel încât, având în vedere faptul că novația a fost realizată la data de 18.01.2012, în raport atât cu contractul de leasing, cât și cu contractul de asigurare, vor fi aplicabile dispozițiile materiale ale noii legi.
Potrivit art. 1270 NCC, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante", iar conform art. 2214 NCC, în cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptățite.
Totodată art. 2217 NCC prevede faptul că despăgubirea se stabilește în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăși valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată.
Potrivit art. 1 din Condițiile generale contractuale privind asigurarea facultativă a autovehiculelor, asumate de reclamantă la momentul încheierii contractului cu pârâta, daună parțială „reprezintă paguba materială evaluabilă în bani rezultată din avarierea Autovehiculului în urma producerii unui Eveniment Asigurat, care include cheltuielile de transport ale Autovehiculului în limitele convenite la articolul 27 de mai jos, precum și cheltuielile privind evaluarea acesteia de către Unitatea Reparatoare sau de către un Evaluator de Daune desemnat de Asigurător și a cărei valoare nu depășește suma asigurată’’.
Instanța de recurs apreciază că susținerile recurentei ca nefondate.
1. Cu privire la suspiciunile de neplată a contravalorii reparației, instanța reține că reclamanta-intimată a făcut plata facturii nr.392/07.05.2012 cu bani lichizi, pentru dovada acesteia primind în schimb bonul fiscal nr. 956/28.05.2012.
Dacă Serviciul de Executări silite din cadrul AFP pentru Contribuabili Mijlocii a emis către pârâta-reclamantă adresa de înființare a popririi din 13.06.2012 este clar că aceștia au constat că debitele privind despăgubirea nu a fost achitată cu mai mult timp înainte între 07.05.2012 și 28.05.2012. În cadrul AFP procesarea unei informații privind neplată de la primirea acestei informații până la emiterea unei adrese de înființare a popririi durează mai mult de 15 zile, ca urmare a circuitului actelor în interiorul instituției.
Ca urmare, este fără îndoială că adresa a fost trimisă de către AFP fără să se cunoască faptul că a fost achitată creanța de către reclamantă la data de 28.05.2012. Mai mult reclamanta a predat în original bonul de plată a despăgubirii către pârâtă, astfel încât până la constatarea unui fals, bonul fiscal face dovada plății contravalorii facturii privind reparația autoturismului avariat.
2. Cu privire la excepția de neexecutare a contratului instanța reține că:
A. În ce privește importanța efectuării și depunerii testului V. la recurentă, instanța reține că valoarea pieselor avariate și care erau controlate electronic, a fost apreciată de recurentă la suma de 12.322,50lei, care reprezintă aproximativ 30% din valoarea întregii reparații.
În mod corect instanța de fond a reținut că neexecutarea contractului din partea reclamantei nu a reprezentat o neexecutare cu caracter esențial din partea reclamantei a prevederilor contractuale, de natură a justifica din partea pârâtei refuzul acordării despăgubirilor. Singura parte a despăgubirilor ce putea fi refuzată de recurentă la plată era cea privind componentele electronice, adică valoarea de 12.322,50lei. Restul despăgubirii de 70% recurenta o datora către intimată fără să existe o justificare a respingerii plății despăgubirii, cel puțin raportat la legătura de cauzalitate privind importanța efectuării testului V..
B. Cu privire la data la care a fost solicitat acest test, instanța reține că nu s-a făcut dovada că testul V. a fost solicitat prima dată în aprilie 2012, așa cum a susținut recurenta în cererea de recurs. Din declarația martorului D. I. rezultă că autoturismul în litigiu a fost de mai multe ori avariat. Astfel la un an după accidentul din martie 2012 s-a constatat că unele piese ce fuseseră înlocuite în urma acestui accident în litigiu nu erau piese originale, iar la accidentul din august 2012 testul V. nu mai putea indica erorile sistemului electronic, deoarece computerul de bord fusese schimbat.
Martorul a declarat: „ Acest test a fost comandat de asigurător, eu am transmis solicitarea asiguratorului către asigurat. Nu știu dacă la reparația din martie s-a făcut acest test, ci doar că s-a făcut cu siguranță la cea din august. Testul din august nu a relevat nimic în legătură cu accidentul din martie întrucât a fost înlocuit computerul, airbag. Recunosc că în nota de constatare am recomandat ca și soluție înlocuirea computerului airbag”
Ca urmare, din declarația acestui martor nu rezultă că ar fi solicitat reclamantei efectuarea unui test V. în aprilie 2012. Este adevărat că testul V. s-a făcut în martie 2012 de către service-ul auto Expert Service SRL pentru a putea trece la reparația autoturismului avariat–așa cum rezultă din devizul de lucrări, dar aceasta nu înseamnă că reclamanta a și intrat în posesia acestui test în martie-aprilie 2012.
În luna mai 2012 computerului airbag era deja înlocuit odată cu emiterea facturii fiscale din 07.05.2012, ceea ce înseamnă că orice solicitare a asiguratorului de a se efectua acest test după această dată (07.05.2012) era tardivă, deoarece testul V. nu mai avea relevanță în stabilirea cauzelor accidentului, așa cum a susținut și martorul mai sus citat. Computerului airbag a fost schimbat și odată cu el s-au pierdut și datele necesare asiguratorului în investigațiile proprii, date ce puteai fi verificate prin efectuarea testului V..
Recurenta a susținut că reclamantei i s-a transmis la data de 17.07.2012 în scris pe E-mail o solicitare de a se efectua acest test. Efectuarea testului V. la această dată era lipsită de relevanță, așa cum am arătat mai sus, deoarece computerul de bord care conținea datele necesare evaluării era schimbat. Totodată la această dată (17.07.2012) nu mai putea reclamanta să facă rost de vechiul test V. efectuat de service-ul auto Expert Service SRL în martie-aprilie 2012, deoarece această unitate service a ars în urma unui incendiu de notorietate în G., care a dat naștere la numeroase litigii.
Cu atât mai mult în luna noiembrie 2012 când s-a solicitat din nou testul V. de către recurentă, reclamanta nu mai avea cum să depună rezultatele testului din martie-aprilie 2012.
Ca urmare, instanța reține că recurenta nu a făcut dovada că a solicitat reclamantei să depună rezultatele testului V. pentru autoturismul în litigiu până la data terminării reparației auto și a înlocuirii computerului de bord (aprilie-mai 2012), componentă principală ce furniza informațiile necesare despre sistemul electronic al autoturismului. În aceste condiții instanța constată că nu se poate imputa reclamantei o vină în nerespectarea obligațiilor contractuale, neexecutare a contractului care să ducă la neacordarea despăgubirii de 30% din valoarea reparației. Astfel, în lipsa unei dovezi că recurenta a solicitat clar reclamantei efectuarea și depunerea la asigurator a rezultatelor testului V. în perioada martie-mai 2012, instanța reține că asiguratorul (recurentul) datorează intimatei plata integrală a despăgubirii solicitate de aceasta.
Pentru considerente mai sus arătate și față de toate apărările recurentei, instanța va respinge recursul ca nefondat, menținând hotărârea instanței de fond atacată, aceasta fiind legală și temeinică.
În baza art. 274 C.p.civ. vechi, instanța va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenții, la plata către intimată a sumei de 1000lei – reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. P. V. AG SALZBURG - SUCURSALA ROMÂNIA, cu sediul procedural ales la SCPA "D., Ș. ȘI ASOCIAȚII" din București, .. 6 E, P. Business Tower, ., împotriva sentinței civile nr. 9751/22.10.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă H. L., cu domiciliul procedural ales la sediul SCPA "D. ȘI ASOCIAȚII" din G., ., nr. 37B, J. G..
Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 1000 lei, reprezentând onorariul de avocat, către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
D.-M. O. S. L. C. S. A. I.
Red .D.M.O.
Tehnored.A.I.
2 ex/24.03.2014
Fond:O.B.
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 9/2014. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
